CASE OF GUELFUCCI AGAINST FRANCE

Rezoluția ResDH(2002)153 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 30 octombrie 2001 în cazul Guelfucci împotriva Franței (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2002 la a 819-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Guelfucci, pronunțată la 30 octombrie 2001, transmisă în aceeași dată Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 49352/99) împotriva Franței, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 17 mai 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Gérard Guelfucci, un cetățen francez, și că Curtea, înființată din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisă plângerea referitoare la lungimea excesivă a anumitor proceduri penale; întrucât, în hotărârea sa din 30 octombrie 2001, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de guvernul statului reclamant și de reclamant, și după ce s-a constatat că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât în unanimitate să scoată cazul din lista sa și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că guvernul Franței va plăti reclamantului suma globală de 40 000 de franci francezi, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că eliberarea unui caz se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri o dată ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate de discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere că, la 3 aprilie 2002, după expirarea termenului stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 30 octombrie 2001, și că dobânzile nejustificate, adică 44,84 euro, au fost plătite la 9 iulie 2002, și că nu a fost necesară nicio altă măsură în acest caz pentru a se conforma hotărârii Curții, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2002)153

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 30 October 2001

in the case of Guelfucci against France

(Adopted by the Committee of Ministers on 17 December 2002

at the 819th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Guelfucci case delivered on 30 October 2001 and transmitted on the same date to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 49352/99) against France, lodged with the European Commission of Human Rights on 17 May 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Gérard Guelfucci, a French national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint relating to the excessive length of certain criminal proceedings;

Whereas in its judgment of 30 October 2001 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the government of the respondent state and the applicant, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided unanimously to strike the case out of its list and took note of the parties’ undertaking not to request a re-hearing of the case before the Grand Chamber;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of France would pay the applicant the global sum of 40 000 French francs, within three months as from the notification of the judgment;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 3 April 2002, after expiry of the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sum provided for in the judgment of 30 October 2001, and that the default interest due, that is 44,84 euros, was paid on 9 July 2002, and that no other measure was required in the present case to conform to the Court’s judgment,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of France, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.