AFFAIRE CERBO ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

28.02.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE CERBO ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

În conformitate cu art. 81 din Regulamentul de procedură al Curții la 27 iunie 2002 STRASBURG 28 februarie 2002 În cauza Cerbo și alții c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens dnii Ferrari Bravo, Lorenzen Dl Vajić dnii Levits Kovler judecători și dl E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 ianuarie 2002, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și inclusiv cetățeni italieni, dle Mes. Concettina Cerbo și Vincenzina Barbato [Rectectificat la 27 iunie 2002. Numele recurentei M Barbato a fost modificat (din Virginia până în Vincenzina) ] și domnul Vincenzo Guarnieri și domnul Enzo Mario Di Gioia (i) La 30 octombrie 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în conformitate cu art. 23 din Convenția pentru Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la 23 noiembrie 1999 sub numărul de dosar 52835/99. Candidații sunt reprezentați de S. Forgione, avocat la Solopaca (Benevent). guvernul italian ( a fost reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 15 februarie 2001. La 25 iunie 1993, reclamanții au depus, fiecare separat, o acțiune în fața judecătorului de judecată din Benevent, în funcție de funcția de judecător al muncii, în vederea obținerii unui ordin de plată pentru indemnizațiile datorate, în temeiul asistenței pentru persoanele cu handicap, de către Unitatea Sanitară Locală (U.S.L). Judecătorul eliberează ordinul respectiv printr-o decizie din 20 iunie 1994. La 26 septembrie 1994, reclamanții au notat Băncii Romei, o treime-garant, faptele de sechestru-hotărâre, și, în acest scop, au susținut acest lucru în fața judecătorului de judecată de la Guardia Sanframondi (Benevent). În decembrie 1994, banca, fiind constituită în procedură, a declarat că aceste creanțe erau insesizabile. Reclamanții s-au opus acestei declarații, iar judecătorul, la cererea acestora, a ordonat prezentarea documentelor probatorii și a retrimis ședința la 25 ianuarie 1995. Această ședință a fost consacrată dezbaterilor părților la sfârșitul căreia judecătorul și-a rezervat decizia până la 6 ianuarie 1995. La data respectivă, judecătorul s-a declarat incompetent în materie de rație și a stabilit un termen limită pentru părțile implicate pentru a prelua cazul în fața instanței competente din Benevent. La 6 mai 1995, reclamanții au atribuit fiecare, separat, Banca și U.S.L. în fața Tribunalului din Benevent, pentru a constata obligațiile celui de-al treilea garant (adertamento dell'obbligo del terzo) Prima ședință stabilită la 28 septembrie 1996 a fost trimisă din oficiu la 3 octombrie 1996. În ziua respectivă, la cererea părților, judecătorul a retrimis ședința la 7 noiembrie 1996, pentru a permite admiterea mijloacelor de probă. În ziua următoare, judecătorul, care a primit cererea părților, a fixat ședința pentru prezentarea concluziilor la 27 martie 1997. În acea zi, Banca l-a informat pe judecător că titlurile executorii care stau la baza procedurii fuseseră anulate printr-o hotărâre a instanței sesizate cu apelul formulat de U.S.L. invocând excepția de incompetență a judecătorului. În această privință, Banca a ridicat imposibilitatea ca reclamanții să își exercite dreptul la continuarea procedurii. Judecătorul, la cererea părților, a stabilit ședința de pledoarii la 7 decembrie 1998. Legea privind sezioni stralcio a intrat în vigoare, președintele Tribunalului a atribuit cazul colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea celor mai vechi cazuri (sezioni stralcio) și a stabilit o ședință la 9 februarie 1999. Între timp, la 9 iunie 1998, recurenta a ajuns la o soluționare amiabilă cu U.S.L. Banca nu a luat parte la acest regulament, iar procedura a continuat pentru ca judecătorul să nu se pronunțe în privința lichidării cheltuielilor de judecată. La 9 februarie 1999, judecătorul a stabilit o audiere la 18 septembrie 2000 pentru a permite părților să ajungă la o soluționare amiabilă. 10. Cu toate acestea, la 4 martie 2000, președintele Tribunalului a retrimis cauza Sine die din lipsa unei săli de ședințe disponibile. 11. La 30 mai 2000, în temeiul Legii nr. 276 din 22 iulie 1997, președintele tribunalului a numit un judecător onorific (inclusiv Giudice Onorario Agregato) al cauzei; la 22 mai 2001 acesta din urmă a stabilit o audiere la 15 octombrie 2002. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 12. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai puțin decât cel prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Guvernul se opune acestei teze. 14. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 26 septembrie 1994 și procedura este încă în curs de desfășurare până în prezent. 15. Prin urmare, aceasta a durat mai mult de șapte ani și patru luni pentru o instanță. 16. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 34884/97, § 22, CEDO 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări ale cerinței de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).17. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Fiecare reclamant solicită 25 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 20. Curtea consideră că fiecărui reclamant trebuie să i se acorde 8 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă 375 EUR fiecărui solicitant. Interese moratorii 23. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % l an. Prin aceste motive, Curtea spune, cu șase voturi împotrivă una, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Spune, cu cinci voturi la doi, că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale și 375 EUR (trei sute șaptezeci și cinci de mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge, în unanimitate, cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 februarie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din regulament, expunerea următoarelor opinii separate - opinie disidentă a dlui Ferrari Bravo - Opinie parțial dizidentă a dlui Kovler. CLR E.F. OPINION DISȘIDENTE DE dl JUDECĂTOR FERRARI BRAVO Regret că trebuie să mă disociez de colegii mei în cele 133 de cazuri judecate astăzi, dar cred că măsura este completă și că nu mai putem tăcea. În toate aceste cazuri Curtea, pe baza hotărârii Bottazzi c. Italia [GC], 34884/97, CEDO 1999-V) proclamă că în Italia există o practică contrară Convenției care rezultă dintr-o acumulare de țevi de țesător la cerința ca cauza să fie ascultată într-un termen rezonabil. Or, este foarte posibil ca acest lucru să fie adevărat, dar trebuie să vedem, de la caz la caz, care au fost circumstanțele cazului, lucru pe care Curtea, copleșită de o avalanșă de cereri italiene, nu mai face. Acest lucru poate fi de înțeles, dar nu este corect. Să vedem pe scurt de ce. Mi s-a atras atenția, recunosc, faptul că toate cazurile decise astăzi provin din aceeași circumscripție, în timp ce în alte locuri dispoziția incriminată [art. 6 alineatul (1) ] nu ridicase mișcări similare. La o privire mai bună și luând, de exemplu, cazul Mario Francesco Palmieri c. Italia (solicitarea nr. 51022/99), în măsura în care se poate face o idee în judecăți atât de sintetice, se constată că procesul a început la o dată (la 6 decembrie 1994, data notificării, presupun), după care prima ședință a fost stabilită aproape patru ani mai târziu, apoi exmatriculată cu câteva luni până la 4 februarie 1999 (am presupus la inițiativa grefei instanței) fără ca nimeni să nu protesteze. În acel moment, cazul fusese rezolvat deoarece, la 15 decembrie 1998, părțile la procesul național au ajuns la o soluție amiabilă. Dar a mai fost nevoie de ceva timp pentru ca judecătorul să constate că nu mai exista nicio dispută între părți: 15 noiembrie 1999, sfârșitul activității A fost o pagubă pentru reclamant? Nu cred că a existat vreo activitate tehnică pentru proces. ? Nu deloc, cu excepția, poate, a celor câteva linii ale exploatării (repetate probabil în alte cauze). Unde este, prin urmare, prejudiciul moral (!) pe care reclamantul solicită de către avocatul său Strasbourgez 25 000 000 de lire italiene (acum aproximativ 12 700 EUR) și 8 850 620 lire italiene de cheltuieli (care?). Curtea, desigur, nu acceptă tot ce a cerut reclamantul, însă îi oferă un cadou frumos de 5 000 EUR ca prejudiciu moral și de 1500 EUR pentru procedură (care?) în fața Curții înseși. În ce buzunare vor merge aceste sume, aș dori să știu. Sper că vor fi ale reclamantului. Același lucru se întâmplă, mutatis mutandis. , pentru marea majoritate a celorlalte hotărâri, dar, în final, ce ar trebui să facă legiuitorul italian pentru a-și spăla păcatele Probabil, în visele anumitor judecători ai Curții, ar trebui să ajungem la un proces civil ultrarapid, care s-ar încheia în câteva luni, poate fără un grad de apel, sau fără un al treilea grad în Casație. Dar, cel mai probabil, acest lucru ar ridica un toll de avocați italieni mult mai grave decât hotărârile de condamnare a Curții. În plus, avem dreptul de a impune Italiei o viziune asupra procesului civil care poate exista în unele țări din Europa de Nord, dar nu în alte țări, în care procesul este atât de scump, încât este folosit doar în cazuri de mare importanță? Cred că cel mai bun lucru ar fi să raportăm această situație Comitetului miniștrilor Consiliului Europei în vederea unei evaluări politice a situației, altfel s-ar putea să începem pe o cale care, regret, mi se pare o cale fără ieșire. În timp ce împărtășesc opinia majorității Camerei că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din cauza nerespectării cerinței de termen rezonabil a procedurii civile și că statul pârât trebuie să plătească reclamantului o sumă determinată pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, nu pot subscrie la decizia de a aloca, de asemenea, daune morale din mai multe motive. În toate cele 133 de cereri din Benevent și examinate de Cameră, acestea sunt situații similare: reclamanții(e) care au depus acțiuni în fața judecătorului instanței din Benevent, care funcționează ca judecător de muncă, au solicitat recunoașterea dreptului lor la plata indemnizațiilor datorate în temeiul dreptului, fie al unui concediu parental, fie al unei pensii de invalid civil, fie al unui ajutor pentru o persoană la domiciliu etc. În pofida procedurilor destul de lungi, unii solicitanți au obținut satisfacția cererilor lor înainte ca Curtea să se pronunțe asupra cazurilor lor. Prin urmare, Curtea ar fi putut constata că art. 41 din Convenție era doar parțial aplicabil, sau ar fi respins, ca în cauza Natalina De Rosac. Italia 51123/99) care face parte din cele 133 de cereri în cauză, cererile de satisfacție echitabilă. Or, Curtea a preferat să raționeze în ceea ce privește acumularea de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil în Italia care constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1) În mai multe alte cazuri, Curtea a constatat încălcări mult mai grave ale articolului 6 alineatul (1) în cadrul unei proceduri penale (a se vedea mutatis mutandis Daktaras c. Lituania, nr 4990/98, din 10 octombrie 2000; Riepan c. Austria, 35115/97, Hotărârea din 14 noiembrie 2000), dar a respins cererea de satisfacție pentru daune morale, în timp ce aloca sume importante pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Doar prin notarea cu constatarea încălcării articolelor 6 alineatul (1) și 1 din Protocolul nr. 1 că În opinia mea, Curtea ar fi trebuit să reducă sau chiar să respingă, în anumite cazuri, prejudiciile morale sau să motiveze mai mult raționamentul. Prin urmare, am votat împotriva acestei părți a sistemului de hotărâri.