CtEDO 28.02.2002 Auto

AFFAIRE SIMONE ET PONTILLO c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
28.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE SIMONE ET PONTILLO c. ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul de procedură al Curții printr-o hotărâre pronunțată la 3 octombrie 2002 STRASBURG 28 februarie 2002 DEFINITIVF 28/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. În cauza Simone și Pontillo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Tulkens, mm. L. Ferrari Bravo Bonello Lorenzen mei Vajio Bototarova judecători, și de domnul Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 ianuarie 2002, Rend . PROCEDURA DE INIȚIERE A PROCEDURII se află într-o cerere formulată împotriva Republicii Italiene, printre care și resortisanți italieni, dl Leopoldo Crescenzo Simone și dl Angela Maria Pontillo, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 30 octombrie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Libertățile Fundamentale). Cererea a fost înregistrată la 23 noiembrie 1999 sub numărul de dosar 52831/99. Reclamanții sunt reprezentați de dl Forgione, avocat în Solopaca (Benevent). Guvernul italian (atlectorul este reprezentat de agentul său, M. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 15 februarie 2001 DE FAPT La 29 iunie 1993, reclamanții, fiecare separat, au depus o acțiune în fața instanței judecătorești din Benevent, în funcție de funcția de judecător al muncii, în vederea obținerii unui ordin de plată pentru indemnizațiile datorate, cu titlu de asistență pentru persoanele cu handicap, de către unitatea Sanitară Locală (U.S.L.). Judecătorul va elibera ordinul respectiv printr-o decizie din 20 iunie 1994. La 26 septembrie 1994, recurentele au notat Băncii Romei, terță parte-garant, operațiunile de confiscare-recuperare a creanțelor și, în acest scop, au acționat înaintea instanței judecătorești din Guardia Sanframondi (Benevent). La 21 decembrie 1994, banca, fiind constituită în procedură, a declarat că aceste creanțe erau insesibile. Instanții au obiectat la această declarație și l-au judecat la cererea lor, au dispus prezentarea documentelor probatorii și au retrimis la tribunal la 25 ianuarie 1995. Această audiere a fost consacrată dezbaterilor dintre părțile la sfârșitul cărora judecătorul și-a rezervat decizia până la 6 februarie 1995. În ziua următoare, judecătorul s-a declarat incompetent rațional Materiae Apoi, la 6 mai 1995, reclamanții au atribuit fiecăreia dintre părți o perioadă de timp pentru a prelua cauza în fața instanței competente din Benevent. și 25 septembrie 1995. În aceste zile, judecătorul, la cererea reclamanților, a dat în judecată la 15 martie 1996. În ziua următoare, Banca l-a informat pe judecător că titlurile executorii care servesc drept temei pentru cererile reclamanților fuseseră anulate printr-o hotărâre a instanței sesizate cu un apel interjudiciat de către U.S.L. invocând excepția din incompetență a judecătorului. La cererea părților, judecătorul a stabilit la data de 16 decembrie 1997 data la care s-a prezentat concluziile la 18 octombrie 1996. La sfârșitul acestei ședințe, judecătorul, care a acceptat cererea părților, a fixat la data de 16 decembrie 1997 termenul limită pentru pledoariile în litigiu. În ziua următoare, la cererea părților, tribunalul a rejudecat ședința la data de 2 mai 2000. Legea privind sezioni stralcio Întrucât a intrat în vigoare, președintele Tribunalului a atribuit cauza colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea celor mai vechi cazuri (sezioni stralcio) și a stabilit o ședință la 18 februarie 1999. Între timp, la 9 iunie 1998, recurentele reușiseră să ajungă la un acord amiabil cu o bancă neparticipantă la acest regulament, iar la 18 februarie 1999, judecătorul a stabilit o audiere la 20 septembrie 2001 pentru a permite părților să ajungă la o soluționare amiabilă. 10. Cu toate acestea, la 4 martie 2000, președintele tribunalului a retrimis cauza Sine die fault de sala de judecată disponibilă. 11. La 30 mai 2000, în conformitate cu Legea nr. 276 din 22 iulie 1997, președintele tribunalului a numit un judecător onorific ( PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 12. Reclamanții susțin că durata procedurii nu a respectat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) (13). Prin urmare, aceasta a durat mai mult de șapte ani și patru luni pentru o instanță. 16. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).17. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Fiecare reclamant solicită 25 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 20. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 8 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. Comisioanele și cheltuielile de judecată 21. Solicită, de asemenea, 8 850 620 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 22. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă 750 EUR fiecărui solicitant. Interese moratorii 23. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % l an. Prin aceste motive, Curtea a spus, cu șase voturi împotriva uneia, că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A spus, cu șase voturi împotriva uneia, că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale și 750 EUR (șapte sute cincizeci EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plata în unanimitate a cererilor de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 februarie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la persoana separată a dlui Ferrari Bravo. C.L.R. E.F. OINFORMAȚIE DIRIDENTĂ DE dl JUDECĂTOR FERRARI BRAVO Regret că trebuie să mă despart de colegii mei în cele 133 de cazuri judecate astăzi, dar cred că măsura este completă și că nu mai putem tăcea. În toate aceste cazuri Curtea, bazându-ne pe hotărârea Bottazzi c. Italia [GC], n 34884/97, CEDH 1999-V) proclamă că în Italia există o practică contrară Convenției care rezultă dintr-o acumulare de glazură Or, este foarte posibil ca acest lucru să fie adevărat, dar trebuie să vedem, de la caz la caz, care erau circumstanțele cauzei, lucru pe care Curtea, copleșită de o avalanșă de cereri italiene, nu îl mai face. Acest lucru poate fi de înțeles, dar nu este corect. Să vedem pe scurt de ce. Mi s-a atras atenția, recunosc, faptul că afacerile de astăzi proveneau, toate, din aceeași circumscripție, în timp ce în alte locuri dispoziția incriminată (art. 6 mai 1) nu ridicase mișcări similare. Trebuia să se tragă concluzia că numai în acel loc lipsea justiția? Nu mi s-a părut așa. La o privire mai bună și luând, de exemplu, cauza Mario Francesco Palmieri c. Italia (solicitarea nr. 51022/99), în măsura în care se poate face o idee în judecăți atât de sintetice, se vede că procesul a început la o dată (la 6 decembrie 1994, data notificării, presupun), după care prima ședință a fost stabilită aproape patru ani mai târziu, apoi a fost exmatriculată cu câteva luni până la 4 februarie 1999 (înseamnă la inițiativa grefei instanței), fără ca nimeni să nu protesteze. În acel moment cazul a fost rezolvat deoarece la 15 decembrie 1998 părțile la procesul național au ajuns la o soluție amiabilă. Dar a mai durat ceva până când judecătorul a observat că nu mai există o dispută între părți: 15 noiembrie 1999, sfârșitul activității A existat vreo pagubă pentru reclamant? În opinia mea, nu a existat nici o activitate tehnică pentru proces. ? Nu, deloc, cu excepția, poate, a celor câteva linii de activitate (repetate probabil în alte cauze). În cazul în care este deci prejudiciul moral (!) pe care reclamantul solicită de către avocatul său din Strasbourgul italian de 25 000 000 de lire (cu aproximativ 12 700 de euro) și de 8 850 620 de lire italiene de cheltuieli (care?). Curtea, desigur, nu acceptă tot ce a cerut reclamantul, însă îi oferă un cadou frumos de 5 000 EUR ca prejudiciu moral și de 1500 EUR pentru procedură (care?) în fața Curții înseși. În ce buzunare vor merge aceste sume, aș dori să știu. Sper că vor fi ale reclamantului. Același lucru se întâmplă, mutatis mutandis , pentru marea majoritate a celorlalte hotărâri. Dar, în cele din urmă, ce ar trebui să facă legiuitorul italian pentru a-și spăla păcatele Probabil, în visele anumitor judecători ai Curții, ar trebui să ajungem la un proces civil ultra-rapid, care s-ar încheia în câteva luni, poate fără un grad de recurs, sau fără un al treilea grad în Casație. Dar, cel mai probabil, acest lucru ar ridica un toll de avocați italieni mult mai grave decât hotărârile de condamnare a Curții. În plus, avem dreptul de a impune Italiei o viziune asupra procesului civil care poate exista în unele țări din Europa de Nord, dar nu în alte țări, în care procesul este atât de scump, încât este vorba doar despre chestiuni de mare importanță? Cred că cel mai bun lucru ar fi să raportăm această situație Comitetului miniștrilor Consiliului Europei în vederea unei evaluări politice a situației, altfel s-ar putea să ajungem într-o direcție care, regret, mi se pare o cale fără ieșire.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-10-03
0,99
AFFAIRE SIMONE ET PONTILLO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE SIMONE ET PONTILLO c. ITALIE ( Requête n° 52831/99 ) ARRÊT (révision) STRASBOURG 3 octobre 2002 (révisé par décision du 12 septembre 2002) DÉFINITIF 03/01/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions défin
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE CIMMINO ET AUTRES c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE CIMMINO ET AUTRES c. ITALIE (Requête n° 52815/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
CtEDO 2002-02-28
0,96
AFFAIRE PETRILLO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE PETRILLO c. ITALIE (Requête n° 51025/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2002-02-28
0,96
AFFAIRE VITELLI c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE VITELLI c. ITALIE (Requête n° 51028/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2002-02-28
0,96
AFFAIRE TANZILLO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE TANZILLO c. ITALIE (Requête n° 52839/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
Sursă