1ra-1527/16 — art.190 alin.2 lit.c CP

1ra-1527/16 — art.190 alin.2 lit.c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.1ra-1527/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 noiembrie 2016 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

Liliana Catan,

Ion Guzun,

judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 mai 2016, declarat de

avocatul Popa Marin în numele inculpatei și inculpata

Țîmbal Lilia Nicolae, născută la 21

martie 1964, originară și domiciliată

în mun.Chișinău, str.Sucevița 36/3,

ap.17.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Lilia a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod

penal, la amendă în mărime de 500 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții de administrare a bunurilor altor persoane și de a exercita activitatea de

antreprenoriat în domeniul încheierii tranzacțiilor imobiliare pe un termen de 1 an.

de la Vîlcu Profira prin înșelăciune suma de 2000 dolari SUA, echivalentul a 26165,80

lei, pentru a-i cumpăra de la Danu Lilia un lot de pămînt situat în or.Durlești,

mun.Chișinău, după care banii primiți nu i-a folosit pentru procurarea terenului, dar

intenționat i-a însușit, cauzîndu-i părții vătămate un prejudiciu material considerabil.

în numele inculpatei, care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu rejudecarea cauzei

și pronunțarea în această parte a unei noi hotărîri, prin care lui L.Țîmbal să-i fie

stabilită pedeapsa în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, de 6 ani închisoare, cu

executarea ei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

de administrare a bunurilor altor persoane și de a exercita activitatea de antreprenoriat

în domeniul încheierii tranzacțiilor imobiliare pe un termen de 3 ani, și admiterea

1

acțiunii civile, invocînd că pedeapsa este prea blîndă; - instanța a individualizat-o

contrar prevederilor legale; - nu a ținut cont de persoana inculpatei, care anterior a fost

judecată și condamnată pentru săvîrșirea mai multor infracțiuni, fiindu-i aplicată atît

pedeapsa închisorii cu executarea reală, cît și amenda, dar care nu și-au atins scopul de

corectare și reeducare; - eronat a considerat posibilă corijarea acesteia prin aplicarea

unei pedepse sub formă de amendă; - instanța nu a luat în considerație circumstanța

agravantă - săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru fapte care au relevanță la cauză;

- avocatul I.Chifiac în numele inculpatei, casarea acesteia, cu pronunțarea unei

noi hotărîri, prin care L.Țîmbal să fie achitată în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal,

pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii; - instanța a dat apreciere

juridică greșită circumstanțelor de fapt ale cauzei și a apreciat eronat probele;

- avocatul M.Popa în numele inculpatei, casarea acesteia, cu pronunțarea unei

noi hotărîri, prin care L.Țîmbal să fie achitată, pe motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii; - sentința nu are suport legal și nici probatoriu, nu este bazată

pe probe concludente, utile și pertinente; - instanța nu a constatat și elucidat pe deplin

circumstanțele cauzei; - concluziile instanței contravin probelor administrate; -

L.Țîmbal nu este subiect al infracțiunii incriminate, lipsește obiectul infracțiunii și

latura obiectivă - acțiunile inculpatei nefiind îndreptate spre dobîndirea ilicită a

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită cu cauzarea de

daune în proporții considerabile; - atît acuzatorul, cît și instanța nu s-au expus dacă au

existat sau nu între părți relații și sub prisma cărei legi urmează a fi soluționate; - nu

este probată existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; - instanța

neîntemeiat a respins probele aduse în sprijinul achitării.

fost respinse, ca nefondate, apelurile avocaților I.Chifiac și M.Popa în numele

inculpatei, iar apelul procurorului a fost admis, casată sentința în partea stabilirii

pedepsei și în această parte rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre, prin care lui

L.Țîmbal i-a fost stabilită pedeapsa în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, de 3 ani

închisoare. În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de 4 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, încasîndu-se de la inculpată în beneficiul părții

vătămate prejudiciul cauzat prin infracțiune, în sumă de 2000 euro, echivalat în lei la

momentul executării hotărîrii.

Instanța de apel a indicat că prima instanță a dat apreciere corectă probelor

administrate și circumstanțelor cauzei, examinîndu-le conform art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și

corect a ajuns la concluzia privind vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii

imputate, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, dînd faptei săvîrșite o

încadrare juridică corectă.

Consecvent, a indicat instanța de apel că, vinovăția inculpatei se confirmă prin:

declarațiile părții vătămate P.Vîlcu, a martorilor E.Onichevici, L.Danu și actele cauzei

- cererea privind pornirea urmăririi penale depusă de P.Vîlcu, copiile hotărîrilor

Judecătoriei Buiucani din 21.09.2011 și 19.03.2012; copia recipisei prin care se

2

confirmă că L.Țîmbal a primit de la P.Vîlcu suma de 2000 dolari SUA.

A relevat instanța de apel că acțiunile inculpatei întrunesc incontestabil

elementele infracțiunii de escrocherie, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei

persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune considerabile, or,

L.Țîmbal a primit de la P.Vîlcu suma de 2000 dolari SUA, pentru a-i cumpăra un lot

de pămînt, sumă pe care însă, nu a folosit-o conform înțelegerii, dar intenționat a

însușit-o, cauzîndu-i un prejudiciu material considerabil.

Totodată, instanța de apel a conchis că, la stabilirea pedepsei, prima instanță nu

a acordat o deplină eficiență prevederilor art.61 și 75 Cod penal, ținînd cont de

gravitatea infracțiunii săvîrșite care, conform art.16 Cod penal este una gravă, de

motivul acesteia, de persoana inculpatei, care anterior a fost supusă răspunderii și

pedepsei penale, vina nu și-a recunoscut-o, există un prejudiciu material nerecuperat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corijării și reeducării inculpatei.

Subsecvent, a indicat că, prima instanță nu a ținut cont de faptul că inculpata a

fost anterior condamnată pentru săvîrșirea infracțiunilor intenționate contra

patrimoniului, fiindu-i aplicată, inclusiv pedeapsă sub formă de amenda, dar care nu și-

au atins scopul de corectare și reeducare, intenționat intrînd din nou în conflict cu

legea, astfel i-a aplicat o pedeapsă prea blîndă.

Instanța de apel a precizat că temeiuri de achitare a inculpatei nu au fost

stabilite, precum nici temeiuri pentru aplicarea unei alte categorii de pedeapsă, or,

acest lucru va face imposibilă atingerea scopului pedepsei penale, inculpata, reieșind

din cele constatate, fiind predispusă la comiterea de noi infracțiuni și imposibil de a fi

reeducată, resocializată, sancțiunile aplicate anterior de instanțele de judecată neavînd

efectul scontat.

Complementar, avînd în vedere prejudiciul material cauzat, în temeiul art.219

Cod de procedură penală și art.1398 Cod civil, instanța de apel a considerat oportun să

admită acțiunea civilă.

M.Popa în numele inculpatei și inculpata care, invocînd temeiurile prevăzute de

art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei și

dispunerea achitării lui L.Țîmbal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii; - vinovăția inculpatei nu a fost probată prin probe pertinente și

concludente; - instanța nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele cauzei; - nu a

fost demonstrată existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; -

concluziile instanței contravin probelor administrate fiind bazate pe presupuneri; -

L.Țîmbal nu este subiect al infracțiunii incriminate, lipsește obiectul și latura obiectivă

a infracțiunii, deoarece acțiunile întreprinse de inculpată nu au fost îndreptate spre

dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, cît și

latura subiectivă a infracțiunii – intenția; - instanța nu a ținut seama de faptul că între

inculpată și partea vătămată a existat un raport juridic civil ce a luat naștere la

întocmirea recipisei, asupra căruia s-a expus instanța civilă printr-o hotărîre definitivă

și executorie; - partea acuzării, la întocmirea ordonanței de punere sub învinuire, a

încălcat prevederile art.281 alin.(2) Cod de procedură penală; - prima instanță

neîntemeiat a respins probele aduse în sprijinul achitării inculpatei.

3

procurorului expusă în referință, prin care a solicitat respingerea recursului ca

inadmisibil, Colegiul penal concluzionează că recursul urmează a fi respins din

următoarele considerente.

Conform prevederilor art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de procedură penală, la

care face referire recurentul, hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Raportînd norma dată la situația în cauză, Colegiul conchide că aceste temeiuri

nu și-au găsit confirmare, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de

recurent.

Astfel, sub aspectul situației de ,,neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se

înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al

acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre

acestea).

Instanțele de fond, în conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură

penală, au examinat complet și obiectiv probele administrate la dosar, și anume

declarațiile părții vătămate P.Vîlcu, a martorilor E.Onichevici, L.Danu și actele cauzei

- cererea privind pornirea urmăririi penale depusă de P.Vîlcu, copiile hotărîrilor

Judecătoriei Buiucani din 21.09.2011 și 19.03.2012; copia recipisei, prin care se

confirmă că L.Țîmbal a primit de la P.Vîlcu suma de 2000 dolari SUA.

Conținutul probelor menționate mai sus, care au fost amplu analizate și obiectiv

apreciate de instanțele de fond din punct de vedere al pertinenței, concludentei,

utilității, veridicității și coroborării lor, confirmă cu certitudine săvîrșirea de către

inculpată a faptei imputate, astfel concluzia despre vinovăția acesteia în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, este justă și întemeiată.

Prezența în acțiunile inculpatei L.Țîmbal atît a elementelor care caracterizează

latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, cît și a celor care caracterizează latura

subiectivă a acesteia, a fost demonstrată prin materialele cauzei acumulate în cadrul

urmăririi penale și examinate în cadrul ședințelor de judecată, fiind demonstrat faptul

primirii de către aceasta prin înșelăciune și abuz de încredere de la P.Vîlcu a sumei de

2000 dolari SUA, pentru procurarea unui lot de pămînt de la L.Danu, însă nu i-a folosit

conform înțelegerii, dar intenționat i-a însușit, cauzîndu-i părții vătămate un prejudiciu

material considerabil.

Argumentele recurenților, precum că instanța de apel eronat și arbitrar a apreciat

probele administrate, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele cauzei, nefiind

demonstrată existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum

și preterând că, între inculpată și partea vătămată există un raport juridic civil ce a luat

naștere la întocmirea recipisei, asupra căruia s-a expus instanța civilă printr-o hotărîre

definitivă și executorie, nu pot fi reținute.

La acest capitol se atestă că, aprecierea probelor ține de soluționarea fondului

cauzei de către instanțele de fond și de apel, și nu poate constitui temei pentru recurs.

4

Mai mult, aceste argumente au fost invocate și în apel, iar instanța de apel,

examinîndu-le în ansamblu, conform art.414 alin.(3) Cod de procedură penală, s-a

pronunțat detaliat și motivat asupra lor în decizie (f.d.156-171 v.2).

Nu pot fi reținute nici afirmațiile, precum că instanțele de fond la pronunțarea

hotărîrilor au luat în considerație doar declarațiile părții vătămate, deoarece instanțele

și-au bazat concluziile privind vinovăția inculpatei reieșind din probele administrate și

cercetate în ședințele de judecată, și anume declarațiile atît ale părții vătămate P.Vîlcu,

a martorului E.Onichevici, cît și a martorului L.Danu, care a declarat că L.Țîmbal i-a

acordat asistență la înstrăinarea casei sale, făcîndu-i cunoștință cu S.Sangheli, care

dorea să cumpere casa. Fiind asigurată de către inculpată că S.Sangheli va procura

locuința, dînsa i-a cerut arvună și aceasta i-a transmis 300 dolari, apoi încă 700 dolari,

dar deoarece S.Sangheli nu a găsit bani să procure locuința, dînsa a vîndut-o altui

cumpărător, iar banii în sumă de 1000 dolari i-a restituit lui L.Țîmbal, nu o cunoaște și

pe P.Vîlcu și nu a știut că inculpata a luat de la aceasta suma de 2000 dolari.

Prin urmare, concluziile instanțelor de fond privind prezența în acțiunile

inculpatei L.Țîmbal a dobîndirii ilicite a bunurilor părții vătămate prin înșelăciune, sînt

întemeiate, deoarece cert a fost dovedit că inculpata, prin acțiunile sale a profitat de

încrederea părții vătămate, iar după ce a primit banii de la aceasta, nu a procurat lotul

de pămînt, dar intenționat i-a însușit, fapta ei întrunind elementele infracțiunii de

escrocherie.

Sub aspectul dat, Colegiul penal atestă că obiectul juridic special al infracțiunii de

escrocherie este constituit din relațiile sociale cu caracter patrimonial, nașterea și

dezvoltarea cărora trebuie să se bazeze pe buna-credință și încrederea între subiecții

afacerilor, fie persoane fizice, fie juridice; buna-credință și încrederea subiecților

raporturilor juridice patrimoniale se prezumă, iar în anumite cazuri este și protejată prin

legea penală.

Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobîndirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Astfel, prin dobîndirea ilicită a bunurilor legiuitorul prezumă un act opus celui

licit, efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține transmiterea voită în

proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau imobil, a altor valori străine sau

dreptul asupra acestora.

Înșelăciunea întrunește în sine variate metode, procedee și tehnici de operare ale

făptuitorului - denaturarea informațiilor despre sine sau prin ascunderea unor informații

a căror anunțare era obligatorie. Datele false se pot referi atît la persoana făptuitorului

sau a altor persoane, cît și la unele obiecte, fenomene.

Prin modalitatea înșelăciunii făptuitorul induce victima în eroare, îi crează o falsă

reprezentare a realității, indiferent de mijloacele utilizate, pentru a realiza transmiterea

voită, sub incidența sa ori a altei persoane, a bunului sau dreptului asupra lui.

Pentru existența infracțiunii de escrocherie este necesar ca victima să fi fost

indusă în eroare și să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări. Iar

latura subiectivă a infracțiunii date se manifestă prin vinovăție sub formă de intenție

directă. Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca

escrocherie în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpînire asupra

5

acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze

angajamentul asumat.

De aici rezultă că, limita între un acord civil și o componență de infracțiune este

latura subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna-credință a

părților, iar în cazul escrocheriei este carcterizată prin abuz de încredere și înșelăciune.

Lipsa intenției infracționale la momentul intrării în raporturi juridice civile nu

presupune excluderea posibilității trecerii pe parcurs a raporturilor civile în sfera

penalului.

Reieșind din probele administrate în cauză, inculpata, prin înșelăciune a convins-

o și a asigurat-o pe partea vătămată că îi va procura terenul de pămînt primind suma de

2000 dolari SUA, eliberînd în acest sens și o recipisă, creînd astfel imaginea de un

executor de bună-credință. Iar ulterior, nu a procurat lotul, și nici nu i-a restituit suma

primită, cauzîndu-i acesteia o daună în proporții considerabile. Prin aceste acțiuni, cert

se confirmă intenția inculpatei de a însuși prin înșelăciune bunurile părții vătămate.

Prin urmare, este neîntemeiată trimiterea recurenților la faptul că între părți au

avut loc niște raporturi civile. Instanța menționează că, în cazul cînd una din părți,

asumîndu-și angajamente, din start cunoaște că nu are posibilitate și nici dorință să le

execute (în prealabil fiindu-i transmise bunuri de cealaltă parte, care astfel își pierde

dreptul de proprietate asupra lor), este necesară intervenția legii penale.

Astfel, în esență, delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil,

se face luîndu-se în considerație două aspecte de maximă importanță: atitudinea

făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunurilor și disponibilitatea efectivă a

acestuia de a-și executa angajamentele. Aceste două aspecte sînt puse la baza

circumstanțelor care trebuie cercetate în vederea constatării lipsei sau prezenței scopului

de cupiditate.

Trimiterea recurenților că L.Țîmbal a transmis suma de 1000 dolari SUA în două

tranșe lui L.Danu, care vindea casa și lotul de teren, iar o parte din bani i-a folosit la

perfectarea actelor conform înțelegerii prealabile cu partea vătămată și reprezentantul

acesteia S.Sangheli, nu poate fi reținută, deoarece după cum s-a menționat mai sus,

L.Danu a indicat că pe P.Vîlcu nu o cunoaște, iar S.Sangheli a dorit că procure casa ei și

banii în sumă de 1000 dolari SUA i-au fost transmiși ca arvună pentru procurarea casei,

iar ulterior dînsa a restituit banii lui L.Țîmbal, deoarece contractul de vînzare-

cumpărare nu a avut loc. Însă, după cum s-a constatat, inculpata nu i-a restituit banii

părții vătămate, însușindu-i.

Astfel, instanța de recurs atestă că argumentele recurentei, precum că nu a fost

dovedită vinovăția inculpatei L.Țîmbal în comiterea infracțiunii imputate, nu pot fi

reținute, dat fiind că instanțele de fond corect au conchis că prin probele administrate

în speță se confirmă vinovăția acesteia, iar solicitările privind achitarea inculpatei, nu

au suport probatoriu și contravin materialului cauzei.

Totodată, Colegiul penal atestă că, nerecunoașterea vinovăției de către inculpată

nu echivalează cu achitarea sa, de vreme ce există probe pertinente și concludente care,

în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăția

ei în săvîrșirea infracțiunii imputate.

Subsecvent, la stabilirea pedepsei instanța de apel a acordat deplină eficiență

prevederilor art.7, 61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare, de caracterul

6

și gradul de pericol social al infracțiunii săvîrșite, stipulate în art.75 Cod penal, de

toate circumstanțele cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea, de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, care conform art.16 Cod penal, face parte din categoria celor

grave, de motivul acesteia, de persoana inculpatei, care anterior a fost supusă

răspunderii și pedepsei penale pentru săvîrșirea infracțiunilor intenționate contra

patrimoniului, că nu și-a recunoscut vina, nu a recuperat prejudiciu material

nerecuperat, considerînd just că achitarea sau aplicarea altei categorii de pedeapsă

decît cea aplicată de instanța de apel, va face imposibilă atingerea scopului pedepsei

penale, avînd în vedere că sancțiunile aplicate anterior de instanțele de judecată nu au

dus la corijarea și reeducarea inculpatei.

Cu referire la argumentul recurenților, precum că partea acuzării, la întocmirea

ordonanței de punere sub învinuire, a încălcat prevederile art.281 alin.(2) Cod de

procedură penală, Colegiul penal reține că, ulterior aducerii la cunoștință a ordonanței

de punere sub învinuire, contestații la aceasta nu au fost înaintate și respectiv, acest

argument nu poate fi invocat în recurs. Mai mult, în ședința de judecată inculpata a

indicat că învinuirea îi este clară (f.d.130 v.1).

Prin urmare, decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de

fapt și de drept care au dus la respingerea apelurilor avocaților I.Chifiac și M.Popa în

numele inculpatei și admiterea apelului procurorului, precum și motivele adoptării

soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală, iar

temei pentru casarea acesteia lipsesc.

Într-o altă ordine de idei, Colegiul penal a sesizat că, instanța de apel în textul

deciziei motivate a constatat că, potrivit recipisei, L.Țîmbal a primit de la P.Vîlcu

suma de 2000 de dolari SUA pe care i-a însușit, cauzîndu-i acesteia un prejudiciu

material în proporții considerabile, în legătură cu ce dauna materială urmează a fi

încasată de la inculpată în beneficiul părții vătămate.

Contrar, acestor concluzii, în dispozitivul deciziei instanța a încasat de la

inculpată în beneficiul părții vătămate suma de 2000 euro (f.d.81 v.I). Însă această

eroare, în temeiul art.249 alin.(1) Cod de procedură penală, poate fi corectată de

instanța de apel la cererea părților sau din oficiu, și nu constituie temei de casare a

hotărîrii contestate.

Potrivit dispoziției art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate.

Prin urmare, reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal conchide că nu

există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de avocatul M.Popa în

numele inculpatei și inculpată, și, potrivit legii, recursul urmează a fi respins ca

inadmisibil, cu menținerea hotărîrii contestate.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Marin Popa în

numele inculpatei Țîmbal Lilia și inculpată, împotriva deciziei Colegiului penal al

7

Curții de Apel Chișinău din 10 mai 2016, în cauza penală în privința lui Țîmbal Lilia,

cu menținerea hotărîrii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 decembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Liliana Catan

Ion Guzun

8