2ra-1333/23 — Nulitatea actelor juridice; restituirea bunului imobil; radierea dreptului de proprietate

La 24 aprilie 2018, Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Mitropoliei Basarabiei, inclusiv prin intermediul avocatului Silvia Secui, a depus cererea de chemare în judecată împotriva lui Ion Eşanu, solicitând restituirea în natură a terenului şi casei de locuit (casa parohială) cu numere cadastrale xxxxx şi xxxxx din str. xxxxx, or. xxxxx, prin radierea dreptului de proprietate a lui Ion Eşanu asupra bunurilor menţionate din Registrul bunurilor imobile, înregistrarea dreptului de proprietate după Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nicolae”, încasarea prejudiciului moral cauzat în mărime de 200.000 de lei şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că prin sentinţa din 23 iunie 2017 a Judecătoriei Străşeni, sediul Călăraşi, Ion Eşanu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art.361 alin.(1) şi art.190 alin.(2) lit.c) din Codul penal şi a fost încetat procesul penal în privinţa în temeiul art.60 din Codul penal cu eliberarea acestuia de răspundere penală în legătura cu expirarea termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală. Sentinţa a fost contestată cu apel de către Ion Eşanu, prin care a solicitat casarea sentinţei cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie achitat. Prin decizia din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel a fost respins apelul cu menţinerea sentinţei instanţei de fond. Drept urmare a contestării cu recurs, prin decizia din 14 februarie 2018 a Curţii Supreme de Justiţie a fost decisă inadmisibilitatea recursului ordinar, din motiv că nu îndeplineşte condiţiile. Decizia este irevocabilă din 15 martie 2018.

La 29 decembrie 2016 Ion Eşanu a falsificat procesul-verbal al adunării parohiale a Bisericii „Sfântul Alexandru” din or. Călăraşi, prin care s-a votat unanim în vederea vânzării casei parohiale a Bisericii lui Ion Eșanu, iar Ioana Roşca a fost împuternicită sa se ocupe de formalitățile de vânzare- cumpărare. Procesul-verbal în cauza urmează a fi anulat, fiind emis contrar art. 199, art. 207, art. 217 şi art. 220 din Codul civil. Procesul-verbal în cauza a fost cu certitudine falsificat, ori în actul dat au fost introduse două persoane care la momentul semnării erau deja decedate, conform actelor anexate în acest sens. Faptul că procesul-verbal din 29 decembrie 2006 este fals, s-a probat şi prin depozițiile martorilor persoanelor incluse ca semnatari ai 1 acestuia Ecaterina Badia, Ştefan Busuioc, Iustin Popa, Aliona Calin, Tudor Gîrlea şi Fonia Trifan, care au declarat ca într-adevăr au fost membrii ai adunării parohiale, însă nu au participat la o astfel de adunare şi nu au semnat procesul verbal din 29 decembrie 2006. Procesul-verbal din 29 decembrie 2006 urmează a fi anulat ca fiind fals, emis fără consimțământul membrilor adunării parohiale conform art. 199 din Codul civil, fiind emis cu încălcarea flagrantă a prevederilor legii şi întocmit prin săvârșirea infracţiunilor prevăzute de art. 361 şi art. 190 din Cod penal, ce constituie temei de nulitate absoluta în baza art. 207 alin. (3), art. 217 şi art. 220 alin. (1), (2) din Codul civil.

Ulterior, la 24 aprilie 2007, Parohia „Sfântul Alexandru Nevski” reprezentată de Ion Eşanu, având la baza procesul-verbal al adunării parohiale din 29 decembrie 2006, a împuternicit-o pe Iona Roşca, prin procura nr.1243, autentificată de notarul Hristofor Cheșcu, să înstrăineze casa parohiala din str. xxxxx, nr. xxxxx, or. xxxxx. În aceeaşi zi, Ioana Roşca a vândut casa parohială de locuit şi terenul aferent acestuia lui Ion Eşanu contra sumei de 35.000 de lei, întocmind în acest sens contractul de vânzare- cumpărare nr. 1259 din 24 aprilie 2007, autentificat de notarul Hristofor Cheșcu. La 10 iulie 2007, OCT Călăraşi a înregistrat dreptul de proprietate după Ion Eşanu asupra casei de locuit parohiale şi a terenului aferent casei cu număr cadastrale xxxxx şi xxxxx, confirmat prin extrasul din Registrul bunurilor imobile din 02 februarie 2014.

Totodată, a indicat că în cadrul cauzei penale Ioana Roşca a declarat că Ion Eşanu i-a solicitat să semneze actele la notar în vederea reparării casei parohiale din ograda bisericii. Ea a semnat aceste acte fără să le citească, având deplină încredere în preotul Ion Eşanu. Ioana Roşca lucra în calitate de servitoare, fiind o persoana în etate, având doar 10 clase, a avut încredere în preotul Ion Eşanu a semnat procura şi contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2007, fără sa-si dea seama că a fost înșelată.

Reclamantul a menţionat că Ion Eşanu a înșelat-o pe Ioana Roşca, profitând de încrederea acesteia a determinat-o prin comportament dolosiv şi viclean să semneze actele şi a înregistrat după acesta dreptul de proprietate asupra imobilului, cauzându-i daune în proporții considerabile, săvârșind infracţiunea prevăzută de art. 190 alin.(2) lit. (c) din Codul penal. Ion Eşanu nu a achitat suma de 35.000 de lei prevăzută în contractul de vânzare- cumpărare, ceea ce denotă ca pârâtul a dorit să ascundă tranzacţia. Pîrîtul prin infracţiunea comisă a avut posibilitatea reală de a se folosi şi a dispune de casa parohială menţionată după bunul său plac, deşi cunoştea cu certitudine că, de facto, la adunarea parohială s-a discutat doar despre reconstrucţia casei parohiale, dar nu despre înstrăinarea acesteia. Pârâtul continuă să locuiască pe teritoriul bisericii, deoarece între construcţia bisericii şi casa pârâtului nu este gard de separare. Prin infracţiune şi prin 2 intermediul falsului de acte, Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nicolae” a pierdut proprietatea sa.

Referitor la prejudiciul moral cauzat prin deposedarea ilegală de terenul şi de casa de locuit este unul considerabil, cauzat prin intenţie directă, care atentează la bunele moravuri şi stabilitatea entității religioase. Populația care frecventează biserica nu poate să înţeleagă cum a fost admisă o asemenea ilegalitate de către organele legale şi cum pârâtul locuieşte în continuare pe acest teritoriu. În mod deschis şi zilnic cauzează disconfort psihic, instabilitate emoţională şi ură.

Pe parcursul examinării cauzei, partea reclamantă a concretizat pretenţiile şi cercul participanţilor. Prin cererea depusă la 01 octombrie 2019 împotriva lui Ion Eşanu, Vladimir Eşanu, intervenienţi accesorii Agenţia Servicii Publice, Serviciul cadastral teritorial Călăraşi şi notarul Hristofor Cheşcu, s-a solicitat declararea nulității procesului-verbal al adunării parohiale a Bisericii „Sfântul Alexandru Nevski” din 29 decembrie 2006, declararea nulității procurii nr. 1243 din 24 aprilie 2007, autentificată de notarul Hristofor Cheșcu, declararea nulității contractului de vânzare- cumpărare nr. 1259 din 24 aprilie 2007, autentificat de notarul Hristofor Cheșcu, declararea nulității contractului de donație nr. 7963 din 28 decembrie 2017, autentificat de notarul Hristofor Cheșcu, restituirea în natură a terenului și a casei de locuit (casa parohială), cu numere cadastrale xxxxx și xxxxx, situate în or. xxxxx, str. xxxxx, prin radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate a lui Ion Eşanu şi Vladimir Eșanu imobilului menţionat și înregistrarea în Registru bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra acestora după Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Mitropoliei Basarabiei, încasarea de la Ion Eșanu a prejudiciului moral în mărime de 200 000 de lei şi a cheltuielilor de judecată.

La 18 februarie 2020, în cadrul şedinţei de judecată, Vladimir Eșanu, reprezentat de avocatul stagiar Renat Gurămultă, a înaintat cerere reconvențională împotriva Comunităţii Religioase Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi Ion Eșanu, solicitând recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului și a casei de locuit (construcţie nefinalizată), cu numere cadastrale xxxxx și xxxxx, cu posibilitatea ulterioară de înregistrare şi recunoașterea ca dobânditor de bună-credință a bunurilor imobile menţionate.

În motivarea cererii reconvenţionale, reclamantul a invocat că la 27 martie 2014, prin încheierea executorului judecătoresc nr.018/1151/14, a fost intentată procedura de executare în baza documentului executoriu nr.2p/o- 77/2014 din 03 martie 2014, emis de Judecătoria Călăraşi privind încasarea la Ion Eşanu în beneficiul lui Constantin Oanţa datoria în mărime de 42 000 de euro, în baza recipisei. Fiind în imposibilitatea de achita suma datorată, 3 în sensul executării procedurii sus indicate, Ion Eşanu la 02 decembrie 2017 a luat cu împrumut suma de 42 000 de euro şi 36 000 de lei, fiind întocmită recipisă semnată de ambele părţi.

Pârâtul Ion Eşanu s-a obligat ca în decurs de 3 ani să-i restituie datoria. În scopul asigurării angajamentelor asumate, la 28 decembrie 2017 a fost încheiat contractul de donaţie nr.7963, obiectul acestuia fiind transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului şi casei de locuit (construcţie nefinalizată) numere cadastrale xxxxx şi xxxxx.

Reclamantul a afirmat că contractul de donaţie a fost încheiat ca urmare a compensării datoriei pârâtului, iar transmiterea bunurilor imobile în urma tranzacţiei, de fapt, este una oneroasă. Legislaţia civilă prevede posibilitatea încheierii unui astfel de contract, principiul libertăţii contractuale. Conform art.667 alin.(3) din Codul civil părţile pot încheia contracte care nu sunt prevăzute de lege (contracte nenumite), precum şi contracte care conţin elemente ale diferitelor contracte prevăzute de lege (contracte complexe). Având în vedere faptul că în mod legal a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului menţionat, cu trimiterea la prevederile art. 320 alin.(2), art.322 alin.(2) din Codul civil, a indicat că dreptul său de proprietate este generat de contractul de donaţie încheiat cu pârâtul Ion Eşanu, ultimul fiind proprietar atât prin contractul de vânzare - cumpărare, cât şi prin decizia de formare a bunului, autorizaţia de construire şi prin aceea că contractul în cauză a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile. Dreptul de proprietate asupra bunurilor a fost dobândit în baza actului juridic, ceea ce-i acordă dreptul de a se adresa în instanţa de judecată, întrucât a apărut un litigiu în privinţa acestor bunuri. Litigiul a fost generat de pretenţiile înaintate de pârât, fapt pentru care a solicitat prezentarea actelor ce ar confirma existenţa dreptului prin care pârâtul ar putea revendica bunurile.

Reclamantul a declarat că recunoaşterea dreptului constituie mijlocul de înlăturare a stării de incertitudine, precum şi crearea condiţiilor necesare pentru realizarea şi evitarea acţiunilor atât din partea pârâtului, cât şi din partea altor terţi, care atentează la realizarea firească.

La adresarea în instanţa de judecată, bunul imobil-obiectul acţiunii, este constituit din teren pentru construcţii şi construcţie nefinalizată, reclamantul a pretins a fi unicul proprietar de drept asupra acestora, deţinând documentaţia necesară pentru formarea bunului ca construcţie locativă, înregistrarea în Registrul bunului imobil. Ce ţine de etapa de formare a bunului imobil, a menţionat că deja s-a dat în exploatare construcţia, s-au efectuat toate procedurile necesare precum şi s-a întocmit documentaţia privind recepția finală a lucrărilor, urmând doar să fie înregistrate în Registrul bunurilor imobile şi a fi schimbat regimul juridic al bunului imobil cu înlocuirea termenului de „construcţie nefinalizată” cu „casă de locuit individuală”. Astfel, a considerat necesar de a se dispune de instanţă că 4 dobânditor de bună-credinţă, făcând referire la prevederile art.221 alin.(3) din Codul civil şi art. 506 alin.(4) din Codul civil. La momentul dobândirii bunului imobil, care presupune şi înregistrarea acestui drept în Registrul bunului imobil, asupra bunului nu a fost notată vreo acţiune sau interdicţie de a dispune de acest bun.

Prin hotărârea din 17 iunie 2022 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Comunitatea Religioase Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Mitropoliei Basarabiei. S-a declarat nul procesul-verbal al Adunării parohiale a Bisericii „Sfântul Alexandru Nevski” din 29 decembrie 2006. S- a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare a casei de locuit și a terenului aferent din 24 aprilie 2007, nr. 1259, autentificat de Biroul notarial Hristofor Cheșcu. S-a declarat nul contractul de donație nr. 7963 din 28 decembrie 2017 asupra terenului și casei de locuit cu număr cadastral xxxxx, situat în or. xxxxx, str. xxxxx, autentificat de Biroul notarial Hristofor Cheșcu. S-a radiat din Registru bunurilor imobile dreptul de proprietate a lui Vladimir Eșanu asupra terenului și a casei de locuit (casa parohială) cu numere cadastrale xxxxx și xxxxx situate în or. xxxxx, str. xxxxx. S-a înregistrat în Registru bunurilor imobile dreptul de proprietate asupra terenului și a casei de locuit (casa parohială) cu numere cadastrale xxxxx și xxxxx situate în or. xxxxx, str. xxxxx după Comunitatea Religioase Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Mitropoliei Basarabiei, din or. xxxxx. S-a încasat de la Ion Eşanu în beneficiul Comunității Religioase Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nicolae” prejudiciul moral în mărime de 100.000 de lei. În rest, cererea de chemare în judecată s-a respins ca neîntemeiată. S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională înaintată de Vladimir Eșanu împotriva lui Ion Eșanu și Comunității Religioase Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” privind recunoașterea dreptului de proprietate, recunoașterea ca dobânditor de bună-credință. S-a încasat de la Ion Eșanu în beneficiul statului taxa de stat de care a fost scutit reclamantul la înaintarea acțiunii, în mărime de 3.500 de lei. 5

La 30 iunie 2022, prin intermediul poştei (Vol.II, f.d.124), Ion Eşanu, reprezentat de avocatul Alina Valah, a depus cerere de apel solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată înaintată de Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Prin decizia din 26 aprilie 2023 a Curţii de Apel Chişinău s-a respins apelul declarat de Ion Eşanu, reprezentat de avocatul Alina Valah şi s-a menţinut hotărârea din 17 iunie 2022 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel în decizia din 26 aprilie 2023 a reţinut că dat fiind că s-a încetat procedura în apel la cererea de apel depusă de avocatul Nelly Babcinschi, în interesele reclamantului în cererea reconvenţională, pârâtului în cererea iniţială Vladimir Eşanu, a menţionat că se va expune dar cu referire la apelul declarat în interesele lui Ion Eșanu de către reprezentantul acestuia.

Analizând situaţia de fapt din prezenta speță în raport cu probele anexate la dosar și argumentele aduse în instanța de apel, instanţa de apel a considerat că soluția primei instanțe este una legală și întemeiată, aceasta urmând a fi menținută fără modificări, ținând cont de următoarele circumstanțe.

Litigiului dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile Codului civil în redacția în vigoare până la 01 martie 2019, în condițiile în care raportul juridic între părțile litigioase a luat naștere până la data intrării în vigoare a noii legi civile.

Cu referire la art. 207 alin. (1), (3) din Codul civil, instanţa de apel a apreciat ca întemeiată și corectă concluzia instanței de fond cu privire la declararea nulă a procesul-verbal al Adunării parohiale a Bisericii „Sfântul 6 Alexandru Nevski ” din 29 decembrie2006, cât și a contractul de vânzare- cumpărare a casei de locuit și a terenului aferent din 24 aprilie 2007, nr. 1259, autentificat de Biroul notarial Hristofor Cheșcu, precum și a contractului de donație nr. 7963 din 28 decembrie 2017 asupra terenului și casei de locuit cu număr cadastral xxxxx situat în or. xxxxx, str. xxxxx, autentificată de Biroul notarial Hristofor Cheșcu.

În acest sens, procesul-verbal din 29 decembrie 2006 just a fost anulat de către prima instanţă, or acesta a fost emis fără consimțământul membrilor adunării parohiale aşa cum prevede Codul Civil, cu încălcarea flagranta a prevederilor legii, prin săvârşirea infracțiunilor prevăzute de art. 361 şi art. 190 din Codul penal, fapte constatate prin sentința de condamnare a lui Ion Eșanu din 23 iulie 2017, menținută prin deciziile instanței de apel și Curții Supreme de Justiție, fapte care nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte cauze.

Respectiv odată fiind constatată nulitatea absolută a procesul-verbal din 29 decembrie 2006, prin care s-ar fi împuternicit Ioana Roșca să se ocupe cu formalitățile de înstrăinare a casei parohiale situate în or. xxxxx str. xxxxx, xxxxx, la fel, este lovit de nulitate absolută nemijlocit și contractul de vânzare-cumpărare a casei de locuit și terenului aferent din 24 aprilie 2007, iar ca și consecință și contractul de donație din 28 decembrie 2017.

Instanţa de apel nu a reţinut afirmațiile apelantului cu referire la încălcarea dreptului de proprietate a lui Ion Eșanu, reieșind din faptul că dreptul de proprietate al acestuia a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile, construcția casei de locuit a fost realizată cu respectarea tuturor condițiilor, partea reclamantă a cunoscut despre construcție. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2007 a cărui nulitate a fost constatată, Ion Eșanu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu suprafața de 0,0535 ha cu număr cadastral xxxxx și a casei de locuit situată pe acest teren. Odată ce Ion Eșanu a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor menționate prin înșelăciune, contractul fiind declarat nul, nu poate fi reținută încălcarea dreptului de proprietate a acestuia, la aducerea părților la poziția înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Mai mult, Ion Eșanu la data intentării prezentului proces civil, nu mai era proprietarul acestor bunuri imobile, el donându-le lui Vladimir Eșanu la data de 28 decembrie 2017. Prin urmare, radierea dreptului de proprietate a lui Vladimir Eșanu și înregistrarea dreptului de proprietate după Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Sfântul ierarh Nicolae” sunt consecințe a recunoașterii nulității contractelor și aducerea părților la poziția inițială.

În ceea ce vizează declararea nulității contractului de donație, apelantul cu toate că solicită anularea hotărîrii instanței de fond și în partea declarării nulității acestuia, nu invocă temeiuri de fapt și de drept cu referire la netemeinicia hotărârii instanței de fond în această parte. 7

Cu referire la despăgubirea prejudiciului moral cauzat, instanţa de apel a reiterat prevederile art. 1398 alin.(1), art.1422 din Codul civil şi urmare a acestor norme a considerat corect și întemeiat raționamentul instanței de fond privind admiterea pretenției date cu dispunerea spre încasare din contul lui Ion Eșanu a prejudiciului moral în mărime de 100 000 de lei.

Astfel, prin sentința din 23 iunie 2017 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, menținută prin decizia din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău și decizia din 14 februarie 2018 a Curții Supreme de Justiție, Ion Eșanu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.361 alin.(1), art. 190 alin.(2) lit.c) din Codul penal pentru folosirea documentelor oficiale false care acordă drepturi sau eliberează de obligații și escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune săvârşită cu cauzarea de daune în proporții considerabile în mărime de 35.000 de lei bisericii „Sfîntul Alexandru Nevscki” din or.Călărași (în prezent Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae”). Fiind persoana căreia prin infracțiune i s-a cauzat prejudiciu material, Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” are dreptul de a pretinde și despăgubirea pentru prejudiciul moral cauzat.

Prin decizia din 07 februarie 2024 a Curţii Supreme de Justiţie s-a respins recursul declarat de Vladimir Eşanu şi s-a menţinut încheierea din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel Chişinău.

La 22 august 2023, Ion Eşanu, reprezentat de avocatul Alina Valah, a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel cu pronunţarea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată înaintată de Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae”.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi pasibilă casării, iar criticile aduse se bazează pe temeiul prevăzut de art.445 lit. b) din Codul de procedură civilă, în special instanţa de apel greşit a apreciat circumstanţele pricinii, fără a da apreciere corespunzătoare probelor din dosar. 8

Pretenţiile Comunităţii Religioase Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” privind radierea dreptului său de proprietate asupra terenului şi casei de locuit, le consideră ilegale, deoarece dreptul de proprietate asupra terenului şi casei de locuit cu numere cadastral xxxxx şi xxxxx se atestă atât prin contractul de vânzare -cumpărare, cât şi prin documentaţia: decizia de formare a bunului, autorizația de construire şi prin aceea că contractul a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, ce constituie o normă imperativă a legislaţiei în vigoare. Construcţia casei de locuit a fost realizată cu respectarea tuturor condiţiilor necesare, precum şi a fost efectuată în mod vizibil şi ştiut de intimat, având în vedere că procesul de lucru a durat o perioadă de timp considerabilă. Toate etapele de formare a bunului începând cu proiectarea şi până la înregistrarea acestuia, au fost efectuate conform normelor în construcţie prevăzute de legislaţia în vigoare, de Codul civil şi de Legea cu privire la cadastrul bunurilor imobile.

Cu trimitere la prevederile art. 46 alin. (1), (2) din Constituţia Republicii Moldova, art. 315 alin.(1), (2) din Codul civil, recurentul a afirmat că acţiunile reclamantului/intimat prin care pur şi simplu a solicitat atribuirea dreptului de proprietate asupra unui bun creat din mijloacele pârâtului, constituie o ingerință în dreptul de proprietate al acestuia, potrivit prescripțiilor Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (art. 1 al Protocolului 1). CtEDO în cauza Iatridis v. Grecia a relevat că: reclamantul administra un cinematograf în aer liber construit pe terenul care se afla în litigiu între moştenitorii unui anumit K.N. şi statul elen. Reclamantul a închiriat cinematograful de la moştenitori în 1978, dar în 1988 autorităţile au ordonat evacuarea pe motiv că el deţine pe nedrept proprietatea statului, şi a transmis cinematograful autorităţilor locale. In 1989, Tribunalul din Atena a anulat ordinul de evacuare, dar Ministerul Finanţelor a refuzat să se conformeze hotărârii instanţei. În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns de eşecul autorităţilor de a-i restitui cinematograful, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale. Curtea a notat că, înainte de a fi evacuat, reclamantul a administrat cinematograful timp de unsprezece ani, în cadrul unui contract de leasing formal valabil, fără niciun amestec din partea autorităţilor, în urma contractului el a dobândit o clientelă, care constituie un activ. Curtea a notat că reclamantul, care a avut o licenţă specială pentru a opera cinematograful pe care-1 închiria, a fost evacuat de către autorităţile locale şi nu a înființat afacerea în altă parte. De asemenea, în pofida unei decizii judiciare ce anula ordinul de evacuare, reclamantul de facto nu putea să reintre în posesia cinematografului. în aceste condiţii, Curtea a constatat că a existat o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului şi în cele din urmă a considerat că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1. 9

În situaţia în care reclamantul/intimat a solicitat atribuirea şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui bun ce aparţine pârâtului, a pretins că se afla în situaţia a crede că acţiunile acestuia manifestate prin intentarea unei acţiuni civile, au un rezultat vădit ilegal şi anume îmbogăţirea fără justă cauză, conform art.1389 alin.(1) din Codul civil. Recurentul a indicat că este un posesor de bună credinţă, în pofida profesiei sale şi împuternicirilor acordate întru exercitarea acesteia, cât şi proprietarul de drept asupra bunurilor imobile. Astfel, a considerat irelevante argumentele reclamantului/intimat prin care invocă existenţa unei sentinţe de condamnare, fapt ce ar demonstra nevalabilitatea procesului-verbal prin care s-a dispus înstrăinarea terenului. Argumentele reclamantului precum că persoana împuternicită să încheie tranzacţia a fost determinată dolosiv, le-a considerat inadmisibile, având în vedere că contractul şi procura au fost încheiate în faţa notarului public, a cărei obligaţii este de a explica esenţa şi efectele actului juridic încheiat. De aici şi rezultă faptul că reclamantul în mod conştient a admis înstrăinarea terenului, dar care la acel moment nu avea nicio pretenţie pe marginea tranzacţiei date.

Recurentul a menţionat că circumstanţele invocate de el au fost confirmate şi prin declaraţiile martorilor Iustin Popa şi Maria Grosu date în cadrul examinarea cauzei în instanţa de fond. Instanţa de fond a dat o apreciere greşită declarațiilor martorilor, în condiţiile în care acestea se referă la obiectul litigiului, demonstrează faptul dobândirii cu bună-credinţă a dreptului de proprietate asupra bunului imobil. Instanţa de fond nu s-a expus asupra argumentelor invocate precum că acestea contravin deciziei din 14 februarie 2018 a Curţii Supreme de Justiţie.

Dreptul la un proces echitabil nu a putut fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Astfel spus art. 6 impune „tribunalului” obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi a elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa”. CtEDO nu îşi propune să garanteze drepturile teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Cauza Artico c. Italia, Hotărîrea din 13 mai 1980, seria A nr 37, p. 16, paragraful 33). În opinia recurentului, instanţa de fond nu şi-a executat în deplină măsură obligaţia legală de a motiva soluţia adoptată şi de a argumenta circumstanţele de fapt luate integral. Ignorarea cercetării circumstanţelor cauzei şi emiterea unei hotărâri nemotivate bazată pe simpla constatare a faptului că „declaraţiile martorilor nu au relevanţă cu prezenta cauză”, reprezintă o încălcare care a dus la soluţionarea greşită. În cazul în care instanţa de fond ar fi pătruns în esenţa pretenţiilor, circumstanţelor, dar şi a probelor prezentate de către pârâţi întru susţinerea poziţiei, apreciindu-le în mod corespunzător, s-ar fi ajuns la o altă soluţie. Instanţa de fond şi-a întemeiat 10 concluziile pe o apreciere arbitrară a probelor din dosar, încălcând dreptul părţilor la un proces echitabil. În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat acţiunea posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a dreptului la un proces echitabil (speţa Hiro Balani c. Spaniei, hotărârea din 09 decembrie 1994).

Totodată a menţionat şi faptul că din esenţa principiului protecţiei dreptului de proprietate din art. 1din Protocolul nr. 1 la CEDO şi din jurisprudenţa CtEDO, principiul bunei-credinţe în exercitarea drepturilor subiective, principiul proprietarului aparent, dispoziţiile art.375 alin.(1) din Codul civil, în cazul în care imobilul locativ a fost dobândit cu titlu oneros de la o persoană care nu a avut dreptul să-l înstrăineze, proprietarul poate să- l revendice de la dobânditorul de bună - credinţă numai în cazul în care a ieşit din posesiunea acestuia fără voinţa sa. În aceste condiţii rezultă că din cauza unor divergenţe apărute între intimat şi recurent, l-a determinat pe primul să acţioneze în acest mod, prin a declara drept nul actul juridic şi a solicita atribuirea dreptului de proprietate pe numele acestuia.

Recurentul a mai menţionat că neîntemeiat prin hotărârea instanţei de fond s-a încasat prejudiciul moral în sumă de 100.000 de lei. Conform certificatului de înregistrare, Cultul religios şi parte component Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Mitropoliei Basarabiei, din or. Călăraşi, reprezintă o organizaţie necomercială cu statut de persoană juridică. Repararea daunelor morale provocate persoanelor juridice nu este admisă, deoarece persoana juridică fiind o formaţiune fictivă, nu poate suporta suferinţe fizice sau psihice.

Instanţele ierarhic inferioare nu au dat eficienţă deplină circumstanţelor cauzei şi înscrisurilor prezentate, fapt ce a condus la adoptarea hotărârii, care nu este bazată pe fundament temeinic şi materialul probator administrat. În opinia recurentului, s-au încălcat esenţial, s-au aplicat eronat normele de drept material/normele de drept procedural. Instanţa judecătorească a interpretat în mod eronat legea. Cu referire la prevederile art. 117 alin. (1), art. 118 alin. (1), art. 121, art. 130 alin. (1)-(3) şi art. 373 alin.(1), (2) din Codul de procedură civilă, care reglementează probele şi probaţiunea, precum şi limitele judecării, recurentul a afirmat că reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor cauzei, precum şi materialului anexat la dosar, fără a examina sub toate aspectele legalitatea şi temeinicia argumentelor invocate, precum nu a examinat şi faptul că pretenţiile intimatului au fost formulate în temeiul unei obligaţii şi nu a unei creanţe. În conformitate cu art. 390 alin. (1) lit. e), f) din Codul de procedură civilă, decizia instanţei de apel trebuie 11 să conţină motivele concluziilor instanţei de apel şi referirea la legea guvernantă şi concluziile instanţei de apel în urma examinării apelului. În sensul art. 6 CEDO instanţele de judecată trebuie să indice, cu suficientă claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale, noţiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării. CtEDO în cauza Suominen v. Finlanda, a reţinut că „... o funcţie a unei decizii motivate este să demonstreze părţilor că ele au fost auzite. Mai mult ca atât, o hotărâre motivată oferă părţii posibilitatea să o conteste, precum şi posibilitatea de a revedea decizia de către instanţa de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării justiţiei”. Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olanda, hotărârea din 19 aprilie 1994, şi cauza Duralans v. Franţa, hotărârea din 21 martie 2000, CtEDO a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa”.

Recurentul a opinat că toate argumentele invocate la judecarea cauzei în instanţa de fond şi de apel nu au fost examinate în întregime, iar instanţele s-au expus doar asupra pretenţiilor formulate de intimat, ceea ce corespunzător principiul preeminenţei dreptului constituie una din exigenţele unui proces echitabil în sensul prevederilor art.6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (cauza Roşca vs. Moldova, nr.6267/02 din 22.03.2005 § 24), prevederilor art.54 alin.(2), art.20 din Constituţia Republicii Moldova. Prin acţiunile lor, instanţele ierarhic inferioare au demonstrat o lipsă de imparţialitate, în favoarea unor părţi, admiţând în mod abuziv încălcarea drepturilor sale, care potrivit principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară şi a jurisprudenţei CtEDO în pricinile referitoare la dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 CEDO, este asigurarea nu doar a înfăptuirii justiţiei, ci şi asigurarea viziunii de înfăptuire a acesteia din perspectiva examinării multiaspectuală a acţiunii civile. Art.6 impune „tribunalului” obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi a elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa. Examinarea cauzei a fost una superficială. În virtutea art. 432 alin.(4) din Codul de procedură civilă, alte încălcări comise de instanţe pot fi invocate la declararea recursului, dacă acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii, instanţa de judecată a dat o apreciere arbitrară probelor.

Conform practicii CtEDO, în care egalitatea armelor constă în faptul creării fiecărei subiect al procesului, disponibilitatea şi posibilitatea reală de a-şi apăra propria poziţie în faţa instanţei de judecată, de a fi tratat în acelaşi 12 mod, în ceea ce priveşte reprezentarea poziţiei sale, art. 1 §1 din CEDO. Totodată a menţionat cauza Perez de Rada Cavanilles v. Spania, 28 octombrie 1998, §§ 43-44, în care CtEDO a subliniat că stabilirea bazei legale a unei acţiuni de către instanţă şi termenele-limită pentru introducerea unei acţiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de acces la o instanţă, cu condiţia ca acestea să nu restricţioneze accesul unei persoane la un tribunal de o manieră care îi afectează chiar esenţa dreptului sau când nu urmăresc un scop legitim ori nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul care trebuie atins. CtEDO a relevat că drepturile omului trebuie să fie garantate de statele membre nu în mod teoretic şi iluzoriu, dar practic şi efectiv. Interpretarea acestei obligaţii ţine de buna credinţă şi bunul simţ al statului care a ratificat Convenţia (CEDO), art.6 § (1), art. 13 din CEDO.

La 15 mai 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaţilor şi intervenienților accesorii copiile recursului declarat şi a încheierii de numire spre examinare a admisibilității acestuia, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, extrasul din poşta electronică şi avizele de recepţie, anexate la materialele dosarului (Vol.III, f.d.41-42, 45). Din adresa notarului Hristos Cheşcu s-a restituit corespondenţa instanţei cu menţiunea „decedat” (Vol.III, f.d.43-44).

La 16 mai 2024, prin intermediul poştei electronice (Vol.III, f.d.46- 50), Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” şi avocatul Silvia Secui au depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea cererii de recurs cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe.

Alte referinţe nu au parvenit.

Recursul declarat de Ion Eşanu, reprezentat de avocatul Alina Valah, a fost depus până la data intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023 și va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Art. 434 din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.””

Art. 432 din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023): „(1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituţională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a cauzei sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu.”

Art. 433 din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023): „Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4).” 14

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.

Din analiza recursului declarat rezultă că în motivarea recursului s-a invocat încălcarea normelor de drept material prin interpretarea eronată a legii, temei de admisibilitate identificat în art. 432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului. Prin prisma temeiului de drept prevăzute de art. 432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, invocat de recurent în sensul menţionat supra, și anume interpretarea eronată a legii, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție nu a stabilit că normele aplicate suscită îndoieli la aplicare sau instanța de apel, aplicând normele respective, ar fi extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers.

Argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural 15 şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

La fel, nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele, un alt temei invocat de recurent.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanţe nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franţei, p. 45).

La fel, conform jurisprudenței Curţii Europene a Drepturilor Omului, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerinţele articolului 6 § 1 (cauza Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de Ion Eşanu, reprezentat de avocatul Alina Valah, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului şi drept urmare, este inadmisibil.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Ion Eşanu, reprezentat de avocatul Alina Valah, împotriva deciziei din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel Chişinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Gheorghe Stratulat 16