TEMIZYÜREK contre la TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.01.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

TEMIZYÜREK contre la TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37405/97 prezentate de Yusuf TEMÕZYÜREK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 ianuarie 2002 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președintele Palm Makarczyk Strážnická dnii Fischbach Casadevell judecători Gölcüklü judecător ad hoc, domnul O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 9 iunie 1997 și înregistrată la 20 iulie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie în fața Curții, reclamantul, dl Yusuf Temizyürek, este un cetățean turc, născut în 1962 și rezident în Ankara. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl M.A. Erol, avocat la Istanbul. În 1982, reclamantul și-a început cariera militară în armata de teren. Prin arestarea din 10 decembrie 1996, Consiliul Superior Militar (Yüksek Askeri Șura) a decis să rezilieze reclamantul armatei, subofițerul armatei terestre, pentru acte de inciciplină și conduită imorală, în conformitate cu art. 94 litera (b) din Legea privind personalul militar. Acest decret a fost aprobat de ministrul apărării în aceeași zi și a fost notificat reclamantului la 13 decembrie 1996. Dreptul intern relevant la art. 125 din Constituție Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației. Actele președintelui Republicii care se află sub competența sa exclusivă și deciziile Consiliul Superior Militar scapă de controlul judiciar. La art. 129 alineatul (2), 3 și 4 din Constituția turcă prevede că o sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată funcționarilor, alții decât militarii, decât cu condiția respectării principiului respectării dreptului la apărare; de asemenea, prevede că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și mustrările, sunt supuse controlului judiciar; dispozițiile privind militarii sunt rezervate. La art. 50 litera (c) din Legea nr. 926 privind personalul militar Revocarea pentru acte de inciplină și conduita imorală în afara serviciului, ofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată nepotrivită ca urmare a unor incipline și de conduită imorală fac obiectul Legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul ofițerilor. Ofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt revocați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 94 litera (b) din Legea nr. 926 privind personalul militar (b) Revocare pentru acte de inciciplină și conduită imorală Fără a aduce atingere serviciului, subofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată inadecvată ca urmare a unor indisciplinare și de conduită imorală fac obiectul legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul subofițerilor. Subofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 99 din Regulamentul privind ratingul ofițerilor Fără a aduce atingere obligației de serviciu, procedura de retragere se va aplica tuturor celor a căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată inadecvată ca urmare a indisciplinației sau a conduitei lor imorale, bazată pe unul dintre motivele menționate mai jos, așa cum se menționează în unul sau mai multe documente referitoare la ultimul grad al laiului. (a) - (d) (...) (e) atunci când comportamentul și ălea au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. În conformitate cu art. 53 litera (e) din Regulamentul privind ratingul subofițerilor , procedura de retragere va fi aplicată tuturor subofițerilor ale căror comportamente și responsabilități au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a intentat nici o acțiune efectivă pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar în fața instanțelor interne. În acest sens, el precizează că art. 125 din Constituția turcă prevede că deciziile Consiliului Superior Militar nu sunt supuse controlului judiciar. Reclamantul susține ulterior că decizia de revocare de către Consiliul Superior Militar, având în vedere consecințele și gradul de severitate al acesteia, poate fi calificată mai degrabă drept infracțiune decât disciplinară și susține că această decizie a fost luată de un organ administrativ, care nu poate fi considerat drept o instanță independentă și imparțială. El se plânge că nu a putut beneficia de garanțiile acordate inculpaților în temeiul art. 6 alin. (3) din Convenție. În acest sens, se referă la art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Convenție. În plus, reclamantul susține că, în conformitate cu dreptul intern, procedura disciplinară trebuie să aibă loc în fața instanțelor de disciplină, care, la sfârșitul procedurii, îl pot condamna la sancțiuni disciplinare, dintre care cea mai severă este o hotărâre de rigurozitate Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a intentat nici o acțiune efectivă pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar în fața instanțelor interne. De asemenea, declară o încălcare a art. 7 din Convenție. Cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție privind existența unei acuzații în materie penală Curtea arată că, în speță, reclamantul a fost revocat din oficiu de către un organism militar pentru acte de inciciplină în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. În această privință, aceasta amintește că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la o problemă similară în două cauze referitoare la disciplina militară (hotărârea Engel și alte cauze c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A nr. 22) și menținerea ordinii în contextul închisorii (hotărârea Campbell și Fell c. Regatul Unit din 28 iunie 1984, seria A nr. 80). Deși recunoaște dreptul statelor de a distinge dreptul penal și dreptul disciplinar, Curtea are competența de a se asigura că granița astfel trasată nu aduce atingere obiectului și scopului art. 6. În speță, Comisia va utiliza criteriile referitoare la acest punct al jurisprudenței sale constante (a se vedea, printre altele, hotărârile Engel și alte hotărâri citate anterior, p. 34-35, §§ 81-82 și Öztürk c. Germania din 21 februarie 1984, seria A nr. 73, p. 18, § 50) : În primul rând, este important să se stabilească dacă textul care definește încălcarea în cauză rezultă sau nu din dreptul penal în conformitate cu tehnica juridică a statului pârât ; este necesar să se examineze apoi, având în vedere obiectul și scopul articolului 6, în sensul obișnuit al termenilor săi și al dreptului statelor contractante, natura lacului, precum și natura și gradul de gravitate al sancțiunii pe care o poate suferi . În acest caz, conform legislației turce, actele de indulgență și conduita imorală a reclamantului cad fără îndoială sub incidența unor texte care aparțin dreptului disciplinar. În ceea ce privește natura sancțiunii, Curtea reamintește că - sancțiunile Disciplinari au, în general, scopul de a asigura respectarea de către membrii grupurilor de particulari a normelor de comportament specifice acestora din urmă (a se vedea Hotărârea Weber c. Elveția din 22 mai 1990, Seria A n Acest sistem implică, prin natura sa, posibilitatea de a conferi anumitor drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate limitări care nu pot fi impuse civililor (hotărârea Engel și altele menționate anterior, p. 24, alineatul 57). Statele pot adopta, pentru armatele lor, reglementări disciplinare care interzic un anumit comportament, în special o atitudine care contravine ordinii stabilite care răspunde nevoilor serviciului militar (a se vedea Hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 10, § 28). Curtea arată că, în speță, sancțiunea de revocare aplicată reclamantului se situează în domeniul disciplinei impuse în forțele armate și nu se adresează decât unui grup determinat cu un statut special. Prin urmare, Curtea concluzionează că decizia de revocare nu poate fi considerată o sancțiune penală impusă ca urmare a unei condamnări pentru o În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Batur c. Turcia (dec.), nr. 38604/97, 4.7.2000 Erbek c. Turcia (dec.), nr. 38923/97, 4.7.2000 Duran c. Turcia (dec.), nr. 38925/97, 4.7.2000 Durgun c. Turcia (dec.), nr. 40551/98, 4.7.2000 Denden și alții c. Turcia (dec.), nr. 40754/98, 4.7.2000). a Curtea se referă în acest sens la Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999 ([GC], nr. 28541/95, CEDO 1999-VIII) prin care a constatat Prin urmare, Curtea decide că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile cu privire la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. Un exemplu evident al acestor activități este reprezentat de forțele armate și de poliție. Prin urmare, art. 6 alin. Curtea ia notă de faptul că această dispoziție consacră principiul legalității infracțiunilor și pedepselor și interzice, de asemenea, retroactivitatea legii penale (a se vedea Hotărârea Kokkinakis c. Grecia din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 22, § 52). Având în vedere considerațiile sale de mai sus cu privire la aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că: art. 7 nu este aplicabil în speță. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, incompatibilă cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. (4) din art. 13 din Convenție conform jurisprudenței constante a Curții, art. 13 solicită o acțiune internă numai pentru plângerile pe care le putem considera reprobabile. În ceea ce privește Convenția (a se vedea, printre altele, Hotărârea Powell și Rayner c. Regatul Unit din 21 februarie 1990, seria A nr. 172, p. 14, § 31). Cu privire la considerațiile sale de mai sus în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că la art. 13 nu se aplică în speță. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, pronunță cererea inadmisibilă. Michael O