1ra-1119/16 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1119/16 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

jp.

Dosarul nr. 1ra-1119/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de

avocatul Trofimov Igor în numele inculpatului și inculpat, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2016, în

cauza penală în privința lui

Nazarenco Ilia Boris, născut la 17 noiembrie

1983, originar și domiciliat or. Anenii Noi,

str. Ion Soltîs 16.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 27.02.2015 - 23.12.2015;

Instanța de apel: 01.02.2016 - 22.02.2016;

Instanța de recurs: 03.05.2016 - 21.09.2016.

A C O N S T A T A T:

Nazarenco Ilia a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

că, la 26 mai 2014, aproximativ la ora 15:30, conducând automobilul model „Opel

Omega B” cu n/î C QV 147, în mun. Chișinău pe str. Muncești din direcția

str. Grădina Botanică, în timpul deplasării, ajungând la intersecția cu str. N. Grădescu

unde este amplasată trecerea nedirijată pentru pietoni, încălcând prevederile

pct. pct. 11 lit. f), 45 a Regulamentului circulației rutiere, a comis tamponarea

pietonului Mihnev Petru, anul nașterii 1953, care traversa carosabilul din dreapta spre

stânga relativ deplasării automobilului, la trecerea semnalizată pentru pietoni, căruia

potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1606/D din 11 iulie 2014, i-a fost

cauzată vătămare corporală medie.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Nazarenco Ilia să fie recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare, cu executarea în penitenciar de

tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de

1 an.

În argumentarea apelului, procurorul a invocat că, sentința este ilegală, fiind

emisă cu aprecierea incorectă a circumstanțelor cauzei și probelor prezentate, or

vinovăția lui Nazarenco Ilia în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1)

1

Cod penal, se probează prin declarațiile părții vătămate Mihnev Petru, care în cadrul

audierii sale la etapa urmăririi penale, deși a oferit reprezentantului organului de

urmărire penale dreptul consemnării declarațiilor sale, el totuși a confirmat prin

propria semnătură conținutul acestora, iar aferent cazului, ofițerul de urmărire penală,

Sîrbu Vadim, fiind audiat în prima instanță în calitate de martor, a indicat cert faptul

includerii în procesul-verbal respectiv anume a declarațiilor verbale a părții vătămate,

Mihnev Petru, fără eventuale erori și corectări.

La fel, în dovedirea vinei inculpatului, acuzarea a reținut și elementele de fapt

constatate prin: raportul de expertiză medico-legală nr. 1606/D din 11 iulie 2014;

raportul de expertiză complexă (medico-legală și auto-tehnică) nr. 2185 și nr. 386 din

30 decembrie 2014; declarațiile expertului judiciar Cuvșinov Ion.

2016, a fost admis parțial apelul, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Nazarenco Ilia a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la amendă în

mărime de 200 unități convenționale, echivalentul a 4000 lei.

4.1. Pentru a se pronunța instanța de apel a constatat că, Nazarenco Ilia, la

26 mai 2014, aproximativ la ora 15:30, conducând automobilul model „Opel Omega

B” cu n/î C QV 147, în mun. Chișinău pe str. Muncești din direcția str. Grădina

Botanică, în timpul deplasării, ajungând la intersecția str. N. Grădescu unde este

amplasată trecerea nedirijată pentru pietoni, încălcând prevederile pct. pct. 11 lit. f),

45 a Regulamentului circulației rutiere, a comis tamponarea pietonului Mihnev Petru,

anul nașterii 1953, care traversa carosabilul din dreapta spre stânga relativ deplasării

automobilului, la trecerea semnalizată pentru pietoni, căruia i-a fost cauzată vătămare

corporală medie.

4.2. În confirmarea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 264 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a reținut următoarele probe:

declarațiile părții vătămate Mihnev Petru; martorului Sîrbu Vadim; expertului

judiciar Cuvșinov Ion; raportul privind consemnarea circumstanțelor constatate din

29 mai 2014, prin care s-a constatat că Nazarenco Ilia, conducând automobilul model

„Opel Omega B” cu n/î C QV 147, nu a manifestat prudență sporită la trafic, nu a

ținut cont de cerințele pct. 11 lit. f) a Regulamentului circulației rutiere și a comis

tamponarea pietonului Mihnev Petru (f.d.3); procesul-verbal de cercetare a locului

accidentului rutier din 26 mai 2014, cu schița accidentului rutier (f.d.5-8); certificatul

de vizită din 26 mai 2014, prin care la partea vătămată Mihnev Petru, s-a stabilit

fractura gambei stângi cu deplasare (f.d.14); raportul de expertiză medico-legală

nr. 1475D din 26 iunie 2014 (f.d.15-16); raportul de expertiză medico-legală

nr. 1606/D din 07-11 iulie 2014 (f.d.22); procesul-verbal de audiere a părții vătămate

Mihnev Petru din 20 iunie 2014 (f.d.26); procesul-verbal de audiere a bănuitului

Nazarenco Ilia din 07 iulie 2014 (f.d.37); procesul-verbal de audiere a învinuitului

Nazarenco Ilia din 14 august 2014 (f.d.55-56); raportul de expertiză judiciară nr.

2185, nr. 346 din 30 decembrie 2014 (f.d.72-79).

Astfel, instanța de apel a stabilit că, prima instanță a aplicat greșit prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, apreciind incorect probele din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, cât și prevederile art. 390 Cod de procedură

penală, ajungând la concluzia achitării lui Nazarenco Ilia din motiv că fapta nu

2

întrunește elementele infracțiunii.

Cu referire la componența de infracțiune prevăzută de art. 264 alin. (1) Cod

penal, instanța de apel a notat că, în speță, prin acțiunile lui Nazarenco Ilia, au fost

periclitate în principal relațiile sociale cu privire la siguranța traficului rutier, iar în

plan secundar - relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.

Victimă a infracțiunii incriminate inculpatului Nazarenco Ilia este Mihnev

Petru, la care, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1475 din 20 iunie 2014 și

prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1606/D din 07 iulie 2014, s-a constatat

leziune corporală, ca urmare a accidentului rutier, care se califică ca vătămare

corporală medie.

Ca rezultat, în ședința instanței de apel s-a stabilit că, încălcarea de către

inculpat a pct. pct. 11, 45 a Regulamentului circulației rutiere, a fost probată prin

declarațiile părții vătămate, Mihnev Petru, care la faza urmăririi penale, a comunicat

că înainte de a traversa strada pe marcajul rutier s-a asigurat și a privit în partea

stângă a sa, unde era staționat un maxi-taxi și după ce a traversat prima bandă,

aflându-se deja pe a doua bandă a fost tamponat de automobilul condus de inculpat.

Instanța de apel a reținut că, faptul tamponării părții vătămate de către

automobilul condus de inculpat rezultă și din raportul de expertiză judiciară nr. 2185,

nr. 346 din 30 decembrie 2014, prin care s-a stabilit că partea vătămată a fost lovită la

nivelul gambei stângi cu partea anterioară dreapta a automobilului, fapt ce a

condiționat flexia laterală maximă în articulația gleznei stângi (piciorul fiind fixat la

sol) cu fracturarea ambelor maleole și subluxația plantei piciorului spre exterior.

Producerea fracturilor menționate în rezultatul lovirii piciorului de un alt obiect

dur, cum ar fi inclusiv bordură, se exclude, precum și din declarațiile expertului,

Cuvșinov Ion, date în prima instanță care a comunicat că automobilul a lovit

pietonul, iar o situația inversă nu putea fi.

De asemenea, instanța de apel a menționat că, nu poate reține declarațiile părții

vătămate Mihnev Petru referitor la faptul că, a fost audiat la spital și nu a citit cele

declarate, fiindcă din procesul-verbal de audiere a părții vătămate întocmit la 20 iunie

2014, rezultă că a fost întocmit la domiciliul acestuia amplasat pe adresa

str. N. Grădescu 4, ap. 19, mun. Chișinău, declarațiile fiind fixate în limba rusă,

verificate și semnate de Mihnev Petru, fapt confirmat și de ofițerul de urmărire

penală, Sîrbu Vadim.

Mai mult, instanța de apel a stabilit că, recunoașterea încălcării

Regulamentului circulației rutiere, care a dus la tamponarea părții vătămate Mihnev

Petru, rezultă și din acordarea de către inculpat a unui ajutor material pentru

recuperarea părții vătămate după accidentul rutier, iar ca urmare, partea vătămată a

întocmit o recipisă, în care a indicat că inculpatul nu este vinovat de producerea

accidentului.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea

prejudiciabilă, instanța de apel a indicat că anume ca urmare a tamponării de către

automobilul model „Opel Omega B” cu n/î C QV 147, condus de Nazarenco Ilia,

părții vătămate Mihnev Petru i-au fost cauzate leziuni corporale catalogate ca

vătămări corporale medii.

Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin imprudență față de survenirea

vătămărilor corporale în privința părții vătămate, Mihnev Petru.

Instanța de apel a respins alegațiile apărătorului inculpatului privind nulitatea

3

probelor, din motiv că acestea au fost administrate de către un organ necompetent,

făcând trimitere, în acest sens, la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 986 din

24 decembrie 2012, ,,Cu privire la structura și efectivul-limită ale Inspectoratului

General al Poliției” și art. 253 alin. (1), (2) Cod de procedură penală.

4.3. La individualizarea pedepsei, instanța de apel ținând cont de prevederile

art. art. 7, 61, 75 Cod penal, i-a stabilit inculpatului pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 200 unități convenționale, echivalentul a 4000 lei.

pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, au contestat cu recurs ordinar

decizia instanței de apel, solicitând casarea acesteia cu menținerea sentinței.

În motivare au invocat că, în materialele dosarului nu există nici o probă care

să confirme faptul că inculpatul s-a mai deplasat după impactul cu partea vătămată.

Astfel, chiar dacă instanța de apel indică faptul că prin schița accidentului

rutier se confirmă că autoturismul condus de inculpat s-a mai deplasat după impact,

totuși instanța nu indică clar care anume elemente ale schiței accidentului rutier

indică acest fapt, or, schița accidentului rutier nu indică urme de frânare, dar nici alte

elemente care să denote faptul că autoturismul s-a mai deplasat după impact.

Nu sunt nici alte probe care să ateste acest fapt.

Susțin recurenții că, din schița accidentului rezultă locul tamponării anume

locul unde era amplasat automobilul la momentul efectuării cercetării la fața locului,

fapt ce confirmă declarațiile inculpatului referitor la faptul că acesta a stopat

autoturismul pentru a evita producerea unor consecințe grave.

Instanța de apel nu a luat în calcul faptul că expertul judiciar Cuvșinov Ion în

cadrul audierii a menționat că a oferit concluzia în raport cu mecanismul concret

indicat în materialele dosarului penal.

Totodată, la momentul efectuării expertizei de către Cuvșinov Ion nici partea

vătămată nu era audiată, dar nici învinuitul nu a dat declarații.

Prin urmare, unicul document de care a ținut cont expertul, a fost ordonanța

ofițerului de urmărire penală, în care se indica faptul că Mihnev Petru a fost lovit de

autoturismul condus de Nazarenco Ilia.

Ca urmare, expertul a pus în analiza mecanismului de producere a traumei doar

versiunea indicată de ofițerul de urmărire penală, fără ca acesta să fi avut o careva

probă în ce privește faptul dacă automobilul l-a lovit pe Mihnev Petru sau Mihnev

Petru s-a lovit în automobil.

Astfel, după cum a menționat în cadrul audierii în prima instanță expertul

Cuvșinov Ion, dânsul nici nu a avut posibilitatea să examineze altă versiune, deoarece

din materialele dosarului rezultă clar că autoturismul a lovit pietonul și nicidecum

altfel.

Ca urmare, concluzia expertului a fost una limitată doar de circumstanțele

expuse în ordonanța de numire a expertizei și care de fapt indica doar o singură

versiune a faptei și anume versiunea că autoturismul a lovit pietonul și aceasta era

indicat așa cum ar fi fost probat faptul dat, iar cea de-a doua versiune - faptul lovirii

pietonului de autoturism - nici nu a fost pusă în examinare.

Consideră recurenții că, concluzia instanței de apel privitor la circumstanțele

cazului, și anume referitor la faptul că inculpatul s-a mai deplasat o anumită distanță

cu autoturismul său, de fapt este o eroare gravă de fapt comisă de instanță și această

eroare a afectat radical soluția instanței.

4

Subsidiar recurenții au invocat că, concluzia instanței de apel referitor la faptul

că, inculpatul nu a redus viteza pentru a opri în fața obstacolului, a fost adoptată fără

să fi existat la materialele dosarului proba care ar confirma viteza cu care se deplasa,

precum și o concluzie a expertului auto-tehnic care să fi indicat faptul că viteza pe

care o indică inculpatul era o viteză care nu i-a permis să stopeze unitatea de

transport înainte de obstacol.

De asemenea nu există în dosar confirmare probatorie a faptului că exista

obstacol, distanța la care se afla autoturismul până la obstacol, precum și proba

faptului că Nazarenco Ilia nu avea posibilitate tehnică cu această viteză să stopeze

unitatea de transport înainte de obstacol, iar instanța de apel a apreciat aceste

circumstanțe într-un mod prezumtiv, fiind încălcat principiul echității, vizând faptul

că o circumstanță nu poate fi apreciată ca fiind existentă apriori, fără ca să fie

confirmată cu probe.

Instanța de apel în adoptarea deciziei sale a avut la bază examinarea unor

circumstanțe care nu au fost supuse examinării în cadrul ședințelor de judecată, și

care se referă la alt caz și anume cele care se referă la o tamponare a lui Mihnev Petru

pe bd. Dacia din mun. Chișinău (segment subliniat în hotărâre), aceasta având în

vedere că cazul examinat nu a avut loc pe bd. Dacia, dar pe str. Muncești,

mun. Chișinău.

La fel, susțin recurenții că, ofițerii de poliție care au pornit urmărirea penală,

iar apoi au efectuat un șir de acte de urmărire penală nu sunt angajați ai Ministerului

Afacerilor Interne și nu sunt subordonați organizațional conducătorului instituției

respective așa cum o prevede art. 253 Cod de procedură penală, dar sunt angajați ai

Inspectoratului General al Poliției, care potrivit prevederilor legislative reprezintă o

instituție distinctă de Ministerul Afacerilor Interne, are statut de persoană juridică și

chiar dacă este subordonată Ministerului Afacerilor Interne, oricum nu reprezintă o

subdiviziune structurală sau teritorială a Ministerului, ci doar o instituție subordonată

a Ministerului Afacerilor Interne, așa cum Serviciul Vamal este în raport cu

Ministerul Finanțelor.

respingerea acestuia ca inadmisibil, invocând că, recursul nu cuprinde motivare sub

aspectul casării deciziei instanței de apel.

Din motivele abordate, recurenții critică modalitatea de apreciere a probelor,

care ține de starea de fapt a cauzei, stabilirea căreia este de competența instanțelor de

fond, iar un asemenea temei nu este prevăzut de lege pentru a judeca cauza în ordine

de recurs.

Subsidiar a indicat că, instanța de apel corect a stabilit starea de fapt și

vinovăția lui Nazarenco Ilia în săvârșirea infracțiunii incriminate, în deplină

concordanță cu probele administrate, amplu analizate și just apreciate.

materialelor din dosar, ținând cont de motivele expuse în referință, Colegiul penal

decide inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

5

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel. Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Din conținutul recursului declarat rezultă că partea apărării invocă ca temei de

drept pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și anume că hotărârea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazurile când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

Însă, aceste temeiuri pentru declararea recursului ordinar nu și-au găsit

confirmare la examinarea recursului înaintat, nefiind stabilite presupusele erori de

drept invocate de recurenți.

În pct. 18 din hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a R. Moldova nr. 9

din 30 octombrie 2009, ,,Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală”,

este atenționat că instanța de recurs controlează dacă s-a aplicat corect dreptul față

de faptele stabilite de către instanța de apel și dacă faptele au fost constatate

respectându-se normele de drept material sau procesual.

Astfel, se relevă că, respectând prevederile art. 414 Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul înaintat de procuror, a verificat minuțios legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, fiind cercetate suplimentar probele administrate de prima

instanță, astfel ajungând la concluzia corectă enunțată supra la pct. 4 al prezentei

decizii.

Colegiul penal a stabilit că, în sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod

de procedură penală, decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept

care au dus, după caz, la admiterea apelului declarat de procuror, precum și motivele

adoptării soluției.

În acest context, instanța de recurs menționează că, din conținutul deciziei

instanței de apel rezultă, că ultima corect a constatat fapta și circumstanțele săvârșirii

infracțiunii de către inculpatul Nazarenco Ilia, descriindu-le în partea descriptivă,

ulterior, motivând concluzia de vinovăție a acestuia.

Sub acest aspect, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea cauzei

în ordine de apel nu a comis careva erori de drept, care ar impune casarea deciziei

adoptate.

Prin urmare, Colegiul penal, reține că instanța de apel, verificând minuțios

probele administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședința

de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală,

le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce,

fiind stabilite cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la

concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului Nazarenco Ilia în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal.

La caz, se constată că titularii cererii de recurs critică soluția instanței de apel,

sub aspectul vinovăției, invocând astfel dezacordul cu modalitatea de apreciere a

6

probelor.

În probarea alegațiilor invocate, recurenții au descris în conținutul recursului

probe și circumstanțe, care în opinia lor nu au fost apreciate de instanța de apel la

justa valoare sau au fost apreciate unilateral, creându-se astfel impresia că instanța

este părtinitoare, precum și că, nu au fost date aprecierile necesare schiței

accidentului rutier care nu indică urme de frânare și declarațiilor expertului Cuvșinov

Ion.

Tot instanța de apel, nu a verificat versiunea lovirii pietonului de autoturism, în

acest caz concluzia expertului fiind una limitată doar de circumstanțele expuse în

ordonanța de numire a expertizei.

Însă, verificând materialele dosarului în raport cu criticele enunțate, Colegiul

penal conchide că la judecarea apelului instanța a examinat prezenta cauză penală

sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă privitor la

condamnarea inculpatului în baza art. 264 alin. (1) Cod penal.

Ori, în opinia instanței de recurs soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept stabilite în cauză.

Prin urmare, cu referire la pretinsa încălcare admisă de instanța de apel

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal

menționează că, așa cum rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a

motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus,

la caz, la adoptarea soluției expuse desfășurat în pct. 4. din prezenta decizie și a cărei

redare repetată nu este necesară.

În același context, în vederea respingerii argumentelor din recurs privitor la

chestiunea de apreciere eronată a probelor, Colegiul penal amintește că la etapa

judecării recursului ordinar nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o

nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, acesta fiind atributul exclusiv al acestor instanțe.

Deci, instanța de recurs nu examinează criticele referitoare la presupusa

greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice,

ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de apel,

corectitudinea condamnării inculpatului privind învinuirea imputată acestuia prin

rechizitoriu.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede, că la această etapă instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor

stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării

de fapt reținute în cauză.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică, că pentru a

constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea

unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea

pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța

7

de recurs, ori, în fapt și în drept, decizia instanței de apel corespunde tuturor

normelor de drept procesual penal.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificând

materialele dosarului, specifică că judecând apelurile instanța a examinat cauza sub

toate aspectele, adoptând o soluție corectă în speță.

Referitor la criticele formulate de recurenți, privind concluziile instanței de

apel ce țin de faptul că inculpatul s-a mai deplasat o anumită distanță cu autoturismul

său, inculpatul nu a redus viteza pentru a opri în fața obstacolului, precum și distanța

la care se afla autoturismul până la obstacol, precum și faptul că Nazarenco Ilia nu

avea posibilitate tehnică cu această viteză să stopeze unitatea de transport înainte de

obstacol, au fost adoptate fără a fi existat probe în acest sens, Colegiul penal ține să

menționeze că, instanța de apel, din schița accidentului rutier, față de care atât

inculpatul cât și partea vătămată, nu au înaintat careva obiecții și pe care, Nazarenco

Ilia, a semnat-o, a stabilit că, automobilul condus de ultimul după tamponare s-a

deplasat, totodată, recunoașterea încălcării Regulamentului circulației rutiere, care a

dus ca rezultat la tamponarea părții vătămate, Mihnev Petru, a fost stabilită și din

acordarea acestuia a unui ajutor material părții vătămate pentru producerea

accidentului rutier, iar ca urmare, partea vătămată Mihnev Petru a întocmit o recipisă,

în care a indicat că inculpatul nu este vinovat de producerea accidentului.

Colegiul penal respinge ca neîntemeiat alegațiile recurenților referitor la faptul

că, instanța de apel a indicat în decizie că, o tamponare a lui Mihnev Petru nu a avut

loc pe bd. Dacia, dar pe str. Muncești, mun. Chișinău, or, din schița accidentului

rutier rezultă că tamponarea părții vătămate a avut loc pe str. Muncești la intersecție

cu str. N. Grădescu, mun. Chișinău.

Față de cele ce preced, Colegiul penal amintește că aceste motive au fost

obiectul judecării în instanța de apel, iar materialul probator al cauzei penale

dovedește legalitatea temeiurilor de fapt și de drept, care au dus la pronunțarea

hotărârii de condamnare a inculpatului Nazarenco Ilia în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal.

Din atare considerente, Colegiul penal menționează că, în speță, nu au fost

admise careva erori de drept, atât de către prima instanță, cât și de instanța de apel,

iar alegațiile recurenților în acest aspect sunt vădit nefondate, neavând suport

probator.

Totodată, criticele formulate de recurenți referitor la faptul că, ofițerii de

poliție care au pornit urmărirea penală, iar apoi au efectuat un șir de acte de

urmărire penală nu sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și nu sunt

subordonați organizațional conducătorului instituției respective cum o prevede

art. 253 Cod de procedură penală, dar sunt angajați ai Inspectoratului General al

Poliției, care potrivit prevederilor legislative reprezintă o instituție distinctă de

Ministerul Afacerilor Interne, are statut de persoană juridică și chiar dacă este

subordonată Ministerului Afacerilor Interne, oricum nu reprezintă o subdiviziune

structurală sau teritorială a Ministerului, ci doar o instituție subordonată a

Ministerului Afacerilor Interne, așa cum Serviciul Vamal este în raport cu Ministerul

Finanțelor, au format obiect de discuție la judecarea cauzei penale în instanța de apel

și, cărora instanța de apel, le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg

expusă în prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs o însușește pe deplin și a

cărei reluare nu se mai impune, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CEDO,

8

care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16 februarie 2010,

statuează că art. 6 §1 din CțEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile,

acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument

(hotărârea Van de Hurk vs Olanda, din 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea

noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor

furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale

supuse atenției sale.

Totodată, apărarea a invocat în cererea de recurs că, instanța de apel a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, însă Colegiul penal ține să

specifice că, potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de

fapt reprezintă stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

În sensul dat se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, relevă în mod concludent că instanța de apel a constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar.

În consecință, raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432

alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs nu constată prezența erorilor de

drept ce ar genera casarea hotărârii atacate, și, prin urmare, se impune soluția

inadmisibilității recursului ordinar declarat de avocatul Trofimov Igor în numele

inculpatului și inculpatul Nazarenco Ilia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Trofimov Igor în

numele inculpatului și inculpat, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 22 februarie 2016, în cauza penală în privința lui Nazarenco Ilia Boris,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 octombrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

9