AFFAIRE FASULO c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE FASULO c. ITALIE (CtEDO, 2002)
1 SECȚIA ÎNTÂI
2 CAUZA FASULO împotriva ITALIEI
3 (Cererea nr. 51156/99)
4 HOTĂRÂRE
5 Această versiune a fost rectificată în conformitate cu articolul 81 din regulamentul
6 Curții la 12 septembrie 2002
7 STRASBOURG
8 28 februarie 2002
9 DEFINITIVĂ
10 28/05/2002
11 În cauza Fasulo împotriva Italiei,
12 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția întâi), reunită într-o cameră compusă din
13 :
14 dl
15 C.L.
16 Rozakis
17 ,
18 președinte
19 ,
20
21 dna
22 F.
23 Tulkens
24 dnii
25 L. Ferrari Bravo,
26 P.
27 Lorenzen
28 ,
29
30 dna
31 N.
32 Vajić
33 ,
34 dnii
35 E.
36 Levits
37 ,
38 A.
39 Kovler
40 ,
41 judecători
42 ,
43 și dl E.
44 Fribergh
45 ,
46 grefier de secție
47 ,
48 După deliberare în camera de consiliu la 31 ianuarie 2002,
49 Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată
50 :
51 PROCEDURA
52 1.
53 La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și prin care un resortisant italian, dl Ulderico Fasulo («
54 reclamantul
55 »), sesizase Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 21 februarie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («
56 Convenția
57 »). Cererea a fost înregistrată la 20 septembrie 1999 sub numărul de dosar 51156/99. Reclamantul a decedat la 22 iulie 1998. Prin scrisoarea din 1
58 er
59 septembrie 1999, dl Fasulo Michele, dl
60 Fasulo Aldo și dna
61 Fasulo Maria Grazia Gelsomina, moștenitorii săi, au informat grefa că doresc să continue procedura în fața Curții. Partea reclamantă este reprezentată de
62
63 G.
64 Del
65 Vecchio, avocat în Benevento. Guvernul italian («
66 Guvernul
67 ») este reprezentat de agentul său, dl
68 U.
69 Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito.
70 2.
71 Curtea a declarat cererea admisibilă la 30 noiembrie 2000.
72 ÎN FAPT
73 3.
74 La 13 septembrie 1989, reclamantul a depus un recurs în fața judecătorului de la judecătorie din Benevento, acționând în calitate de judecător de muncă, pentru a obține recunoașterea dreptului său la plata indemnizațiilor de invaliditate (
75 assegno di invalidità
76 ).
77 4.
78 La 2 octombrie 1989, judecătoria a fixat prima ședință la 15
79 octombrie 1990. Cu toate acestea, partea pârâtă constituindu-se în procedură doar la 23
80 octombrie
81 1990, judecătorul a amânat ședința pentru 29
82 ianuarie 1991. Această ședință a fost reportată până la 8
83 aprilie 1991, neputând fi dispuși experți, apoi de două ori din oficiu, până la 8
84 ianuarie
85 1992. La data respectivă, judecătorul a numit un expert și a fixat momentul deliberării cauzei la ședința din 25
86 mai 1993. Cu toate acestea, această ședință a fost reportată din oficiu pentru 16
87 mai 1994. La această ședință, partea pârâtă a depus la dosar o expertiză medicală privată, iar judecătorul a amânat ședința pentru 30
88 mai 1994.
89 5.
90 Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 21
91 noiembrie
92 1996, judecătorul a respins cererea reclamantului.
93 6.
94 La 15 octombrie 1997, reclamantul a declarat apel împotriva sentinței la tribunalul Benevento. La 19 noiembrie 1997, președintele tribunalului a desemnat un judecător raportor și a fixat ședința de dezbateri la 8 aprilie 1998. La acea dată, tribunalul a numit un expert apoi a amânat ședința pentru 14
95 octombrie
96 1998. La această dată, consilierul reclamantului a solicitat o amânare a ședinței deoarece reclamantul ar fi decedat. Judecătorul, admițând această cerere, a amânat ședința pentru 20 ianuarie 1999. La data respectivă, consilierul reclamantului a comunicat decesul acestuia survenit la 22 iulie 1998 și, la cererea consilierului, judecătorul a pronunțat întreruperea procedurii. La
97 19
98 iulie 1999, moștenitorii reclamantului au depus la grefă o cerere de reluare a procedurii. La 23 iulie 1999, președintele tribunalului a fixat o ședință pentru 1
99 er
100 decembrie 1999. La această ședință, consilierul reclamantului a depus o expertiză medicală privată, iar judecătorul a amânat cauza pentru 1
101 er
102 martie 2000. Cu toate acestea, această ședință a fost reportată din oficiu până la 22 noiembrie 2000. La data respectivă, tribunalul a dispus o expertiză și a amânat cauza pentru 14 martie 2001. Cele cinci ședințe fixate între 14
103 martie și 21
104 noiembrie 2001 au fost amânate deoarece raportul de expertiză nu fusese încă depus la grefă.
105 ÎN DREPT
106 I.
107 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
108 7.
109 Partea reclamantă susține că durata procedurii a încălcat principiul «
110 termenului rezonabil
111 » astfel cum este prevăzut de articolul 6 § 1 din Convenție, formulat astfel
112 :
113 «
114 Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie examinată (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...)
115 »
116 8.
117 Guvernul se opune acestei teze.
118 9.
119 Perioada de luat în considerare a început la 13 septembrie 1989, iar procedura era încă pendinte la 21 noiembrie 2001.
120 10.
121 Ea durase la această dată mai mult de doisprezece ani și două luni pentru două grade de jurisdicție.
122 11.
123 Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu,
124 Bottazzi împotriva Italiei
125 [MC], nr. 34884/97, § 22, CEDO 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției rezultate dintr-o acumulare de încălcări ale cerinței «
126 termenului rezonabil
127 ». În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 § 1.
128 12.
129 Examinând faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea apreciază că durata procedurii litigioase nu răspunde cerinței «
130 termenului rezonabil
131 » și că există aici încă o manifestare a practicii sus-menționate.
132 Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1.
133 II.
134 CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
135 13.
136 Conform articolului 41 din Convenție,
137 «
138 În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
139 »
140 A.
141 Prejudiciu
142 14.
143 Moștenitorii reclamantului solicită 12 000 000 lire italiene (ITL) cu titlu de prejudiciu material și 70 000 000 fiecare cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
144 15.
145 Curtea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, consideră că se impune acordarea sumei de 12 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral, adică 4 000 EUR fiecărui moștenitor.
146 B.
147 Cheltuieli de judecată
148 16.
149 Moștenitorii reclamantului solicită de asemenea o sumă pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. Nota de cheltuieli a avocatului este incompletă și totalul nu a fost calculat. Cu toate acestea, totalul câtorva sume indicate este de 1 182 200 ITL.
150 17.
151 Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea acestora și caracterul rezonabil al cuantumului lor (a se vedea, de exemplu, hotărârea
152 Bottazzi
153 citată anterior, § 30). În speță și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile sus-menționate, Curtea apreciază ca rezonabilă suma de 610,56 EUR pentru procedura în fața Curții și acordă deci 203,52 EUR fiecărui moștenitor.
154 C.
155 Dobânzi moratorii
156 18.
157 Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabile în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % pe an.
158 PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA
159 1.
160 Hotărăște
161 , cu șase voturi împotriva unu, că a existat o încălcare a articolului
162 6 §
163 1 din Convenție
164 ;
165 2.
166 Hotărăște
167 , cu cinci voturi împotriva a două,
168 a)
169 că Statul pârât trebuie să plătească fiecărui moștenitor al reclamantului
170 [1]
171 , în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă conform articolului
172 44 § 2 din Convenție, 4
173 000 EUR (patru mii euro) pentru prejudiciu moral și 203,52 EUR (două sute trei euro cincizeci și doi de cenți) pentru cheltuieli de judecată
174 ;
175 b)
176 că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3 % pe an de la expirarea acestui termen și până la plată
177 ;
178 3.
179 Respinge
180 , în unanimitate, cererile de satisfacție echitabilă pentru rest.
181 Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 28 februarie 2002, în aplicarea articolului
182 77 §§ 2 și 3 din regulament
183 .
184 Erik
185 Fribergh
186 Christos
187 Rozakis
188 Grefier
189 Președinte
190 La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 § 2 din Convenție și 74 § 2 din regulament, expunerea următoarelor opinii separate:
191 - opinia disidentă a dlui Ferrari Bravo;
192 - opinia disidentă a dlui Kovler.
193 C.L.R.
194 E.F.
195 OPINIA DISIDENTĂ A DLUI JUDECĂTOR FERRARI BRAVO
196 Regret că trebuie să mă disociez de colegii mei în cele 133 cauze judecate astăzi, dar cred că măsura este plină și că nu mai putem tăcea.
197 În toate aceste cauze Curtea, întemeindu-se pe hotărârea Bottazzi împotriva
198 Italiei [MC], nr.
199 34884/97, CEDO 1999-V) proclamă că în Italia există „o practică contrară Convenției rezultată dintr-o acumulare de încălcări" ale cerinței ca cauza să fie examinată într-un termen rezonabil. Astfel fiind, condamnă Italia pentru încălcarea articolului 6
200 §
201 1.
202 Or, este foarte posibil ca acest lucru să fie adevărat, dar trebuie să se vadă, de la caz la caz, care erau circumstanțele cauzei, lucru pe care Curtea, copleșită de o avalanșă de cereri italiene, nu îl mai face de acum încolo.
203 Acest lucru este poate de înțeles, dar nu este corect. Să vedem pe scurt de ce.
204 Atenția mi-a fost atrasă, recunosc, de faptul că toate cauzele decise astăzi proveneau,
205 toate
206 , din aceeași circumscripție, în timp ce în alte locuri dispoziția incriminată (articolul 6 § 1) nu ridicase mișcări similare. Trebuia să se concluzioneze că numai în acel loc justiția lipsea
207 ? Acest lucru nu mi se părea.
208 Privind mai bine și luând de exemplu cauza
209 Mario Francesco Palmieri împotriva Italiei
210 (cererea nr. 51022/99), în măsura în care, desigur, ne putem face o idee în hotărâri atât de sintetice, vedem că procesul a început la o anumită dată (6
211 decembrie 1994, data notificării, presupun), după care
212 prima ședință
213 a fost fixată aproape patru ani mai târziu, apoi amânată cu câteva luni până la 4
214 februarie 1999 (presupun la inițiativa grefei tribunalului)
215 fără ca nimeni să protesteze
216 . La acel moment cauza fusese rezolvată deoarece la 15 decembrie 1998 părțile la procesul intern ajunseseră la un
217 acord amiabil
218 ! Dar a mai fost nevoie de un anumit timp pentru ca judecătorul să constate că nu mai exista diferend între părți
219 : 15 noiembrie 1999, sfârșitul activității
220 !
221 A existat un prejudiciu pentru reclamant
222 ? În opinia mea, niciunul. A existat o activitate tehnică pentru proces
223 ? Deloc, cu excepția, poate, a câtorva linii ale actului (probabil repetate în alte cauze). Unde este atunci prejudiciul moral (!) pe care reclamantul îl face solicitat de avocatul său din Strasbourg până la cuantumul de 25
224 000
225 000
226 lire italiene (acum aproximativ 12 700 euro (EUR)) și de 8
227 850
228 620
229 lire italiene pentru cheltuieli (care
230 ?).
231 Curtea, evident, nu acordă tot ce reclamantul a cerut, dar îi face totuși un frumos cadou de 5 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și de 1500
232 EUR pentru procedura (care
233 ?) în fața Curții însăși. În ale cui buzunare vor merge aceste sume, mi-ar plăcea să știu. Sper că vor fi cele ale reclamantului.
234 Același lucru se întâmplă,
235 mutatis mutandis
236 , pentru marea majoritate a celorlalte hotărâri.
237 Dar în fond ce ar trebui să facă legiuitorul italian pentru a-și spăla păcatele
238 ? Probabil, în visele anumitor judecători ai Curții, ar trebui să se ajungă la un proces civil ultrarapid care să se rezolve în câteva luni, poate fără grad de apel, sau fără al treilea grad în casație. Dar acest lucru ar ridica foarte probabil o reacție a avocaților italieni mult mai gravă decât hotărârile de condamnare ale Curții. Și apoi, avem dreptul să impunem Italiei o viziune a procesului civil care există poate în anumite țări din Europa de Nord, dar nu în alte părți, țări în care, pe de altă parte, procesul este atât de scump încât se recurge la el numai în cauze de mare importanță
239 ? Acest lucru, în opinia mea, este foarte îndoielnic.
240 Cred că cel mai bun lucru ar fi să se semnaleze această situație Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în vederea unei evaluări politice a situației. Altfel riscăm să ne lansăm pe o cale care, regret să o spun, mi se pare cu adevărat o cale fără ieșire.
241 OPINIA PARȚIAL DISIDENTĂ
242 A DLUI JUDECĂTOR KOVLER
243 Împărtășind opinia majorității Camerei că a existat o încălcare a articolului 6 §1 din cauza nerespectării cerinței «
244 termenului rezonabil
245 » al procedurii civile și că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului o sumă determinată pentru cheltuieli de judecată, nu pot să subscriu deciziei de a acorda de asemenea un prejudiciu moral din mai multe motive.
246 În toate cele 133 de cereri provenind din Benevento și examinate de Cameră este vorba despre situații similare: reclamanții care au depus recursuri în fața judecătoriei din Benevento, acționând în calitate de judecător de muncă, au solicitat recunoașterea dreptului lor la plata indemnizațiilor datorate cu titlu, fie de concediu parental, fie de pensie de invalid civil, fie de ajutor pentru o persoană la domiciliu, etc. În ciuda procedurilor destul de lungi, anumiți reclamanți au obținut satisfacerea cererilor lor înainte ca Curtea să se pronunțe asupra cazurilor lor. Așadar Curtea ar fi putut constata că articolul 41 din Convenție nu era decât parțial aplicabil, sau ar fi putut respinge, ca în cauza
247 Natalina De
248 Rosa
249 împotriva Italiei
250 (nr.
251 51123/99) care face parte din cele 133 de cereri în cauză, cererile de satisfacție echitabilă. Or, Curtea a preferat să raționeze în termeni de «
252 acumulare a încălcărilor cerinței termenului rezonabil
253 » în Italia, constituind «
254 o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 §1
255 », poate ținând cont de faptul că cererile au fost depuse înainte de intrarea în vigoare a legii Pinto.
256 În mai multe alte cauze Curtea a constatat încălcări mult mai grave ale articolului 6 §1 în cadrul unei proceduri penale (a se vedea,
257 mutatis mutandis,
258 Daktaras împotriva Lituaniei, nr.
259 42095/98, din 10 octombrie 2000
260 ; Riepan împotriva Austriei, nr.
261 35115/97, hotărârea din 14 noiembrie 2000), dar a respins cererea de satisfacție pentru prejudiciu moral, acordând totuși sume importante pentru cheltuieli de judecată. Numai notând odată cu constatarea încălcării articolelor 6 § 1
262 și 1 din Protocolul nr. 1 că «
263 refuzul persistent al autorităților de a plăti suma datorată a provocat la reclamant angoasă și tensiune
264 » (Georgiadis împotriva Greciei, nr.
265 41209/98, §
266 39) Curtea a acordat un prejudiciu moral cu acest titlu.
267 În opinia mea, Curtea ar fi trebuit să reducă, ba chiar să respingă, în anumite cazuri, prejudiciile morale, sau să motiveze mai mult raționamentul. Am votat deci împotriva acestei părți a dispozitivului hotărârilor.
268 1.
269 Rectificat la 12 septembrie 2002. Textul anterior era «
270 …să plătească reclamantului…
271 ».