Gerber împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2002)118 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 martie 2000 (definită la 28 iunie 2000) în cauza Gerber împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 21 octombrie 2002, cu ocazia celei de-a 810-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 28 martie 2000 în cauza Gerber și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 33337/96) formulată împotriva Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 27 septembrie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către M. Armand Gerber, resortisant francez, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că, în ceea ce privește durata excesivă a unei proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața instanțelor comerciale; având în vedere că, în hotărârea sa din 28 martie 2000, Curtea,

în unanimitate: - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 100 000 de franci francezi pentru prejudicii morale și 35 000 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu de 2,74% la an de la expirarea termenului respectiv și până la plata taxei; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 28 martie 2000, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct în cauză; În cazul în care, la data de 24 noiembrie 2000, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante sumele prevăzute în hotărârea din 28 martie 2000, iar dobânda de întârziere datorată a fost plătită la 11 iunie 2001, Declar că,

după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2002)118 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 28 mars 2000 (définitif le 28 juin 2000) dans l’affaire Gerber contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 21 octobre 2002, lors de la 810e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 28 mars 2000 dans l’affaire Gerber et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 33237/96) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 27 septembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Armand Gerber, ressortissant français, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure concernant des droits et obligations de caractère civil devant les juridictions commerciales ; Considérant que dans son arrêt du 28 mars 2000 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6,

paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 100 000 francs français pour préjudice moral et 35 000 francs français pour frais et dépens, et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 2,74% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 28 mars 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 24 novembre 2000 le gouvernement de l’Etat défendeur a versé à la partie requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 28 mars 2000, et que les intérêts de retard dus ont été versés le 11 juin 2001, Déclare,

après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.