CASE OF CARUSO ALFREDO AGAINST ITALY

Rezoluția ResDH(2002)157 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (Rezoluție în Franța) din 5 octombrie 2000 în cazul Caruso Alfredo împotriva Italiei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2002 la a 819-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Alfredo Caruso pronunțată la 5 octombrie 2000 și transmisă Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 46535/99) împotriva Italiei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 17 noiembrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Alfredo Caruso, un național italian, și că Curtea, sesizată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibilă plângerea legată de durata excesivă a anumitor proceduri privind drepturile și obligațiile civile în fața instanței de muncă; întrucât, în hotărârea sa din 5 octombrie 2000, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de guvernul statului reclamant și de reclamant, și după ce s-a constatat că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât, în unanimitate, să scoată cazul din lista sa și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că Guvernul Italiei va plăti reclamantului suma de 26 000 000 de lire italiene, adică 21 000 000 de lire italiene în ceea ce privește prejudiciile morale și 5 000 000 de lire italiene în ceea ce privește costurile și cheltuielile, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că eliberarea unui caz se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri o dată ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate de discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că la 5 ianuarie 2001, în termenul convenit în conformitate cu termenul de soluționare prietenoasă, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în soluționarea prietenoasă și că nu este necesară nici o altă măsură în acest caz pentru a se conforma hotărârii Curții; reamintind că, în ceea ce privește plângerea reclamantului declarată admisibilă în aceste cazuri, Comitetul de miniștri este în prezent supraveghează executarea mai multor hotărâri ale Curții și a unui număr considerabil de decizii ale Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 32 din Convenție, constatând o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lungii excesive a procedurilor în fața instanțelor italiene de muncă; întrucât, în acest sens, autoritățile italiene au informat Comitetul de miniștri că elaborează și adoptă noi măsuri generale pentru a pune capăt problemei grave de lungime excesivă a procedurilor, pentru a preveni noi încălcări similare celor deja constatate în acest caz (a se vedea Rezoluțiile DH(97)336, DH(99)437 și DH(2000)135), Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Italiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în ceea ce privește angajamentele susținute în acest caz.

Resolution ResDH(2002)157

concerning the judgment of the European Court of Human Rights (Friendly settlement)

of 5 October 2000

in the case of Caruso Alfredo against Italy

(Adopted by the Committee of Ministers on 17 December 2002

at the 819th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Alfredo Caruso case delivered on 5 October 2000 and transmitted to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 46535/99) against Italy, lodged with the European Commission of Human Rights on 17 November 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Alfredo Caruso, an Italian national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint related to the excessive length of certain proceedings concerning civil rights and obligations before the labour court;

Whereas in its judgment of 5 October 2000 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the government of the respondent state and the applicant, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided, unanimously to strike the case out of its list and took note of the parties’ undertaking not to request a re-hearing of the case before the Grand Chamber;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of Italy would pay the applicant the sum of 26 000 000 Italian lire, i.e. 21 000 000 Italian lire in respect of non-pecuniary damage and 5 000 000 Italian lire in respect of costs and expenses, within three months as from the notification of the judgment;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 5 January 2001, within the time-limit agreed to under the terms of the friendly settlement, the Government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the friendly settlement and that no other measure was required in the present case to conform to the Court’s judgment;

Recalling that, as regards the applicant’s complaint declared admissible in these cases, the Committee of Ministers is at present supervising the execution of several judgments of the Court and of a considerable number of Committee of Ministers' decisions under former Article 32 of the Convention, finding a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention on account of the excessive length of proceedings before the Italian labour courts;

Whereas, in this connection, the Italian authorities informed the Committee of Ministers that they were drafting and adopting new general measures in order to put to an end to the serious problem of excessive length of proceedings, so as to prevent new violations similar to those already found in the present case (see Resolutions DH(97)336, DH(99)437 and DH(2000)135),

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Italy, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention with respect to the commitments subscribed to in this case.