CtEDO 20.06.2002 Auto

AFFAIRE MEHMET TASDEMIR c. TURQUIE (n° 2)

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
20.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de P1-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE MEHMET TASDEMIR c. TURQUIE (n° 2) (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

În cazul Mehmet Taschdemir (nr. 2), această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Mehmet Tașdemir (nr. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători F. Gölcüklü judecător ad hoc, și din domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 mai 2002, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 20158/92) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Mehmet Tașdemir ( Kazom Berzeg, avocat în Baroul Ankara. Guvernul turc (atmosfera) este reprezentat de agentul său, Tugay Uluçevik. Cererea are ca obiect obținerea unei decizii privind dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cererea a fost transmisă Curții la data de 1 noiembrie. 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 28 martie 2000, camera l-a desemnat pe domnul Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc (articolele 2 din Convenție și 1 din Regulamentul de procedură). Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fond (art. 1 din Regulamentul de procedură). Reprezentantul reclamantului a solicitat Curții să unească diferitele cereri depuse de același solicitant. Curtea, având în vedere că fiecare cerere ridică probleme juridice de natură diferită, a respins această cerere. În noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR ESPÈCE 10. Reclamantul, resortisant turc, avea reședința, la momentul faptelor, în satul Düzce (la Vezirköprü, Samsun). În mai 1987, Administrația Națională a Apelor (Devlet Su O indemnizație de expropriere stabilită de o comisie de experți din cadrul SDS a fost plătită reclamantului la data exproprierii. 13. Reclamantul, în dezacord cu suma plătită de SDS, a introdus, încă din mai 1987, o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Vezirköprü. 14. Tribunalul a dispus două expertize la fața locului pentru a evalua exactitatea sumei stabilite de administrația expropriantă. 15. Tribunalul a acordat reclamantului o indemnizație suplimentară de expropriere care era însoțită de dobânzi moratoriu simple la rata legală de 30 % pe an care urma să fie calculată începând cu data cedării terenurilor către DS Administrația s-a pronunțat împotriva hotărârii Tribunalului de Mare Instanță care a stabilit completarea indemnizației. Reclamantul a solicitat Curții de Casație să aprobe această hotărâre și să aprobe suma stabilită de instanța de mari instanțe. 17. Curtea de Casație a confirmat hotărârea în decembrie 1991. 18. DIS a plătit reclamantului această indemnizație suplimentară de expropriere plus 30 % dobândă moratoriu simplă calculată până la momentul plății sumei menționate, în timp ce inflația din Turcia în acea perioadă atingea 67% pe an. 19. Detaliile sunt prezentate în tabelul de mai jos Suma plătită reclamantului de administrație înainte de a lua în posesie terenul (în LT) Data sesizării instanțelor interne Valoarea despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne (în LT) Data plății despăgubirii suplimentare Valoarea despăgubirii suplimentare plătite reclamantului de către administrație plus 30 % dobândă moratorie (în LT) Valoarea reală a indemnizației suplimentare în momentul plății majorate în funcție de rata inflației de 67% (în LT) Rata de despăgubire în raport cu valoarea reală a terenurilor expropriate 3 964 400 27/05/1987 2 454 918 14/07/1993 6 904 918 56 463 114 66% II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNĂ PERTINENTĂ Constituția 20. În partea sa relevantă, art. 46 din Constituție, referitor la exproprieri, prevede: (...) Indemnizația de expropriere va fi plătită la vedere și în numerar. (...) În cazul în care legea permite plăți la termen (...), fracțiunea care nu a fost plătită la vedere va fi însoțită de dobânzi moratoriu la rata maximă prevăzută pentru datoriile statului (...) Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 21. În temeiul Legii nr. 3095, rata dobânzii moratorii datorate pentru întârzierea decontării datoriilor statului era de 30% pe an la momentul faptelor. 22. În aceeași perioadă, rata dobânzii moratorii aplicabilă creanțelor statului era de 7 % pe lună, adică 84% pe an (art. 51 din Legea nr. 6183 privind recuperarea creanțelor statului și hotărârea nr. 89/14915 a Consiliului de Miniștri). În cazul în care prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânda de întârziere a zilelor de întârziere și debitorul nu poate demonstra că creditorul a comis o greșeală, despăgubirea prejudiciului este suportată de debitor. Dacă prejudiciul suplimentar poate fi estimat imediat, judecătorul poate stabili suma în momentul în care ia o decizie pe fond. Jurisprudența Curții de Casație 24. La 3 iunie 1991, a cincea cameră civilă a Curții de Casație, competentă în materie de indemnizații de expropriere, s-a pronunțat în următoarele cuvinte: Întrucât calea de executare forțată permite creditorului să solicite ce i se datorează, plus dobânda, acesta din urmă nu are dreptul de a solicita o altă compensație cu titlu de despăgubire; prin urmare, decizia care face obiectul cererii creditorului, pe motiv că rata inflației era ridicată, se dovedește a fi nefondată (...) La 23 februarie 1994 (hotărârea E: 1993/5-600, K: 1994/80), Adunarea Plenară a Curții de Casație a hotărât astfel: Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare în timp ce inflația în țară era mare, cu o rată care depășea cu mult 30%. Cu toate acestea, legiuitorul a dorit ca rata dobânzii moratorii să fie de 30%. Din acest motiv, în cauza examinată, nu este în conformitate cu dreptul, invocând dobânzile aferente depozitelor bancare, de a depăși dobânda compusă din 30% printr-o cale decolită. 26. La 19 iunie 1996, Adunarea Plenară a Curții de Casație, ascutând problema aplicabilității articolului 105 din Codul obligațiunilor, s-a pronunțat în acest sens. [...] rata dobânzii prevăzută de Legea nr. 3095 (...) este o indemnizație forfetară care acoperă daunele fără a fi necesară demonstrarea acestora (...). Având în vedere că rata dobânzii moratorii (prejudiciul cauzat de întârzierea efectuării plății) este stabilită prin lege, luând în considerare problemele economice (inflația, scăderea valorii monetare (...)) în care se află țara, nu este posibil să se prezinte aceleași elemente (inflația, scăderea valorii monetare (...)) ca dovezi evidente ale prejudiciului suplimentar menționat la art. 105 din Codul obligațiunilor, nici să se afirme că dezavantajele rezultate constituie prejudiciul real suferit. În caz contrar, constatarea legiuitorului că contrapartida acestor dezavantaje ar fi de 30% nu ar mai avea niciun sens. Atunci când legiuitorul, luând în considerare toate problemele economice, a stabilit, în temeiul puterii legislative pe care i-a conferit-o Constituția, rata despăgubirii prejudiciului cauzat de aceste probleme, nu se poate accepta că prejudiciul care trebuie remediat nu se ridică la 30%, ci la 60 sau 70%, pe motiv implicit că această apreciere [a legiuitorului] s-ar dovedi nefondată. Este evident că inflația care se face simțită în mod substanțial în condițiile economice actuale ale țării noastre, depășește [rata de] 30% prevăzută de (...) legea nr. 3095 și că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a unei soluții întârziate rămâne neacoperit. Cu toate acestea, acest prejudiciu depășește rata de 30 % stabilit de legiuitor nu este cel menționat la art. 105 din Codul obligațiunilor (...). În cazul în care legiuitorul, în conformitate cu puterea sa legislativă, a considerat că prejudiciul menționat se va ridica la 30%, creșterea acestuia la rate mai ridicate printr-o hotărâre judecătorească, pe motiv că inflația depășește 30%, ar constitui o depășire a competenței (...) Date economice 27. În iulie 1993, cursul mediu al dolarului american (USD) a fost, conform cursurilor de schimb aplicate de Banca Centrală a Turciei, de 11 531 LT. 28. Efectele inflației în Turcia sunt indicate pe indicii prețurilor cu amănuntul publicate de Institutul de Statistică al Statului. Pe baza listei relevante, luând în considerare cifra 100 ca indice de bază pentru luna mai 1987 (perioada în care titlul de proprietate asupra terenurilor expropriate a fost transferat administrației - punctul 19 de mai sus), indicele inflației în luna iulie 1993 atinge cifra ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 29. Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a suplimentului de indemnizație obținut după patru ani de proceduri judiciare și cu o întârziere de plată datorată administrației, în special din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. El susține că a suferit o pierdere datorată deprecierii monetare puternice în această perioadă. În cele din urmă, deplânge absența în dreptul turc a dispozițiilor care permit executarea forțată a datoriilor statului față de particulari. El invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 30. Guvernul își exprimă dezacordul. Acesta reamintește că statul și-a plătit despăgubirea reclamantului înainte de a lua în posesie terenul, precum și indemnizația suplimentară plus 30% dobândă, după decizia Curții de Casație (punctul 19 de mai sus). Presupunând chiar că această sumă nu ține seama de inflație, se bazează pe jurisprudența Curții: dacă indemnizațiile sunt în mod rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților confiscate, condițiile enunțate în art. 1 din Protocolul nr. Acest lucru este valabil în special atunci când este vorba despre proiecte de mare anvergură care aduc beneficii pentru mii de persoane; recunoașterea unei obligații de despăgubire integrală în sarcina statului l-ar împiedica pe acesta în realizarea unor astfel de proiecte. În plus, reclamantul nu poate pretinde, în acest caz, că a suportat o sarcină specială și exorbitantă În cele din urmă, guvernul are o mare marjă de apreciere în stabilirea și aplicarea ratelor dobânzii care ar face parte integrantă din politica sa privind crearea și buna gestionare a serviciilor publice. Cu toate acestea, rata ridicată a dobânzii percepută asupra creanțelor statului este menită să asigure că funcționarea serviciilor publice nu este întreruptă și constituie, de asemenea, un fel de impozitare indirectă, stabilită în mod deliberat de legiuitor în exercitarea competențelor sale. 32. Reclamantul susține că nu contestă actul de expropriere, ca atare, ci se opune modalităților de plată a despăgubirii de expropriere. Acesta subliniază că obiecțiunile sale se referă nu numai la întârzierea administrației de a plăti indemnizația suplimentară stabilită de Tribunalul de Mare Instanță, ci și, în principal, la prejudiciile suferite în perioada cuprinsă între sesizarea instanței respective și primirea sumei în cauză. Reamintind că plata a avut loc la mai mult de șase ani de la exproprierea terenurilor sale, reclamantul susține că consecințele acestei întârzieri, combinate cu deprecierea monetară puternică din țară, au generat un dezechilibru nejustificat între interesele sale personale și interesul public care a motivat măsurile de expropriere în cauză. 33. Curtea observă că reclamantului, expropriat de terenurile sale, i s-a recunoscut o indemnizaie care i-a fost plătită la data exproprierii (punctul 19 de mai sus), și că instanei de mari instane i s-a acordat apoi o indemnizaie suplimentară cu dobânzi moratorii la rata de 30 % pe an începând cu această dată (punctul 19 de mai sus). Cu toate acestea, în iulie 1993 SDS a plătit despăgubiri suplimentare la mai mult de șase ani de la sesizarea instanțelor și la aproximativ nouăsprezece luni de la decizia Curții de Casație. 34. Având în vedere cauza în ansamblu, Curtea constată în primul rând că litigiul se referă la rata de despăgubire care nu era suficientă din cauza insuficienței dobânzilor moratorii aplicate la indemnizația suplimentară în cursul perioadei de șase ani, perioada de la sesizarea Tribunalului de Mare Instanță la plata efectivă a sumei stabilite de acesta din urmă (a se vedea, pentru rata de despăgubire) punctul 19 de mai sus). 35. În această privință, Curtea a considerat deja că caracterul adecvat al unei despăgubiri ar scădea în cazul în care plata acestuia ar ignora elemente susceptibile de a reduce valoarea acestora, cum ar fi scurgerea unui interval de timp care nu poate fi considerat rezonabil (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 aprilie 2001). În decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 90, § 82). O întârziere anormal de lungă în plata unei indemnizații în domeniul exproprierii are drept consecință agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate și plasarea acesteia într-o situație de incertitudine, mai ales dacă se ține seama de deprecierea monetară a anumitor state (a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Cu privire la cauza în ansamblu, Curtea constată că situația de care se plânge reclamantul ține de respectul pentru bunurile sale 2680 și următoarele), aceasta trebuie să analizeze dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și imperativele drepturilor fundamentale ale individului; prin urmare, trebuie luate în considerare modalitățile de despăgubire prevăzute de legislația națională și modul în care acestea au fost aplicate în cazul reclamantului (hotărârea Lithgow și alte c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 50 alin. 120). 37. În cazul de față, Curtea constată că valoarea despăgubirii suplimentare cu un interes moratoriu simplu de 30 % pe an a fost plătită persoanei interesate în iulie 1993, adică la mai mult de șase ani de la sesizarea instanțelor judecătorești și la aproximativ nouăsprezece luni de la decizia Curții de Casație, în timp ce inflația din Turcia în acea perioadă atingea, în medie, 67% pe an. 38. Este de necontestat că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este cauzată numai de deficiențele administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care s-a adăugat exproprierii bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 39. În concluzie, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 II privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Reclamantul se plânge, de asemenea, că durata procedurilor în fața instanței menționate a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. 41. Având în vedere concluzia formulată la punctele 32-34 de mai sus, Curtea nu consideră că este necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva acestei dispoziții. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 42. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit atât pentru pierderea pecuniară suferită ca urmare a plății întârziate a despăgubirii suplimentare de expropriere, cât și pentru prejudiciile rezultate din întârzierea stabilirii acesteia în fața instanțelor naționale și solicită Curții să îi acorde o sumă în dolari americani. De asemenea, solicită repararea prejudiciului moral suferit. 44. Guvernul nu se pronunță. 45. Conform metodei adoptate deja în Hotărârea Aka (a se vedea Hotărârea Aka citată anterior, p. 2683 alineatul 55), Curtea consideră că, pentru a evalua prejudiciile materiale suferite de solicitant, trebuie să se ia în considerare diferența dintre suma plătită efectiv reclamantului în iulie 1993 și cea pe care ar fi primit-o dacă indemnizația suplimentară ar fi fost ajustată pentru a ține seama de eroziunea monetară de la data sesizării instanței de mari instanțe (punctul 34-36 de mai sus). 46. Curtea decide să acorde reclamantului o indemnizație de 5 000 EUR (EUR), care să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului. 47. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea arată că reclamantul a fost deja compensat pentru prejudiciile morale cauzate de exproprierile Alt Reclamantul solicită 8 000 de dolari americani pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată legate de procedurile naționale și de cele ale convenției și nu furnizează documente justificative. 49. Guvernul nu se pronunță. 50. În lumina criteriilor prevăzute de jurisprudență, Curtea judecă în echitate că trebuie acordată reclamantului o sumă de 300 EUR. Interese moratoriu 51. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 4,26% pe an. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1; A declarat că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție; Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, plus orice sume care pot fi datorate ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile la data plății, care trebuie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului: i. 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru repararea prejudiciului material; ii. 300 EUR (trei sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 4,26% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 iunie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-04-10
0,98
AFFAIRE MEHMET TASDEMIR c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MEHMET TAŞDEMİR c. TURQUIE ( Requête n° 19306/92 ) ARRÊT STRASBOURG 10 avril 2001 DÉFINITIF 10/07/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
CtEDO 2001-09-18
0,98
AFFAIRE IBRAHIM TASDEMIR c. TURQUIE (N° 2)
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE İBRAHİM TAŞDEMİR c. TURQUIE (N° 2) (Requête n° 19692/92) ARRÊT STRASBOURG 18 septembre 2001 DÉFINITIF 18/12/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peu
CtEDO 2001-09-18
0,97
AFFAIRE ZEKERIYA TASDEMIR c. TURQUIE (N° 2)
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE ZEKERİYA TAŞDEMİR c. TURQUIE (N° 2) (Requête n° 19694/92) ARRÊT STRASBOURG 18 septembre 2001 DÉFINITIF 18/12/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il pe
CtEDO 2002-10-10
0,97
AFFAIRE MEHMET CELEBI c. TURQUIE (n° 3)
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MEHMET ÇELEBİ c. TURQUIE (n o 3) (Requête n o 20139/92) ARRÊT STRASBOURG 10 octobre 2002 DÉFINITIF 10/01/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut
CtEDO 2001-09-18
0,97
AFFAIRE MAHIR TASDEMIR c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MAHİR TAŞDEMİR c. TURQUIE (Requête n° 20157/92) ARRÊT STRASBOURG 18 septembre 2001 DÉFINITIF 18/12/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
Sursă