SECȚIUNEA 2 CERINȚA DE ANTONOLI c. ITALIA (solicitarea nr. 4305/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În cauza D'Antonoli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președinte Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier de secțiune al dlui E. Fribergh După ce a intenționat în camera consiliului la 30 mai 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. Generoso D'Antonoli ( A. Mandato și W. Rossi, avocați din San Giorgio del Sannio (Benevent). Guvernul italian ( În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 31 ianuarie 2000 și la 18 februarie 2000 pentru solicitant, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 31 octombrie 1988, reclamantul a înaintat un recurs judecătorului de judecată din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie de invaliditate. La 10 noiembrie 1988, judecătorul de judecată a stabilit prima audiere la 12 iulie 1989. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cazul să fie pus în deliberare la 21 mai 1990. Judecătorul nu a fost mulțumit de conținutul raportului de expertiză, el a amânat cazul la 27 iunie 1990. 1990. În acea zi, el a numit un nou expert și a prezentat cazul la 3 iunie 1991. Această ședință a fost trimisă din oficiu la 28 octombrie 1991, apoi la cererea părților la 16 decembrie 1991. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 7 martie 1992, judecătorul de instanță a acceptat parțial cererea reclamantului. La 2 aprilie 1992, securitatea socială a intervenit în fața Tribunalului din Benevent. La 6 mai 1992, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a fixat ședința pledoariilor la 23 septembrie 1992. Judecătorul raportor a fost transferat, această ședință a fost trimisă din oficiu la 10 noiembrie 1993, apoi la cererea reclamantului la 4 mai 1994. În acea zi, cazul a fost trimis din oficiu la 21 septembrie 1994, apoi la 16 noiembrie 1994 pentru că judecătorul raportor a avut un impediment. În ziua următoare, tribunalul a numit un expert și a stabilit ca cazul să fie mutat la 5 aprilie 1995. Întrucât judecătorul raportor a fost transferat, cazul a fost trimis din oficiu la 4 octombrie 1995, 6 martie 1996, 2 aprilie 1997 și 5 noiembrie 1997. 1997. În ziua aceea, tribunalul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie pronunțată la 6 mai 1998; această audiere a fost trimisă la 1 iulie 1998; printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 21 august 1998, instanța a fost parțial îndreptățită la recurs, neconstituind reclamantului dreptul la o pensie decât începând cu februarie 1997. La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 4305/98, introdusă de domnul D antonoli, guvernul italian oferă acestuia suma de 20 000 000 de lire italiene (ITL), din care 19 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 31 ianuarie 2000 și la 18 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de recurentul J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să-mi plătească suma de 20 000 000 de lire italiene (ITL), din care 2000 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluionări pe cale penală a cauzei având ca origine cererea nr. 430655/95 pe care am înaintat-o Curii Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.
AFFAIRE D'ANTONOLI c. ITALIE
(Requête n°
43059/98)
[1]
ARRÊT
22 juin 2000
En l’affaire D'Antonoli c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.
Rozakis
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
M.
P.
Lorenzen
,
M.
M.
Fischbach
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Generoso D'Antonoli (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 26 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26
août
1998 sous le numéro de dossier 43059/98. Le requérant est représenté par M
es
A. Mandato et W. Rossi, avocats à San Giorgio del Sannio (Bénévent). Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.
V.
Esposito.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
3.
Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 31 janvier 2000 et 18 février 2000 pour le requérant, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
4.
Le 31 octobre 1988, le requérant déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension d'invalidité.
5.
Le 10 novembre 1988, le juge d'instance fixa la première audience au 12 juillet 1989. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 21 mai 1990. Le juge n'étant pas satisfait du contenu du rapport d'expertise, il ajourna l'affaire au 27
juin
1990.Ce jour-là, il nomma un nouvel expert et remit l'affaire au 3 juin 1991. Cette audience fut renvoyée d'office au 28 octobre 1991, puis à la demande des parties au 16
décembre 1991. Par décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 7
mars
1992, le juge d'instance fit en partie droit à la demande du requérant.
6.
Le 2 avril 1992, la sécurité sociale interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 6
mai 1992, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 23 septembre 1992. Le juge rapporteur ayant été muté, cette audience fut renvoyée d'office au 10 novembre 1993, puis à la demande du requérant au 4 mai 1994. Ce jour-là, l'affaire fut renvoyée d'office au 21 septembre 1994, puis au 16 novembre 1994 car le juge rapporteur avait un empêchement. Le jour venu, le tribunal nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 5 avril 1995. Le juge rapporteur ayant été muté, l'affaire fut renvoyée d'office successivement au 4 octobre 1995, 6 mars 1996, 2 avril 1997 et 5
novembre
1997.Le jour venu, le tribunal nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 6
mai 1998. Cette audience fut renvoyée au 1
er
juillet 1998. Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 21 août 1998, le tribunal fit en partie droit à l’appel en ne reconnaissant au requérant le droit à une pension qu’à compter de février 1997.
7.
Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
43059/98, introduite par M. D’Antonoli, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 20 000 000 lires italiennes (ITL), dont
19 000 000 ITL au titre du dommage moral et 1 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
8.
Le 31 janvier 2000 et le 18 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par le requérant
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement
italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 20 000 000 lires italiennes (ITL), dont
19
000
000
ITL au titre du dommage moral et 1 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
430659/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
9.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
10.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle ;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.