1ra-810/2017 — art. 34 alin. 3 lit. a, 325 alin. 2 lit. b CP

1ra-810/2017 — art. 34 alin. 3 lit. a, 325 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-810/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 30 iunie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 08 februarie 2017, declarat de avocatul Petru Răileanu, în numele inculpatului

Midon Mihail xxxxxxx, născut la

xx xxxxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. xxxxxx, r-nul

xxxxxxxx, cetățean al R. Moldova, condamnat anterior

prin:

1) sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

25.02.2003, în baza art. 122 alin. (2) Cod penal (1961),

la 3 ani și 6 luni închisoare;

2) sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

28.05.2003, în baza art. 122 alin. (3), 208, 39 alin. (3)

Cod penal (1961), la 5 ani și 6 luni închisoare cu

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de 3 ani;

3) sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 30.06.2008, în baza art. 317 alin. (1), 85 Cod penal,

la 3 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de 3 ani;

4) sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

19.01.2012, în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

la 5 ani și 2 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de 3 ani;

1

5) sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 15.02.2012, în baza art. 190 alin. (2) lit. c), 84 alin.

(4) Cod penal, la 5 ani și 6 luni închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita

o anumită activitate pe un termen de 3 ani;

6) sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău

din 09.04.2012, în baza art. 186 alin. (2) lit. c), 190 alin.

(2) lit. c), 84 alin. (4) Cod penal, la 6 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de 3 ani;

7) sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

11.05.2012, în baza art. 190 alin. (2) lit. c), 84 alin. (1)

Cod penal, la 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de 3 ani;

8) sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din

26.12.2012, în baza art. 186 alin. (2) lit. d), 190 alin. (2)

lit. c), 84 alin. (4) Cod penal, la 5 ani și 6 luni

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcții de gestionare pe un termen de 3 ani;

Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 18.04.2013, i-a fost stabilită pedeapsă

definitivă de 8 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate pe un termen de 3 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.04.2016 – 30.06.2016,

instanța de apel: 25.07.2016 – 08.02.2017,

instanța de recurs: 29.03.2017 – 12.04.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală,

Midon Mihail a fost condamnat în baza art. 34 alin. (3) lit. a), 325 alin. (2) lit. b)

Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare, cu amendă în mărime de 3375 unități

convenționale, ce constituie 67.500 lei.

În temeiul art. 85 Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor, inclusiv cea

aplicată prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 26.12.2012 și

2

încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18.04.2013, partea neexecutată a

căreia constituie 3 ani 11 luni 17 zile, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 6 ani

închisoare, cu amendă în mărime de 3375 unități convenționale, ce constituie

67.500 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții de gestionare a

mijloacelor bănești pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip închis,

începând din 30 iunie 2016.

15.08, inculpatul Midon M., aflându-se în Penitenciarul nr. 3 - Leova DIP MJ,

amplasat în or. Leova, str. Cahulului 13, unde își ispășea pedeapsa pentru furt cu

cauzarea de daune în proporții considerabile și escrocherie săvârșită cu cauzarea de

daune în proporții considerabile, infracțiuni prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d),

190 alin. (2) lit. c) Cod penal, acționând prin intenție directă și înțelegere prealabilă

cu deținutul Popa A., care a expediat la numărul de telefon utilizat de Șeful

serviciului securitate a Penitenciarului nr. 9-Pruncul DIP MJ, Popa I., care are

calitate de persoană publică în virtutea prevederilor art. 123 alin. (2) Cod penal,

mai multe mesaje scrise prin care i-a promis darea în participație, prin mijlocitor, a

valutei străine ce nu i se cuvine, în sumă de 200 euro, ceea ce constituie

echivalentul a 4393 lei, conform cursului oficial stabilit de BNM pentru acea zi,

pentru a-1 determina ca, în exercitarea funcției sale, să înainteze un demers în

vederea transferului deținuților Popa A. și Midon M. din Penitenciarul nr. 3-Leova

DIP MJ în Penitenciarul nr. 9 - Pruncul DIP MJ.

Prelungind acțiunile sale criminale îndreptate spre realizarea scopului de

transfer în penitenciar, la 07 septembrie 2015, ora 21.56, Popa A., aflându-se în

Penitenciarul nr. 3-Leova DIP MJ, l-a telefonat pe Șeful serviciului securitate a

Penitenciarului nr. 9-Pruncul DIP MJ, Popa I. și, în cadrul convorbirii telefonice,

acționând din intenție directă, repetat a promis darea în participație cu deținutul

penitenciarului nr. 3-Leova DIP MJ, Midon M., prin mijlocitor, a valutei străine

care nu i se cuvine în sumă de 200 euro, câte 100 euro fiecare, pentru a-1

determina ca, în exercitarea funcției sale, să înainteze un demers în vederea

transferului deținuților Popa A. și Midon M. din Penitenciarul nr. 3-Leova DIP MJ

în Penitenciarul nr. 9-Pruncul DIP MJ.

La 12 septembrie 2015, ora 22.23, Popa A., aflându-se în Penitenciarul nr. 3-

Leova DIP MJ, l-a telefonat pe Șeful serviciului securitate a Penitenciarului nr. 9-

Pruncul DIP MJ, Popa I., în scopul convenirii asupra modalității de transmitere a

valutei străine anterior promise, în participație cu deținutul Midon M. Astfel, în

cadrul convorbirii telefonice Popa A. a confirmat determinarea de a da în

participație cu Midon M. valuta străină prin intermediul mamei altui deținut din

Penitenciarul nr. 3-Leova DIP MJ.

Ulterior, la 16 septembrie 2015, ora 18.38, Midon M., aflându-se în

Penitenciarul nr. 3-Leova DIP MJ, unde își ispășea pedeapsa pentru săvârșirea

furtului cu cauzarea de daune în proporții considerabile și a escrocheriei săvârșită

cu cauzarea de daune în proporții considerabile, infracțiuni prevăzute la art. 186

alin. (2) lit. d), 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, acționând din intenție directă,

3

utilizând numărul de telefon al lui Popa A. l-a telefonat pe Șeful serviciului

securitate a Penitenciarului nr. 9-Pruncul DIP MJ, Popa I. și, în cadrul convorbirii

telefonice, acționând din intenție directă, a promis darea în participație cu deținutul

Penitenciarului nr. 3-Leova DIP MJ, Popa A., prin intermediul lui Isac M., a

valutei străine care nu i se cuvine în sumă de 200 euro, câte 100 euro pentru

fiecare, pentru a-l determina ca în exercitarea funcției sale să înainteze un demers

în vederea transferului său și a deținutului Popa A. din Penitenciarul nr. 3-Leova

DIP MJ în Penitenciarul nr. 9-Pruncul DIP MJ.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, inculpatul, în stare de recidivă

deosebit de periculoasă, a săvârșit coruperea activă, adică promisiunea personală

unei persoane publice de bunuri ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini o acțiune

contrar funcției sale, acțiune săvârșită de două sau mai multe persoane, infracțiune

prevăzută la art. 34 alin. (3) lit. a), 325 alin.(2) lit. b) Cod penal.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut pe deplin vina în săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 34 alin. (3) lit. a),

325 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca coruperea activă, adică promisiunea personală

unei persoane publice de bunuri ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini o acțiune

contrar funcției sale, acțiune săvârșită de două sau mai multe persoane, în stare de

recidivă deosebit de periculoasă.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, că nu este la prima abatere de la

lege, săvârșind fapta în stare de recidivă periculoasă, că a recunoscut vina și s-a

căit sincer, concluzionând ca fiind rațională stabilirea unei pedepse în limitele

sancțiunii articolului incriminat, cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de

procedură penală și 82 Cod penal, de 3 ani și 6 luni închisoare, cu amendă în

mărime de 3375 unități convenționale, ce constituie 67.500 lei, lipsind careva

temeiuri pentru aplicarea art. 79 Cod penal.

Totodată, prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 26.12.2012,

Midon M. a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d), 190 alin. (2) lit. c) Cod

la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de 2 ani.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumul de pedepse, i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă de 5 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții de gestionare a mijloacelor bănești pe un termen de 3 ani, cu

executare în penitenciar de tip închis, cu calcularea termenului executării pedepsei

din 26.12.2012, cu includerea perioadei aflării în arest de la 17.12.2011 până la

26.12.2012.

Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18.04.2013, în

privința inculpatului s-au aplicat prevederile art. 85 alin. (1) Cod penal, iar la

pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din

09.04.2012, de 6 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții

4

sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 3 ani, s-a adăugat parțial

pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare, stabilită prin sentința Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 11.05.2012 și pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, stabilită

prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 26.12.2012, stabilindu-i

pedeapsa definitivă de 8 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 3 ani,

începând din 17 decembrie 2011.

În același timp, în conformitate cu art. 85 alin. (1) Cod penal dacă, după

pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul

a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial,

la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de

sentința anterioară, iar pedeapsa definitivă nu poate depăși termenul de 30 ani

închisoare.

Astfel, de la 17 decembrie 2011 până la 30 iunie 2016, pedeapsa neexecutată

stabilită prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 26.12.2012 și

încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18.04.2013 din pedeapsa de 8

ani și 6 luni închisoare, partea neexecutată constituie 3 ani 11 luni 17 zile.

Potrivit art. 85 Cod penal, la pedeapsa stabilită prin sentință se va adaugă

parțial pedeapsa neexecutată aplicată prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 26.12.2012 și încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

18.04.2013, începând din 17 decembrie 2011, de 3 ani 11 luni 17 zile.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată inculpatului o

pedeapsă definitivă de 4 ani închisoare.

Apelantul a invocat că la stabilirea pedepsei instanța de judecată nu a ținut

cont de personalitatea inculpatului, că acesta nu are antecedente penale, dispune de

loc permanent de trai, fiind stabilite circumstanțe atenuante - recunoașterea

vinovăției, lipsind careva circumstanțe agravante, pedeapsa aplicată inculpatului

fiind prea aspră și incorect individualizată.

Or, potrivit pct. 3) al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a

Republicii Moldova cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea

pedepsei penale nr. 8 din 11.11.2013, în conformitate cu principiul individualizării

pedepsei în coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate

la art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luând în

considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și

scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei

prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se

cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, în privința inculpatului au fost întrunite toate temeiurile pentru

aplicarea unei pedepse mai blânde.

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

5

Apelantul a indicat că a recunoscut în totalitate vina și a contribuit la

descoperirea infracțiunii imputate.

februarie 2017, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit inculpatului o

pedeapsă echitabilă în limitele art. 34 alin. (3) lit. a), 325 alin. (2) lit. b) Cod penal,

care prevăd răspunderea pentru infracțiunea săvârșită.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, iar, fiind stabilit că inculpatul anterior a fost condamnat de multiple ori, însă

nu și-a făcut concluziile de rigoare și nu a conștientizat pericolul real al infracțiunii

comise, față de acesta nu poate fi aplicată o pedeapsă mai blândă.

Potrivit art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, în calitate de circumstanță atenuantă

se identifică recunoașterea de către inculpat a vinovăției în comiterea infracțiunii

incriminate, însă această circumstanță nu influențează într-un mod esențial numirea

pedepsei și nu generează aplicarea unei pedepse mai blânde, după cum pledează

apărarea.

La numirea pedepsei, instanța de fond a ținut cont și de faptul că inculpatul a

înaintat o cerere privind examinarea cauzei penale în baza probelor administrate la

faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură

penală, iar potrivit art. 78 alin. (4) Cod penal, în caz de concurs al circumstanțelor

agravante și celor atenuante, coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei

până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a

prezentului cod nu este obligatorie.

În același timp, conform prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod penal, inculpatul

a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare, fiind stabilite noi limite ale pedepsei cu închisoare

prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal, între 2 ani și 4 ani 8 luni, iar a

amenzii de la 3000 până la 5000 unități convenționale.

Totodată, conform prevederilor art. 82 alin. (2) Cod penal, mărimea pedepsei

pentru recidivă deosebit de periculoasă este de cel puțin trei pătrimi din maximul

celei mai aspre pedepse, inculpatului fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de

închisoare în mărime de 3 ani 6 luni închisoare, cu amendă în mărime de 3375

unități convenționale, echivalentul a 67.500 lei, iar careva temeiuri pentru aplicarea

prevederilor art. 79 Cod penal nu au fost stabilite, pedeapsa cu închisoare și

amendă fiind prevăzută expres de sancțiunea legii vizate.

Astfel, concluzia instanței de fond privind aplicarea față de inculpat a

pedepsei sub formă de închisoare cu amendă este justă și legală, fiind prezente

circumstanțe agravante, pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare faptei comise și,

în corespundere cu scopul legii penale, care indică asupra corectării și reeducării

inculpatului în vederea neadmiterii pe viitor a careva încălcări a ordinii de drept.

Totodată, pedeapsa penală având drept scop reeducarea condamnatului, nu trebuie

să creeze careva suferințe fizice și psihice persoanelor atrase la răspundere penală,

fapt care denotă că sancțiunea dată va avea un efect pozitiv asupra conștientizării

6

de către inculpat a pericolului social al acțiunilor comise, instanța de fond corect a

conchis că reeducarea și corectarea inculpatului este posibilă prin aplicarea unei

pedepse sub formă de închisoare cu amendă.

În același timp, instanța de fond corect a aplicat față de inculpat prevederile

art. 85 Cod penal, stabilindu-i pedeapsă definitivă, prin adăugarea parțială la

pedeapsa numită prin sentință, a părții neexecutate a pedepsei stabilite prin sentința

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 26.12.2012 și încheierea Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 18.04.2013, la numirea pedepsei, corect, echitabil și

proporțional stabilindu-i inculpatului pedeapsă definitivă sub formă de închisoare,

pe un termen de 6 ani, cu amendă în mărime 3375 unități convenționale, cu

executare în penitenciar de tip închis.

acestei decizii și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie

stabilită pedeapsă definitivă de 4 ani închisoare.

Recurentul a invocat că la stabilirea pedepsei nu s-a ținut cont de

personalitatea inculpatului și circumstanțele atenuante - recunoașterea vinovăției,

precum și că nu au fost stabilite careva circumstanțe agravante.

Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră, fiind incorect

individualizată de către instanța de judecată.

Or, conform pct. 3) al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a

Republicii Moldova cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea

pedepsei penale nr. 8 din 11.11.2013, în conformitate cu principiul individualizării

pedepsei în coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate

la art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luând în

considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și

scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei

prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se

cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

7

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul declarat este fondat și pe temeiul din

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel și care ar fi

esența circumstanțelor că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că

acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la

exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția

instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în

acest sens, și indicarea unor concrete erori de drept în aspectul vizat (pct. 5. din

decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește

condițiile de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în

8

mod concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind aplicarea pedepsei inculpatului

în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, just luând în considerare personalitatea inculpatului, consecințele

grave ale faptei comise de el și gradul sporit de pericol social al infracțiunii

săvârșite, ținând corect cont de prevederile art. 61, 75, 82 alin. (2), 85 alin. (1) și

(3), Cod penal și art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. Mărimea

pedepsei pentru recidivă periculoasă este de cel puțin două treimi, din maximul

celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Codul penal.

Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei,

condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în

întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a

pedepsei stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de

sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi

infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința

anterioară a instanței de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpatului, precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea lui,

cât și altor persoane (pct. 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

9

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura

pedepsei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura pedepsei, în

alt sens decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și prerogativă

legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct.

20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

s-au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

10

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Petru Răileanu,

împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 30 iunie 2016 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2017, în

privința inculpatului Midon Mihail xxxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 mai 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

11