1ra-642/2018 — art. 328 alin. 2 lit. b, 328 alin. 2 lit. e, 309/1 alin. 1, 303 alin. 2, 349 alin. 1 CP

1ra-642/2018 — art. 328 alin. 2 lit. b, 328 alin. 2 lit. e, 309/1 alin. 1, 303 alin. 2, 349 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-642/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din 01 martie 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2017, declarate de

avocata Crețu Doina și de inculpatul

Donos Tudor Xxxxxx, născut la

xx xxxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxxxxxxxxx, r-

nul Xxxxxxxxx, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 19.02.2013 – 01.03.2017,

instanța de apel: 24.03.2017 – 10.11.2017,

instanța de recurs: 20.02.2018 – 17.04.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

privința lui Donos Tudor în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, a fost încetat din

motivul expirării termenului tragerii la răspundere penală, conform art. 60 alin. (1)

lit. b) Cod penal, cu liberarea de răspundere penală.

1

Procesul penal în privința lui Donos Tudor în baza art. 303 alin. (2) Cod penal,

a fost încetat din motivul expirării termenului tragerii la răspundere penală,

conform art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu liberarea de răspundere penală.

Procesul penal în privința lui Donos Tudor în baza art. 349 alin. (1) Cod penal,

a fost încetat din motivul expirării termenului tragerii la răspundere penală,

conform art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu liberarea de răspundere penală.

Procesul penal în privința lui Donos Tudor în baza art. 3091 alin. (1) Cod penal,

a fost încetat din motivul expirării termenului tragerii la răspundere penală,

conform art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu liberarea de răspundere penală.

Donos Tudor a fost condamnat în baza art. 328 alin. (2) lit. b) Cod penal la 3

ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în Ministerul Afacerilor

Interne pe un termen de 5 ani și în baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în Ministerul Afacerilor Interne

pe un termen de 5 ani.

Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în Ministerul Afacerilor Interne pe un

termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând cu 01 martie

2017.

ordinul nr. 138/ef din 12.05.2006 al Ministerului Afacerilor Interne în funcția de

ofițer operativ de sector al postului de poliție Scorțeni al CPR Telenești și fiind

colaborator al ordinii publice și prin urmare persoană publică, având dreptul în

temeiul art. 17 din Legea Republicii Moldova nr. 416 din 18.12.1990 „Cu privire la

poliție” să dețină, să aibă asupra sa în permanență, să aplice și să folosească arme de

foc, arma de foc este folosită ca măsură extremă de către colaboratorii de poliție în

următoarele cazuri: pentru apărarea cetățenilor și pentru autoapărare contra unor

atacuri ce constituie un pericol real pentru viața sau sănătatea lor, precum și pentru

prevenirea capturării prin violență a armei de foc; pentru respingerea unui atac în

grup sau atac armat asupra colaboratorilor poliției, asupra altor persoane aflate în

exercițiul funcțiunii sau la datoria obștească de menținere a ordinii publice și de

combatere a criminalității, precum și pentru respingerea atacurilor de altă natură ce

periclitează viața sau sănătatea lor; pentru eliberarea ostaticilor, dacă viața sau

sănătatea lor se află în pericol; pentru respingerea unor atacuri în grup sau atacuri

armate asupra unor obiective importante, aflate sub pază, asupra încăperilor de locuit

și de menire gospodărească ale cetățenilor, asupra sediilor autorităților publice și

organizațiilor obștești, întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, dacă există un

pericol real pentru viața sau sănătatea persoanelor care se află în ele, pentru

respingerea atacurilor asupra personalului militar și de serviciu al organelor de

poliție; pentru reținerea persoanei care opune rezistență armată ori care a fost

surprinsă în momentul săvârșirii unei infracțiuni grave, sau a delincventului care

evadează de sub arest, precum și a unei persoane înarmate care refuză să se

2

subordoneze cerinței legale de a depune arma, când este imposibilă înfrângerea

rezistenței sau reținerea delincventului pe alte căi și cu alte mijloace, și fiind obligat

în baza art. 4 al aceleiași Legi care stipulează că în activitatea sa poliția mizează pe

respectarea personalității cetățenilor, constituind un garant al apărării demnității,

drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, și-a depășit în mod vădit limitele

drepturilor acordate prin lege și la 12 martie 2008, aproximativ orele 16.30, pe strada

centrală din s. Chiștelnița, raionul Telenești, a inițiat o ceartă cu consăteanul Furculiță

Ilie, în procesul căreia, a îndreptat intenționat arma din dotare, pistol PM cu nr.

ПТ4736K, apropiind-o de capul lui Furculiță Ilie, prin ce i-a încălcat considerabil

dreptul la integritate fizică și psihică garantat de Constituție a Republicii Moldova.

Tot el, deținând aceiași funcție, fiind colaborator al organului ordinii publice și

prin urmare persoana publică, contrar art. 24 din Constituția Republicii Moldova,

adoptată la 29.07.1994, încălcând grav prevederile art. 4 din Legea nr. 416 din

18.12.1990 „cu privire la poliție”, care stipulează că în activitatea sa, poliția mizează

pe respectarea personalității cetățenilor, constituind un garant al apărării demnității,

drepturilor și libertăților în interesele lor legitime, precum și prevederile art. 12-15 al

aceleiași Legi; dispozițiile pct. 1), 3), 4) ale capitolului I și pct. 1), 2) ale capitolului II

din Regulile de aplicare a mijloacelor speciale de către colaboratorii organelor de

interne și militarii trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne (anexa

nr.2), aprobate prin Hotărârea Parlamentului nr. 1275-XII din 15.02.1993, care

reglementează condițiile și limitele aplicării forței fizice și a mijloacelor speciale;

contrar prevederilor lit. d), f), g), m) ale pct. 15, precum și lit. a) – b) ale pct.16 din

Codul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 481 din 10.05.2006 și atribuțiilor funcționale stipulate în fișa

postului a funcției deținute, care îl obligau să nu supună pe nimeni la torturi, să nu

aplice forța fizică, decât pentru curmarea infracțiunilor, pentru înfrângerea rezistenței

opuse cerințelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligațiilor

ce le revin, să respecte Constituția și legile Republicii Moldova, să nu aplice acte de

tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradante, în orice circumstanță s-ar

afla, să nu recurgă la forță cu excepția cazurilor de necesitate absolută și numai în

măsura necesară atingerii unui obiectiv legitim, și-a depășit în mod vădit drepturile și

atribuțiile acordate de lege în următoarele circumstanțe. Într-o zi nestabilită de

organul de urmărire penală, din vara anului 2008, în biroul primarului s. Scorțeni, r-

nul Telenești, intenționat, fiind în exercițiul funcției, din motivul solicitării de către

Ciorba A. a deciziei pe adresarea despre înșelarea lui de către o persoană

necunoscută, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, de la ce victima Ciorba A. a

căzut la podea, iar când se afla jos, l-a lovit de mai multe ori cu picioarele peste corp

cauzându-i dureri fizice.

Tot el, fiind numit prin ordinul nr. 460/ef din 20.11.2009 al Ministrului

Afacerilor Interne în funcția de șef de post, ofițer operativ superior de sector al

postului de poliție Brânzenii Noi al CPR Telenești și fiind colaborator al organului

ordinii publice și prin urmare persoană publică, având obligații potrivit art. 12 pct. 3)

3

al Legii cu privire la poliție nr. 416-XII din 18.12.1990 să înregistreze informația

parvenită cu privire la infracțiuni, contravenții administrative și alte evenimente care

periclitează securitatea publică, să reacționeze prompt la sesizările și comunicările

despre infracțiuni, contrar pct. 5), 7), 10) a Instrucțiunii privind modul de primire,

înregistrare, evidență și examinare a sesizărilor și a altor informații despre infracțiuni

aprobate prin Ordinul comun al Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor

Interne, Serviciul Vamal și CCCEC nr. 121/254/286-0/95 „Privind evidența unică a

infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvârșit infracțiuni”, conform

cărora primirea sesizărilor, indiferent de locul și timpul comiterii faptelor

infracționale sesizate, de plenitudinea datelor anunțate, se efectuează zilnic în orele

de lucru, în cazul adresării persoanei cu plângere, denunț sau auto-denunț declarate

oral, acestea se consemnează într-un proces – verbal semnat de persoana care face

declarația și lucrătorul organului care a primit sesizarea, înregistrarea sesizărilor se

efectuează imediat după primirea lor și cerințelor din fișa de post a șefului de post,

ofițerului operativ superior de sector, potrivit căruia șeful de post efectuează primirea,

înregistrarea și examinarea în limitele competenței sale a declarațiilor, cererilor și

comunicărilor cetățenilor despre infracțiuni, cu înregistrarea ulterioară în registrele

comisariatului de poliție, întreprinde măsuri în direcția prevenirii și descoperirii

infracțiunilor, acționând în interes personal, urmărind scopul diminuării artificiale a

numărului de crime din sectorul său de activitate, folosind situația de serviciu,

intenționat nu a consemnat adresarea verbală a cet. Berliba P. din 30.09.2010 despre

sustragerea din gospodăria sa din s. Brînzenii Noi, r-nul Telenești a bunurilor în sumă

de 18.250 lei într-un proces – verbal și nu a transmis sesizarea pentru înregistrare, dar

a decis să tăinuiască de la înregistrare infracțiunea în cauză, prin ce i-a cauzat

dreptului ocrotit de lege a lui Berliba P. - accesul la justiție, daune considerabile, iar

imaginea organelor de drept a fost prejudiciată.

Tot el, deținând funcția de șef de post, ofițer operativ superior de sector al

postului de poliție Brînzenii Noi al CPR Telenești, numit în baza ordinului nr. 460/ef

din 20.11.2009 al Ministrului Afacerilor Interne și fiind astfel persoană cu funcție de

răspundere, având gradul special locotenent de poliție, în timpul îndeplinirii

obligațiilor de serviciu, contrar art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată la Roma la 04.11.1950,

la care Republica Moldova a aderat la 12.09.1997; art. 24 alin. (2) din Constituție,

adoptată la 29.07.1994; încălcând grav prevederile art. 4 din Legea nr. 416 din

18.12.1990 „Cu privire la poliție”, care stipulează că în activitatea sa, poliția mizează

pe respectarea personalității cetățenilor, constituind un garant al apărării demnității,

drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, precum și prevederile art. 12-15 al

aceleiași legi; dispozițiile pct. 1), 3), 4) ale capitolului I și pct. 1), 2) ale capitolului II

din regulile de aplicare a mijloacelor speciale de către colaboratorii organelor de

interne și militarii trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne (anexa

nr.2), aprobate prin Hotărârea Parlamentului nr. 1275-XII din 15.02.1993, care

reglementează condițiile și limitele aplicării forței fizice și a mijloacelor speciale;

4

contrar prevederilor lit. d), f), g), m) al pct. 15, precum și lit. a) – b) ale pct. 16 din

Codul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 481 din 10.05.2006 și atribuțiilor funcționale stipulate în fișa

postului a funcției deținute, care îl obligau să nu supună pe nimeni la torturi, să nu

aplice forța fizică, decât pentru curmarea infracțiunilor, pentru înfrângerea rezistenței

opuse cerințelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligațiilor

ce le revin, să respecte Constituția și legile Republicii Moldova, să nu aplice acte de

tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradante, în orice circumstanță s-ar

afla, să nu recurgă la forță cu excepția cazurilor de necesitate absolută și numai în

măsura necesară atingerii unui obiectiv legitim, la 18 februarie 2011, aproximativ

orele 09.30, a pătruns în domiciliul lui Rusu O. din s. Xxxxxxxx Xxx, r-nul

Xxxxxxxxx, unde cu scopul obținerii informațiilor despre furtul de bunuri de la

unitatea comercială a ÎI „ Stîncaru Ludmila”, i-a demonstrat lui Rusu V. arma din

dotare pistol PM cu nr. ПТ4736K și i-a cerut să iasă din casă. În fața casei,

intenționat l-a izbit pe Rusu V. de gardul din plasă metalică și i-a aplicat o lovitură cu

pumnul în față. Ulterior, i-a adus lui Rusu V. nefondat învinuiri în săvârșirea furtului,

i-a cerut explicații unde s-a aflat în noaptea de 17 spre 18 februarie 2011 și să meargă

la locul faptei, unde l-a impus să se descalțe pentru a compara urma depistată cu

încălțămintea sa. În circumstanțele menționate, ca rezultat al acțiunilor violente cu

caracter de tortură, întreprinse de către Donos Tudor, cetățeanului Rusu V., i-au fost

provocate dureri și suferințe puternice fizice și psihice.

Tot el, la 24 iunie 2011, aproximativ orele 10.00, fiind citat la Procuratura r-

nului Telenești pentru a participa la percheziția dispusă în biroul său de serviciu din

incinta Primăriei s. Brînzenii Noi pe cauza penală nr. 2011358009, pornită la

07.06.2011, în baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, în biroul de serviciu al

procurorului Calugher L., care exercita urmărirea penală pe acest dosar, cu scopul de

a împiedica cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei penale nr. 2011358009 a

amenințat-o cu violență asupra ei și membrilor ei de familie.

Tot el, la 24.06.2011, aproximativ orele 10.10, deplasându-se cu automobilul

său personal de la Procuratura r-nului Telenești spre Comisariatul de Poliție al r-nului

Telenești, avându-l ca pasager pe procurorul – interimar al r-nului Telenești, care

avea împuterniciri legale în baza ordonanței din 23.06.2011 de a-i percheziționa

biroul de serviciu din incinta Primăriei Brînzenii Noi, cu scopul de a împiedica

cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei penale nr. 2011358009 l-a amenințat

cu violență. Ulterior, în timpul percheziției biroului său de serviciu din incinta

Primăriei Brînzenii Noi, r-nul Telenești, efectuate între orele 11.14 – 11.20, l-a

amenințat pe procurorul – interimar al r-nului Telenești Burduja N. cu depunerea

plângerilor la Procuratura Generală și nu se supunea cerințelor de a nu discuta

telefonic, îndrumându-l pe colegul său Bolocan V., de a nu preda cheile de la safeul

procurorului care urma să-i percheziționeze biroul de serviciu al acestuia.

Tot el, la 17 noiembrie 2011, aproximativ orele 13.00, în sediul Procuraturii r-

nului Telenești, str. Renașterii 65A, după primirea copiei ordonanței de pornire a

5

urmăririi penale pe cauza penală nr. 2011358016, pornită la 15.11.2011, în baza art.

327 alin. (1) Cod penal, pe care avea calitatea de bănuit prin ordonanța din

16.11.2011, cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă și obiectivă a

cauzei penale nr. 2011358016, a amenințat procurorul Calugher L., căreia i s-a

împuternicit exercitarea urmăririi penale pe acest dosar, cu violență asupra ei și

membrilor ei de familie.

Tot el, la 24.06.2011, aproximativ orele 10.00, fiind citat la Procuratura r-nului

Telenești pentru a participa la percheziția dispusă în biroul său de serviciu din incinta

Primăriei Brînzenii Noi pe cauza penală nr. 2011358009, pornită la 07.06.2011, în

baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, în biroul de serviciu al procurorului Calugher

L., căreia i s-a împuternicit exercitarea urmăririi penale pe acest dosar, cu scopul

intimidării și sistării activității de serviciu a procurorului, având asupra sa arma din

dotare în virtutea funcției ce o deținea, a amenințat-o cu crearea neplăcerilor în

serviciu și vătămarea integrității corporale și a membrilor ei de familie, vorbe care i-

au provocat procurorului Calugher L. temere reală.

Tot el, la 17.11.2011, aproximativ orele 13.00, în sediul Procuraturii r-nului

Telenești, situat în or. Telenești, str. Renașterii 65A, după primirea copiei ordonanței

de pornire a urmăririi penale pe cauza penală nr. 2011358016, pornită la 15.11.2011,

în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, pe care avea calitatea de bănuit prin ordonanța

din 16.11.2011, cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă și obiectivă a

cauzei penale nr. 2011358016 a amenințat procurorul Calugher L., căreia i s-a

împuternicit exercitarea urmăririi penale pe acest dosar, cu violență asupra ei și

membrilor ei de familie.

Fiind audiat în ședința de judecată, inculpatul Donos Tudor nu a recunoscut

vinovăția în comiterea faptelor incriminate, declarând că la 12 martie 2008,

aproximativ orele 16.00 – 17.00, se întorcea de la serviciu, iar Furculiță I. i-a amintit

despre un conflict pe care l-a avut cu tatăl său, făcându-i reproșuri. Astfel Furculiță I.

s-a enervat și l-a apucat de haine, ceea ce a făcut și el, la rândul său, încercând să

scape din mâinile lui Furculiță I. și în acel timp de sub haina de serviciu de iarnă cu

care era îmbrăcat a căzut jos arma din dotare care se afla în tocul pentru armă,

deoarece tocul era puțin deteriorat. Când a căzut arma din dotare cu tot cu tocul

armei, a rostit o expresie ca să o audă și Furculiță I. că gata ajunge că arma la cădere

poate să producă singură o împușcătură și ajunge cu cearta, conflictul încheindu-se. A

luat de jos arma care se afla în tocul de armă deteriorat și a pus-o în buzunarul

scurtei, după care s-a despărțit de Furculiță I, fiecare plecând în direcția casei sale.

Aceste acțiuni au fost văzute de către Chilimari I., Popescu T. și Pavlenco I., care se

aflau la o depărtare de 10-12 m., iar pe Stratulat I. l-a întâlnit venind din direcția

opusă, însă nu au discutat. Nu l-a amenințat pe Furculiță I., nu i-a pus arma la cap și

nu a rostit expresii amenințătoare. În ziua respectivă era îmbrăcat în uniformă cu

epoleți și în scurta de iarnă.

În vara anului 2008, nu s-a întâlnit cu Ciorbă A. în biroul primarului s.

Scorțeni, Urechi D., iar faptul că Ciorbă A. ar fi sesizat despre o pretinsă maltratare

6

asupra sa în biroul primarului Urechi D., acesta fost pus de către Urechi D. să declare

astfel, pentru a se răzbuna, deoarece sunt în relații ostile, ultima amenințându-l că-i

va crea probleme.

Sesizarea lui Berliba P. a fost trimisă spre examinare ofițerului de urmărire

penală Ursu A., care era competent de a începe urmărirea penală. Nu avea anumite

interese de a nu înregistra infracțiunea de furt din locuința lui Berliba P., pentru că

neînregistrarea infracțiunii în cauză nu-i crea nici într-un mod avantaje de serviciu.

Discuția și comportamentul cu Rusu V. a fost văzut de către Stîncaru I, care se

afla alături. Nu a aplicat forța și nici arma nu i-a arătat-o lui Rusu V. Anterior,

personal l-a documentat pe Rusu V. pe un caz de furt din locuință, comis de către

acesta în s. Brînzenii Noi, r-nul Telenești. Nu a intrat în casa lui Rusu V. și în ziua

respectivă nu avea arma asupra sa.

În timpul deplasării spre Comisariatul de Poliție, inculpatul Donos T. nu a

discutat cu procurorul Burduja N., dar i s-a zis că trebuie să facă percheziție, că

instrumentează un dosar penal și a început să caute prin mașină, bagajul din salonul

mașinii și folosindu-se de situația că erau în doi l-a amenințat pe inculpat cu răfuială

fizică, că va fi „trăsnit” deoarece intră des în conflict cu prietenul său Furtună I.,

comisar pe atunci și totodată șeful inculpatului. S-a speriat de reacția lui Burduja N.,

mai ales că avea o funcție înaltă, cu așa împuterniciri legale și procesuale, și nu a zis

absolut nimic. Deoarece cererea de solicitare a ordonanței de pornire a urmăririi

penale în cauza penală nr. 2011358016 era scrisă, a primit actul solicitat de la

procurorul Calugher L. Nu a discutat cu ea multe vorbe, s-a întors și a plecat, fără a

rosti expresii amenințătoare în adresa ei, fapt ce poate fi confirmat de sora sa, Donos

G., care se afla în holul procuraturii.

Necătând că inculpatul vina în cele incriminate nu a recunoscut, vinovăția

acestuia a fost demonstrată pe deplin în baza probelor administrate și anume:

declarațiile martorilor Berliba P. Ciudac V., Eftodi V., Cotlău P., Burlacu (Hanganu)

N., Rusu O., Nastas V., Ojog V., Stîncaru I., Stratulat I., Macari V., Chilimari I.,

Ureche O., Furtună I., Bunduchi A., Stîncaru L., Vrăjitoru A., Prescureanu V.,

Iarmaliuc L., Manole N., Negruță I., Cavca V., Meleca I., Cravciuc V., Stroncea A.,

Iscra T., Vrabie I., Rusu R.; declarațiile părților vătămate Rusu V., Furculiță I.,

Ciorbă A., Burduja N., Calugher L.; cererile părților vătămate; ordonanța de

pornire a urmăririi penale din 01.02.2011; răspunsul Comisariatului de Poliție

Telenești nr. 1117 din 10.03.2011; raportul lui Donos Tudor din 28.01.2011;

procesul verbal de confruntare din 21.09.2011, despre bănuitul Donos Tudor și partea

vătămată Berliba P.; ordonanța de încetare a urmăririi penale; scrisoarea

Procuraturii r-nului Telenești nr. 1258 din 29.06.2011; ordonanța de suspendare a

cauzei penale; ordinul Comisariatului de Poliție Telenești nr. 72 din 05.10.2007;

procesul verbal de confruntare din 25.02.2011, dintre partea vătămată Furculiță I. și

bănuitul Donos T.; procesul verbal de cercetare a Registrului de eliberare și

recepționare a armamentului și mijloacelor speciale a Comisariatului de poliție

Telenești din 28.06.2011; procesul verbal de ridicare a pistolului PM cu nr.

7

ПТ4736-K din 28.06.2011; procesul verbal de cercetare la fața locului din

23.09.2011; raportul procurorului – interimar al r-nului Telenești din 24.06.2011;

raportul procurorului r-nului Telenești din 18.11.2011; ordinul nr. 460-p din

23.05.2011, cu privire la numirea în funcție a d-nei Calugher L. în funcția de procuror

în Procuratura r-nului Telenești; ordinul nr. 466-p din 21.05.2009, cu privire la

numirea în funcție a d-nului Burduja N. în funcția de procuror adjunct al Procuraturii

r-nului Telenești; copii ale ordonanțelor de pornire a urmăririi penale; informația

privind convorbirile telefonice ale abonatului xxxxxxxxx, prin care se stabilește locul

aflării acestuia la 24.06.2011.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza:

art. 328 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca săvârșirea de către o persoană publică a

unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate

prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și

intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, acțiuni însoțite de aplicarea armei;

art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, ca săvârșirea de către o persoană publică a

unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate

prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și

intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, acțiuni însoțite de aplicarea

violenței (în redacția Legii din 18.04.2002);

art. 327 alin.(1) Cod penal, ca folosirea intenționată de către o persoană publică

a situației de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile

intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice

(în redacția Legii din 18.04.2002);

art. 3091 alin.(1) Cod penal, ca provocarea, în mod intenționat, a unor dureri și

suferințe puternice fizice și psihice unei persoane, cu scopul de a o pedepsi pentru un

act pe care aceasta l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra ei, dureri

și suferințe care au fost provocate de către o persoană cu funcție de răspundere” (în

redacția Legii din 18.12.2008);

art. 303 alin. (2) Cod penal, ca amestecul, sub orice formă, în activitatea

organelor de urmărire penală cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă și

obiectivă a cauzei penale (în redacția Legii din 18.04.2002);

art. 349 alin. (1) Cod penal, ca amenințarea cu vătămarea integrității corporale

sau a sănătății persoanei cu funcție de răspundere, rudelor lor apropiate, în scopul

sistării activității lor de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care

amenință sau al altei persoane.

Totodată, instanța a reținut, că potrivit materialelor cauzei, din momentul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 327 alin. (1), 3091 alin. (1), 303 alin. (2), 349

alin. (1) Cod penal s-au scurs mai mult de 5 ani, intervenind, astfel, prescripția

tragerii la răspundere penală, conform prevederilor art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal,

urmând ca inculpatul să fie liberat de răspundere penală.

8

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv că există

alte circumstanțe prevăzute de lege care condiționează sau exclud urmărirea penală.

Apelanta a invocat că instanța de fond nu a luat în calcul prevederile art. 20

alin. (2) al Legii nr. 218 din 19.10.2012, privind modul de aplicare a forței fizice, a

mijloacelor speciale și a armei de foc, astfel inculpatul fiind condamnat pentru o faptă

care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.

Or, această faptă în nici un caz nu putea fi calificată drept infracțiunea

prevăzută de art. 328 alin. (2) lit. b) Cod penal, deoarece la 12.03.2008, orele 16.30,

inculpatul nu exercita atribuțiile de serviciu conform fișei de post, nu se afla la locul

de muncă și nici în misiuni de serviciu, fapte constatate în instanțe. Depășirea

atribuțiilor de serviciu este o infracțiune care reiese din exercitarea atribuțiilor de

serviciu, dar nu și în alte situații. Totodată, depășirea atribuțiilor de serviciu soldată

cu aplicarea armei poate fi doar în cazul când în timpul serviciului arma a fost

aplicată, iar noțiunea de aplicare a armei este reflectată în art. 20 alin. (2) al Legii nr.

218 din 19.10.2012, privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și

a armei de foc.

Instanța de fond nu a respectat prevederile art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, potrivit cărui, toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub

toate aspectele, complet și obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor

administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe și verificarea

sursei din care provin probele, în conformitate cu prevederile prezentului cod, prin

procedee probatorii respective.

La fel, în cadrul ședinței instanței de fond, s-a constatat că între inculpat și

Furculiță I. a avut loc un conflict atunci, astfel, fapta respectivă nu poate fi calificată

drept infracțiune de depășire a atribuțiilor de serviciu.

Instanța nu a dat apreciere certificatului care confirmă că în vara anului 2008,

inculpatul Donos T. s-a aflat în concediu, nefiind stabilit în instanță nici când a fost

consumată infracțiunea. Instanța nu a luat în calcul faptul că în actul de acuzare nu

este indicat locul comiterii infracțiunii, fiind indicat doar biroul primarului s.

Scorțeni, însă unde se afla biroul primarului s. Scorțeni, instanța nu a stabilit.

În ședința instanței de fond, a fost audiată partea vătămată, care a declarat că a

sesizat faptul de maltratare a sa, sub influența primarului s. Scorțeni, Urechi D. și că

de fapt, nu a fost maltratat de nimeni.

Potrivit ordonanței de pornire a urmăririi penale, pe acest fapt, presupusa faptă

ar fi fost comisă încă în anul 2004, și potrivit indicațiilor Prim adjunctului general,

procurorul Șușu C. era obligat să petreacă confruntarea între martorul Urechi D. și

inculpat, fiind înaintată și o cerere în acest sens, însă această acțiune a fost neglijată

de către procuror, iar instanța de judecată nu a luat în calcul aceste încălcări.

Instanța de fond nu a apreciat just declarațiile martorului Urechi O.

În cadrul ședinței de judecată au fost cercetate probe prin care s-a constatat cert

că inculpatul cu primarul Urechi D. erau în conflict, motiv pentru care aceasta a pus

9

la cale răfuiala în urma unui plan bine organizat, precum că inculpatul ar fi aplicat

violență în biroul ei, în privința lui Ciorbă A.

Faptul că Ciorbă A. a depus declarații mincinoase, a fost dovedit și la faza de

urmărire penală, unde ultimul a indicat că a fost la Florești, la un cetățean, pe o stradă

din or. Florești, circumstanțe care au fost verificate de procuror și neconstatate,

instanța de judecată omițând să dea apreciere acestor circumstanțe.

La 30.09.2010, zi în care se incriminează că a fost comisă infracțiunea de abuz

de putere, inculpatul nu a fost la serviciu, iar partea vătămată Berliba P. confundă

anumite date. Faptul că în acea zi, inculpatul nu a fost la serviciu se confirmă prin

declarațiile martorilor Meleca I., Stroncea A., Cravciuc V., certificatul eliberat de

biserica s. Chiștelnița, prin care se confirmă că inculpatul la 30.09.2010, a participat

la cununia finului Ion și declarațiile martorului Ciudac V. care a declarat că este vecin

cu Berliba P. și a văzut cum acesta se afla la polițiști iarna, afară fiind frig și zăpadă.

Coroborând declarațiile martorilor se dovedește cert alibiul inculpatului pentru

30.09.2010, zi în care se presupune că ar fi fost comisă infracțiunea prevăzută de art.

327 alin. (1) Cod penal, și anume că inculpatul nu s-a aflat la serviciu.

Cu referire la condamnarea inculpatului în baza art. 3091 alin. (1) Cod penal,

pe faptul acțiunilor de tortură asupra lui Rusu V., apărarea a prezentat probe

suficiente care contrazic acuzarea.

Astfel, potrivit declarațiilor părții vătămate Rusu V. acesta a declarat că a fost

supus torturii în prezența martorului Stîncaru I., însă martorul respectiv, fiind audiat

în ședința de judecată, a declarat că la 18.02.2011, orele 09.30, împreună cu

inculpatul a mers acasă la Rusu V., l-au strigat, și acesta a ieșit din casă, inculpatul

invitându-l să meargă până la magazin, ieșind cu toții din ogradă. În timpul

deplasării, între Rusu V. și inculpat era o distanță de aproximativ 5-6 m.

Totodată, fiind îndreptat la examinarea medico-legală, Rusu V. a încercat să

manipuleze situația, prin simplul fapt că avea niște leziuni pe față, obținute în alte

circumstanțe, încercând astfel, în mod grosolan să inducă în eroare medicul legist,

precum că ar fi primit aceste leziuni corporale la 18.02.2011, orele 09.30, în urma

acțiunilor violente presupus comise de inculpat.

Potrivit declarațiilor martorului Stîncaru L., înainte de a fi comis furtul se afla

în magazin, unde a venit Rusu V. și a procurat un pachet de țigări. Astfel, a observat

la el, la distanța de aproximativ 1 metru, că avea pe față anumite zgârieturi.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 163 „D” la Rusu V. au fost

depistate excoriație pe buza inferioară și excoriație pe mucoasa buzei inferioare, care

au fost cauzate la acțiunea traumatică a unui obiect contondent, posibil cu 5-6 zile

înaintea examinării și în ansamblu, corespund leziunilor corporale fără cauzarea

prejudiciului sănătății. Caracterul leziunilor corporale depistate rezultă că ele au fost

cauzate de la acțiunea unui corp contondent dur, mai puțin probabil cu pumnul.

Fiind audiat în calitate de martor, expertul judiciar medic legist Nastas V. a

declarat că în momentul examinării lui Rusu V., asemenea momente de tulburări sau

amintiri de retrăire el nu a manifestat.

10

Martorii Vrăjitoru A., Iscra T. și Vrăbii I., au declarat că nu a existat un act de

tortură.

Astfel, anume aceste probe ale apărării, instanța le-a apreciat în defavoarea

inculpatului.

Or, motivul ce l-a determinat pe Rusu V. să declare un delict calomnios este că

ultimul manifestă ură asupra inculpatului fiindcă acesta a fost documentat de Donos

T. pe un caz de furt de locuință.

Instanța nu a luat în calcul faptul că inculpatul nu a avut intenția de a obține

informații de la Rusu V. și nici nu a obținut circumstanțe care se constată prin

certificatul eliberat de procurorul E. Tocarciuc, prin care se confirmă că lui Rusu V.

nu i-a fost atribuită nici o calitate în dosarul de furt de la ÎI „Stîncaru Ludmila”.

Pe marginea acuzației aduse au fost depuse declarații, care coroborează cu

probele apărării cercetate de instanță, însă instanța nu le-a dat o apreciere justă.

Instanța nu a luat în calcul că o condiție obligatorie la stabilirea componenței

de infracțiune este stabilirea suferințelor puternice psihice.

Potrivit art. 143 alin. (1) pct. 31) Cod de procedură penală, expertiza se dispune

și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea stării fizice a persoanei în

privința căreia se reclamă că s-au comis acte de tratamente inumane sau degradante.

Potrivit art. 147 alin. (11) Cod ce procedură penală, în cazul torturii, efectuarea

expertizei complexe, cu operarea examinării medico-psihologice și, după caz, a altor

forme de examinare, este obligatorie.

În cadrul ședinței de judecată din partea apărării a fost solicitată dispunerea

efectuării expertizei complexe psihiatrico-psihologică-medico-legală (narcologică

legală) a părții vătămate Rusu V., însă instanța a refuzat să dispună asemenea

expertiză. Astfel, condamnarea pe acest capăt de acuzare, este declarativă și

presupusă, neavând suport legal și întemeiat.

Totodată, instanța l-a condamnat pe inculpat, precum că acesta a prezentat

inculpatului Rusu V. arma din dotare pistol PM ПТ 4736-k, însă nu s-a dispus

efectuarea acțiunii de recunoaștere a obiectului, ca Rusu V. să recunoască arma, dar

nu să presupună că anume lui Rusu V. i-a fost prezentată anume arma din dotare

pistol PM ПТ 4736-k. Or, aceste afirmații nu pot fi interpretate drept presupuneri.

Faptul că inculpatul nu a comis amenințarea asupra procurorilor, este confirmat

prin procesele verbale cu privire la percheziție, care au fost examinate în ședința de

judecată. Or, procurorul era obligat conform art. 131 alin. (3) Cod de procedură

penală, să menționeze acest fapt în procesul verbal de percheziție, fapt ce în speță nu

a avut loc, iar instanța de judecată nu a luat în considerație aceste circumstanțe.

Cu referire la condamnarea inculpatului de comiterea infracțiunilor prevăzute

de art. 349 alin. (1) și art. 303 alin. (2) Cod penal, presupus comise la 18.11.2011, la

fel este nefondată, acuzarea neprezentând probe pertinente referitor la acest fapt.

Or, însăși Calugher L., a comunicat că de fapt inculpatul nu a rostit cuvinte

amenințătoare, ea percepând prezența inculpatului drept amenințare, însă procurorul

și instanța nu au calificat corect faptele.

11

Potrivit art. 320 alin. (l) Cod de procedură penală, participarea procurorului la

judecarea cauzei este obligatorie și el își exercită atribuțiile prevăzute în art. 53. La

judecarea cauzei în primă instanță participă procurorul care a condus urmărirea

penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată. În caz

de imposibilitate a participării acestuia, procurorul ierarhic superior dispune

participarea la ședință a altui procuror. În caz de necesitate, procurorul ierarhic

superior poate dispune participarea unui grup de procurori.

Prin urmare, urmărirea penală în cauza penală de învinuire a lui Donos T. a

fost exercitată de procurorul în Procuratura r-nului Sîngerei C. Șușu, care a întocmit

rechizitoriul și a transmis cauza penală spre examinare în instanța de judecată a

Judecătoriei Telenești.

Prin dispoziția procurorului ierarhic superior, procurorul C. Șușu a fost înlocuit

de la participarea în continuare de la ședința de judecată în legătură cu imposibilitatea

de a participa, cu procurorul T. Grati. Cauza, începând să se judece cu participarea

procurorului T. Grati, care ulterior nu s-a mai prezentat la ședință, deoarece s-a

prezentat procurorul C. Șușu, în calitate de acuzator de stat, fără ca să fie împuternicit

legal în conformitate cu prevederile art. 320 alin.(l) Cod de procedură penală.

Prin urmare, participarea la ședința de judecată în calitate de acuzator de stat a

procurorului C. Șușu, după ce el a fost înlăturat, este o acțiune ilegală, care

contravine principiului legalității procesului penal.

În actul de sesizare a instanței nu a fost indicată circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. l) Cod penal, depășirea termenului rezonabil de

examinare a cauzei de către Procuratura Telenești, fapt ce a determinat procurorul

ierarhic superior la retragerea acestei cauze din gestiunea Procuraturii Telenești.

La fel, în actul de sesizare, este inclusă învinuirea lui Donos T., învinuit de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, pe faptul de

aplicare a violenței lui Ciorbă A., însă învinuirea contravine prevederilor art. 281

alin. (2) Cod de procedură penală, nu este inclusă ora, data, anul și locul comiterii

faptei.

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care să fie achitat, pe motiv că nu a comis faptele incriminate.

Apelantul a indicat că, la adoptarea sentinței, prima instanță s-a manifestat total

în favoarea acuzării, ignorând poziția apărării și dând o apreciere greșită situației de

fapt și probelor administrate în instanță, la solicitarea apărării.

A fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2)

lit. b) Cod penal, pe faptul de aplicare a armei de foc asupra lui Furculiță I., însă fără

luarea în calcul a prevederilor art. 20 alin. (2) al Legii nr. 218 din 19.10.2012, privind

modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armei de foc.

Fapta respectivă nu putea fi calificată conform prevederilor art. 328 alin. (2) lit.

b) Cod penal, deoarece la 12.03.2008, orele 16.30, nu își exercita atribuțiile de

serviciu, conform fișei de post, nu se afla la locul de muncă și nici în misiuni de

serviciu, fapte constatate în instanță. Or, depășirea atribuțiilor de serviciu este o

12

infracțiune care reiese doar din exercitarea atribuțiilor de serviciu, dar nu și din alte

situații.

Partea vătămată Furculiță I. în cadrul ședinței a declarat că inculpatul a început

a-l hărțui, l-a apucat de o mână și inculpatul a căzut jos și ceva i-a căzut. Era treaz și

s-a pornit acasă. Plângerea a fost scrisă la insistența lui Condurari V. Nu a fost

amenințat cu pistolul, și nici nu a văzut pistol. De la inculpat, a căzut ceva jos și el a

luat în mână, însă nu era pistol.

Martorul Stratulat S. a declarat că a văzut cum inculpatul îl ținea de haine pe

Furculiță I. Donos T. nu vorbea răstit. Nu a văzut la Donos T. pistol și nu a auzit

amenințări din partea acestuia.

Martorul Prescureanu V. a declarat că nu a văzut conflict și a concretizat că nu

a văzut armă la inculpat.

Martorul Chilimari I., a declarat că era prin anul 2008, împreună cu Popescu T.

la un robinet din drumul din sat. Pe drum era Furculiță I. și Donos T., care vorbeau.

Ceva a căzut jos și Donos s-a aplecat, a ridicat ce a căzut și a pus în buzunar. A

așteptat până au plecat Donos T. și Furculiță I. după care au plecat. Nu a auzit vorbe

amenințătoare rostite de Donos T.

Fiind examinat în instanța de judecată corpul delict, tocul pentru armă și arma

pistol PM ПТ 4736-k, s-a constatat că tocul pentru armă, dispune de o ruptură veche,

în partea unde poate fi pus la curea și ruptura a permis căderea armei jos la

12.03.2008.

La fel, fiind examinat în instanța de judecată raportul de expertiză complexă

balistică și fizico-chimică nr. 2077/5078 s-a constatat că din arma de foc pistol PM

ПТ 4736-k nu au fost efectuate trageri, adică permite rezonabil să afirmăm cu cea

mai mare probabilitate că arma pistol PM ПТ 4736-k la 12.03.2008 nu a fost aplicată

în sensul Legii nr. 218 din 19.10.2012, privind modul de aplicare a forței fizice, a

mijloacelor speciale și a armei de foc.

A fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2)

lit. b) Cod penal, neavând probe utile, probe care să coroboreze între ele, limitându-se

doar la declarațiile părții vătămate care confirmă de fapt, că la 12.03.2008 a avut loc

un conflict și declarațiile martorilor oculari Stratulat I. și Prescureanu V., care

confirmă faptul că ar fi avut loc un conflict, dar nimeni nu declară că la conflict ar fi

fost implicată și arma de foc, cu aplicarea acesteia.

În cadrul ședinței de judecată, s-a constatat ca a avut loc un conflict cu

Furculiță I., însă această faptă nu poate fi apreciată drept infracțiune de depășire a

atribuțiilor de serviciu.

Anume aceste situații urmau a fi calificate drept presupuneri și interpretate în

favoarea sa prin prisma art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală.

Cu referire la condamnarea inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, pe faptul de maltratare a inculpatului Ciorbă A.,

instanța nu a dat apreciere certificatului care confirmă faptul că în vaza anului 2008,

s-a aflat în concediu, nefiind stabilit când a fost comisă infracțiunea. Instanța nu a

13

luat în calcul că în învinuire nu este indicat locul comiterii infracțiunii, fiind indicat

doar biroul primarului s. Scorțeni, însă unde se afla biroul primarului, nu a fost

stabilit.

În instanța de judecată a fost audiată partea vătămată care a declarat că a

sesizat maltratarea sa, sub influența Primarului s. Scorțeni, Urechi D. și că de fapt nu

a fost maltratat de nimeni, fapte neluate în calcul de instanța de judecată.

Instanța nu a apreciat just declarațiile martorului Urechi O.

În cadrul ședinței de judecată au fost cercetate probe prin care s-a constatat cert

că inculpatul și primarul Urechi D. erau în conflict, ultima punând la cale un plan de

răzbunare.

Declarațiile făcute de Ciorbă A., la faza de urmărire penală prin prisma art. 27

alin. (2) Cod de procedură penală, nu au putere probantă. Or, în procesul penal, nu

pot fi admise probe care au fost obținute prin constrângere.

La materialele cauzei lipsește un raport de expertiză medico-legală a lui Ciorbă

A., prin care să se constate consecințele faptei sesizate de el, circumstanțe care nu au

fost luate în calcul de instanța de judecată.

Cu referire la capătul de acuzare în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, pe faptul

tăinuirii infracțiunii de furt de la Berliba P., coroborând declarațiile martorilor, se

confirmă cu certitudine alibiul inculpatului pentru data de 30.09.2010, când se

presupune că ar fi fost comisă infracțiunea, însă instanța nu a luat în calcul aceste

circumstanțe.

Cu referire la indicii de calificare a infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1)

Cod penal, instanța a comis o eroare gravă de fapt. Or, o condiție obligatorie pentru

infracțiunea de abuz de serviciu, este interesul material sau alte interese personale, iar

instanța a presupus un interes personal, precum diminuarea artificială a numărului de

infracțiuni pe sectorul deservit, care nu a fost probat.

La fel, la data de 30.09.2010, nu s-a aflat la serviciu.

Cu referire la capătul de acuzare, privind comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 3091 alin. (1) Cod penal, pe faptul acțiunilor de tortură asupra lui Rusu V.,

instanța a apreciat probele apărării în defavoarea inculpatului.

Motivul care l-a determinat pe Rusu V. să declare un delict calomnios a fost că

acesta manifestă ură față de inculpat, deoarece l-a documentat pe un caz de furt din

locuință.

Instanța nu a luat în calcul faptul că inculpatul nu a avut intenția de a obține

informații de la Rusu V. și nici nu a obținut circumstanțe care se constată prin

certificatul eliberat de procurorul E. Tocarciuc, prin care se confirmă că lui Rusu V.

nu i-a fost atribuită nici o calitate în dosarul de furt de la ÎI „Stîncaru Ludmila”.

În cadrul ședinței de judecată a solicitat dispunerea efectuării expertizei

complexe psihiatrico-psihologică-medico-legală (narcologică legală) a părți vătămate

Rusu V., însă instanța a refuzat dispunerea acestei expertize, iar în astfel de

împrejurări condamnarea sa pe acest capăt de învinuire este declarativă și presupusă,

neavând suport legal și întemeiat.

14

Cu referire la capătul de acuzare în baza art. 303 alin. (2) și 349 alin. (1) Cod

penal, faptul că nu a comis amenințarea asupra procurorilor este confirmat pe deplin

și prin procesele verbale cu privire la percheziție, care au fost examinate în ședința de

judecată. Or, procurorul era obligat conform art. 131 alin. (3) Cod de procedură

penală să menționeze acest fapt în procesul verbal de percheziție, ceea ce nu a avut

loc, iar instanța de judecată nu a dat apreciere acestor circumstanțe.

Pe capetele de acuzare în baza art. 349 alin. (1) și art. 303 alin. (2) Cod penal,

presupus comise la 18.11.2011, acuzarea nu a prezentat probe pertinente. Mai mult,

însăși Calugher L. a declarat că de fapt, inculpatul nu a rostit cuvinte amenințătoare,

ea precizând prezența sa, drept amenințare, însă procurorul a calificat altfel și aceste

circumstanțe nu au fost luate în calcul de instanța de judecată.

3.2. Avocata Angela Murzac, la fel a declarat apel, solicitând casarea sentinței

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat pe toate capetele de

acuzare, în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, deoarece faptele

nu întrunesc elementele infracțiunii.

Apelanta a invocat, că la emiterea sentinței de condamnare în privința

inculpatului, instanța de fond nu a supus fiecare capăt de acuzare unei judecății

efective, neapreciind fiecare probă luată una câte una si apoi în ansamblu și

interconexiunea lor, pentru a putea aprecia pertinența, concludența și utilitatea

probelor, potrivit cerințelor obligatorii ale art. 6 pct. 33 - 35 și art. 93, 95 Cod de

procedură penală. Or, contravine dreptului inculpatului la un proces echitabil

enumerarea probelor acuzării fără a face o minimă analiză a dovezilor luate una câte

una.

Instanța de fond a dat o calificare eronată probelor și a pus la baza sentinței de

condamnare înscrisuri care nu pot fi calificate nici ca mijloace de probă, nici ca

procedee probatorii în sensul capitolului III din Codul de procedură penală, fiind doar

simple acte de procedură (plângeri, ordonanțe și rapoarte).

Au fost ignorate și neapreciate probele apărării, lista căreia este anexată la

materialele cauzei.

Nu a fost făcută o minimă analiză a elementelor infracțiunilor imputate

inculpatului sub aspectul laturii obiective și laturii subiective.

Inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare, fără să fi fost făcută o minimă

analiză și sinteză a materialului probator și o apreciere pentru fiecare capăt de acuzare

în parte existența sau inexistența elementelor infracțiunii sub aspect obiectiv și

subiectiv. Această practică, adică lipsa unei structuri coerente a actului de acuzare, a

unei analize și sinteze a fiecărui capăt de acuzare în mod concret, este susceptibilă să

creeze foarte multe confuzii, îngreunează înfăptuirea actului de justiție și verificarea

temeiniciei și legalității sentinței atacate de către instanțele ierarhic superioare. Or,

prin simpla copiere a rechizitoriului și legilor, este greu de stabilit ce a făcut în mod

concret inculpatul.

Astfel, cu referire la primul capăt de acuzare în baza art. 328 alin. (2) lit. b)

Cod penal, inculpatul a fost învinuit că, la 12.03.2008 aproximativ orele 17.30 a

15

inițiat o ceartă cu consăteanul Furculiță I. în cadrul căreia, 1-a îmbrâncit și a îndreptat

împotriva acestuia arma din dotare amenințîndu-1 că-l împușcă.

Apărarea a prezentat probe, care dovedesc nevinovăția inculpatului, și anume:

explicațiile preliminare ale inculpatului date la 12.03.2008, prin care susține că

a fost amenințat și atacat de către Furculiță I. și cearta a degenerat în încăierare în

cadrul cărora părțile s-au tras de haine, iar drept rezultat a căzut jos arma din dotare a

inculpatului. După ce a văzut arma, Furculiță I. s-a liniștit, arma a fost ridicată de

inculpat și pusă în toc, aceste fapte putând fi confirmate de martorii Chilimari I.,

Pavlenco I. și Stratulat I;

explicațiile preliminare ale martorului Stratulat I. care nu a dat mărturii întru

susținerea învinuirii declarând că inculpatul îl ținea pe Furculiță I. cu amândouă

mâini, respectiv nu avea unde să țină și pistolul;

declarațiile martorilor Conduratu V., Prescureanu V. și Macari V. care nu au

dat declarații pertinente pentru susținerea învinuirii, ultimul declarând că nu ține

minte nimic;

procesul-verbal de ridicare și examinare a tocului de armă, potrivit cărui se

confirmă versiunea inculpatului cu privire la faptul că arma din dotare ar fi căzut din

toc în momentul încăierării cu Furculiță I. fiind identificate urme de ruptură care se

pretinde că exista la 12.03.2008;

plângerea lui Furculiță I. din 18.03.2008 privind îmbrâncirea și amenințarea cu

pistolul săvârșită de inculpat, aceasta neconstituind un mijloc de probă și nici un

procedeu probatoriu în sensul capitolului III din Codul de procedură penală, ci un act

de sesizare a organului de urmărire penală potrivit art. 262 Cod de procedura penală;

procesul-verbal de verificare a registrului de eliberare a armelor și procesul

verbal de ridicare a pistolului reprezintă probe lipsite de pertinență, mai ales în

condițiile în care condamnatul a avut asupra sa arma din dotare în momentul

încăierării cu Furculiță I.

La fel, și acuzarea a prezentat probe, întru susținerea acuzării, însă acestea nu

probează vinovăția inculpatului, și anume:

declarațiile martorului Chilimari I., care în instanță a declarat că nu a văzut

armă asupra inculpatului, ci a văzut cum a căzut un obiect pe jos;

procesul verbal de confruntare din 25.09.2011 între inculpat și partea vătămată

Furculiță I., în cadrul căruia, părțile au rămas pe aceiași poziție susținând fiecare

versiunea proprie a desfășurării faptelor. Această probă urmând a fi apreciată ca fiind

neconcludentă deoarece contravine prezumției nevinovăției care operează în favoarea

condamnatului și nu este susținută de alte probe.

Sub aspectul laturii obiective, acuzarea nu a dovedit prin probe concludente și

utile că inculpatul ar fi săvârșit acțiunea din cadrul laturii obiective a infracțiunii,

adică 1-a amenințat pe Furculiță I. cu arma din dotare. Or, atâta timp cât mărturiile

acuzării poartă un caracter confuz și contradictoriu (un martor spune într-un fel, alt

martor susține altfel, un martor susține unele circumstanțe la faza urmăririi penale, iar

la faza cercetării judecătorești susține alte circumstanțe), iar organul de urmărire

16

penală nu a înlăturat contradicțiile (mai mult nu a identificat originea și scopul

contradicțiilor), în virtutea principiului prezumției nevinovăției, aplicând principiul că

toate dubiile se interpretează în favoarea inculpatului, condamnatul nu a săvârșit

acțiunea din cadrul laturii obiective a infracțiunii. Astfel, în baza declarațiilor

martorilor apărării Stratulat I., se poate afirma cu certitudine doar faptul că

condamnatul avea asupra sa arma din dotare, că această armă a căzut jos și că această

armă a fost ridicată și ținută în poziție verticală de către condamnat, iar acest fapt se

confirmă prin procesul-verbal de examinare a tocului de armă precum și prin

depozițiile martorilor apărării și prin depozițiile martorilor acuzării (Stratulat I.,

Popescu T., Chilimari I.).

Sub aspectul laturii subiective, având în vedere că infracțiunea se săvârșește

doar cu intenție, iar potrivit martorilor audiați arma nu a fost îndreptată spre partea

vătămată, ci a fost ridicată și ținută în poziție verticală de către făptuitor, reiese că

inculpatul nu a prevăzut și nu a urmărit săvârșirea excesului de putere, astfel încât, în

acțiunile inculpatului lipsește intenția din cadrul laturii subiective a infracțiunii.

Cu referire la al doilea capăt de acuzare în baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod

penal, inculpatul a fost învinuit că, în vara anului 2008 (timpul exact nu a fost stabilit)

în biroul primarului s. Scorțeni, r-nul Telenești, i-a aplicat lui Ciorbă A. o lovitură cu

pumnul în față și mai multe lovituri cu picioarele peste tot corpul, atunci când acesta

se afla la podea.

Apărarea a prezentat probe, care dovedesc nevinovăția inculpatului, și anume:

Declarațiile inculpatului, prin care acesta neagă acuzația adusă și susține că nu

l-a bătut pe Ciorbă A. fiind convins că acesta a fost impus de primarul Urechi D. să

declare astfel, deoarece se află în relații ostile cu ea, aceasta amenințându-l chiar, că-i

va crea probleme;

declarațiile martorului Ureche O., că în timpul cât s-a aflat la serviciu în

anticamera primarului s. Scorțeni, nu a auzit ca Ciorbă A. să fi fost bătut de către

inculpat.

declarațiile martorului Ciorbă A., care în instanța de judecată a renunțat la

declarațiile făcute în cardul urmăririi penale susținând că atât plângerea cu privire la

maltratare cât și declarațiile date în calitate de parte vătămată au fost date sub

influența directă a fostului primar, Ureche D., care îl remunera periodic dacă îi

îndeplinea indicațiile;

plângerea lui Ciorbă A. din 08.09.2009, în care declară că în vara anului 2004,

a fost maltratat de inculpat, în biroul primăriței din s. Scorțeni. Însă aceasta nu

reprezintă o probă, ci sunt acte de sesizare a organului de urmărire în conformitate cu

art. 262 Cod de procedură penală.

La fel, și acuzarea a prezentat probe, întru susținerea acuzării, însă acestea nu

probează vinovăția inculpatului, și anume:

declarațiile martorului Ureche D. care urmează a fi apreciate critic, pe motiv că

între inculpat și aceasta, persistă relații ostile începând cu anul 2009. Declarațiile

acesteia nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare, așa cum acestea au fost

17

primite cu încălcarea art. 105 alin. (1) și (7) Cod de procedură penală, nefiind

verificată de către procurori existența relațiilor ostile dintre martor și inculpat;

declarațiile martorului Ciorbă M., care la fel nu sunt pertinente întru susținerea

învinuirii, pentru că aceasta nu a fost la fața locului, respectiv raporturile de rudenie

cu o parte în proces, și anume aceasta fiind fiica părții vătămate, pot afecta

veridicitatea și obiectivitatea depozițiilor acesteia.

Sub aspectul laturii obiective, acuzarea nu a dovedit prin probe concludente și

utile faptul că condamnatul a săvârșit acțiunea din cadrul laturii obiective a

infracțiunii, adică faptul că inculpatul l-a bătut pe Ciorba A. Mai mult, partea

vătămată și-a schimbat declarațiile date în cadrul urmăririi penale susținând în fața

instanței de judecată că nu a fost maltratat de condamnat. Or, atâta timp cât mărturiile

acuzării poartă un caracter confuz și contradictoriu (un martor spune într-un fel, alt

martor susține altfel, un martor susține unele circumstanțe la faza urmăririi penale, iar

la faza cercetării judecătorești susține alte circumstanțe), iar organul de urmărire

penală nu a înlăturat contradicțiile, neidentificând originea și scopul contradicțiilor, în

virtutea principiului prezumției nevinovăției, aplicând principiul că toate dubiile se

interpretează în favoarea inculpatului, rezultă că inculpatul nu a săvârșit acțiunea din

cadrul laturii obiective a infracțiunii. În baza înscrisurilor care confirmă relațiile

ostile dintre inculpat și Ureche D., declarațiile martorilor apărării, Ureche O. și

Ciorbă A., se poate afirma cu certitudine că Ciorbă A. nu a fost maltratat de inculpat,

ci doar a fost influențat de către Ureche D. să depună plângere împotriva inculpatului.

Acuzarea nu a stabilit timpul comiterii pretinsei infracțiuni, neputându-se verifica

autenticitatea declarațiilor părților, și nici nu a dovedit existența urmărilor

prejudiciabile din conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 328 alin.

(2) lit. a) Cod Penal, adică existența leziunilor corporale pe corpul părții vătămate

Ciorbă A. Or, atîta timp cât acuzarea nu poate verifica declarațiile părții pretins

vătămate sub aspectul provocării consecințelor prevăzute de legea penală (existența,

caracterul și gravitatea leziunilor corporale), prin unica dovadă admisibilă în acest

sens - expertiza medico-legală potrivit cerințelor imperative ale art. 97 alin. (2) Cod

de procedură penală, instanța nu avea dreptul să condamne inculpatul în lipsa

elementelor infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. a) Cod Penal - acțiunea și

urmarea prejudiciabilă din cadrul laturii obiective.

Sub aspectul laturii subiective, având în vedere că infracțiunea se săvârșește

doar cu intenție, iar potrivit declarațiilor părții vătămate, martorilor apărării, în

condițiile lipsei unei dovezi admisibile a maltratării și cauzării leziunilor corporale,

rezultă că inculpatul nu a săvârșit acțiunea din cadrul laturii obiective, astfel încât, nu

există nici un temei faptic pentru verificarea laturii subiective a faptei în condițiile în

care fapta nu a avut loc.

Cu referire la al treilea capăt de acuzare în baza art. 327 alin. (1) Cod penal,

inculpatul a fost învinuit că, la 30.09.2010, a tăinuit de la înregistrare și nu a

consemnat într-un proces-verbal adresarea verbală a d-lui Berliba N. cu privire la

sustragerea din gospodăria sa, din s. Brînzenii Noi, r-nul Telenești a bunurilor în

18

sumă de 18.250 lei, nu a transmis sesizarea pentru înregistrare, limitând accesul la

justiție a petentului și cauzând daune imaginii justiției.

Apărarea a prezentat probe, care dovedesc nevinovăția inculpatului, și anume:

Explicațiile preliminare ale inculpatului, că petentul a sesizat poliția despre

cazul de furt la 27.01.2011, respectiv plângerea sa a fost înregistrată în R-2 al CP r.

Telenești sub nr. 239 la 27.01.2011 și tot atunci s-au inițiat acțiuni de cercetare

preliminară a cazului de furt, audiind martorii și deplasându-se în s. Ștefănești r-nul

Florești;

declarațiile martorului Rusu R., că aproximativ în ianuarie sau februarie 2011,

s-a deplasat împreună cu polițistul Donos T. Bolocan V. și Hanganu N. cu

autovehiculul său de model „WV Caravelle” număr de înregistrare XXX xxx, la

Ștefănești, r-nul Florești în legătură cu cercetarea cazului de furt din gospodăria lui

Berliba P. ce ar fi avut loc în septembrie 2010;

declarațiile martorului Bolocan V., că în iarna anului 2011 a fost cu colegul său

Donos T. în s. Ștefănești r-nul Florești pentru a cerceta cazul de furt de instrumente

din gospodăria lui Berliba N.;

declarațiile martorului Ciudac V. din 25.05.2011, care confirmă parțial cele

relatate de partea vătămată, susținând că a aflat de la Berliba N. despre cazul de furt

care ar fi avut loc la sfârșitul lunii septembrie 2010, însă martorul confirmă și cele

relatate de condamnat în apărare, susținând că condamnatul Donos T. l-a interogat

despre cazul de furt de instrumente din gospodăria lui Berliba N. o singură dată, iar

acest fapt a avut loc iarna, afară fiind zăpadă;

declarațiile martorului Cotlău P. nu sunt pertinente cauzei, deoarece acesta nu a

perceput nici o faptă prin propriile sale simțuri, depozițiile sale fiind date din auzite

sau din povestite, fiind astfel inadmisibile potrivit art. 90 alin. (1) Cod de procedură

penală, pentru că martorul nu a cunoscut în mod direct nimic despre cazul de furt și

nici despre cazul de neînregistrare a plângerii de către inculpatul Donos T.;

plângerile lui Berliba P. adresate Procuraturii r-nului Telenești și CP r-nul

Telenești, depuse în luna ianuarie 2011, prin care petentul îl învinuiește pe

condamnatul Donos T. că nu a înregistrat plângerea privind sustragerea din

30.09.2011 și inacțiunile lui Donos T., se invocă sustragerea semnăturii sub cererea

de încetare a pre căutării cazului de furt, sub amenințarea decăderii din drepturile

părintești și un an de închisoare. Mai mult, plângerea nu constituie mijloc de probă și

nici procedeu probatoriu în sensul cap. III Cod de procedură penală, ci un act de

sesizare a organului de urmărire penală potrivit dispozițiilor art. 262 Cod de

procedură penală;

ordonanța de pornire a urmăririi penale din 01.02.2011, pe faptul sustragerii

bunurilor proprietatea lui Berliba P. la 23.09.2010 din gospodăria sa nu constituie

probă și nu poate fi administrată și pusă la baza sentinței de condamnare. Or,

ordonanța nu constituie un mijloc de probă și nici procedeu probatoriu în sensul

capitolului III Cod de procedură penală, ci un simplu act de procedură în sensul art.

255 coroborat cu art. 6 pct. 1), 28), 33), 34), 35), 36) și 274 Cod de procedură penală.

19

În acest sens, la art. 94 alin. (4) Cod de procedură penală, legiuitorul a stabilit expres

că, plângerile depuse în cursul procesului și hotărârile procesuale adoptate nu

constituie probe ale vreunor circumstanțe care au importanță în cauza respectivă, ele

fiind doar o dovadă a faptului că a fost depusă o plângere și a fost adoptată o

hotărâre;

ordonanța de încetare a urmăririi penale din 11.10.2011 din motivul împăcării

părții vătămate Berliba P. cu învinuitul Hanganu V., la fel nu constituie o probă și nu

poate fi administrată și pusă la baza sentinței de condamnare, aceasta neconstituind

un mijloc de probă și nici procedeu probatoriu în sensul cap. III Cod de procedură

penală.

La fel, și acuzarea a prezentat probe, întru susținerea acuzării, însă acestea nu

probează vinovăția inculpatului, și anume:

declarațiile martorului Eftodi V., sunt lipsite de concludență și utilitate, or

inculpatul nu a fost prezentat martorului respectiv spre recunoaștere pentru

confirmarea circumstanțelor relatate de acesta;

răspunsul CP r-nul Telenești din 10.03.2011, nu poate susține învinuirea,

nedovedind că petentul Berliba P. a sesizat verbal polițistul Donos T. la 30.09.2010 și

acesta nu a consemnat plângerea sa într-un proces verbal;

raportul inculpatului din 28.01.2011, privind imposibilitatea examinării în

continuare a cazului din motivul neîncrederii petentului în imparțialitatea acestuia –

nu constituie un mijloc de probă și nu poate fi pus la baza sentinței de condamnare, ci

reprezintă un act de înștiințare a superiorului;

procesul verbal de confruntare dintre inculpatul Donos T. și partea vătămată

Berliba P. reprezintă o probă neconcludentă, or, aceasta luată în mod singular, nu

poate fi pusă la baza sentinței de condamnare, ci urmează a fi confirmată și

coroborată cu ansamblul probatoriului, deoarece acest act procedural consemnează că

fiecare parte confruntată își susține propria poziție, care este total divergentă de

cealaltă.

Sub aspectul laturii obiective, acuzarea nu a dovedit prin probe concludente, și

utile, că inculpatul a săvârșit acțiunea din cadrul laturii obiective a infracțiunii, faptul

că inculpatul a folosit situația de serviciu în scopuri personale sau existența unui

interes material sau de altă natură care l-ar fi determinat să săvârșească infracțiunea

calificativelor în vigoare, la data formulării învinuirii - infracțiunea avea mai multe

elemente decât în forma actuală). Or, atîta timp, cât mărturiile acuzării poartă un

caracter confuz și contradictoriu, iar organul de urmărire penală nu a înlăturat

contradicțiile, neidentificând originea și scopul contradicțiilor, că în virtutea

principiului prezumției nevinovăției, aplicând principiul că toate dubiile se

interpretează în favoarea inculpatului, rezultă că inculpatul nu a săvârșit acțiunea din

cadrul laturii obiective a infracțiunii.

Atât acuzarea, cât și instanța de judecată, pronunțând o sentință de

condamnare, era obligată să demonstreze că la baza faptelor inculpatului existau

interese personale.

20

Or, prin interese personale, se înțelege dorința făptuitorului de a avea alte

avantaje, nepatrimoniale, prestări servicii, acceptare de funcții sau protecție de

serviciu, susținere profesională sau de a-și ascunde incompetența, etc., dacă aceasta

nu cade sub incidența coruperii pasive.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se săvârșește doar cu intenție

calificată prin scop, iar existența scopului nu a fost dovedit, astfel, în acțiunile

inculpatului lipsește intenția calificată prin scop din cadrul laturii subiective a

infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal. Mai mult, potrivit declarațiilor

martorilor apărării, în condițiile lipsei unei dovezi concludente și utile a faptului

tăinuirii infracțiunii de la înregistrare, rezultă că inculpatul nu a săvârșit acțiunea din

cadrul laturii obiective, astfel încât, nu există nici un temei faptic pentru verificarea

laturii subiective a faptei în condițiile în care fapta nu a avut loc.

Cu referire la al patrulea capăt de acuzare în baza art. 3091 alin. (1) Cod penal,

inculpatul a fost învinuit că, la 18.02.2011, aproximativ orele 09.30 a pătruns în

domiciliul lui Rusu O. din s. Xxxxxxxx Xxx r-nul Xxxxxxxxx, unde în scopul

obținerii informațiilor despre furtul din magazinul administrat de ÎI „Stîncaru

Ludmila”, i-a demonstrat lui Rusu V. arma din dotare și i-a cerut să iasă din casă. În

fața casei 1-a izbit pe Rusu V. de plasa metalică și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în

față, după care, l-ar fi învinuit de furt, i-ar fi cerut explicații unde s-a aflat în noaptea

de 17 spre 18 februarie și i-ar fi cerut să meargă la locul faptei unde 1-a impus să se

descalțe pentru a compara urma depistată cu încălțămintea sa.

Apărarea a prezentat probe, care dovedesc nevinovăția inculpatului, și anume:

declarațiile inculpatului, că neagă acuzațiile aduse de Rusu V. susținând că a

cercetat cazul de furt din magazinul administrat de ÎI „Stîncaru Ludmila” în limita

competențelor legale, adică nu a intrat în casă, nu a efectuat nici o percheziție, nu a

demonstrat arma din dotare, nu a aplicat violența și nu l-a forțat pe Rusu V. să

meargă la locul comiterii infracțiunii și să verifice urmele;

declarațiile martorului Bolocan V., că la 18.02.2011 împreună cu colegul de

serviciu a fost la domiciliul părții vătămate Rusu V. în legătură cu cercetarea cazului

de furt petrecut la magazinul administrat de ÎI „Stîncaru Ludmila”. Aceste depoziții

confirmă totalmente circumstanțele de fapt expuse de inculpat, în sensul că a acționat

în limita competențelor legale, adică nu a intrat în casă, nu a făcut nici o percheziție,

nu a demonstrat arma din dotare, nu a aplicat violența și nu l-a forțat pe Rusu V. să

meargă la locul comiterii infracțiunii pentru verificarea urmelor infracțiunii;

declarațiile martorului Stîncaru L., că inculpatul Donos T. a cercetat cazul

furtului din magazinul administrat de ÎI „Stîncaru Ludmila”, iar anterior comiterii

infracțiunii la 16.02.2011, a văzut pe fața lui Rusu V., mai exact pe partea dreaptă a

buzei de jos, o tăietură. Deci, anterior pretinsei maltratări de către condamnat, acesta

avea deja leziuni corporale pe față;

declarațiile martorului Stîncaru I., care a confirmat că a mers la domiciliul lui

Rusu V., împreună cu inculpatul și Bolocan V., în legătură cu cercetarea cazului de

furt din magazinul administrat de ÎI „Stîncaru Ludmila”. Declarațiile martorului

21

respectiv, confirmă că inculpatul a acționat în limita competențelor legale, adică, nu a

intrat în casă, nu a făcut nici o percheziție, nu a demonstrat arma din dotare, nu a

aplicat violență și nu l-a forțat pe Rusu V. să meargă la locul infracțiunii pentru

verificarea urmelor infracțiunii;

raportul de examinare medico-legală nr. 79 din 21.02.2011, potrivit

concluziilor căruia, pe corpul lui Rusu V. au fost depistate excoriații pe buza

inferioară și excoriații pe mucoasa buzei inferioare, care au fost cauzate la acțiunea

traumatică a unui obiect dur contondent, posibil cu cinci sau șase zile înainte de

examinare și se califică drept leziuni corporale, fără cauzarea prejudiciului sănătății.

Leziunile corporale nu puteau fi cauzate în timpul indicat, probabil leziunile

corporale au fost cauzate în rezultatul lovirii cu un obiect contondent și mai puțin

probabil în rezultatul căderii corpului de la înălțimea proprie. Astfel, potrivit

concluziei raportului de examinare medico-legală nr. 79 din 21.02.2011, în special

concluzia cu privire la vechimea leziunilor corporale de circa 5, 6 zile calculate din

momentul examinării, se constată, că expertul apreciază că acestea nu au fost cauzate

la 18.02.2010, ci în alte circumstanțe de timp și de loc, decât cele declarate de

persoana examinată. Astfel, rezultă că la 18.02.2010, inculpatul nu 1-a maltratat pe

Rusu V., iar acest fapt se confirmă și se coroborează atât prin concluziile raportului

de examinare medico-legală cât și prin depozițiile martorilor Bolocan V., Stîncaru I.

și Stîncaru L.;

concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 163 D din 25.08.2011,

reprezintă o copie fidelă a Raportului de examinare medico-legală nr. 79 din

21.02.2011, fiind o dovadă în sensul respingerii acuzării din aceleași rațiuni și motive

expuse în legătură cu analiza raportului menționat (persoana examinată a căpătat

leziunile corporale în alte circumstanțe de timp și loc decât cele declarate înainte de

examinare);

declarațiile martorului Nastas V., că leziunile depistate pe corpul lui Rusu V.

aveau o vechime de 5-6 zile în momentul petrecerii examinări, iar această împrejurare

de fapt exclude cauzarea leziunilor corporale cu 3 zile în urmă, adică la 18.02.2011,

în circumstanțele de timp indicate de Rusu V.;

declarațiile martorilor Iscra T. și Vrabie I., Vrăjitoru A., Prescureanu V. nu

sunt concrete și pertinente, deoarece aceștia nu au fost prezenți la locul pretinsei

maltratări a părții vătămate;

declarațiile martorului Ojog V. care nu a dat declarații relevante cauzei,

depozițiile fiind lipsite de pertinență și de exactitate, acesta susținând că a auzit să fie

bătut Rusu V. dar nu cunoaște cine l-ar fi maltratat;

plângerea lui Rusu V. înregistrată la 21.02.2011, privind maltratarea sa la

18.02.2011 de către polițistul Donos T., aceasta neconstituind un mijloc de probă și

nici procedeu probatoriu în sensul cap. III Cod de procedură penală, ci un act de

sesizare a organului de urmărire penală potrivit dispozițiilor art. 262 Cod de

procedură penală;

22

scrisoarea Procuraturii prin care se furnizează informații cu privire la

inexistența persoanei bănuite și Ordonanța de suspendare a urmăririi penale, pe cauza

penală nr. 2011350073 din motiv că nu a fost identificată persoana care urmează a fi

pusă sub învinuire, aceasta neconstituind mijloc probă și nu poate fi administrată și

pusă la baza sentinței de condamnare, fiind un simplu act de procedură în sensul art.

255 coroborat cu art. 6 pct. 1), 28), 33), 34), 35), 36) și 274 Cod de procedură penală.

Or, potrivit art. 94 alin. (4) Cod de procedură penală, plângerile depuse în cursul

procesului și hotărârile procesuale adoptate nu constituie probe ale vreunor

circumstanțe care au importanță în cauza respectivă, ele fiind doar o dovadă a

faptului că a fost depusă o plângere și a fost adoptată o hotărâre.

La fel, și acuzarea a prezentat probe, întru susținerea acuzării, însă acestea nu

probează vinovăția inculpatului, și anume:

Declarațiile martorului Rusu O., care sunt lipsite de concludență și utilitate,

urmând a fi apreciate critic, deoarece martorul este mama părții vătămate, nefiind

prezentă la fața locului în momentul pretinsei maltratări a fiului său.

Sub aspectul laturii obiective, partea acuzării nu a dovedit prin probe

concludente și utile că inculpatul a săvârșit acțiunea din cadrul laturii obiective a

infracțiunii, adică faptul că inculpatul l-ar fi torturat pe Rusu V. în scopul obținerii

informațiilor despre furt. Or, atâta timp cât mărturiile acuzării poartă un caracter

confuz și contradictoriu, iar organul de urmărire penală nu a înlăturat contradicțiile.

Astfel, conform principiului prezumției nevinovăției, aplicând principiul că toate

dubiile se interpretează în favoarea inculpatului, rezultă că inculpatul nu a săvârșit

infracțiunea din cadrul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 3091 alin. (1)

Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, având în vedere că infracțiunea prevăzută de

art. 3091 alin. (1) Cod penal, se săvârșește doar cu intenție calificată prin scop, iar

existența scopului nu a fost dovedit, rezultă că în acțiunile inculpatului lipsește

intenția calificată prin scop din cadrul laturii subiective a infracțiunii prevăzute de art.

3091 Cod Penal. Or, potrivit declarațiilor martorilor apărării, în condițiile lipsei unei

dovezi concludente și utile a faptului torturării persoanei, rezultă că inculpatul nu a

săvârșit infracțiunii din cadrul laturii obiective, astfel încât nu există nici un temei

faptic pentru verificarea laturii subiective a faptei în condițiile în care fapta nu a avut

loc.

Cu referire la al cincilea capăt de acuzare în baza art. 349 Cod penal, inculpatul

a fost învinuit că, la 24.06.2011, aproximativ orele 10.00, fiind citat în procuratura r-

nului Telenești în cadrul cauzei penale nr. 2011358009, în biroul de serviciu al

procurorului Calugher L., a amenințat-o cu violență asupra ei și a membrilor ei de

familie.

Apărarea a prezentat probe, care dovedesc nevinovăția inculpatului, și anume:

declarațiile inculpatului, prin care acesta a negat acuzațiile aduse de procurori

și a declarat că nu a amenințat-o și nici nu s-a amestecat în exercitarea atribuțiilor de

serviciu ale procurorului Calugher L.;

23

declarațiile martorului (procurorul) Iarmaliuc L., care nu susține învinuirile și

nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare pentru că sunt lipsite de concretețe și

pertinență, întrucât aceasta a auzit doar faptul că în biroul colegei Calugher L. aceasta

discută pe un ton ridicat cu inculpatul Donos T., iar alte detalii din care ar rezulta

existența faptului amenințării nu a putut relata;

declarațiile martorului Bunduchi A., care nu susțin învinuirile și nu pot fi puse

la baza sentinței de condamnare, fiind lipsite de exactitate și pertinență, întrucât

aceasta nu a asistat nemijlocit în momentul pretinsei amenințări a procurorilor, a fost

prezent doar în momentul când inculpatul nu a părăsit biroul la somarea procurorului

Calugher L. ci a insistat să rămână în biroul unde se efectua percheziția în calitate de

martor asistent.

declarațiile martorului Bolocan V., la fel nu susțin învinuirile și nu pot fi puse

la baza sentinței de condamnare pentru că sunt lipsite de concretețe și pertinență,

întrucât aceasta nu a asistat nemijlocit în momentul pretinsei amenințări a

procurorilor. Dimpotrivă a auzit cum procurorul Calugher L. i-a cerut inculpatului să

tacă din gură și l-a amenințat că-l închide.

declarațiile martorului Negruță I., care nu susțin învinuirile și nu pot fi puse la

baza sentinței de condamnare. Martorul susținând că a fost citat și s-a aflat în preajma

biroului procurorului Calugher L., însă nu a auzit certuri sau amenințări.

Cu referire la al șaselea capăt de acuzare în baza art. 303 alin. (2) Cod penal,

inculpatul a fost învinuit că, la 24.06.2011, aproximativ orele 10.10, deplasându-se cu

automobilul personal de la Procuratura r-nului Telenești, la CP r-nul Telenești, l-a

amenințat cu violența pe procurorul interimar al Procuraturii r-nului Telenești,

Burduja N., s-a opus la cerința procurorului de a preda arma din dotare, iar ulterior la

aproximativ ora 11.14, în timpul percheziției în biroul său de serviciu din incinta

Primăriei Brânzenii Noi, r-nul Telenești, l-a amenințat pe procurorul interimar

Burduja N. cu depunerea plângerilor la Procuratura Generală, nu s-a supus cerințelor

procurorului de a nu discuta prin telefon și s-a opus predării cheilor de la safeu.

Apărarea a prezentat probe, care dovedesc nevinovăția inculpatului, și anume:

declarațiile inculpatului care a negat acuzația, declarând că nu l-a amenințat și

nu s-a amestecat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale procurorului Burduja N.;

declarațiile martorului Furtună I., care nu susține învinuirile și nu pot fi puse la

baza sentinței de condamnare, întrucât acesta nu a fost prezent în momentul

pretinselor fapte de amenințare, respectiv susține că inculpatul a predat benevol arma

din dotare. A mai indicat că Burduja N. și inculpatul erau agitați, inculpatul fiind

amenințat de procurorul Burduja N. când se deplasau în mașină;

declarațiile martorului Cavca V. care nu susține învinuirile și nu pot fi puse la

baza sentinței de condamnare. Or, acesta a declarat că s-a deplasat în interiorul

automobilului de serviciu și se afla pe bancheta din spate cu procurorul Burduja N.,

dar nu a auzit de la inculpat careva amenințări în adresa procurorilor, respectiv nu a

văzut ca inculpatul să fi împiedicat efectuarea percheziției în biroul său;

24

declarațiile martorului Bunduchi A., care nu susține învinuirile, declarând că

inculpatul avea un conflict cu procurorii, era agitat și poate că ar fi scăpat careva

cuvinte;

procesul-verbal de percheziție semnat de procurorul Burduja N. din

24.06.2011, în cuprinsul căruia, în special la rubrica obiecțiile și explicațiile

participanților nu a fost consemnată nici o faptă, precum ar fi amenințările sau

imixtiuni în efectuarea percheziției, de care este învinuit inculpatul.

La fel, și acuzarea a prezentat probe, întru susținerea acuzării, însă acestea nu

probează vinovăția inculpatului, și anume:

declarațiile părții vătămate Burduja N., care sunt lipsite de concludență și

inutile acuzării, nefiind coroborate, susținute și confirmate prin alte mijloace de

probă;

raportul procurorului interimar din 24.06.2011 și raportul procurorului adjunct

al r-nului Telenești din 18.11.2011, ordonanțele de pornire a cauzelor penale,

ordonanțele de formare a grupului de procurori, nu constituie mijloace de probă și

nici procedee probatorii în sensul cap. III Cod de procedură penală, fiind un simplu

mijloc de înștiințare a superiorilor despre faptele constatate de către inferiorul care

raportează;

ordinele de numire în funcție a procurorilor - nu constituie probe pertinente;

informația privind convorbirile telefonice ale abonatului xxxxxxxxx, prin care

se pretinde că se stabilește locul aflării acestuia la 24.06.2011 nu poate constitui

probă concludentă, pentru că nu reflectă conținutul convorbirilor telefonice (cine și ce

a spus). Mai mult, aceste informații nu au fost supuse unei minime analize, nefiind

indicat cine, de pe ce număr, la ce oră, pe cine, pe ce număr de telefon ar fi efectuat

apel sau apeluri telefonice.

Cu referire la al șaptelea capăt de acuzare în baza art. 303 alin. (2) Cod penal,

inculpatul a fost învinuit că, la 17.11.2011, aproximativ orele 13.00, fiind citat la

Procuratura r-nului Telenești, în cadrul cauzei penale nr. 2011358016, după primirea

ordonanței de pornire a cauzei penale și a ordonanței de recunoaștere în calitate de

bănuit a amenințat procurorul care a efectuat urmărirea penală, Calugher L. cu

violență asupra ei și a membrilor ei de familie.

Apărarea a prezentat probe, care dovedesc nevinovăția inculpatului, și anume:

declarațiile inculpatului care a negat acuzația și a declarat că nu a amenințat și

nu s-a amestecat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a procurorului Burduja N.;

declarațiile martorului Donos G., că a fost împreună cu inculpatul, care este

fratele său, la procurorul Calugher L., la Procuratura r-nului Telenești la 17.11.2011

și l-a așteptat pe acesta în hol, în apropierea ușii biroului procurorului, însă careva

certuri sau amenințări din direcția biroului respectiv nu a auzit.

La fel, și acuzarea a prezentat probe, întru susținerea acuzării, însă acestea nu

probează vinovăția inculpatului, și anume:

25

declarațiile părții vătămate Calugher L. care sunt lipsite de concludență și

inutile soluționării cauzei penale conform art. 6 pct. 33) – 36) și 95 Cod de procedură

penală. Or, cu un singur martor nu există mărturie.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunilor prevăzute de art. 303 alin. (2) și

349 Cod penal, acuzarea nu a dovedit prin probe concludente și utile faptul că

condamnatul a săvârșit acțiunea din cadrul laturii obiective a infracțiunii, adică faptul

că inculpatul s-a amestecat în înfăptuirea justiției sau a amenințat procurorii. Or,

declarațiile procurorilor nu au fost susținute prin alte mijloace de probă, ci dimpotrivă

au fost combătute prin depozițiile martorilor apărării, astfel încât, în virtutea

principiului prezumției nevinovăției, aplicând principiul că toate dubiile se

interpretează în favoarea inculpatului, rezultă că inculpatul nu a săvârșit acțiunea din

cadrul laturii obiective a infracțiunii. Faptul că inculpatul a insistat să asiste în calitate

de martor asistent la efectuarea percheziției în biroul colegului său de serviciu nu

poate fi calificat drept amestec în înfăptuirea justiției, ci reprezintă expresia unei

dorințe firești a condamnatului de a nu admite fraude în cadrul acțiunii procedurale,

mai ales în condițiile în care procurorii de la Procuratura Telenești doreau neapărat să

găsească „ceva” în birourile polițiștilor percheziționați, având în vedere relațiile ostile

existente. Astfel, asistarea persoanei percheziționate sau martorilor asistenți la

efectuarea percheziției nu reprezintă un amestec în actul de justiție, ci dimpotrivă

contribuie la înfăptuirea actului de justiție, constituind o garanție în plus împotriva

unor eventuale fraude organizate. Astfel, actul procedural al percheziției a fost

finalizat cu succes, iar în cuprinsul procesului-verbal nu au fost consemnate careva

acțiuni nedefinite de amestec provenite din partea persoanelor percheziționate.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunilor prevăzute de art. 303 alin. (2) și

349 Cod penal, având în vedere că infracțiunile descrise se săvârșesc doar cu intenție

calificată prin scop, iar existența scopului nu a fost dovedit, în acțiunile inculpatului

lipsește intenția calificată prin scop din cadrul laturii subiective a infracțiunii

prevăzute de art. 303 Cod Penal. Mai mult, potrivit declarațiilor martorilor apărării, în

condițiile lipsei unei dovezi concludente și utile a faptului amenințării sau

amestecului în înfăptuirea justiției, rezultă că inculpatul nu a săvârșit acțiunea din

cadrul laturii obiective, astfel încât, nu există nici un temei faptic pentru verificarea

laturii subiective a faptei în condițiile în care fapta nu a avut loc.

noiembrie 2017, apelurile au fost respinse, ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că, potrivit materialelor dosarului, au fost respectate

condițiile generale și principiile de bază ale judecării cauzei în prima instanță.

Participanții la proces, inclusiv inculpatul au beneficiat de drepturile prevăzute

de lege, fiindu-le respectate întru totul.

Sentința primei instanțe a fost adoptată prin deliberare, fiind soluționate

chestiunile prevăzute la art. 385 Cod de procedură penală.

Sentința cuprinde elementele definitorii condamnării prevăzute de art. 394 alin.

(1) și (2) Cod de procedură penală, astfel încât sunt descrise faptele criminale,

26

considerate ca fiind dovedite, sunt analizate probele pe care se întemeiază concluziile

instanței de judecată și motivele pentru care s-au respins alte probe, este corectă

încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului și este aplicată pedeapsa

penală, în limitele legii.

Probele prezentate în ședința de judecată și puse la baza sentinței, fiind

obținute legal, sunt admisibile conform prevederilor art. 95 Cod de procedură penală

și sunt apreciate conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală.

În contextul relevării și analizei juridice a probelor puse la baza sentinței nu

există temei pentru a le da o nouă apreciere, instanța de apel fiind solidară cu

concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor puse la baza sentinței de

condamnare.

Părțile vătămate audiate în ședința de judecată a instanței de apel, au indicat

direct și constant la inculpat, ca fiind persoana care a comis infracțiunea ce-i vizează.

Mai mult, declarațiile părților vătămate coroborează cu declarațiile martorilor,

cu concluziile expertizelor medico-legale, cu procesele - verbale de confruntare, cu

alte probe administrate în cadrul procesului penal, relevate și analizate în cuprinsul

sentinței, care, în ansamblu, dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunilor imputate.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu echivalează cu achitarea lui, de

vreme ce probele prezentate în sprijinul învinuirii, cercetate și analizate de instanța de

judecată, dovedesc săvârșirea infracțiunilor imputate.

Versiunea inculpatului nu are suport probatoriu, fiind combătută de probatoriul

administrat în cauză.

Motivele cu privire la aprecierea probelor puse la baza condamnării

inculpatului efectuată de prima instanță, prin prisma criticilor invocate de apelanți,

exprimă opinia subiectivă a apărării și nu se bazează pe argumente temeinice și

legale.

Cu privire la motivele invocate de apelanți ce vizează activitatea organului de

urmărire penală, considerată ilegală, se apreciază, ca fiind nefondate.

Astfel, motivele invocate de apelanți, precum că urmărirea penală s-a

desfășurat cu încălcarea normelor de procedură penală, sub aspectul că probele

administrate de organul de urmărire penală sunt nule, ele fiind obținute cu încălcarea

legii, nu sunt argumentate, din punct de vedere juridic, având caracter subiectiv și

declarativ.

Mijloacele de probă și procedeele probatorii sunt aplicate în limitele legii, fiind

întocmite actele procedurale corespunzătoare.

Ordonanța de punere sub învinuire din 26.12.2012 este întocmită în

conformitate cu prevederile art. 52, pct. 23), 281 alin. (1) și (2) și 282 Cod de

procedură penală. Învinuitului Donos T. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și

obligațiile prevăzute la art. 66 Cod de procedură penală, acesta a primit copia de pe

ordonanța de punere sub învinuire și informația în scris privind drepturile și

obligațiile lui.

27

Rechizitoriul este întocmit în conformitate cu prevederile articolului 296 Cod

dc procedură penală, învinuitul Donos T. primind copia de pe rechizitoriu la

18.01.2013.

Procesele-verbale de informare despre terminarea urmăririi penale și de

prezentare a materialelor de urmărire penală învinuitului Donos T. și apărătorului

sunt întocmite în conformitate cu prevederile articolelor 52 alin. (1), pct. 2), 24), 260,

261, 293, 294 Cod de procedură penală.

Se evidențiază, că la această etapă a procesului penal învinuitul Donos T.,

asistat de apărător, a înaintat cereri, care, prin ordonanțele procurorului din

11.01.2013, 10.01.2013 și 18.01.2013, au fost respinse, ca fiind neîntemeiate.

Presupusele încălcări de lege, invocate de apelanți nu cad sub incidența art. 251

alin. (2) Cod de procedură penală, adică nu atrag nulitatea absolută a actelor

procedurale contestate.

Conform prevederilor art. 251 alin. (4) Cod de procedură penală, încălcarea

oricărei altei prevederi legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului

dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii - când partea este prezentă, sau la

terminarea urmăririi penale - când partea ia cunoștință de materialele dosarului, sau în

instanța de judecată când partea a fost absentă la efectuarea acțiunii procesuale,

precum și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanță.

Totodată, potrivit art. 66 alin. (2) pct. 27) Cod de procedură penală, învinuitul a

avut dreptul să atace, în modul prevăzut de art. 313 Cod de procedură penală,

acțiunile și hotărârile organului de urmărire penală și, după cum rezultă din materialul

cauzei, acest drept nu a fost utilizat la urmărirea penală referitor la acțiunile și actele

procedurale efectuate în cauză.

Prin urmare, pornirea, desfășurarea, terminarea urmăririi penale și trimiterea

cauzei în judecată sunt efectuate în condițiile legii, astfel încât sunt nefondate

motivele invocate de apelanți, în partea respectivă.

În contextul examinării motivelor invocate de apelanți, instanța de apel a

reținut că considerentele primei instanțe privind condamnarea inculpatului sunt

motivate temeinic și legal, sub aspectul, că vinovăția acestuia în săvârșirea

infracțiunilor imputate este dovedită în cadrul procesului de judecată conform

probatoriului administrat în cauză, în condițiile legii.

Față de lucrul judecat de primă instanță, se constată motivarea temeinică a

sentinței pronunțate cu privire la procesul de evaluare și apreciere a probelor

prezentate de părți în raport cu fapta reținută în sarcina inculpatului, astfel fiind în

corespundere cu exigențele art. 6 CEDO.

Este corectă calificarea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, adică este

justă determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite de inculpatul Donos T. și semnele componente de infracțiune

prevăzută la:

art. 328 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca săvârșirea de către o persoană publică a

unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate

28

prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și

intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, acțiuni însoțite de aplicarea armei;

art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal (în redacția Legii din 18.04.2002), ca

depășirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit

limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în

proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor

fizice, acțiuni însoțite de aplicarea violenței;

art. 327 alin. (1) Cod penal (în redacția Legii din 18.04.2002), ca folosirea

intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta a cauzat

daune în proporții considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor

ocrotite de lege ale persoanelor fizice;

art. 3091 alin. (1) Cod penal (în redacția Legii din 18.12.2008), ca provocarea,

în mod intenționat, a unor dureri și suferințe puternice fizice și psihice unei persoane,

cu scopul de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta 1-a comis, de a o intimida sau

de a face presiune asupra ei, dureri și suferințe care au fost provocate de către o

persoană cu funcție de răspundere;

art. 303 alin. (2) Cod penal (în redacția Legii din 18.04.2002), ca amestecul,

sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de a împiedica

cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei penale;

art. 349 alin. (1) Cod penal, ca amenințarea cu vătămarea integrității corporale

sau a sănătății persoanei cu funcție de răspundere, rudelor lor apropiate, în scopul

activității lor de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care amenință

sau al altei persoane.

Cu referire la încetarea procesului penal în legătură cu expirarea termenului de

prescripție a tragerii la răspundere penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 327

alin. (1), 303 alin. (2), 3091 alin. (1) și 349 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a

conchis, că la soluționarea chestiunii respective s-a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 60 Cod penal.

pronunțarea unei noi hotărâri prin care procesul penal de învinuire în comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. a), 327 alin. (1), 3091, 349 alin. (1),

303 alin. (2) Cod penal, să fie încetat în conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1)

pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală, deoarece există alte circumstanțe care exclud

tragerea la răspundere penală – încălcarea prevederilor legale referitor la sesizarea

instanței, încălcarea prevederilor legale referitoare la participarea părților în cazurile

obligatorii.

Recurentul a invocat, că la materialele cauzei penale lipsește un document de

înlocuire a acuzatorului de stat procurorul T. Gratii, emis în conformitate cu legea, cu

împuternicire de reprezentare a învinuirii în continuare a acuzatorului de stat C. Șușu

după ce a fost înlăturat.

Acest fapt a fost constatat de apărătorul Crețu D., care a fost admisă în calitate

de apărător în faza de judecare a dosarului în ordine de apel, a depus apelul

29

suplimentar invocând acest motiv, însă instanța de apel nu a citat-o la ședință pentru

a-i reprezenta interesele, și nu s-a expus asupra acestui motiv.

Prin urmare, actele efectuate de către instanța de fond în lipsa procurorului T.

Gratii și anume: audierea martorilor, dezbaterile judiciare; ultimul cuvânt al

inculpatului sunt lovite de nulitate absolută și prin urmare nulitatea în cauză nu se

înlătură în nici un mod și afectează legalitatea hotărârilor contestate.

Acțiunile judecătorești efectuate în instanța de fond începând cu data de

15.09.2014 și până la 06.05.2016, perioadă de timp în care în calitate de apărător a

participat Guminiuc N., contrar voinței inculpatului, și contrar legislației în vigoare în

lipsa deciziei coordonatorului Oficiului teritorial Bălți al Consiliului Național pentru

Asistență Juridică Garantată de Stat, sunt lovite de nulitate absolută, fiind aplicabile

prevederile art. 251 Cod de procedură penală. Mai mult ca atât, avocatul Guminiuc N.

nu este înregistrat în registrul național al persoanelor care acordă asistență juridică

garantată de stat.

Instanța de apel nu a indicat clar și cert dacă sentința de condamnare

corespunde prevederilor legale, acțiuni ce intră în competența exclusivă a instanței de

apel, motivând la general că sentința este legală, fără a efectua o verificare prin

prisma motivelor indicate în apelurile depuse.

Totodată, instanța de apel a reținut, constatarea făcută de instanța de fond în

sentința sa, ca fiind una legală, însă nu cuprinde în nici un mod motivele pentru care

instanța de fond a respins anumite probe ale apărării, adică sentința contravine

prevederilor art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală și Hotărârii plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 5 din 19.06.2016, privind sentința judecătorească.

Instanța de apel a constatat că „... sunt analizate probele pe care se întemeiază

concluziile instanței de judecată și motivele pentru care s-au respins alte probe... ”,

or această constatare contravine total sentinței de condamnare din 01 martie 2017,

potrivit căreia instanța de fond nu s-a expus în nici un mod, din care motive nu s-a

pronunțat asupra probelor înaintate de apărare și anume raportul de expertiză medico-

legală a lui Rusu V., raportul de expertiză balistică a armei de foc, corpul delict- tocul

pentru armă, nota informativă prezentată de IP Telenești prin care se constată lipsa

interesului material al infracțiunii de abuz de serviciu, documentul bisericesc care

confirmă alibiul inculpatului la 30.09.2010, zi când se presupune că a fost comisă

infracțiunea prevăzută de art. 327 alin. (l) Cod penal, cât și alte probe.

La fel, instanța de apel s-a pronunțat asupra faptului că probele au fost obținute

legal, or procesul - verbal de confruntare din 25.11.2011, dintre partea vătămată

Furculiță I. și bănuitul Donos T., este o probă care a fost exclusă din dosar prin

încheierea protocolară a instanței de fond, iar instanța de apel a inclus-o repetat în

decizia sa.

Instanța de apel, s-a pronunțat și asupra faptului că prima instanță a apreciat

probele conform art. 101 Cod de procedură penală, or, declarațiile martorilor Stratulat

I., Chilimari I., Prescureanu V., Stîncaru I., Stîncaru L., Nastas V., Vrăjitoru A.,

Meleca I., Cravciuc V., Stroncea A., Negruță I., Cavca V., Bunduchi A., Furtună I.,

30

Vrăbii I., Iscra T., Conduraru V., Rusu R., Ciudac V., Eftodi V., Cotlău P., Burlacu

(Hanganu) N., Urechi O., Iarmaliuc L., Iscra T., Lașcu G., Manole N. și altele,

incontestabil dezvinovățesc inculpatul și prin urmare aprecierea lor este evident

contrară art. 101 Cod de procedură penală.

Aceiași situație este și în cazul constatării precum că declarațiile părții

vătămate coroborează cu procesul verbal de confruntare, or procesul - verbal de

confruntare din 25.09.2011, dintre partea vătămată Furculiță I. și bănuitul Donos T., a

fost exclus ca probă din dosar prin încheierea protocolară a instanței de fond.

Instanțele au dat o calificare incorectă faptelor, astfel, pentru calificarea corectă

a infracțiunii prevăzută de art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, procurorul, instanța de

fond și de apel, în mod obligatoriu urmau să constate în conformitate cu art. 126 alin.

(2) Cod penal, gradul lezării drepturilor și libertăților fundamentale ale lui Ciorbă A.

Dar de fapt nu au constatat pronunțându-se la un mod general, referitor la cauzarea

durerilor fizice.

Instanțele de judecată nu dispun de dreptul de a aprecia starea fizică a

persoanei și anume durerile fizice persoanei, dar de a judeca pe bază de probe

pertinente. Mai mult, potrivit procesului verbal de audiere a părții vătămate, declarații

făcute la urmărirea penală, la faza de judecare în fond și în apel, Ciorbă A. nu a

indicat asupra faptului că a suportat dureri fizice.

Instanța de apel nu s-a expus în nici un mod asupra capătului de acuzare

incriminat inculpatului în baza art. 349 alin. (1) și art. 303 alin. (2) Cod penal, fapte

presupus comise la 17.11.2011 orele 13.00.

Instanța nu s-a pronunțat asupra pertinenței probelor prezentate de apărare și

anume, asupra raportului de examinare medico-legală și raportului de expertiză

medico-legală prin care s-a dispus examinarea lui Rusu V. admițând o eroare gravă

de fapt - stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora,

care confirmă nevinovăția sa în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 3091 alin. (1)

Cod penal. La fel, instanța de apel nu s-a expus asupra motivului indicat în apel și

anume că expertiza se efectuează în mod obligatoriu în situația prevăzută de art. 143

alin.31) Cod de procedură penală.

Instanța de fond, cu toate că a cercetat probe ale apărării anexate la cauza

penală cum ar fi: raportul de expertiză balistică, prin care s-a dispus expertiza

pistolului PM PT 4736k, corpul delict- tocul pentru armă, recunoscut prin încheierea

protocolară a instanței, cercetarea corpurilor delicte în instanța de fond, însă nu s-a

pronunțat asupra pertinenței acestor probe prezentate de apărare.

Instanțele de fond și de apel nu au luat în calcul prevederile art. 2, 17 și 20 din

Legea nr. 416 din 18.12.1990 cu privire la poliție, care probează nevinovăția sa.

Deși instanța de fond a acceptat spre examinare lista probelor apărării, tot

instanța de fond a refuzat ulterior audierea martorilor apărării în condițiile martorilor

acuzării, pe caz nefiind audiați martorii: Bolocan V.; Popescu T.; Pavlenco I., sub

pretextul că se tergiversează examinarea cauzei.

31

Prin astfel de acțiuni, instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil

garantat de art. 6 pct. 3 lit. d) CEDO; potrivit căreia, orice acuzat are, mai ales,

dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și

audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Totodată, conform jurisprudenței CtEDO, instanțele de judecată sunt obligate

să demonstreze circumstanțele ce țin de vinovăția inculpatului cu adoptarea unor

soluții motivate, or, lipsa acestora atestă o încălcare a dreptului la un proces echitabil,

astfel, CtEDO a reiterat în acest sens că, în cazul în care instanțele judecătorești

naționale se abțin de a da un răspuns special și explicit la cele mai importante

întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a ști dacă acest mijloc

de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a dreptului

la un proces echitabil. – cauza Hiro Bălani c. Spaniei, Ruis Toriho c. Spaniei, Popov

nr. 2 c. Moldovei, Albina c. României.

Instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat asupra versiunii apărării, deși au

fost invocate un șir de probe cercetate de instanța de fond, asupra lor instanțele nu s-

au expus și anume:

documentul bisericesc eliberat la 30.09.2010, prin care se confirmă alibiul la

acea dată;

nota informativă eliberată de Inspectoratul de Poliție r-nul Telenești, prin care

este combătut interesul personal al infracțiunii incriminate, prevăzute de art. 327 alin.

(1) Cod penal, însă asupra acestor probe, instanța nu s-a expus, admițând o eroare

gravă de fapt - stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului

acestora;

raportul de examinare medico-legală și raportul de expertiză medico-legală

prin care s-a dispus examinarea lui Rusu V., însă nu s-a pronunțat asupra pertinenței

acestor probe prezentate de apărare admițând o eroare gravă de fapt - stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora, care confirmă

nevinovăția sa în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 3091 alin. (l) Cod penal;

raportul de expertiză balistică, prin care s-a dispus expertiza pistolului PM PT

4736k;

corpul delict- tocul pentru armă, recunoscut prin încheierea protocolară a

instanței.

Însă, necătând la faptul că instanța a acceptat lista probelor apărării, inculpatul

a solicitat audierea martorilor Popescu T., Pavlenco I., Bolocan V., martori care erau

incluși în lista probelor apărării, însă instanța, contrar art. 376 alin. (2) Cod de

procedură penală, a anunțat cercetarea judecătorească finisată și a anunțat dezbateri

judiciare, acțiuni ce permit a presupune rezonabil că judecătorul a fost imparțial.

Conform rechizitoriului, a fost învinuit de comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 349 alin. (l) și art. 303 alin. (2) Cod penal, infracțiuni presupus comise printr-o

faptă unică, însă potrivit art. 33 alin. (4) Cod penal, concursul ideal există atunci când

32

persoana săvârșește o acțiune (inacțiune) care întrunește elemente a mai multor

infracțiuni.

Iar, potrivit art. 114 Cod penal, calificarea infracțiunilor în cazul unui concurs

de infracțiuni, determinat la art. 33, se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau

alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile

săvârșite.

Astfel, în cazul învinuirii sale de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 349

alin. (l) și art. 303 alin. (2) Cod penal, nu este un concurs ideal de infracțiuni.

Deoarece, infracțiunea prevăzută de art. 349 alin. (1) Cod penal, este o normă legală

generală în raport cu situația descrisă în rechizitoriu, dar art. 303 alin. (2) Cod penal

este o normă specială. În această situație, organele competente de calificarea

infracțiunilor, urma să califice infracțiunile în conformitate cu art. 116 Cod penal.

Învinuirea sa în baza art. 349 alin. (1) Cod penal, este excesivă.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 1), 4), 6),

8), 9), 11), 12), 15), 16) Cod de procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocata Doina Crețu, solicitând casarea

hotărârilor și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat sau

procesul penal de învinuire în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 328 alin. (2)

lit. a), 328 alin. (2) lit. b), 327 alin. (1), 3091 alin. (1), 349 alin. (1), 303 alin. (2) Cod

penal, să fie încetat.

Recurenta a invocat că deși inculpatul și apărătorii săi, în cererile de apel și

cele de apel suplimentare au evidențiat anumite aspecte care nu au fost pe deplin

elucidate de către prima instanță, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, și care în opinia apărării demonstrează nevinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunilor imputate, instanța de apel a trecut cu vederea

motivele invocate, lăsându-le fără soluționare, totodată preluând integral argumentele

formulate de către prima instanță.

Astfel, cu referire la capătul de acuzare în baza art. 328 alin. (2) lit. b) și în

baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, instanțele de fond și de apel au încălcat

prevederile art. 101 alin. (1), 384 alin. (3), 385 alin. (1), 414 alin. (6) Cod de

procedură penală, stabilind incorect starea de fapt, ce nu corespunde probelor din

dosar, care au fost apreciate incorect.

Probele reținute la emiterea sentinței de condamnare și menținute de instanța

de apel, nu demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal.

La fel, în procesul verbal de prezentare a materialelor după finisarea urmăririi

penale, partea vătămată Ciorbă A. a declarat că nu este adevărat cele sesizate de el

precum că ar fi fost maltratat. Acest proces verbal a fost cercetat în instanță, dar

instanța nu s-a pronunțat asupra acestei probe.

La caz se explică și inexactitățile nespecificate de acuzare și anume: potrivit

învinuirii infracțiunea a fost săvârșită în vara anului 2008, potrivit plângerii părții

vătămate Ciorbă A., înregistrate peste un an și câteva luni, la 08.09.2008, infracțiunea

33

a fost săvârșită în vara anului 2004. În instanța de fond, inculpatul a demonstrat că în

2009 a fost în relații de conflict cu primarul Ureche D.

Totodată, acuzarea nu a stabilit timpul comiterii pretinsei infracțiuni

(neputându-se verifica autenticitatea declarațiilor părții- existența alibiului) și nici nu

a dovedit existența urmărilor prejudiciabile, adică existența leziunilor corporale pe

corpul părții vătămate Ciorba A., lipsind vreun raport de expertiză medico-legală în

privința lui Ciorbă A.

Cu referire la capătul de acuzare în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, instanța

de apel nu s-a expus asupra motivelor indicate în apel pe acest capăt de acuzare, unde

inculpatul a prezentat contraprobe în instanța de fond, care contravin probelor de

vinovăție, precum sunt declarațiile părții vătămate Berliba P., declarațiile martorilor

Ciudac V., Eftodi V., Cotlău P., apărarea stabilind că aceste probe de vinovăție sunt

inexacte, iar instanța de fond cât și cea de apel erau obligate să efectueze o

confruntare a probelor de vinovăție cu contraprobele sau probele în apărare, or numai

așa putea fi stabilit adevărul.

Potrivit învinuirii, inculpatul intenționat n-ar fi consemnat adresarea verbală a

cet. Berliba P. din 30.09.2010, despre sustragerea din gospodăria sa din s. Brînzenii

Noi, r-nul Telenești a bunurilor sale, însă în instanța de fond, s-a stabilit că la

30.09.2010, inculpatul nu a fost prezent la serviciu, deoarece a participat la cununia

finului acestuia Meleca I., în acest sens fiind prezentat certificatul eliberat de biserica

din s. Chiștelnița, prin care se confirmă că inculpatul la 30.09.2010 a participat la

cununia finului Meleca I. și declarațiile martorilor Meleca I., Cravciuc V., Stroncea

A.

Aceste probe au servit temei de apel, pe acest capăt de acuzare, iar instanța de

apel era obligată nu doar să verifice ci și să le cerceteze prin audierea suplimentară,

nu doar a părții vătămate ci și a martorilor, pentru ca în coraport cu probele acuzării

să stabilească adevărul, or instanța de apel nici nu s-a expus asupra temeiniciei și

legalității acestor probe.

Atât instanța de fond cât și cea de apel nu s-au expus, nu au identificat și nu au

dovedit că inculpatul ar fi acționat în scopul realizării unui interes personal.

Cu referire la capătul de acuzare în baza art. 3091 alin. (1) Cod penal, instanța

de apel nu s-a expus asupra motivelor indicate în apel pe acest capăt de acuzare, unde

inculpatul a prezentat contraprobe în instanța de fond, care contravin probelor de

vinovăție, precum sunt: raportul de examinare medico – legală nr. 79 din 21.02.2011;

declarațiile martorilor Stîncaru L., Stîncaru I., Vrăjitoru A., contraprobe care

contravin probelor de vinovăție, și anume declarațiile părții vătămate Rusu V. și

declarațiile martorului Rusu O., care este mama părții vătămate.

Apărarea a stabilit că aceste probe de vinovăție fiind inexacte, iar instanța de

fond cât și cea de apel erau obligate să efectueze o confruntare a probelor de

vinovăție cu contraprobele și probele în apărare, or numai așa putea fi stabilit

adevărul. Însă, instanța de apel nu a audiat martorii sus-indicați.

34

Totodată, în cazul infracțiunii de tortură nu este suficient pur și simplu să se fi

provocat o durere sau suferință fizică ori psihică, fiind necesar ca această durere sau

suferință să fie puternică. Însă, acuzarea nu a prezentat careva probe pertinente

cauzei, ce ar confirma faptul, că pretinsele lovituri aplicate părții vătămate Rusu V.

au fost aplicate de inculpat și că aceste lovituri, i-au cazat părții vătămate dureri fizice

sau psihice puternice. Mai mult, acest semn calificativ nici nu a fost înaintat în

învinuirea adusă inculpatului.

Din acest punct de vedere, CtEDO a considerat că termenul „puternic” (utilizat

în sintagma „durere sau suferință puternică”), ca și trăsătură de minimum de

gravitate, la care se face trimitere pentru aplicarea art. 3 „Interzicerea torturii„ din

CEDO, sunt relative prin esența lor.

Astfel, pentru a preciza acel prag minim de gravitate, necesar a fi depășit

pentru a califica fapta ca tortură, trebuie luată situația în ansamblu în care s-a aflat

victima: durata și efectele fizice sau psihice ale tratamentului aplicat victimei, sexul,

vârsta, starea sănătății ș.a. În speță este stabilit cu certitudine faptul că, victima

pretinsei torturi nu are vătămări corporale sau consecințe ale acțiunilor de tortură sau

rele tratamente, fapt ce reduce considerabil prezumția existenței faptului torturii

persoanei aflate în custodia poliției.

Inculpatul a fost condamnat pentru fapte ce nu întrunesc elementele infracțiunii

prevăzute de art. 303 alin. (2) și 349 alin. (1) Cod penal. Mai mult că, probele

cercetate de instanță confirmă că el nu a contribuit la nici un amestec în activitatea

organului de urmărire penală - procurorul, nici nu a avut această intenție și nu a

amenințat organul de urmărire penală – procurorul, ci dimpotrivă a informat

procurorii r-nului Telenești Burduja N. și Calugher L. că va depune plângere la

Procuratura Generală pe acțiunile ilegale ale acestora, cu privire la efectuarea

percheziției în birourile a 3 colaboratori de poliție: Donos T., Negruță I. și Bolocan

V., acțiuni ce au și fost întreprinse, iar așa zisele părți vătămate, procurorii

Procuraturii r-nului Telenești Burduja N. și Calugher L. au decis să se răzbune în

asemenea circumstanțe, fapte demonstrate prin: raportul procurorului Procuraturii r-

nului Telenești, Burduja N. înregistrat în Registrul 1 în Procuratura r-nului Sîngerei

abia la 14.07.2011, pe când pretinsa infracțiune ar fi fost săvârșită de inculpat la

24.06.2011; explicațiile procurorului Procuraturii r-nului Telenești, Calugher L.,

adresate Procuraturii r-nului Sîngerei, fără aplicarea datei sau fără înregistrarea

cuvenită, aceste probe nu puteau fi apreciate ca fiind pertinente, în temeiul art. 101

Cod de procedură penală; declarațiile martorilor Cavca V., Negruță I., Bunduchi A.

Imixtiunea în cauză, trebuie să fie de o așa natură încât să influențeze asupra

cercetării rapide, complete și obiective a cauzei penale, însă la caz reieșind din

rapoartele așa ziselor părți vătămate, cât și declarațiile martorilor sus-menționați, se

constată că percheziția instituită de grupul de procurori Burduja N. și Calugher L. a

fost efectuată, iar prin acțiunile inculpatului, de nemulțumire, indignare, de

înregistrare a plângerilor pe acțiunile ilegale a așa ziselor părți vătămate, și de a asista

la efectuarea percheziției, inculpatul nu a împiedicat în efectuarea percheziției

35

menționate și nu reprezintă un amestec în actul de justiție, percheziția fiind finalizată

cu succes.

Totodată, procesul-verbal de percheziție din 24.06.2011, întocmit de

procurorul Calugher L., nu conține careva mențiuni cu privire la întreprinderea de

către inculpat a cărorva acțiuni de amestec în activitatea organului de urmărire penală

de a efectua percheziția de natură să influențeze efectuarea percheziției rapide,

complete și obiective.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului invocat în apel, că din

perioada 16.09.2016, până la pronunțarea sentinței de condamnare, judecata în

instanța de fond a avut loc fără participarea procurorului.

Avocatul Gumeniuc N., ilegal a reprezentat interesele inculpatului, astfel,

judecarea cauzei în instanța de fond din 15.09.2014 – 06.05.2016, a avut loc fără

participarea apărătorului, încălcându-se în acest sens, dreptul inculpatului la apărare.

Totodată, cerere de apel a fost înaintată și de avocatul Doina Crețu, în

interesele inculpatului, anexând și împuternicirile în acest sens, însă din motive

necunoscute, instanța de apel nu a citat-o pe aceasta pentru reprezentarea intereselor

inculpatului, încălcându-se astfel dreptul inculpatului la apărare.

Acest fapt a fost constatat de apărătorul Crețu D., care a fost admisă în calitate

de apărător în faza de judecare a cauzei în ordine de apel, a depus apel, însă instanța

de apel nu a citat-o la ședință ca să reprezinte interesele inculpatului.

Instanțele de fond și de apel au ignorat, că termenul de atribuire inculpatului a

statutului de bănuit urmează a fi calculat din 18.04.2011 – data emiterii ordonanțelor,

prin care a fost pornită urmărirea penală și din textul acesteia se înțelege că inculpatul

a fost recunoscut în calitate de bănuit, iar învinuirea i-a fost înaintată abia la

29.09.2011.

Astfel, termenul de menținere în calitate de bănuit al acestuia a expirat, fiind

astfel încălcate prevederile art. 63 Cod de procedură penală, iar acțiunile ulterioare de

urmărire penală în privința inculpatului sunt lovite de nulitate.

Or, pornirea urmăririi penale „in personam” are valența unei acuzații în

materie penală.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi

admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

36

care se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

când acesta este expus neclar.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel au

comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea

cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Conform

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. În corespundere cu art.

394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de

condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind

dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție,

motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile

instanței de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe. Potrivit art.

395 alin. (1) pct. 2) și 3) Cod de procedură penală, în dispozitivul sentinței de

condamnare trebuie să fie arătate constatarea că inculpatul este vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de legea penală, categoria și mărimea pedepsei aplicate

inculpatului. În caz dacă instanța îl găsește pe inculpat vinovat, dar îl liberează de

pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului penal, ea este datoare să

menționeze aceasta în dispozitivul sentinței. Conform art. 60 alin. (1) Cod penal,

persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii a

expirat termenul de prescripție. Potrivit art. 389 alin. (4) pct. 3) Cod de procedură

penală, în cazul expirării termenului de prescripție se adoptă sentința de condamnare

cu liberarea de pedeapsă.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința

se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și

să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte. Instanțele

judecătorești vor ține cont de faptul că sentința de condamnare trebuie să se bazeze pe

probe exacte, când toate versiunile au fost verificate, iar divergențele apărute au fost

înlăturate și apreciate în modul corespunzător (Hotărârea Plenului CSJ nr. 5 din 19.06.2006

privind sentința judecătorească, pct.3, 5).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței (pct.1., 2. din decizie), instanța de fond:

a) a indicat în descriptiv că: „..cu certitudine inculpatul a comis infracțiunea

prevăzută de art. 349 alin. (1) Cod penal”, însă, a omis să constate în fapt și episodul

incriminat inculpatului prin rechizitoriu în aspectul dat, că: „la 24 iunie 2011,

aproximativ orele 10.10, deplasându-se cu automobilul său personal de la

procuratura r-nului Telenești spre Comisariatul de Poliție, avându-l ca pasager pe

37

procurorul interimar al r-nului Telenești, Burduja N. , care avea împuterniciri legale

în baza ordonanței din 23.06.2011, de a-i percheziționa biroul de serviciu din incinta

Primăriei Brînzenii Noi, cu scopul de a-l împiedica de a efectua percheziția

organizată pe cauza penală nr. 2011358009, în biroul său de serviciu din incinta

primăriei Brânzenii Noi, l-a amenințat cu vătămarea integrității corporale”.

b) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, dar nu a apreciat separat

fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității

ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor,

c) neîntemeiat a constatat că inculpatul a comis faptele pe episodul din

30.09.2010, privind partea vătămată Berliba P., din interes personal, deoarece prin

Legea nr. 60 din 07 aprilie 2016, la alin. (1) al art. 327 Cod penal, textul „în interes

material ori în alte interese personale” a fost exclus, deci elementul din interes

personal, nu mai este prevăzut de norma penală, incriminată inculpatului;

d) a depășit limitele învinuirii, or, a încadrat acțiunile inculpatului în baza art.

327 alin. (1) Cod penal, și conform semnului calificativ „daune în proporții

considerabile intereselor publice” – fapte neincriminate în genere ultimului prin

rechizitoriu;

e) nu a respectat procedura de aplicare a art. 60 Cod penal, privind prescripția

tragerii la răspundere penală, nefiind clar din conținutul dispozitivului, după ce în

descriptivul sentinței a constatat faptele pe art. 327 alin. (1), 309/1 alin. (1), 303 alin.

(2) și 349 alin. (1) Cod penal ca fiind dovedite, ce fel de sentință a fost pronunțată -

de încetare a procesului penal, sau de condamnare, dispunând divergent, inițial că,

„procesul penal .... se încetează din motivul expirării termenului tragerii la

răspundere penală”, iar ulterior că inculpatul este în genere: ”liberat de răspundere

penală., lipsind aici și constatarea dacă inculpatul este sau nu vinovat de săvârșirea

infracțiunilor menționate.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii, acesta fiind

expus neclar.

În al doilea rând, potrivit art. 400 alin. (3), 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct.

8), 419 Cod de procedură penală și a jurisprudenței naționale, încheierile date în

primă instanță pot fi atacate cu apel numai o dată cu sentința. Apelul declarat

împotriva sentinței se consideră făcut și împotriva încheierilor. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel și se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și, în acest caz, decizia urmează a fi

casată, cu rejudecarea cauzei în apel, așa cum cere art. 435 CPP, întrucât o asemenea

eroare judiciară nu poate fi corectată în instanța de recurs. Chestiunile de fapt asupra

cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se

38

transmit instanței de apel sunt dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări, dacă probele corect au fost apreciate în ansamblu, prin prisma cumulului

de dovezi anexate la dosar. Chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de

apel sunt dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă normele de drept

procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale

prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de fond

urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei. Rejudecarea cauzei de către instanța

de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă

instanță, care se aplică în mod corespunzător. Decizia instanței de apel trebuie să

cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date (Hotărârea Plenului CSJ nr.22 din 12.12.2005, cu privire la

practica judecării cauzelor penale în ordine de apel, pct. 14.7).

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului deciziei contestate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de

instanța de fond și, repetându-le întocmai, nu a desființat sentința, cu rejudecarea

cauzei potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță,

menținând o sentință nemotivată și neîntemeiată legal;

b) la, fel ca și prima instanță nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele

concrete, de fapt și de drept, indicate în rechizitoriu, nu a indicat motivele pentru care

a respins probele și versiunile apărării, în special cele invocate de apărare în scris și

regăsite la f.d. 118-119 vol.4, 247-248 vol.6, nefiind clar care probe au fost puse la

baza condamnării.

Pe lângă acesta, a ignorat că prin rechizitoriu, inculpatului i-au fost incriminate

10 episoade, iar instanța de fond nu a indicat și nici apreciat probele pe fiecare din

acestea în parte, nefiind clar care probe ale acuzării dovedesc fiecare faptă din cele

formulate în actul de învinuire și care sunt motivele pentru care a respins probele și

versiunile apărării în cazul fiecărui episod în parte.

Mai mult, a lăsat fără nici o apreciere că prima instanță, conform descriptivului

sentinței, enunțând probele care dovedesc vina inculpatului, a inclus în lista dată și

probele invocate de apărare în vederea dezvinovățirii ultimului, deci a admis o soluție

de condamnare divergentă și confuză;

c) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelurile declarate și repetate

în recursurile ordinare, inclusiv în felul și esența probatorie, în care acestea sunt

reproduse la pct. 3.-3.2., 5.-5.1. din prezenta decizie (pct. 3.- 5.1. din decizie);

d) nu a soluționat în nici un fel apelul asupra încheierii instanței de fond din 21

decembrie 2016 (f.d. 98 v. 6), prin care s-a dispus: „se respinge cererea lui Donos T.,

cu privire la dispunerea unei expertize complexe psihiatrico-psihologice-medicale în

privința părții vătămate Rusu V., ca fiind neîntemeiată”, contestată de apărare în

apelurile declarate (pct. 3. - 4. din decizie).

39

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind motive

legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul

hotărârilor pronunțate, acesta fiind expus neclar, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate, și că recursurile de pe rol

sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs,

se impune soluția admiterii recursurilor ordinare, casării totale a deciziei contestate, și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de avocata Crețu Doina și de inculpatul

Donos Tudor Xxxxxx, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 10 noiembrie 2017, în privința inculpatului Donos Tudor Xxxxxx, și

dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 24 mai

2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

40