GOUTSIA et AUTRES contre la GRECE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 72983/01 prezentate de Marianthi GOUTSIA și de alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 29 august 2002 într-o cameră compusă din Tulkens președintele C.L Rozakis Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători dnii E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iunie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, cei nouăsprezece reclamanți, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți greci, angajați ai l Tzouvelopoulou, avocați în Baroul Dahé. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 4 decembrie 1991, reclamanții au sesizat instanța administrativă cu privire la o cerere de condamnare din partea IIKA de a le plăti o primă din salariul lor. La 23 iulie 1993, tribunalul a acceptat cererea reclamanților și l-a condamnat pe IqA să le plătească sume cuprinse între 24 030 și 187 434 drachmes (judecatul nr. 6473/1993). La 9 decembrie 1993, la 9 decembrie 1993, la La 30 aprilie 1997, reclamanții s-au ocupat de casare. Ulterior, Parlamentul grec a adoptat Legea nr. 2721/1999, care excludea recursul în casare în fața Consiliului dal pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 500 000 drachmes și a pronunțat anularea oricărei proceduri judiciare aferente, eventual pendinte în fața acestei instanțe.

La o dată nespecificată, reclamanții au fost informați că, prin Decizia nr. 3159 din 11 decembrie 2000 a Consiliului de Stat, procedura privind recursul lor la recurs împotriva hotărârii nr. 3999/1996 a Tribunalului Administrativ de Apel fusese anulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 2721/1999. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng că procedura în fața Consiliului nu a fost corectă și se plâng și de durata procedurii. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor. Reclamanții se plâng că nu au beneficiat de un proces echitabil pentru determinarea dreptului lor civil la plata unei prime pentru salariile lor, deoarece problema supusă instanțelor naționale a fost soluționată definitiv de către legiuitor și nu de către autoritatea judiciară.

În special, ei susțin că Legea nr. 2721/1999 a influențat direct soluționarea litigiului; or, această lege a fost adoptată în timp ce recursul lor era deja în fața Consiliului de Stat. Ei au fost deja de acord cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură.

Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng, în plus, de durata procedurii. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. În cele din urmă, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor. Ei susțin că, în cazul în care Legea nr. 272 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea consideră că presupusa creanță a reclamanților nu poate fi considerată drept o "bine" în sensul acestei dispoziții, în sensul că nu a fost constatată și soluționată printr-o hotărâre cu forță de lucru judecat. Totuși, aceaceasta este condiția pentru ca o creanță să fie sigură și exigibilă și, prin urmare, protejată prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea hotărârea în cauza Rafinării Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 decembrie 1994, Seria A, nr. 301-B).

În special, Curtea ia notă de faptul că, în cazul de față, Curtea Administrativă de Primă Instană din Etta a statuat că tribunalul nu avea dreptul la plata primei în litigiu. Prin urmare, chiar dacă hotărârea Tribunalului Administrativ de Primă Instană le-ar fi acordat dreptul la cererea acestora, instanele din urmă, spre deosebire de cauza Andreadis menionată anterior, în care legea anulase o sentină arbitrală care le conferise solicitanilor un drept de creanță, nu au avut niciodată un drept de creanță definitivă împotriva statului elen. Prin urmare, hotărârea Consiliului de la statul care i-a exmatriculat pe reclamanții cererilor lor nu a putut avea ca efect privarea de un bun de care dețineau.

Pe de altă parte, Curtea ia notă că instanțele nu au explicat suficient afirmația lor potrivit căreia, la momentul respectiv, ar fi avut o speranță legitimă mai degrabă decât să obțină recunoașterea creanței solicitate (a se vedea, a inversat , Hotărârea Pressos Compania Naviera S.A. și alții c. Belgia din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 21 § 31). Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea uimii reclamanților reținuți din echitate și din durata procedurii Declare.

Erik Fribergh Françoise Tulkens Grefier Președinte Lista reclamanților Marianthi GOUTSIA Dimitra KOUTANTOU SULTANA PERAKI Anna LAMBOUSI Eleni KOSTOYIANNI Glykeria MANTI MANTI KALLIopi ARGYROPOULOU Evgenia TZAVELLA AGGELI POLITOU-KOULOURI EVAGELIA DODI IAKOS KOVATSOS OURANIA TSAMI-PERAKI Eftichia NITSU Dimitra DEMERTZI Constantina NIARCHOU Maria MASTORAKI Maria KOTEA Aikaterini ZOI Lambros KOTSIORIS

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 72983/01 présentée par Marianthi GOUTSIA et autres contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 29 août 2002 en une chambre composée de M me F. Tulkens , présidente , MM. C.L. Rozakis , P. Lorenzen , M me N. Vajić , MM. E. Levits , A. Kovler , V. Zagrebelsky, juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juin 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les dix-neuf requérants, dont les noms figurent ci-joint en annexe, sont des ressortissants grecs, employées de l’Organisme de Sécurité Sociale (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων - ci-après “IKA”). Ils sont représentés devant la Cour par M es S. Tzouvelopoulos, A. Mathioudakis et D. Tzouvelopoulou, avocats au barreau d’Athènes.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 4 décembre 1991, les requérants saisirent le tribunal administratif d’Athènes d’une demande tendant à la condamnation de l’IKA à leur verser une prime sur leur salaire. Le 23 juillet 1993, le tribunal fit droit à la demande des requérants et condamna l’IKA à leur verser des sommes allant de 24 030 à 187 434 drachmes (jugement n° 6473/1993). Le 9 décembre 1993, l’IKA interjeta appel dudit jugement. Le 30 septembre 1996, la cour administrative d’appel d’Athènes infirma le jugement attaqué (jugement n° 3999/1996). Le 30 avril 1997, les requérants se pourvurent en cassation.

Par la suite, le Parlement grec adopta la loi n° 2721/1999 qui excluait le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 500 000 drachmes et prononçait l’annulation de toute procédure judiciaire y afférente éventuellement pendante devant cette juridiction. A une date non précisée, les requérants furent informés que, par décision n° 3159 du 11 décembre 2000 du Conseil d’Etat, la procédure portant sur leur pourvoi en cassation contre le jugement n° 3999/1996 de la cour administrative d’appel avait été annulée en application des dispositions de la loi n° 2721/1999. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent que la procédure devant le Conseil d’Etat n’a pas été équitable.

Ils se plaignent aussi de la durée de la procédure. 2. Invoquant l’article 1 du Protocole n° 1, les requérants se plaignent en outre d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens. EN DROIT 1. Les requérants se plaignent de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable pour la détermination de leur droit civil à l’obtention d’une prime sur leurs salaires, du fait que la question soumise aux tribunaux nationaux a été définitivement tranchée par le législateur et non par le pouvoir judiciaire. En particulier, ils affirment que la loi n° 2721/1999 influa directement sur le dénouement du litige ; or, cette loi fut adoptée alors que leur pourvoi était déjà pendant devant le Conseil d’Etat.

Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent en outre de la durée de la procédure. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.

3. Les requérants se plaignent enfin d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens. Ils affirment que si la loi n° 2721/1999 n’avait pas annulé la procédure engagée devant le Conseil d’Etat, ils auraient eu une espérance légitime d’obtenir la prime litigieuse. Ils invoquent l’article 1 du Protocole n° 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

» La Cour estime que la prétendue créance des requérants ne peut passer pour un « bien » au sens de cette disposition, puisqu’elle n’a pas été constatée et liquidée par une décision judiciaire ayant force de chose jugée. Telle est pourtant la condition pour qu’une créance soit certaine et exigible et, partant, protégée par l’article 1 du Protocole n° 1 (voir l’arrêt Raffineries Grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce du 9 décembre 1994, Série A, n° 301-B). En particulier, la Cour note que, dans le cas d’espèce, la cour administrative d’appel d’Athènes jugea que les requérants n’avaient pas droit à l’obtention de la prime litigieuse.

Par conséquent, même si le jugement du tribunal administratif de première instance avait fait droit à leur demande, les requérants – à la différence de l’affaire Andreadis précitée, où la loi avait annulé une sentence arbitrale ayant conféré aux requérants un droit de créance –, n’ont jamais été titulaires d’un droit de créance définitif contre l’Etat grec. Dès lors, l’arrêt du Conseil d’Etat ayant débouté les requérants de leurs demandes n’a pu avoir pour effet de les priver d’un bien dont ils étaient propriétaires. Par ailleurs, la Cour note que les requérants n’ont pas suffisamment étayé leur allégation selon laquelle ils auraient à l’époque une « espérance légitime » d’obtenir la reconnaissance de la créance réclamée (voir, a contrario , l’arrêt Pressos Compania Naviera S.A.

et autres c. Belgique du 20 novembre 1995, série A n° 332, p. 21, § 31). Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief des requérants tirés de l’équité et de la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Erik Fribergh Françoise Tulkens Greffier Présidente Liste des requérants Marianthi GOUTSIA Dimitra KOUTANTOU Soultana PERAKI Anna LAMBOUSI Eleni KOSTOYIANNI Glykeria MANTI Kalliopi ARGYROPOULOU Evgenia TZAVELLA Aggeliki POLITOU-KOULOURI Evaggelia DODI Iakovos KOVATSOS Ourania TSAMI-PERAKI Eftichia NITSOU Dimitra DEMERTZI Constantina NIARCHOU Maria MASTORAKI Maria KOTEA Aikaterini ZOI Lambros KOTSIORIS