SECȚIUNEA A DOUA CAUZA G. P. c. ITALIA (Cercetarea nr. 43093/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În litigiul G. P. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președinte Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier de secțiune al dlui E. Fribergh După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 30 mai 2000, acesta a fost adoptat la această dată de procedură la data inițială a cauzei se afla o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, domnul G. P. (attenționarul) a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 10 martie. 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Esposito. pe marginea unghiului art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 12 ianuarie 2000 și la 25 februarie 2000 pentru solicitant, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 28 iulie 1994, reclamantul a înaintat un recurs judecătorului de judecată din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la un ajutor pentru o persoană la domiciliu. La 27 septembrie 1994, judecătorul de instanță a stabilit prima audiere la 1 aprilie 1996. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cazul să fie pus în deliberare la 19 ianuarie 1998. Această audiere a fost amânată din oficiu de două ori, până la 30 iulie 1999. În data de 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, care are ca origine recursul nr.43093/98, introdus de M. P., guvernul italian oferă acestuia suma de 14 000 000 de lire italiene (ITL), din care 11 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 Õ alineatul (1) din Convenție. Italian conform căruia este dispus să-mi plătească suma de 14 000 000 de lire italiene (ITL), din care 11 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe propria răspundere a cauzei, având ca origine cererea nr. 43093/98 pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE G. P. c. ITALIE
(Requête n°
43093/98)
[1]
ARRÊT
22 juin 2000
En l’affaire G. P. c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.
Rozakis
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
M.
P.
Lorenzen
,
M.
M.
Fischbach
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. G. P. (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 10
mars
1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26
août
1998 sous le numéro de dossier 43093/98. Le requérant est représenté par M
e
V.
Esposito.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
3.
Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement, et les 12 janvier 2000 et 25 février 2000 pour le requérant, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
4.
Le 28 juillet 1994, le requérant déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une aide pour une personne à domicile.
5.
Le 27 septembre 1994, le juge d'instance fixa la première audience au 1
er
avril 1996. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 19 janvier 1998. Cette audience fut reportée d’office à deux reprises, jusqu’au 30 juillet 1999.
6.
7.
Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°43093/98, introduite par M. P., le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 14 000 000 lires italiennes (ITL), dont 11 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre de frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
8.
Les 12 janvier 2000 et 25 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par le requérant
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement
italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 14 000 000 lires italiennes (ITL), dont 11
000
000
ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
43093/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
9.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
10.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle ;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.