1ra-122/2016 — art. 151 al.4 CP

1ra-122/2016 — art. 151 al.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-122/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 mai

2010, declarat de avocatul Natalia Bayram în numele inculpatului

Doncă Gheorghe Ion, născut la

24 decembrie 1975, originar și locuitor al s. Lăpușna, r-

nul Hîncești, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 18 noiembrie 2009 – 10 februarie 2010,

în instanța de apel: 26 martie – 13 mai 2010,

în instanța de recurs: 09 noiembrie 2015 – 02 februarie 2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

Doncă Gheorghe a fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de

art. 151 alin. (4) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de el.

Prin aceeași sentință, Croitoru Vasile a fost condamnat în baza art. 151 alin.

(4), 79 Cod penal, la 6 ani închisoare, dar în privința lui hotărârile judecătorești nu

se contestă.

octombrie 2008, aproximativ ora 03:00, în drumul din partea de est al s. Buțeni, r-

nul Hîncești, împreună cu Croitoru Vasile, prin înțelegere prealabilă, în urma

relațiilor reciproc ostile cu Stafie A., din motiv de dușmănie, intenționat i-au

aplicat ultimului lovituri cu pumnul peste cap și diferite părți ale corpului,

cauzându-i traumă bontă a abdomenului, cu ruptură a mezenteriului, care a dus la

hemoragie puternică internă, în cantitate de 3500 ml de sânge, contuzie a

intestinului gros cu hemoragie în jur, fractură a coastei 7 pe stânga cu hemoragie în

jur, formații de excoriații a feței, urechii drepte cu eliminări de sânge, ce au dus la

șoc traumatic, leziuni care se califică ca vătămări corporale grave, periculoase

pentru viață, ce au dus la deces.

1

Instanța a reținut că inculpatul Croitoru V. a recunoscut vina și a declarat că

Stafie A. l-a lovit cu piciorul, iar el l-a lovit pe acesta în regiunea coastelor pe

stânga, apoi în burtă, plecând de la locul incidentului. Nu a văzut ca și Doncă G.

să-i fi aplicat lovituri.

Inculpatul Doncă G. nu a recunoscut vina și a relatat că nu a văzut cine l-a

lovit pe Stafie A., fiindcă în acel moment el se bătea cu Gușă S.

Totodată, vinovăția inculpatului Doncă G. nu și-a găsit confirmarea, fiind

constatată existența unor dubii în privința vinovăției lui, din motiv că o parte din

martori au declarat că acesta i-a aplicat lovituri lui Stafie A., iar o parte – că nu l-a

lovit pe ultimul.

Instanța a tratat inexactitățile în favoarea lui Doncă G., considerându-l

nevinovat, urmând a fi achitat din motiv că fapta nu a fost comisă de el.

În baza probelor administrate, instanța a concluzionat ca fiind dovedit că, la

21 octombrie 2008, aproximativ ora 03:00, în drumul de lângă damba s. Buțeni, r-

nul Hîncești, Croitoru V. i-a aplicat lovituri cu mâinile și picioarele lui Stafie A.

cauzându-i leziuni corporale, ce au dus la decesul ultimului.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executare.

Apelantul a indicat că probele administrate au dovedit cu certitudine, că

inculpații i-au aplicat lui Stafie A. multiple lovituri cu pumnul și picioarele,

cauzându-i vătămări corporale grave care au dus la decesul victimei.

Instanța nu a apreciat corect argumentele prezentate, nu a ținut cont de

circumstanțele cauzei.

2010, apelul a fost admis, casată parțial sentința, rejudecată cauza și pronunțată o

nouă hotărâre.

Doncă Gheorghe a fost condamnat în baza art. 151 alin. (4) Cod penal la 6

ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond pe deplin a stabilit starea de

fapt a acțiunilor săvârșite de inculpat, însă greșit l-a achitat.

Instanța de apel a constatat că, la 21 octombrie 2008, aproximativ ora 03.00,

în drumul din partea de est al s. Buțeni, r-nul Hîncești, Doncă G., împreună și prin

înțelegere prealabilă cu Croitoru V., în urma relațiilor reciproc ostile cu Stafie A.,

din motiv de dușmănie, intenționat i-au aplicat ultimului lovituri cu pumnul peste

cap și diferite părți ale corpului, cauzându-i traumă bontă a abdomenului, cu

ruptură a mezinternului, care a dus la hemoragie puternică internă, în cantitate de

3500 ml de sânge, contuzie a intestinului gros cu hemoragie în jur, fractură a

coastei 7 pe stânga cu hemoragie în jur, formații de excoriații a feței, urechii drepte

cu eliminări de sânge, ce au dus la șoc traumatic, leziuni care se califică ca

vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, ce au dus la deces.

Vina inculpatului a fost dovedită pe deplin prin probele administrate.

Astfel, martorii Gușă S. și Paraschiv V. au relatat similar că inculpatul,

având o bâtă în mână, s-a îndreptat spre Stafie A. și l-a lovit în burtă. Croitoru V. la

fel l-a lovit pe Stafie A. Ultimul nu putea vorbi, nici merge. Pruticov A. și

Paraschiv V. l-au dus acasă unde, peste 2 ore, acesta a decedat.

2

Conform expertizei medico-legale, leziunea corporală care a dus la decesul

părții vătămate putea să survină de la mai multe lovituri.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, pe cadavrul lui Stafie A. au

fost depistate traume bonte a abdomenului cu ruptura mezinternului, conform

criteriului periculozității pentru viață, calificându-se ca vătămări corporale grave.

Vina inculpatului a fost confirmată și prin procesele-verbale de cercetare la

fața locului.

Instanța de apel a calificat acțiunile inculpatului în baza art. 151 alin. (4)

Cod penal, adică vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a

sănătății, săvârșită din motive de dușmănie, care au provocat decesul victimei.

în numele inculpatului Doncă G., în care solicită casarea acestei decizii și

menținerea sentinței.

Recurentul a invocat că inculpatul a fost audiat în instanța de apel, pe când

martorii acuzării, pe declarațiile căror a fost întemeiat apelul, nu au fost audiați.

Lista probelor din dosar a fost dată citirii în lipsa unui demers al procurorului

pentru cercetare suplimentară a probelor verificate în instanța de fond, procurorul

refuzând la audierea martorilor indicați în lista probelor la care s-a referit în apel,

ca fiind probe decisive, probele menționate nefiind cercetate în instanța de apel,

după achitarea inculpatului în instanța de fond, fiind încălcate prevederile art. 24

Cod de procedură penală și art. 6 CEDO.

În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) Cod de procedură penală,

sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului.

În baza principiului contradictorialității în procesul penal, principiu unanim

recunoscut și susținut de jurisprudența CtEDO, sarcina probațiunii în ședințele de

judecată în instanțele de fond și de apel îi revine acuzatorului de stat, funcția

acuzării fiind pusă pe seama procurorului. CtEDO, în hotărârea Capean vs Belgiei

din 13 ianuarie 2005, a constatat că, în domeniul penal, problema administrării

probelor trebuie să fie abordată din punctul de vedere al art. 6 § 2, fiind obligatoriu

ca sarcina de a prezenta probe să-i revină acuzării.

Nerespectarea jurisprudenței CtEDO și încălcarea prevederilor art. 24, 26

Cod de procedură penală, care îl obligă pe acuzatorul de stat, după o hotărâre de

achitare pronunțată de prima instanță, să solicite audierea inculpatului în instanța

de apel și să prezinte probe în susținerea acuzațiilor penale aduse inculpatului,

urmează a fi apreciată ca o nesusținere a acuzațiilor penale în privința inculpatului,

în cadrul examinării apelului, declarat împotriva sentinței de achitare.

Ignorarea jurisprudenței CtEDO și încălcarea prevederilor art. 24, 26 Cod de

procedură penală lezează dreptul inculpatului la un proces echitabil, garantat prin

art. 6 CEDO.

Totodată, în ședința de judecată din 13 mai 2010, când a fost pronunțat

dispozitivul deciziei, inculpatul a fost prezent. Ulterior, din motive de sănătate, a

fost în imposibilitate de a se prezenta în instanța de apel, făcând cunoștință cu

decizia motivată la 14 septembrie 2015, prin intermediul avocatului.

La materialele dosarului nu există dovezi că inculpatul a primit contra

semnătură copia deciziei motivate, ce a împiedicat formularea unui recurs, în

conformitate cu prevederile art. 430 Cod de procedură penală.

3

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8), 15)

Cod de procedură penală – nu au fost întrunite elementele infracțiunii, instanța de

judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel

național a drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată și în această

cauză.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

În primul rând, în corespundere cu art. 3 Cod de procedură penală, în

desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul

judecării cauzei în instanța judecătorească. Conform art. 422 Cod de procedură

penală, termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei. Potrivit

art. 231 alin. (3) Cod de procedură penală, la calcularea termenelor pe zile nu se ia

în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se

împlinește.

Sub acest aspect se atestă că, instanța de apel a pronunțat doar dispozitivul

deciziei adoptate la 13 mai 2010, în lipsa inculpatului, dar în prezența avocatului

Mihai Șura (v.II, f.d. 68).

Totodată, avocatul Natalia Bayram a făcut cunoștință cu decizia motivată a

instanței de apel, fapt ce este echivalent cu data pronunțării deciziei respective, pe

14.09.2015 și a declarat recurs la 15.10.2015, adică în termenul prevăzut de lege

(v.II, f.d. 101, pct. 5. din decizie).

Or, alte informații cu privire la data pronunțării deciziei instanței de apel și

declarării recursului ordinar nu există nici în dosar și nici în recursul nominalizat.

În al doilea rând, conform art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția. Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură

penală, instanța de recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate,

dar fără a agrava situația inculpatului.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această consecutivitate se reține că instanța de apel a comis următoarele

erori de drept.

Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date. Conform art. 419 Cod de

procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în

mod corespunzător. În corespundere cu art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor. Conform art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de

procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă

probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru

4

care instanța a respins alte probe. Potrivit art. 24 Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. În

conformitate cu prevederile art. 26 alin.(3) Cod de procedură penală, sarcina

prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului.

Potrivit jurisprudenței naționale, având în vedere dispozițiile art.6 din

CEDO, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanță, instanța de apel

nu poate nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare, bazându-se

exclusiv pe dosarul din prima instanță, care conține depozițiile martorilor și

declarațiile inculpatului, același dosar, în temeiul căruia fusese achitat în primă

instanță. Instanța de apel urmează să procedeze la o nouă audiere atât a

inculpatului, cât și a anumitor martori ai acuzării solicitați de părți (hotărârile CEDO

Popovici împotriva Moldovei din 27 noiembrie 2007, §72, și Dănila împotriva României din 8

martie 2007, §62-63). Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care depozițiile

lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea învinuitului (hotărârea CEDO Spînu împotriva României din 29

aprilie 2008, §60).

În baza principiului contradictorialității în procesul penal, principiu unanim

recunoscut și susținut de jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului,

sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanță și în instanța de apel îi

revine acuzatorului de stat, fiindcă funcția acuzării este pusă pe seama

procurorului. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în hotărârea Capean

contra Belgiei din 13 ianuarie 2005, a constatat că, în domeniul penal, problema

administrării probelor trebuie să fie abordată din punctul de vedere al articolului 6

Nerespectarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și încălcarea

prevederilor art.24 și art.26 din Codul de procedură penală, care îl obligă pe

acuzatorul de stat, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanța, să

solicite audierea inculpatului în instanța de apel și să prezinte în ședința de judecată

anumite probe în susținerea acuzațiilor penale aduse inculpatului, urmează să fie

apreciată ca nesusținere a acuzațiilor penale în privința inculpatului în cadrul

examinării apelului declarat împotriva sentinței de achitare. Ignorarea

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și încălcarea prevederilor art.

24 și art. 26 din Codul de procedură penală lezează dreptul inculpatului la un

proces echitabil, drept garantat de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22

Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

Instanța de apel nu a respectat aceste prescripții de drept, deoarece, potrivit

părții descriptive a deciziei contestate (pct. 5. din decizie):

a) nu apreciat fiecare probă separat și în coroborare, din punct de vedere

al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, nu a indicat motivele pentru

care a respins probele apărării și nu a înlăturat divergențele în declarațiile

martorilor acuzării Gușă S. și Paraschiv V., date în cadrul urmăririi penale și în fața

instanței de fond.

b) în pofida principiului contradictorialității în procesul penal și a

5

jurisprudenței nominalizate, se observă că, conform procesului-verbal al ședinței

de judecată a instanței de apel, procurorul, în cadrul rejudecării cauzei potrivit

regulilor generale, nu a solicitat să fie cercetate direct și nemijlocit probele decisive

ale acuzării, în special a martorilor oculari Gușă S. și Paraschiv V. (f. d. 67).

Este adevărat că instanța de apel a dat citirii probelor scrise, examinate de

prima instanță, consemnându-le în procesul verbal al ședinței de judecată, dar din

propria inițiativă, încălcând astfel principiul contradictorialității procesului penal,

deoarece a selectat și invocat din oficiu probe pe care le-a utilizat și pus la baza

hotărârii de condamnare a inculpatului, adică în defavoarea ultimului, subminând

competența exclusivă a acuzatorului de stat.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că instanța de apel nu a judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece a adoptat o hotărâre care nu cuprinde

motive legale pe care se întemeiază soluția, că recursul ordinar este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanța de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs, se

impune soluția admiterii recursului declarat, casării totale a deciziei contestate și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Natalia Bayram, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 mai 2010, în privința

inculpatului Doncă Gheorghe Ion și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 23

februarie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

6