Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.01.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 13/2011

HOTĂRÂRE
05.01.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 13/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1009/62/2010 al Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii de recuzare formulată de inculpata S.M.O. împotriva completului de judecată compus din judecătorii E.C., N.T. și A.M. care potrivit susținerii acesteia ar fi devenit incompatibili întrucât și-au spus anterior părerea în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că cei trei judecători au soluționat recursul în dosarul nr. 1009/62/2010 al Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțând decizia penală nr. 868/2009 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, infracțiune ce atrăgea competența tribunalului în primă instanță, motiv pentru care s-a trimis cauza acestei instanțe spre judecare.

Analizându-se considerentele hotărârii date în recurs s-a constatat că cei trei judecători au motivat schimbarea de încadrare juridică prin raportare la însumarea prejudiciilor din actul de inculpare, fără a face referire la eventualele neregularității ale actului de sesizare al instanței sau la mod de instrumentare al dosarului de către organele de urmărire penală și drept urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata S.M.O., criticând-o sub aspect de nelegalitate și netemeinicie, întrucât cei trei judecători și-au spus părerea cu privire la legalitatea sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu când au schimbat direct în recurs încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată, fiind astfel incompatibili să judece aceiași cauză în apel.

Mai mult la judecarea cererii de recuzare a participat și judecătorul care a dispus condamnarea sa, iar procurorul nu a fost ascultat, deși a participat la judecarea recuzări, aspect care rezultă din practicaua încheierii. Prin motivele de recurs inculpata a invocat și excepția de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 52 alin. (5') C. proc. pen. în raport de art. 21 din Constituția România care consacră dreptul la un proces echitabil. La termenul din 05 ianuarie 2011, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea căi de atac exercitată de inculpată, fără a mai da cuvântul părților asupra excepției de neconstituționalitate invocată de inculpată prin motivele de recurs, întrucât în principiu, inadmisibilitatea căi de atac exclude posibilitatea analizării acesteia sub orice formă, inclusiv a excepțiilor ridicate.

Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpata S.M.O. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: In conformitate cu dispozițiile art. 129 din Constituția României, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. In speță, inculpata S.M.O. a declarat recurs împotriva unei încheieri pronunțate de Curtea de Apel Brașov în soluționarea cererii de recuzare a completului de judecată compus din judecătorii E.C., N.T. și A.M. și care a fost respinsă ca nefondată. Potrivit prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen. încheierile prin care s-a admis ori s-a respins abținerea, precum și cele prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Aparent, dintr-o interpretare per a contrario, ar rezulta că pot fi atacate separat cu recurs încheierile prin care s-a respins cererea de recuzare, însă un asemenea raționament nu poate fi primit fără a constata care a fost, în fapt, voința legiuitorului în condițiile în care art. 52 C. proc. pen. a suferit mai multe modificări. Încheierea prin care s-a respins recuzarea a fost supusă inițial unui recurs separat, însă prin O.U.G. 55/2004 a fost abrogat textul care prevedea o asemenea cale de atac, astfel încât au devenit aplicabile dispozițiile generale ale art.385 1 alin.(2), conform cărora această încheiere poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea dată asupra fondului cauzei. Ca atare, printre modificările aduse Codului de procedură penală de O.U.G.

55/2004 se regăsește și suprimarea căi de atac a recursului împotriva încheierilor de respingere a recuzării, împrejurare care relevă că legiuitorului a urmărit ca asemenea hotărâri să nu mai poată fi cenzurate separat cu recurs, ci odată cu fondul, chiar dacă s-a omis corelarea cu alin. (6) al art. 52 C. proc. pen., sens în care ar fi trebuit să se prevadă că încheierile prin care se soluționează incompatibilitățile nu sunt supuse unei căi separate de atac. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat de inculpata S.M.O. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată S.M.O. încheierii din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1009/62/2010. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 ianuarie 2011.

{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă