1ra-629/2015 — art. 190 al. 5 CP

1ra-629/2015 — art. 190 al. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-629/15

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Gordilă Nicolae,

Judecătorii – Guzun Ion și Catan Liliana,

în camera de consiliu, fără citarea părților, a examinat admisibilitatea în principiu a

recursurilor ordinare, declarate de către procurorul în Procuratura de nivelul Curții de

Apel Chișinău, Călugăreanu Vitalie, de către SRL „Flacăra” împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 februarie 2015, în cauza penală în

privința lui

Cojocaru Vladimir Constantin, născut la 05

septembrie 1959, originar din r-nul Hîncești s.

Buțeni, domiciliat în or. Hîncești, str. Ion

Creangă nr. 31 ap. 5.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

Cojocaru Vladimir a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani

închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții ce țin de administrare și de conducere a întreprinderilor, și de a exercita o

anumită activitate de întreprinzător pe un termen de 3 ani.

2008, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor lui Agheev Dmitrii în proporții

deosebit de mari și acționând prin înșelăciune și abuz de încredere, i-a solicitat acestuia

acordarea unui împrumut bănesc, rambursarea căruia ar fi garantată prin gajarea

depozitului amplasat pe str. Muncești 799 lit. „W” din mun. Chișinău, care i-ar fi

aparținut lui Cojocaru Vladimir cu drept de proprietate.

La 24 iulie 2008, Agheev Dmitrii, fiind indus în eroare de către Cojocaru Vladimir,

neștiind că ultimul la 16.07.2008 a vândut întreprinderii „Flacăra” SRL imobilul care

urma să fie pus în gaj, adică depozitul din str. Muncești 799 lit. „W” mun. Chișinău, a

încheiat cu Cojocaru Vladimir un contract de împrumut bănesc și contractul de gaj al

imobilului indicat și tot în acea zi i-a transmis lui Cojocaru Vladimir bani în sumă

considerabilă de 60 000 euro, care la acea dată, conform cursului oficial de schimb

valutar, constituiau suma de 924 000 lei. Ulterior, Cojocaru Vladimir a cheltuit în

1

scopuri personale banii sustrași, cauzându-i lui Agheev Dmitrii daune în proporții

deosebit de mari.

inculpatului Cojocaru Vladimir, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei

noi hotărîri, prin care Cojocaru Vladimir să fie achitat, dat fiind lipsa faptului

infracțiunii.

Apelantul a invocat că, instanța de judecată în maniera sa clasică a menționat în

sentință că, vinovăția inculpatului se dovedește prin probe, înșirându-le în mod

automatizat însă fără a le analiza și aprecia esența și conținutul probatoriului, care cu

regret a determinat privarea ilegală de libertate a unei persoane nevinovate, probele în

baza cărora instanța și-a format propria convingere eronată, însă nu doar în profunzime

cu scoaterea în evidentă a celor mai importante circumstanțe. Principiul libertății

aprecierii probelor, consfințit de legislația autohtonă, nu indică asupra arbitrariului și

propriei doleanțe în cercetarea și aprecierea probelor dar stabilește posibilitatea luării

în considerare a unor probe și combaterea altora, totodată stabilind că nici o probă nu

are o forță dinainte stabilită. În sentința contestată, a sesizeazat clar că, instanța a

apreciat probele în direcția dorită de ea și nu în direcția stabilirii adevărului obiectiv,

deși demonstrează indubitabil o anumită circumstanță fiind distorsionată de instanță de

judecată.

fost admis apelul declarat de către avocatul Gandrabur Valeriu în numele inculpatului

Cojocaru Vladimir, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță prin care Cojocaru Vladimir a fost achitat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal din motivul lipsei în acțiunile lui a

elementelor constructive ale infracțiunii.

Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, analizând materialele cauzei,

ascultând participanții la proces a ajuns la concluzia că probatoriul acumulat de către

organul de urmărire penală și administrat de către prima instanță nu oferă nimic întru

dovedirea circumstanțelor săvârșirii infracțiunii și nici nu confirmă vinovăția

inculpatului Cojocaru Vladimir.

În susținerea acestei idei, prin analiza suportului probator în coordonare cu

prevederile legale, instanța de apel a constatat cu certitudine că faptele lui Cojocaru

Vladimir Constantin nu întrunesc elementele infracțiunii incriminate lui, pe art.190

alin.(5) Cod penal.

Instanța de apel a menționat că, componența de infracțiune prevăzută de art. 190

alin. (5) Cod penal, prevede escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz credere, săvârșite în proporții deosebit de mari.

Totodată instanța a statuat că, latura obiectivă a escrocheriei are următoarea

structură; fapta prejudiciabilă constând din două acțiuni, acțiunea principală care

constă din dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane adică sustragerea lor și acțiunea

sau inacțiunea adiacentă, care constă, în alternativ, în înșelăciune sau abuz de

încredere.

Pe de altă parte, latura subiectivă a infracțiunii analizate se manifestă, în primul

rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă, mai mult ca atât, la calificarea faptei

este obligatorie stabilirea scopului special și anume cel de cupiditate. Astfel,

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, poate fi calificată ca escrocherie doar în

2

cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri,

urmărea scopul de a le sustrage și nu avea intenția de ași onora un angajament asumat.

Deci sub incidența legii penale trebuie să cadă doar acele încălcări care demonstrează

rea-voința, fraudă, malversațiune din partea făptuitorului.

Astfel, instanța de apel a conchis că atât la etapa urmăririi penale, cât și la faza

cercetării judecătorești, partea acuzării nu a prezentat probe concludente, pertinente,

sau în coroborare, care ar fi demonstrat intenția lui Cojocaru Vladimir și ulterior

comiterea infracțiunii imputate.

Mai mul ca atât, Cojocaru Vladimir nu este și nici nu poate fi responsabil de mersul

mai departe al procedurii de înregistrare a gajului, or odată ce a fost încheiat și

autentificat legal contractul de gaj, Cojocaru Vladimir în postura sa de debitor gajist

este degrevat de oricare alte obligațiuni, ele fiind puse deja pe seama creditorului

gajist, adică Agheev Dmitrii. Astfel, neînregistrarea gajului datorată intervenției unor

cauze externe nu demonstrează prezența scopului de cupiditate și înșelăciune,

manifestat ulterior prin sustragerea de a-și onora un angajament, nu-i pot fi imputate

inculpatului Cojocaru Vladimir.

In acest context, instanța de fond neîntemeiat a operat cu o încriminare subiectivă,

fără a descrie complex și multilateral fapta infracțională săvârșită de către inculpat.

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Călugăreanu Vitalie, indicând

temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a solicitat

casarea acesteia cu menținerea sentinței instanței de fond prin care Cojocaru Vladimir

a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani închisoare cu ispășirea

pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de a ocupa funcții ce țin de

administrare și de conducere a întreprinderilor, și de a exercita o anumită activitate de

întreprinzător pe un termen de 3 ani, invocând următoarele remeiuri:

- concluziile instanței de apel nu corespund circumstanțelor de fapt stabilite în

cadrul cercetării judecătorești și caracterului faptei comise;

- instanța de apel a omis să se pronunțe asupra veridicității probelor și a dat o

interpretare eronată care nu corespunde circumstanțelor de fapt ale cauzei;

- vinovăția inculpatului este dovedită prin probe administrate în cadrul urmăririi

penale și cercetate în instanța de judecată, nefiind apeciate la justa valoare de către

instanța de apel;

- soluția instanței de apel contravine prevederilor art. 419 Cod de procedură

penală.

5.1. În recursul ordinar declarat de către SRL „Flacăra”, se invocă temeiurile

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 12), 16) Cod de procedură penală, și solicită

casarea deciziei, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, invocând următoarele:

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care își întemeiază soluția;

- instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;

- norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare

a aceliași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Cojocaru Vladimir, care a solicitat declararea recursurilor procurorului și SRL

„Flacăra” ca fiind inadmisibile.

3

consideră, că acestea urmează a fi declarate inadmisibile, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 422 Cod de procedură penală, recursurile ordinare au fost

declarate în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

7.1. Referitor la recursul ordinar declarat de procurorul, Călugăreanu Vitalie.

În recursul ordinar declarat de către procuror, decizia este criticată prin prisma

temeiului de casare prevăzute la pct. 6) alin. (1) ale art. 427 Cod de procedură penală.

Conform textului recursului, recurentul solicită casarea deciziei instanței de apel

cu menținerea sentinței instanței de fond prin care Cojocaru Vladimir a fost condamnat

în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani închisoare cu ispășirea pedepsei în

penitenciar de tip închis, cu privarea de a ocupa funcții ce țin de administrare și de

conducere a întreprinderilor, și de a exercita o anumită activitate de întreprinzător pe

un termen de 3 ani.

Colegiul constată, că starea de fapt reținută și de drept apreciată de către instanța

de apel concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate, relatate și

examinate în cuprinsul hotărîrii atacate.

Instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele complet și obiectiv, făcând o

apreciere a probelor în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală,

întemiat constatând faptul lipsei în acțiunile lui Cojocaru Vladimir a elementelor

constructive ale infracțiunii, în acest sens pronunțând o hotărâre de achitare.

Astfel, argumentele recurentului precum că instanța de apel nu a administrat și nu

a cercetat probele acumulate și examinate în prima instanță, Colegiul penal le

consideră neîntemeiate și inadmisibile, deoarece acest argument este declarativ.

Aprecierea probelor ține de soluționarea fondului cauzei de către instanțele de

fond și de apel și nu poate constitui temei pentru recurs, cu excepția cazurilor când

instanțele menționate, la aprecierea probelor au admis încălcarea anumitor prevederi

ale legii procesuale penale, ce a condiționat comiterea unor erori grave de fapt, iar

dezacordul unei părți cu aprecierea probelor de către instanțe nu echivalează cu o

eroare ce ar da temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare.

Cât privește argumentele recurentului că, soluția instanței de apel contravine

prevederilor art. 419 Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează: „instanța

de apel rejudecă fondul cauzei ca instanță de apel, și nu ca primă instanță, prin

modificarea gradului de jurisdicție, iar la aplicarea de către instanța de apel a

prevederilor art. 415 alin. (1) pct. 2) și art. 419 din Codul de procedură penală,

termenul „rejudecare” nu desemnează o nouă desfășurare, de la început, a întregii

activități procesuale ce este îndeplinită de prima instanță, ci doar efectuarea unor acte

procesuale care nu au fost legal îndeplinite sau care sunt necesare, dar nu au fost

efectuate de prima instanță. Efectul devolutiv al apelului nu promovează o reeditare de

către instanța de apel a judecății care a avut loc în prima instanță, ci o nouă judecată,

cu caracter autonom, care are ca obiect reexaminarea acelor dispoziții din hotărîre,

care au fost greșit sau nelegal soluționate. Legea procedural-penală îngăduie instanței

4

de apel competența de a da o nouă apreciere probelor (art. 414 alin. (4) Cod de

procedură penală)”

Dezacordul părții în proces cu soluția adoptată de instanța de apel, nu neapărat

înseamnă că soluția conține careva erori de drept și de fapt. Motivele aduse de către

recurent, precum că instanța de apel nu a dat o apreciere cuvenită probelor din dosar

ține de starea de fapt și nu sunt prevăzute ca temei pentru recurs, în art. 427 Cod de

procedură penală.

Colegiul penal constată că, instanța de apel a dat o apreciere corectă probelor

prezentate atât de partea acuzării cât și de partea apărării, corect a stabilit situația de

fapt și de drept, astfel motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate și nu constituie

temei de casare a deciziei în sensul că instanța a admis o eroare gravă de fapt.

O nouă reapreciere a probelor în modul propus de recurent nu poate fi efectuată de

instanța de recurs, deoarece în procedura de recurs ordinar se verifică numai

chestiunile de drept.

Astfel, Colegiul penal concluzionează că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

întemeiată. Temeiuri de a pune la îndoială aceste concluzii Colegiul penal nu are.

Din motiv, că temeiul invocat de recurent prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală nu și-a găsit confirmarea în cauză, iar decizia instanței de apel

atacată este legală și întemeiată, se impune soluția inadmisibilității recursului ordinar,

ca fiind vădit neîntemeiat.

7.2. Referitor la recursul ordinar declarat de către SRL „ Falacăra”.

Din conținutul recursului rezultă, că recurentul indică temeiurile prevăzute de art.

427 alin. (1) pct. 6), 12), 16) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazurile în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, faptei juridice i s-a dat o încadrare juridică greșită

sau norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a

aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Totodată Colegiul penal menționează că, potrivit art. 424 Cod de procedură

penală, instanța de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana care se referă

cererea de recurs și numai în raport cu calitatea pe care acesta o are în proces.

Potrivit art. 421 Cod de procedură penală pot declara recurs procurorul și

persoanele indicate în art. 401 Cod de procedură penală. În procesul vizat recurentul

are statut de martor.

Colegiul penal concretizează că, conform art. 401 Cod de procedură penală pot

exercita recurs martorul, expertul, interpretul, traducătorul și apărătorul, numai în ce

privește cheltuielile judiciare cuvenite acestora.

Potrivit art. 401 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală – recurentul facând

trimitere la această normă de drept, este expres stipulat că pot declara recurs „orice

persoană ale cărei interese legitime au fost pejudiciate printr-o măsură sau printr-un

act al instanței”. În acest sens, colegiul menționează, că în această categorie se includ

persoanele fizice sau juridice care nu sunt parte la dosar, dar care au suferit în urma

măsurii sau actului instanței de judecată o lezare a interesului personal, cum ar fi

sechestrarea sau confiscarea bunurilor e.t.c.

Această categorie de persoane, neavînd calitatea de parte în raportul procesului

penal principal, pe cale de conseciință, nu are drepturi și obligații care izvorăsc din

5

rezolvarea laturii penale și civile a cauzei, totodată atingerea drepturilor și a intereselor

ce li s-a produs justifică dreptul lor de a ataca hotărârea care nu este legată de fondul

cauzei.

Lecturând recursul recurentului, Colegiul menționează că, recurentul nu invocă

prin care anume măsură sau act al instanței i-au fost prejudiciate interesle legitime. În

fapt, prin recursul declarat, recurentul critică decizia instanței de apel pe fondul cauzei,

expunându-și dezacordul asupra vinovăției inculpatului, fapt inadmisibil.

Problemele ridicate în recurs de către SRL „Flacăra” urmează a fi soluționate în

altă procedură prevăzută de lege. În cauza penală SRL „Flacăra” nu a fost constituită

nici parte vătămată, nici ca parte civilă, din care considerente temeiurile invocate nu au

relevanță în cauza penală examinată, parte vătămată fiind constituit Agheev Dmitrii.

În coseciință, Colegiul conchide că recursul ordinar declarat de către SRL

„Flacăra” este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare, declarate de către procurorul Procuraturii

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Călugăreanu Vitalie, de către SRL „Flacăra”

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 februarie 2015,

în cauza penală în privința lui Cojocaru Vladimir Constantin, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Publicată integral la 10 iulie 2015.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Ion Guzun

Catan Liliana

6