PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 48718/99 de Osman BALCI împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 5 decembrie 2000 în calitate de Cameră compusă de dna Thomassen Președintele Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțîru Maruste judecători și dna M. O’Boyle Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 14 mai 1999, înregistrată la 10 iunie 1999, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național turc, născut în 1960 și locuiește în Elazığ, Turcia. El este reprezentat în fața Curții de către dl Tevfik Demirel, avocat practicant la Ankara. La 4 decembrie 1998, Consiliul Militar Suprem (Yüksek Askeri Șura) a hotărât să descarce reclamantul din armată din motive de insubordinare și de comportament imoral în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea 926. Legea și practicile interne relevante 1. Constituția Dispozițiile relevante ale Constituției sunt următoarele: art. 14 § 1 „Niciunul dintre drepturile și libertățile prevăzute în Constituție nu poate fi exercitat cu scopul de a submina integritatea teritorială a statului sau unitatea indivizibilă a poporului său, de a pune în pericol existența statului turc și a Republicii, de a aboli drepturile și libertățile fundamentale, de a preda controlul statului unui singur individ sau grup sau de a aduce dominanță a unei clase sociale asupra celorlalte, de a stabili discriminare pe motive de limbă, rasă, religie sau aderență la o sectă religioasa sau de a înființa un ordin de stat pe baza unor astfel de convingeri și opinii.” art. 24 „Toată lumea are dreptul la libertatea conștiinței, credinței și credințelor religioase. Rugăciunile, închinarea și serviciile religioase se desfășoară liber, cu condiția ca acestea să nu încalce dispozițiile articolului 14. Nimeni nu va fi obligat să participe la rugăciuni, închinare sau servicii religioase sau să dezvăluie convingerile și convingerile sale religioase; nici el nu va fi cenzurat sau judecat din cauza convingerilor sau convingerilor sale religioase. ... Nimeni nu poate exploata sau abuza religia, sentimente sau lucruri religioase considerate sacre de religie în orice fel, în scopul de a determina ordinea socială, economică, politică sau juridică a statului să se bazeze pe precepte religioase, chiar dacă doar în parte sau în scopul asigurării unei influențe politice sau personale.” art. 125 „Toate actele sau deciziile administrației sunt supuse unei revizuiri judiciare ... Deciziile Președintelui Republicii cu privire la chestiuni care se află sub jurisdicția sa și deciziile Consiliului Militar Suprem nu sunt supuse unei revizuiri judiciare. ...” art. 129 §§ 2, 3 și 4 din Constituția Turcă prevede că nu se poate impune o acțiune disciplinară funcționarilor publici, cu condiția respectării dreptului de apărare. În plus, se prevede că acțiunile disciplinare, altele că avertismentele și reprimarile sunt supuse controlului legal. Dispozițiile privind soldații sunt rezervate. art. 21 din Legea privind Înaltul Tribunal Administrativ Militar prevede că acțiunile disciplinare impuse soldaților nu sunt supuse controlului juridic. 2. Legea nr. 357 („Legea privind serviciile juridice militare”) art. 22 litera (c) din Legea privind serviciile juridice militare prevede: „Respectând lungimea serviciului, serviciilor a căror prezență continuă în forțele armate este judecată nu este adecvată din cauza încălcărilor disciplinei sau ale comportamentului imoral pe unul dintre motivele prevăzute mai jos, astfel cum se stabilește în unul sau mai multe documente elaborate în timpul serviciului lor în ultimul rang militar pe care îl dețin, sunt supuse dispozițiilor Legii privind pensiile turce. ... 3. Legea nr. 926 („Legea privind personalul militar”) prevede art. 50 litera (c) din Legea privind personalul militar: „Respectând lungimea serviciului, serviciilor a căror prezență continuă în forțele armate este judecată inadecvată din cauza încălcărilor disciplinare și a comportamentului imoral sunt supuse dispozițiilor Legii privind pensiile turce. Regulamentele pentru personalul militar stabilesc care au competența de a începe procedurile, de a examina, de a monitoriza și de a extrage concluzii din dosarele de evaluare a personalului și de a efectua orice alt act sau formalitate în aceste proceduri. O decizie a Consiliului Militar Suprem este obligată să deschidă un ofițer al cărui caz a fost depus de șeful de personal la Consiliul Militar Suprem.” Secțiunea 94 litera (b) din Legea privind personalul militar prevede: „(b) depunerea din armată pentru actele de insubordonare și de conduită imorală: În ciuda anticipității în serviciu, ofițerii necomisați a căror întreținere este considerată necorespunzătoare pentru actele de insubordonare și de conduită imorală sunt supuse Legii privind fondul de pensii turc. Investigarea, examinarea și monitorizarea rapoartelor de notare și a formalităților și a autorităților competente care îndeplinesc aceste sarcini sunt supuse dispozițiilor Regulamentelor privind evaluarea ofițerilor și a ofițerilor necomisați. Personalul general determină care sunt cazurile ofițerilor necomisați în ceea ce privește descărcarea de gestiune din armată ar trebui examinate de Consiliul Suprem Militar. 4. Regulamentele privind evaluarea ofițerilor și a ofițerilor necomisați art. 99 din Regulamentele privind evaluarea ofițerilor și a ofițerilor necomisați prevede: „Respectând lungimea serviciului, procedura obligatorie de pensionare se aplică tuturor serviciilor a căror prezență continuă în forțele armate este judecată neapropiată din cauza încălcărilor disciplinei sau ale comportamentului imoral, pe unul dintre motivele prevăzute mai jos, astfel cum se stabilește în unul sau mai multe documente elaborate în timpul serviciului lor în ultimul rang militar pe care le-au deținut: ... (e) în cazul în care prin conduita și atitudinea sa, serviciul în cauză a furnizat dovezi că deține ilicite, subversive, separatiste, opinii politice fundamentaliste și ideologice sau ia parte activă la propagarea acestor avize.” COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că nu a avut nici un recurs pentru a contesta decizia Consiliului Suprem Militar în fața autorităților naționale. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 7 din Convenție că decizia de a-l elibera din armată este în contradicție cu dispozițiile interne care reglementează sancțiunile disciplinare. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 9 din Convenție că decizia Consiliului Suprem Militar constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de gândire, conștiință și religie. HOTĂRÂREA Reclamantul plânge în temeiul articolului 7 din Convenție că decizia de a-l elibera din armată este în contradicție cu dispozițiile interne de reglementare a sancțiunilor disciplinare. Curtea reamintește că principiul prevăzut la art. 7 § 1 din Convenție, și anume că infracțiunile și sancțiunile trebuie să fie prevăzute prin lege, se referă la condamnare din cauza oricărui act sau omisiune care constituie o infracțiune în temeiul dreptului penal național. În acest caz, pronunțarea pronunțată de către reclamant în cauză acuzațiile disciplinare care au condus la descărcarea de gestiune din partea armatei. Curtea consideră că o astfel de penalitate nu constituie condamnarea unei infracțiuni în sensul articolului 7 din Convenție. Prin urmare, dispoziția convenției nu poate fi aplicabilă în prezenta cauză (cf. Eur. Comm. HR, nr. 15965/90, 15.01.1993, D.R. 74, p. 91). În acest context, Curtea consideră că plângerea reclamantului în temeiul acestui cap este inadmisibilă ratione materiae în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că nu a avut nici un recurs pentru a contesta decizia Consiliului Suprem Militar în fața autorităților naționale. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 9 din Convenție că decizia Consiliului Suprem Militar constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de gândire, conștiință și religie. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea plângerilor reclamantului în temeiul articolelor 9 și 13 din Convenție și că, prin urmare, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul său de procedură, este necesară notificarea acestora guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide de a suspenda examinarea plângerilor reclamantului că nu a avut nici un recurs pentru a contesta decizia Consiliului Suprem Militar în fața autorităților naționale și că decizia Consiliului Suprem Militar constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; declara inadmisibilă restul cererii. Michael O’Boyle Wilhelmina Thomassen Președintele grefierului
Application no. 48718/99
by Osman BALCI
against Turkey
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 5
December 2000 as a Chamber composed of
Mrs
W.
Thomassen
,
President
,
Mr
L.
Ferrari Bravo
,
Mr
Gaukur
Jörundsson
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
B.
Zupančič
,
Mr
T.
Panțîru
,
Mr
R.
Maruste
,
judges
,
and
Mr
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application introduced on 14 May 1999, and registered on 10 June 1999,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant is a Turkish national, born in 1960 and living in Elazığ, Turkey. He is represented before the Court by Mr Tevfik Demirel, a lawyer practising in Ankara.
A.
Particular circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 4 December 1998 the Supreme Military Council (Yüksek Askeri Șura) decided to discharge the applicant from the army on grounds of acts of insubordination and immoral conduct pursuant to Article 50(c) of Law 926.
B.
Relevant domestic law and practice
The relevant provisions of the Constitution are as follows:
Article 14 § 1
“None of the rights and freedoms set forth in the Constitution may be exercised with the aim of undermining the territorial integrity of the State or the indivisible unity of its people, imperilling the existence of the Turkish State and the Republic, abolishing fundamental rights and freedoms, handing over control of the State to a single individual or group or bringing about the dominance of one social class over the others, establishing discrimination on the grounds of language, race, religion or adherence to a religious sect or setting up by any other means a State order based on such beliefs and opinions.”
Article 24
“Everyone shall have the right to freedom of conscience, faith and religious belief. Prayers, worship and religious services shall be conducted freely, provided that they do not violate the provisions of Article 14. No one shall be compelled to participate in prayers, worship or religious services or to reveal his religious beliefs and convictions; nor shall he be censured or prosecuted because of his religious beliefs or convictions.
...
No one may exploit or abuse religion, religious feelings or things held sacred by religion in any manner whatsoever with a view to causing the social, economic, political or legal order of the State to be based on religious precepts, even if only in part, or for the purpose of securing political or personal influence thereby.”
Article 125
“All acts or decisions of the administration are subject to judicial review
...
Decisions of the President of the Republic concerning matters within his sole jurisdiction and decisions of the Supreme Military Council shall not be subject to judicial review.
...”
Article 129 §§ 2, 3 and 4 of the Turkish Constitution provides that a disciplinary action cannot be imposed to the civil servants provided that that the right to defence is respected. Moreover, it lays out that the disciplinary actions, other that the warnings and the reprimands are subject to legal control. The provisions concerning the soldiers are reserved. Article 21 of Law on the Military Administrative High Court stipulates that the disciplinary actions imposed to the soldiers are not subject to legal control.
2.Law no. 357 (“the Military Legal Service Act”)
Section 22 (c) of the Military Legal Service Act provides:
“Irrespective of length of service, servicemen whose continued presence in the armed forces is adjudged to be inappropriate on account of breaches of discipline or immoral behaviour on one of the grounds set out below, as established in one or more documents drawn up during their service in the last military rank they held, shall be subject to the provisions of the Turkish Pensions Act.
...
Where their conduct and attitude reveal that they have adopted unlawful opinions.”
3.Law no. 926 (“the Military Personnel Act”)
Section 50 (c) of the Military Personnel Act provides:
“Irrespective of length of service, servicemen whose continued presence in the armed forces is adjudged inappropriate on account of breaches of discipline and immoral behaviour shall be subject to the provisions of the Turkish Pensions Act. The Regulations for Military Personnel shall lay down which authorities have jurisdiction to commence proceedings, to examine, monitor and draw conclusions from personnel assessment files and to carry out any other act or formality in such proceedings. A decision of the Supreme Military Council is required to discharge an officer whose case has been submitted by the Chief of Staff to the Supreme Military Council.”
Section 94 (b) of the Military Personnel Act provides:
“(b) Discharge from the army for the acts of insubordination and immoral conduct:
Notwithstanding the seniority in the service, the non-commissioned officers whose maintenance is considered to be inappropriate for the acts of insubordination and immoral conduct are subject to Law on the Turkish Pension Fund.
The investigation, examination and follow-up of the notation reports and the formalities and the competent authorities fulfilling these duties are subject to the provisions of The Regulations on assessment of officers and non-commissioned officers. The General Staff determines which non-commissioned officers’ cases concerning their discharge from the army should be examined by the Supreme Military Council.
4.The Regulations on assessment of officers and non-commissioned officers
Article 99 of the Regulations on assessment of officers and non-commissioned officers provides:
“Irrespective of length of service, the compulsory retirement procedure shall be applied to all servicemen whose continued presence in the armed forces is adjudged to be inappropriate on account of breaches of discipline or immoral behaviour on one of the grounds set out below, as established in one or more documents drawn up during their service in the last military rank they held:
...
(e) where by his conduct and attitude the serviceman concerned has provided evidence that he holds unlawful, subversive, separatist, fundamentalist and ideological political opinions or takes an active part in the propagation of such opinions.”
The applicant complains under Articles 6 and 13 of the Convention that he had no recourse to challenge the decision of the Supreme Military Council before the national authorities.
The applicant complains under Article 7 of the Convention that the decision to discharge him from the army is in contradiction with the domestic provisions regulating the disciplinary sanctions.
The applicant complains under Article 9 of the Convention that the decision of the Supreme Military Council amounts to a violation of his right to freedom of thought, conscience and religion.
1.
The applicant complains under Article 7 of the Convention that the decision to discharge him from the army is in contradiction with the domestic provisions regulating the disciplinary sanctions.
The Court recalls that the principle set forth in Article 7 § 1 of the Convention, namely that offences and penalties must be provided for by law, concerns convictions on account of any act or omission which constitutes an offence under national criminal law. In this case, the proceedings complained of by the applicant concerned disciplinary charges brought against him which led to his discharge from the army. The Court takes the view that such a penalty does not amount to conviction of an offence within the meaning of Article 7 of the Convention. Consequently, that provision of the Convention cannot be applicable in the present case (cf. Eur. Comm. HR, No. 15965/90, 15.01.1993, D.R. 74, p. 91).
Against this background the Court considers that the applicant’s complaint under this head is inadmissible ratione materiae within the meaning of Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
2.
The applicant complains under Articles 6 and 13 of the Convention that he had no recourse to challenge the decision of the Supreme Military Council before the national authorities.
The applicant further complains under Article 9 of the Convention that the decision of the Supreme Military Council amounts to a violation of his right to freedom of thought, conscience and religion.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of the applicant’s complaints under Article 9 and 13 of the Convention and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of its Rules of Procedure, to give notice of them to the respondent Government.
For these reasons, the Court, unanimously,
Decides
to adjourn the examination of the applicant’s complaints that he had no recourse to challenge the decision of the Supreme Military Council before the national authorities and that decision of the Supreme Military Council amounts to a violation of his right to freedom of thought, conscience and religion;
Declares
inadmissible the remainder of the application.
Michael
O’Boyle
Wilhelmina
Thomassen
Registrar
President