1ra-934/2016 — art. 352/1 CP

1ra-934/2016 — art. 352/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-934/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar

împotriva sentinței Judecătoriei Briceni din 21 aprilie 2015 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 27 ianuarie 2016, declarat de inculpații

Grincu Felix Ion, născut la

05 septembrie 1971, în s. Scoreni, r-nul Strășeni, locuitor

al mun. Chișinău, str. Calea Orheiului 109/3 ap. 86,

cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale;

Grincu Olesi Ion, născut la

19 august 1985, în s. Piatra Albă, r-nul Ialoveni, locuitor

al mun. Chișinău, str. Mircea cel Bătrân 39, ap. 98,

cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 08.07.2014 – 21.04.2015,

instanța de apel: 01.06.2015 – 27.01.2016,

instanța de recurs: 31.03.2016 – 07.06.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă :

privința inculpaților Grincu Felix și Grincu Olesi pe art. 3521 Cod penal a fost

încetat, din motivul intervenirii termenului de prescripție.

1

certitudine faptul că hotărârea judecătorească emisă de Judecătoria Rîșcani, mun.

Chișinău din 11 noiembrie 2011 privind încasarea de la S.A. ”MIF” și Decencu M. a

mijloacelor bănești în beneficiul S.R.L. ”Arboris-com”, Grincu F., Grincu O. și

Grincu E. a fost casată prin decizia Colegiului Civil al Curții de Apel Chișinău din 09

februarie 2012, care la rândul ei a fost menținută în vigoare prin decizia Colegiului

Civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din

10 august 2012, având scopul de a induce în eroare instanța de judecată, a înaintat o

cerere de chemare în judecată în adresa Judecătoriei Briceni împotriva S.A. ”MIF”,

S.R.L. ”Elitprim construct” și Î.S. ”Cadastru” cu privire la declararea nulității

contractului de vânzare-cumpărare nr. 9334 din 02 septembrie 2011, și asigurarea

acțiunii civile prin aplicarea sechestrului pe bunurile pârâtului, la care a anexat

hotărârea judecătorească din 11 noiembrie 2011, neinformând instanța de judecată

despre faptul că aceasta a fost casată, astfel prezentând declarații necorespunzătoare

adevărului, care au avut drept consecință juridică emiterea la 21 ianuarie 2013 de

către Judecătoria Briceni a încheierii prin care a fost aplicat sechestru asupra

bunurilor imobile ale S.R.L. ”Elitprim construct”.

Acțiunile inculpatului Grincu F. au fost încadrate de către organul de urmărire

penală în baza art. 3521 Cod penal, ca declarația necorespunzătoare adevărului, făcută

unui organ competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau

o terță persoană, atunci când potrivit legii, declarația servește pentru producerea

acestor consecințe.

Grincu O., cunoscând cu certitudine faptul că hotărârea judecătorească emisă

de Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011 privind încasarea de la

S.A. ”MIF” și Decencu M. a mijloacelor bănești în beneficiul S.R.L. ”Arboris-Com”,

Grincu F., Grincu O. și Grincu E. a fost casată prin decizia Colegiului Civil al Curții

de Apel Chișinău din 09 februarie 2012, care la rândul ei a fost menținută în vigoare

prin decizia Colegiului Civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție din 10 august 2012, având scopul de a induce în eroare instanța

de judecată, a înaintat o cerere de chemare în judecată în adresa Judecătoriei Briceni

împotriva S.A. ”MIF”, S.R.L. ”Elitprim Construct” și Î.S. ”Cadastru” cu privire la

declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 9334 din 02 septembrie

2011, și asigurarea acțiunii civile prin aplicarea sechestrului pe bunurile pârâtului, la

care a anexat hotărârea judecătorească din 11 noiembrie 2011, neinformând instanța

de judecată despre faptul că aceasta a fost casată, astfel prezentând declarații

necorespunzătoare adevărului, care au avut drept consecință juridică emiterea la 21

ianuarie 2013 de către Judecătoria Briceni a încheierii prin care a fost aplicat

sechestru asupra bunurilor imobile ale S.R.L. ”Elitprim Construct”.

Acțiunile inculpatului Grincu O. au fost încadrate de către organul de urmărire

penală în baza art. 3521 Cod penal, ca declarația necorespunzătoare adevărului, făcută

unui organ competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau

o terță persoană, atunci când potrivit legii, declarația servește pentru producerea

acestor consecințe.

2

Instanța a reținut că inculpații nu au recunoscut vina.

Totodată, aceasta a fost dovedită integral prin probele administrate, și anume

hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011, decizia

Colegiului Civil al Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2012, decizia Colegiului

Civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

din 10 august 2012, cererea de chemare în judecată înaintată Judecătoriei Briceni din

21 ianuarie 2013 și încheierea Judecătoriei Briceni din 21 ianuarie 2013, acțiunile lor

urmând a fi încadrate în baza art. 3521 Cod penal.

Însă, procesul penal în privința inculpaților este pasibil încetării, în legătură cu

intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

noi hotărâri, prin care să fie achitați.

Apelanții au indicat că le-a fost încălcat dreptul la apărare, ședința de judecată

din 30 septembrie 2014 fiind petrecută în lipsa unui avocat.

Până în prezent procurorul sau instanța nu le-au adus la cunoștință rechizitoriul

și ei nu cunosc motivele învinuirii, cât și argumentele aduse în vederea condamnării

lor.

Potrivit ar. 69 Cod de procedură penală, participarea apărătorului la procesul

penal este obligatorie în cazul în care aceasta o cere inculpatul.

Instanța a neglijat solicitarea expresă, privind acordarea asistenței juridice sau

amânarea ședinței de judecată.

Potrivit ordonanței ofițerului de urmărire penală al Serviciului de Urmărire

Penală al Inspectoratului de Poliție Briceni, s-a dispus pornirea urmăririi penale în

baza art. 310 alin. (1) Cod penal, pe faptul falsificării probelor și atribuirea cauzei

penale a nr. 2013070222.

S-a constatat că la data de 21 ianuarie 2013 Grincu F. și S.R.L. ”Arboris-Com”

au depus la Judecătoria Briceni о cerere de chemare în judecată împotriva S.A.

„MIF”, S.R.L. ”Elitprim Construct” și Î.S. „Cadastru” cu privire la declararea

nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.9334 din 02 septembrie 2011, cu

repunerea părților în situația inițială, prezentând instanței copia hotărârii Judecătoriei

Rîșcani din 11 noiembrie 2011, care la 09 februarie 2012, prin Decizia Curții de Apel

Chișinău, a fost casată. Grincu F. și Grincu O. - reprezentanții S.R.L. ”Arboris-Com”

au prezentat probe false în procesul civil, fără a comunica instanței că hotărârea din

11 noiembrie 2011 este casată, prin ce au indus instanța în eroare, ulterior, fiind

aplicat sechestrul pe bunurile imobile ce aparțin S.R.L. „Elitprim Construct”.

Prin ordonanța ofițerului de urmărire penală C. Ursu, din 07 august 2013,

Grincu F. și Grincu O. au fost recunoscuți în calitate de bănuiți în cauza penală nr.

2013070222.

La 22 octombrie 2013, fiind invocate faptele menționate în ordonanța din 31

mai 2013, s-a dispus pornirea urmăririi penale în baza art. 3521 Cod penal, pe faptul

falsului în declarații și atribuirea cauzei penale a numărului 2013070475.

Prin ordonanța procurorului în Procuratura r-nului Briceni A. Cosarciuc, din 25

octombrie 2013, s-a dispus: ”A scoate de sub urmărirea penală, pe cauza penală nr.

2013070222, pe marginea bănuirii în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 310 (1)

CP, cet. Grincu Felix, a.n. 05.09.1971…” și ”A scoate de sub urmărirea penală, pe

3

cauza penală nr. 2013070222, pe marginea bănuirii în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 310 (1) CP, cet. Grincu Olesi, a.n. 19.08.1985…”

Potrivit ordonanțelor din 25 octombrie 2013 și 10 ianuarie 2014, Grincu O. și

respectiv Grincu F. au fost puși sub învinuire, fiind acuzați în săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 3521 Cod penal.

Instanța, examinând cauza, a constatat că inculpații se fac vinovați în comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 3521 Cod penal, însă nu pot fi trași la răspundere penală

pe motivul intervenirii termenului de prescripție.

Potrivit actelor procedurale menționate, inculpații au fost urmăriți penal de

două ori, pentru una și aceeași faptă, ceea ce contravine art. 22 alin. (1) Cod de

procedură penală.

Astfel, încadrarea juridică nu este esențială, atât timp cât inculpaților le-a fost

înaintată învinuirea în cauzele nr. 2013070222 și nr. 2013070475, pentru aceleași

fapte, faptele și circumstanțele expuse în ordonanța din 31 mai 2013 privind pornirea

urmăririi penale în baza art. 310 alin. (1) Cod penal fiind identice cu cele din sentința

Judecătoriei Briceni din 21 aprilie 2015 privind învinuirea lui Grincu O. și Grincu F.

conform art. 3521 Cod penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO (cauza Zolotuhin vs Rusia), Curtea statuează că art.

4 al protocolului nr. 7 trebuie să fie înțeles în sensul că interzice urmărirea penală sau

judecarea unei persoane pentru o a doua ”infracțiune” în măsura în care aceasta are la

origine fapte identice sau fapte care sunt în mod substanțial aceleași.

CtEDO definește că faptele identice sunt faptele care constituie un ansamblu

de circumstanțe concrete, care implică de fapt același inculpat și care indisolubil sunt

legate între ele în timp și spațiu, a căror existență trebuie să fie demonstrată, în scopul

de a se putea iniția urmărirea penală ori spre a se ajunge la o condamnare a autorului

acestora.

Astfel, fapta prejudiciabilă comisă la 21 ianuarie 2013 de către inculpați,

constituie aceeași faptă, descrisă în sentința Judecătoriei Briceni din 21 aprilie 2015.

Organul de urmărire penală și instanța de fond au ignorat în totalitate

prevederile art. 22 alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că, scoaterea de

sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică punerea repetată sub

învinuire a aceleiași persoane pentru aceeași faptă, cu excepția cazurilor când fapte

noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente

au afectat hotărârea respectivă.

Însă, organul de urmărire penală nu a invocat descoperirea de fapte noi sau un

viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, instanța de fond fiind obligată să

pronunțe o sentință de încetare în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură

penală, potrivit căruia sentința de încetare a procesului penal se adoptă dacă există o

hotărâre a organului de urmărire penală asupra aceleiași persoane pentru aceeași faptă

de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de

clasare a procesului penal.

4

Totodată, esențial pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii

prevăzute la art. 3521 Cod penal, este scopul – declarația necorespunzătoare

adevărului, făcută unui organ competent, în vederea producerii consecințelor.

După cum invocă organul de urmărire penală și susține instanța de fond,

ulterior prezentării copiei hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11

noiembrie 2011, casată prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2012, s-

a dispus aplicarea sechestrului pe bunurile imobile ce aparțin S.R.L. „Elitprim

Construct”.

În motivarea soluției privind aplicarea măsurilor de asigurare, instanța nu face

referire la hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011,

temei de aplicare a sechestrului servind cererea de chemare în judecată din 21

ianuarie 2013 privind declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Mai mult, reclamanții, în cererea privind asigurarea acțiunii, nu invocă ca

temei de aplicare a sechestrului, existența hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 11 noiembrie 2011.

Pretinsa declarație necorespunzătoare adevărului, a fost invocată doar pentru

confirmarea comportamentului cu rea-credință al pârâtului S.R.L.„Elitprim

Construct” și hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011

nu a fost prezentată în vederea emiterii încheierii Judecătoriei Briceni din 21 ianuarie

2013 privind aplicarea măsurilor asiguratorii, aplicate independent de hotărârea

menționată, care nu au influențat decizia instanței de aplicare a sechestrului.

Prezentarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie

2011 nu a avut ca consecință aplicarea măsurilor de asigurare, aceasta neavând

calitate de declarație necorespunzătoare adevărului, or, hotărârea fiind pronunțată, a

fost plasată inclusiv pe site-ul instanței judecătorești.

Astfel, copia hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie

2011, nefiind autentificată în modul stabilit de lege, nu a fost prezentată ca un înscris

în vederea producerii consecințelor juridice – emiterea încheierii de asigurare a

acțiunii.

Totodată, nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

la art. 3521 Cod penal, declarația necorespunzătoare adevărului urmând a fi făcută

organului competent, instanța de judecată, în mod eronat, fiind calificată ca fiind

organul competent.

Or, potrivit art. 310 alin. (1) Cod penal, ”falsificarea probelor în procesul civil

de către un participant la proces sau de către reprezentantul acestuia…”

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute la art. 310 alin. (1) Cod penal se

consideră relațiile referitoare la înfăptuirea justiției, buna activitate a instanțelor

judecătorești care implică măsurile procesuale de prezentare, protejare, circulație și

apreciere a probelor necesare pentru examinarea justă a cauzelor în procedura civilă

și penală conform legii.

Potrivit acuzării, hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11

noiembrie 2011 a fost prezentată într-un proces civil, instanței judecătorești

competente.

5

Astfel, legiuitorul a prevăzut răspunderea penală pentru prezentarea unor probe

false, care se pretind a fi hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11

noiembrie 2011, în dispoziția art. 310 alin. (1) Cod penal, iar art. 3521 Cod penal

vizează orice alt organ competent, cu excepția instanțelor judecătorești și organelor

de urmărire penală.

Potrivit Notei informative a Ministerului Justiției, dispoziția art. 3521 Cod

penal prevede răspundere penală pentru încălcarea prevederilor Legii 1264-XII din

19 iulie 2002, privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății demnitarilor

de stat, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție

de conducere, Legii cu privire la conflictul de interese, ș.a., acțiunile inculpaților

nefiind sub incidența art. 3521 Cod penal.

2016, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a verificat complet, sub toate

aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o

apreciere legală din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor.

Vinovăția inculpaților de comiterea infracțiunii imputate a fost dovedită pe

deplin prin declarațiile reprezentantului părții vătămate S.R.L. „Elitprim Construct”

și probele scrise, cercetate suplimentar în instanța de apel.

Legiuitorul a incriminat sub denumirea ”falsul în declarații”, fapta specificată

la art. 3521 Cod penal, pentru a asigura concordanța cu realitatea a declarațiilor făcute

în vederea producerii unei consecințe juridice, precum și încrederea publică în aceste

declarații, existând cazuri când, în vederea producerii unor consecințe juridice,

persoanele particulare fac declarații înaintea unui organ competent de a lua act de

declarația făcută și a-i da eficiență juridică. Dacă o asemenea declarație nu este în

concordanță cu realitatea, documentul în care aceasta este cuprinsă sau consemnată,

este un document fals, deoarece presupune o alterare a adevărului.

În încheierea Judecătoriei Briceni din 21 ianuarie 2013, prin care s-a dispus

aplicarea sechestrului asupra bunurilor imobile ale S.R.L. „Elitprim Construct” este

menționat că ”Studiind cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate,

judecătorul consideră că cererea privind asigurarea acțiunii este necesar de a fi

admisă parțial din următoarele considerente.”

În lista înscrisurilor este și hotărârea judecătorească din 11 noiembrie 2011,

care a fost casată, astfel, inculpații având scopul de a induce în eroare instanța de

judecată, au prezentat declarații necorespunzătoare adevărului, care au avut drept

consecință juridică emiterea încheierii Judecătoriei Briceni din 21 ianuarie 2013 prin

care s-a aplicat sechestru asupra bunurilor imobile ale S.R.L.„Elitprim Construct”.

adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitați.

Recurenții au invocat că noțiunea de ”declarație” formulată de instanța de apel

este corectă din punct de vedere al dicționarului explicativ, însă pentru ca declarația

să îmbrace forma indicelui calificativ al infracțiunii prevăzute la art. 3521 Cod penal,

aceasta trebuie să fie necorespunzătoare, total sau în parte, adevărului, avându-se în

vedere declarația în care este denaturat adevărul.

6

Astfel, copiei hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie

2011 nu i se poate atribui calitatea de declarație necorespunzătoare adevărului,

aceasta fiind pronunțată și plasată inclusiv pe site-ul instanței judecătorești, și

conținutul acesteia nu poate fi pus la îndoială.

Atât organul de urmărire penală, cât și instanțele de judecată eronat au calificat

ca fiind organul competent – instanța de judecată.

Or, potrivit art. 310 alin. (1) Cod penal, ”falsificarea probelor în procesul civil

de către un participant la proces sau de către reprezentantul acestuia…”

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute la art. 310 alin. (1) Cod penal se

consideră relațiile referitoare la înfăptuirea justiției, buna activitate a instanțelor

judecătorești care implică măsurile procesuale de prezentare, protejare, circulație și

apreciere a probelor necesare pentru examinarea justă a cauzelor în procedura civilă

și penală conform legii.

Potrivit acuzării, hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11

noiembrie 2011 a fost prezentată într-un proces civil, instanței judecătorești

competente.

Astfel, legiuitorul a prevăzut răspunderea penală pentru prezentarea unor probe

false, care se pretind a fi hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11

noiembrie 2011, în dispoziția art. 310 alin. (1) Cod penal, iar art. 3521 Cod penal

vizează orice alt organ competent, cu excepția instanțelor judecătorești și organelor

de urmărire penală.

Potrivit Notei informative a Ministerului Justiției, dispoziția art. 3521 Cod

penal prevede răspundere penală pentru încălcarea prevederilor Legii 1264-XII din

19 iulie 2002, privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății demnitarilor

de stat, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție

de conducere, Legii cu privire la conflictul de interese, ș.a., acțiunile inculpaților

nefiind sub incidența art. 3521 Cod penal.

Instanța de apel, ignorând prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură

penală, a lăsat fără apreciere argumentul inculpaților, precum că lipsește indicele

calificativ – ”făcută către un organ competent”, nu s-a pronunțat asupra respingerii

sau admiterii lui.

Instanțele de fond și de apel, eronat și abuziv au concluzionat că hotărârea

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011 a fost prezentată cu

scopul aplicării măsurilor de asigurare a acțiunii, aceasta fiind prezentată cu scopul

demonstrării comportamentului de rea-credință a factorilor de decizie a S.R.L.

„Elitprim Construct”.

Hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011 nu

reprezintă un act autentic, potrivit exigențelor legale, și nefiind autentificată nu-i

poate fi atribuită calitatea de înscris, cu putere probantă.

Astfel, este obligatoriu ca un înscris prezentat pentru confirmarea unor

circumstanțe relevante la soluționarea cauzei sau în vederea producerii unor efecte

juridice, să fie autentificat în modul stabilit de legislația în vigoare.

Hotărârea prezentată, fără mențiunea irevocabilă, nu poate fi reținută ca un act

autentic, prezentat cu scopul producerii efectelor juridice, din punct de vedere al

7

pertinenței și admisibilității probelor, acesta neîntrunind elementele obligatorii ale

unui act judecătoresc.

Totodată, în motivarea soluției privind aplicarea sechestrului, instanța de

judecată nu a făcut referire la hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11

noiembrie 2011, din încheierea de aplicare a măsurilor de asigurare fiind evident că

temei de aplicare a sechestrului nu a servit hotărârea menționată, ci cererea de

chemare în judecată din 21 ianuarie 2013 privind declararea nulității contractului de

vânzare-cumpărare.

Mai mult, reclamanții, în cererea privind asigurarea acțiunii, nu au invocat ca

temei de aplicare a sechestrului, existența hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 11 noiembrie 2011.

Efectiv, hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011,

invocată ca fiind o declarație ce nu corespunde adevărului, nu a fost anexată la

cererea de chemare în judecată cu scopul de a convinge instanța de judecată de a

aplica sechestrul asupra bunurilor imobile ale S.R.L.„Elitprim Construct”, și astfel,

inculpații nu au urmărit producerea efectelor juridice.

Potrivit ordonanței ofițerului de urmărire penală al Serviciului de Urmărire

Penală al Inspectoratului de Poliție Briceni s-a dispus pornirea urmăririi penale în

baza art. 310 alin. (1) Cod penal, pe faptul falsificării probelor și atribuirea cauzei

penale a nr. 2013070222, fiind constatat că la data de 21 ianuarie 2013 Grincu F. și

S.R.L. ”Arboris-Com” au depus la Judecătoria Briceni о cerere de chemare în

judecată împotriva S.A. „MIF”, S.R.L. ”Elitprim Construct” și Î.S. „Cadastru” cu

privire la declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 9334 din 02

septembrie 2011, cu repunerea părților în situația inițială, prezentând instanței copia

hotărârii Judecătoriei Rîșcani din 11 noiembrie 2011, care la 09 februarie 2012, prin

Decizia Curții de Apel Chișinău, a fost casată. Grincu F. și Grincu O. - reprezentanții

S.R.L. ”Arboris-Com” au prezentat probe false în procesul civil, fără a comunica

instanței că hotărârea din 11 noiembrie 2011 este casată, prin ce au indus instanța în

eroare, ulterior, fiind aplicat sechestrul pe bunurile imobile ce aparțin S.R.L.

„Elitprim Construct”.

Prin ordonanța ofițerului de urmărire penală C. Ursu, din 07 august 2013

Grincu F. și Grincu O. au fost recunoscuți în calitate de bănuiți în cauza penală nr.

2013070222.

La 22 octombrie 2013, fiind invocate faptele menționate în ordonanța din 31

mai 2013, s-a dispus pornirea urmăririi penale în baza art. 3521 Cod penal, pe faptul

falsului în declarații și atribuirea cauzei penale a numărului 2013070475.

Prin ordonanța procurorului în Procuratura r-nului Briceni A. Cosarciuc, din 25

octombrie 2013 s-a dispus: ”A scoate de sub urmărirea penală, pe cauza penală nr.

2013070222, pe marginea bănuirii în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 310 (1)

CP, cet. Grincu Felix, a.n. 05.09.1971…” și ”A scoate de sub urmărirea penală, pe

cauza penală nr. 2013070222, pe marginea bănuirii în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 310 (1) CP, cet. Grincu Olesi, a.n. 19.08.1985…”

8

Potrivit ordonanțelor din 25 octombrie 2013 și 10 ianuarie 2014, Grincu O. și

respectiv Grincu F. au fost puși sub învinuire, fiind acuzați în săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 3521 Cod penal.

Astfel, încadrarea juridică nu este esențială, atât timp cât inculpaților le-a fost

înaintată învinuirea în cauzele nr. 2013070222 și nr. 2013070475, pentru aceleași

fapte, faptele și circumstanțele expuse în ordonanța din 31 mai 2013 privind pornirea

urmăririi penale în baza art. 310 alin. (1) Cod penal fiind identice cu cele din sentința

Judecătoriei Briceni din 21 aprilie 2015 și decizia Curții de Apel Bălți din 27 ianuarie

2016 privind învinuirea lui Grincu O. și Grincu F. conform art. 3521 Cod penal.

Conform jurisprudenței CtEDO (cauza Zolotuhin vs Rusia), Curtea statuează că

art. 4 al protocolului nr. 7 trebuie să fie înțeles în sensul că interzice urmărirea penală

sau judecarea unei persoane pentru o a doua ”infracțiune” în măsura în care aceasta

are la origine fapte identice sau fapte care sunt în mod substanțial aceleași.

CtEDO definește că faptele identice sunt faptele care constituie un ansamblu

de circumstanțe concrete, care implică de fapt același inculpat și care indisolubil sunt

legate între ele în timp și spațiu, a căror existență trebuie să fie demonstrată, în scopul

de a se putea iniția urmărirea penală ori spre a se ajunge la o condamnare a autorului

acestora.

Organul de urmărire penală și instanța de fond au ignorat în totalitate,

prevederile art. 22 alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că, scoaterea de

sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică punerea repetată sub

învinuire a aceleiași persoane pentru aceeași faptă, cu excepția cazurilor când fapte

noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente

au afectat hotărârea respectivă.

Însă, organul de urmărire penală nu a invocat descoperirea de fapte noi sau un

viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, instanțele de fond și de apel fiind

obligate să pronunțe o sentință de încetare în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 5 Cod de

procedură penală, care prevede că sentința de încetare a procesului penal se adoptă

dacă există o hotărâre a organului de urmărire penală asupra aceleiași persoane

pentru aceeași faptă de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub

urmărire penală sau de clasare a procesului penal.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) și 11)

Cod de procedură penală.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu cuprinde motive legale

pe care se întemeiază soluția. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, dar fără a

agrava situația inculpatului.

9

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel au

comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare

probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor. Conform art. 60 alin. (1) Cod penal, persoana se liberează de

răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii a expirat termenul de

prescripție. Potrivit art. 8 alin. (1) Cod de procedură penală, persoana acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu-i

va fi dovedită și constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare

definitivă. În corespundere cu art. 384 alin. (1) și (3) Cod de procedură penală,

instanța hotărăște asupra învinuirii înaintate inculpatului prin adoptarea sentinței de

condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. Sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 385 alin. (1) pct.

1) – 4) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit

inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat, dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii și de care anume lege penală este prevăzută ea, dacă

inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni. Potrivit art. 389 alin. (1), (4)

pct. 3), (6) Cod de procedură penală, sentința de condamnare se adoptă numai în

condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța de

judecată. Sentința de condamnare se adoptă cu liberarea de pedeapsă în cazul

expirării termenului de prescripție. La adoptarea sentinței de condamnare cu

liberarea de pedeapsă. Conform art. 391 alin. (1) Cod de procedură penală, sentința

de încetare a procesului penal se adoptă dacă… Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2)

Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să

cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se

locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile instanței de

judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe. În corespundere cu art.

395 alin. (1) pct. 2) și 3) Cod de procedură penală, în dispozitivul sentinței de

condamnare trebuie să fie arătate constatarea că inculpatul este vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de legea penală, categoria și mărimea pedepsei aplicate

inculpatului. În caz dacă instanța îl găsește pe inculpat vinovat, dar îl liberează de

pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului penal, ea este datoare să

menționeze aceasta în dispozitivul sentinței. Conform art. 396 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, dispozitivul sentinței de încetare a procesului penal trebuie să

cuprindă dispoziția de încetare a procesului penal și motivul pe care se întemeiază

încetarea procesului.

10

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința

se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și

să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței (pct. 2. din decizie), instanța de fond:

a) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate în

rechizitoriu, și nu a indicat motivele pentru care instanța a respins probele, versiunile

și argumentele apărării, inclusiv – despre puterea lucrului judecat și dubla

condamnare, că o hotărâre civilă neautentificată, nedefinitivă și neirevocabilă nu

poate fi luată în considerare și nu provoacă consecințe juridice, că hotărârii

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011 nu i se poate atribui

calitatea de declarație necorespunzătoare adevărului odată ce a fost pronunțată public

de o instanță judecătorească și plasată pe site-ul instanței judecătorești, că la baza

încheierii judecătorești din 21.01.2013 (menținută prin decizia instanței de apel – f.d. 22)

nu putea fi pusă hotărârea neautentificată și nedefinitivă din 11.11.2011, deoarece nu

avea nicio relevanță în raport cu litigiul invocat în acțiunea civilă între absolut alte

părți, atât organul de urmărire penală, cât și instanțele de judecată eronat au calificat

ca fiind organul competent – instanța de judecată, etc…;

b) în mod neclar și divergent a constatat fapta infracțională și vinovăția

inculpaților, dar apoi a încetat procesul penal în baza art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, care prevede temeiul că există alte circumstanțe care exclud

pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală, nefiind clar ce fel de

hotărâre a adoptat în esența ei – de condamnare sau de încetare, în situația când în

descriptivul și dispozitivul acestei hotărâri se regăsesc elemente proprii ambelor acte

judiciare.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1) și (5), 417 alin. (1) pct. 8), 419

Cod de procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat ori

trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel

sunt dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, dacă probele corect au

fost apreciate în ansamblu, prin prisma cumulului de dovezi anexate la dosar.

Chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel sunt dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă normele de drept procesual și penal au fost

corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare

la chestiunile menționate, hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu

rejudecarea cauzei. Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate

11

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului. Rejudecarea cauzei de către instanța

de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă

instanță, care se aplică în mod corespunzător. Decizia instanței de apel trebuie să

cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date (Hotărârea Plenului CSJ nr.5 din 19.06.2006 privind sentința

judecătorească, pct. 14.7).

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului deciziei contestate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de

instanța de fond și, repetându-le întocmai, nu a desființat sentința, cu rejudecarea

cauzei potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță,

menținând o sentință nemotivată și neîntemeiată legal;

b) nu s-a pronunțat asupra niciunui motiv din cele invocate în apelul declarat

de inculpați și repetate în recursul de pe rol, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3.

și 5. din decizie;

c) a depășit limitele învinuirii, interpretând hotărârea Judecătoriei Rîșcani,

mun. Chișinău din 11 noiembrie 2011 ca fiind „un document fals”, or, asemenea

circumstanță nu a fost incriminată inculpaților în rechizitoriu.

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind motive

legale pe care se întemeiază soluția, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, și că recursul ordinar este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs,

se impune soluția admiterii recursului declarat, casării totale a deciziei contestate și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să evidențieze și grupeze toate motivele invocate de inculpați și apărare,

inclusiv cele reproduse la pct. 3. și 5. din prezenta decizie, să se pronunțe asupra

acestora în volumul invocat, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

12

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de inculpații Grincu Felix Ion și Grincu

Olesi Ion, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 27

ianuarie 2016, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 05 iulie

2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

13