1ra-586/2017 — art. 329 alin. 1 CP

1ra-586/2017 — art. 329 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-586/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Dorina

Tăut, împotriva sentinței Judecătoriei Criuleni din 30 martie 2016 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2016, în privința

inculpatului

Policinschi Grigore xxxxxxx, născut la

xx xxxxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. xxxxxxxxx,

r-nul xxxxxxxx, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 31.07.2014 – 30.03.2016,

instanța de apel: 27.04.2016 – 13.10.2016,

instanța de recurs: 07.02.2017 – 04.04.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă :

a fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1)

Cod penal, pe motiv că în acțiunile lui lipsesc semnele constitutive ale

infracțiunii.

deciziilor Consiliului raional Dubăsari nr. 01-02 din 28 iunie 2007 și nr. 01-01 din

27 iunie 2011, exercitând funcția de președinte al r-nului Dubăsari, astfel fiind

persoană cu funcție de demnitate publică și totodată, în conformitate cu art. 53 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 „Privind administrația publică

locală”, exercitând funcția de coordonator principal de credite al raionului, având

obligația prevăzută de art. 53 alin. (1) lit. b) al legii indicate mai sus de a asigura

respectarea Constituției, a legilor, altor acte normative și conform art. 32 alin. (1)

lit. d), e) din Legea nr. 397 din 16.12.2003 „Privind finanțele publice locale”, fiind

responsabil de integritatea bunurilor aflate în administrare și de asigurare a

organizării și ținerii contabilității în conformitate cu actele normative, a comis

neglijență în serviciu în următoarele circumstanțe.

1

Conform raportului auditului bugetelor unităților administrativ-teritoriale și

gestionării patrimoniului public din r-nul Dubăsari, aprobat prin Hotărârea Curții

de Conturi nr. 52 din 21.11.2012, Policinschi G., având o atitudine neglijentă față

de obligațiunile sale de serviciu, nu a asigurat organizarea și ținerea evidenței

contabile în conformitate cu actele normative, a costului foilor de odihnă pentru

copii în sumă de 499,6 mii lei, în lipsa documentelor justificative a admis

efectuarea cheltuielilor în sumă de 494,6 mii lei pentru deservirea ședințelor de

lucru, zilelor de comemorare, zilelor profesionale și altor sărbători.

Instanța a reținut că în acțiunile inculpatului lipsesc indicii calificativi ai

infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) Cod penal, motive din care acesta

urmează a fi achitat.

Astfel, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate

și a indicat că suma de 499,6 mii lei a fost achitată pentru foile de odihnă

repartizate copiilor din familiile social-vulnerabile în perioada estivală 2011, iar

cheltuielile pentru zilele comemorative, deservirea ședințelor de lucru, zilelor

profesionale și altor sărbători au fost efectuate în bază legală, confirmate prin

documente justificative.

Or, acuzarea nu a prezentat probe pertinente și concludente care să confirme

că inculpatul, având o atitudine neglijentă față de obligațiile sale de serviciu, nu a

asigurat organizarea și ținerea evidenței contabile în conformitate cu actele

normative, a costului foilor de odihnă pentru copii în sumă de 499,6 mii lei, iar în

lipsa documentelor justificative ar fi admis efectuarea cheltuielilor în sumă de 494,

6 mii lei pentru deservirea ședințelor de lucru, zilelor comemorative, zilelor

profesionale și altor sărbători, inculpatul demonstrând prin probe că toate sumele

bănești au fost cheltuite în cadrul legal.

Acuzarea nu a administrat probe pertinente și concludente că inculpatul ar

fi comis infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) Cod penal, instanța fiind în

imposibilitate să înlăture divergențele dintre declarațiile făcute în cadrul

dezbaterilor judiciare de reprezentantul părții vătămate, Berzan V. și ale martorilor

acuzării date în cadrul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, or, dubiile

apărute în cadrul examinării cauzei nefiind înlăturate în limita unei proceduri

legale, urmează a fi interpretate în favoarea inculpatului, acesta urmând a fi achitat

din lipsa în acțiunile lui a semnelor constitutive ale infracțiunii incriminate.

apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 329 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 2 ani, cu

încetarea procesului penal în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

Apelanta a indicat că probele administrate, inclusiv declarațiile

reprezentantului părții vătămate și ale martorilor, dovedesc că inculpatul a comis

neglijență în serviciu, fiind considerate neîntemeiate concluziile auditului Curții de

Conturi și eronat calificată decizia acesteia ca fiind o recomandare spre dirijarea

activității sale profesionale.

Instanța de fond nu a ținut cont de caracterul infracțiunii comise de inculpat,

iar declarațiile acestuia nu corespund circumstanțelor cauzei și depozițiilor

2

reprezentantului părții vătămate Berzan V., ale martorilor Goncear M., Josan S.,

Moiseev E., Braducean L., Leșan A., Stavinschi Z., Soltan I., Urîtu A., Grigoriev

S. și Iavița T.

Or, potrivit sentinței, instanța justifică părtinitor poziția inculpatului, dându-i

dreptate în acțiuni, făcând doar o retrospectivă a probelor prezentate de părți și,

contrar prevederilor legale, nu a făcut o analiză motivată a probelor, rezumându-se

la enumerarea acestora.

Totodată, instanța de fond nu a verificat și nu a calificat drept probă decizia

Curții de Conturi în care s-a enunțat expres că prin prisma Legii contabilității, în

accepțiunea art. 19, au fost lipsă acte de evidență primară și acte de decontare

întocmite în modul și ordinea stabilite de lege.

Astfel, în contextul legii menționate, faptele economice se contabilizează în

baza documentelor primare și centralizatoare, documentele primare urmând a

întocmite în timpul efectuării operațiunii, iar când este imposibil – nemijlocit după

efectuarea operațiunii sau după producerea evenimentului. Entitatea utilizează

formulare tipizate de documente primare, aprobate de Ministerul Finanțelor, iar în

lipsa formularelor tipizate sau dacă acestea nu satisfac necesitățile entității,

entitatea elaborează și utilizează formulare de documente, aprobate de conducerea

ei, cu respectarea cerințelor alin. (6).

Însă, instanța de fond, neglijând normele legale, a considerat drept acte de

evidență primară și, respectiv, dovadă de justificare a activității infracționale a

inculpatului, actele de lichidare întocmite fără dată și fără număr, cu referință la

acțiunile care au format obiectul învinuirii.

În același timp, instanța a neglijat faptul că, stabilind derogări de la legislația

în vigoare, Curtea de Conturi a decis a transmite raportul de audit pentru r-nul

Dubăsari efectuat pentru perioada de raport a anului 2011, Centrului National

Anticorupție, pentru ca acesta să adopte o decizie legală, în limitele competenței

procesuale.

Mai mult, instanța de fond a omis să indice prin care probe se demonstrează

nevinovăția persoanei sau care sunt elementele infracțiunii ce lipsesc.

2016, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond corect a considerat că probele

administrate nu sunt suficiente pentru a stabili vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate.

Astfel, instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, apreciind probele acuzării și ale apărării din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate în ansamblu – din

punct de vedere al coroborării lor, a conchis că acuzarea nu a administrat probe

pertinente și concludente prin care să confirme că inculpatul ar fi comis

infracțiunea incriminată, instanța de fond fiind în imposibilitate să înlăture

divergențele dintre declarațiile făcute în cadrul dezbaterilor judecătorești de

reprezentantul părții vătămate Berzan V., dintre depozițiile martorilor acuzării

depuse în cadrul urmăririi penale și cercetării judecătorești.

3

Or, în circumstanțele în care dubiile apărării apărute la examinarea cauzei nu

au putut fi înlăturate în limita unei proceduri legale, urmează a fi interpretate în

favoarea inculpatului, acesta urmând a fi achitat din lipsa în acțiunile lui a

semnelor constitutive prevăzute de art. 329 alin. (1) Cod penal.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii, cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că, achitând inculpatul, instanțele de fond și de apel s-au

bazat doar de declarațiile acestuia, neglijând probele acuzării invocate și în apelul

declarat, pe care instanța de apel le-a apreciat eronat, fiind respinsă puterea de

acuzare fără o motivare plauzibilă sau bazată pe probe ce ar combate învinuirea

înaintată inculpatului, fiind încălcate prevederile art. 101 Cod de procedură penală,

conform cărora fiecare probă urmează a fi apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor.

Instanțele nu au ținut cont de probele acuzării, adoptând o hotărâre bazată în

mod parțial pe declarațiile inculpatului și discursul apărătorului său, fiind omise și

depozițiile reprezentantului părții vătămate Berzan V., martorilor Moiseev E.,

Braducean L., Leșan A., Stavinschi Z., Soltan I., Urîtu A., Grigoriev S. și Iavița T.

Transferurile indicate în raportul de audit ca fiind în lipsa actelor de evidență

primară, au fost realizate cu derogare de la norma legală, în cadrul auditului fiind

utilizate extrasele din evidența trezorerială și cheltuielile bugetului raionului

Dubăsari.

Totodată, apărarea a prezentat un șir de acte de lichidare a plăților, în limita

acuzării formulate, întocmite formal, fără dată și număr de evidență, proveniența

cărora nu se cunoaște. Or, este subiectiv a presupune că actele de lichidare vizate

sunt acte de evidență contabilă primară, în cazul în care auditorii Curții de Conturi

și contabila Consiliului raional Dubăsari, Moiseev E. nu cunoșteau despre existența

acestora, actele fiind prezentate la etapa prezentării probelor cu titlu de justificare

fictivă a unor cheltuieli suportate în sensul învinuirii înaintate.

Astfel, planificarea unor cheltuieli nu certifică legalitatea acestora, fiind

stabilit că toate transferurile reclamate în raportul de audit, ca fiind în lipsa actelor

de evidență primară, au fost realizate cu derogare de la norma legală, în cadrul

auditului fiind utilizate extrasele din evidența trezorerială și cheltuielile bugetului

raionului Dubăsari.

Instanțele nu au verificat și nu au calificat drept probă faptul că Curtea de

Conturi în decizia sa a enunțat expres că prin prisma Legii contabilității, în

accepțiunea art.19, au lipsit acte de evidență primară și acte de decontare întocmite

în modul și ordinea stabilite de lege. Astfel, faptele economice se contabilizează în

baza documentelor primare și centralizatoare, documentele primare urmând a fi

întocmite în timpul efectuării operațiunii, iar când este imposibil, nemijlocit după

efectuarea operațiunii sau după producerea evenimentului.

Or, Curtea de Conturi este unica autoritate publică a statului care exercită

controlul asupra formării, administrării și întrebuințării resurselor financiare

publice și administrării patrimoniului public prin realizarea auditului extern în

4

sectorul public în calitate de instituție supremă de audit și este protejată legal de

interferența din partea organelor de drept sau cu funcții de control.

În același timp, fiecare probă urmează a fi apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor.

Instanțele s-au rezumat doar la enumerarea probelor administrate de acuzare

și apărare, concluzionând formal că nu au fost prezentate suficiente probe în sensul

acuzării, nefiind indicate probele care demonstrează nevinovăția persoanei sau care

sunt elementele infracțiunii ce lipsesc.

Mai mult, fiind invocate ilegalitățile admise de instanța de fond, instanța de

apel prin neaprecierea obiectivă a probelor administrate, la adoptarea deciziei a

repetat eroarea de drept admisă de instanța de fond și nu a dat o apreciere justă

probelor acuzării.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu

cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția, când motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate. Conform art. 385 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură

penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a

avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost

săvârșită de inculpat. Potrivit art. 394 alin. (3) pct. 2), alin. (4) Cod de procedură

penală, partea descriptivă a sentinței de achitare trebuie să cuprindă enunțarea

temeiurilor pentru achitarea inculpatului și motivele pentru care instanța respinge

probele aduse în sprijinul acuzării.

5

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct.

3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) cercetând declarațiile inculpatului, ale reprezentantului părții vătămate,

ale 11 martori audiați și 247 de probe scrise, nu a apreciat fiecare probă separat,

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, nespecificând esența

probelor scrise și ce confirmă sau infirmă acestea, neindicând motivele pentru care

a respins probele aduse în sprijinul acuzării.

Mai mult, nu a indicat esența divergențelor constatate și motivul pentru

care nu le-a putut înlătura, iar mențiunea că: ”instanța de fond a fost în

imposibilitate să înlăture divergențele dintre declarațiile făcute în cadrul

dezbaterilor judecătorești de reprezentantul părții vătămate Berzan V., dintre

depozițiile martorilor acuzării depuse în cadrul urmăririi penale și cercetării

judecătorești” este neclară, confuză, sumară și nu corespunde criteriilor de

apreciere a probelor administrate pe caz, prescrise în art. 101 alin. (1) și (4) Cod de

procedură penală.

Totodată, probele scrise prezentate de apărare nu au fost apreciate în raport

cu circumstanțele de fapt și de drept concrete, invocate în rechizitoriu și în

respectivele rapoarte ale Curții de Conturi și auditului bugetelor unităților

administrativ-teritoriale și gestionării patrimoniului public din r-nul Dubăsari pe

anii 2011 - 2012;

b) a constatat în descriptivului sentinței mai multe temeiuri de achitare a

inculpatului, indicând că inculpatul nu a comis infracțiunea incriminată, apoi că

inculpatul urmează a fi achitat din lipsa în acțiunile lui a semnelor constitutive

prevăzute de art. 329 alin. (1) Cod penal (pct. 2. din decizie).

Totodată, în dispozitivul sentinței a indicat divergent, că inculpatul este

achitat din motiv că în acțiunile lui lipsesc semnele constitutive ale infracțiunii

(pct. 1. din decizie).

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, potrivit art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea

cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de judecată

trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. În corespundere cu art. 414 alin. (1),

(2), (5) și (6) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, verifică declarațiile și probele

6

materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu

consemnarea în procesul-verbal, se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în

apel, nefiind în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima

instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu

au fost consemnate în procesul-verbal. Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și

de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări,

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se

constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate,

hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor

penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond, nominalizate supra, repetându-le întocmai, nu a desființat

sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, menținând o sentință nemotivată și neîntemeiată legal.

Or, nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, nespecificând esența probelor scrise și ce confirmă sau

infirmă acestea, neindicând motivele pentru care a respins probele aduse în

sprijinul acuzării;

b) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile celor 11

martori - Grigoriev S., Moiseev E., Urîtu A., Soltan I., Leșan A., Oprea S., Josan

S., Goncear M., Braducean L., Jimbei M. și Iavița T., cât și cele 247 de probe

scrise, prezentate de apărare.

Totodată, probele scrise prezentate de apărare nu au fost apreciate în raport

cu circumstanțele de fapt și de drept concrete, invocate în rechizitoriu și în

respectivele rapoarte ale Curții de Conturi și auditului bugetelor unităților

administrativ-teritoriale și gestionării patrimoniului public din r-nul Dubăsari pe

anii 2011 - 2012;

c) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelul declarat de procuror,

inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3. din decizie, și repetate în recursul ordinar

(pct. 3., 5. din decizie).

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

7

dispozitivul hotărârii, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, și că recursul de pe rol este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2016, în privința inculpatului Policinschi

Grigore xxxxxxxx, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 04 mai

2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

8