Decizia nr. 26 din 03 decembrie 2014
Decizia nr. 26 din 03 decembrie 2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Decizia nr. 26 din 03 decembrie 2014 3 decembrie 2014 6 octombrie 2021
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
Decizie nr. 26/2014 Dosar nr. 28/1/2014/HP/P Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 24 din 13/01/2015 Corina Michaela Jîjîie – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Completului Ilie Iulian Dragomir – judecător la Secţia penală – judecător-raportor Mariana Ghena – judecător la Secţia penală Rodica Cosma – judecător la Secţia penală Luciana Mera – judecător la Secţia penală Maricela Cobzariu – judecător la Secţia penală Rodica Aida Popa – judecător la Secţia penală Valentin Horia Şelaru – judecător la Secţia penală Ana Maria Dascălu – judecător la Secţia penală Ana-Maria Deaconescu-Belulescu – magistrat-asistent la Secţia penală S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Încheierea de şedinţă din data de 24 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.932/102/2012, prin care în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 475 din acelaşi cod, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând posibilitatea încadrării medicului chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate,
trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal, în categoria funcţionarilor publici prevăzută de dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau în categoria funcţionarilor publici prevăzută de dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27 4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.
Conform art. 27 6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat doamna Ana-Maria Deaconescu-Belulescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 28/1/2014/HP/P aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la dosar au fost depuse hotărâri relevante în materie, pronunţate de către Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Braşov.
A menţionat că la dosar au transmis puncte de vedere curţile de apel Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Timişoara, Alba Iulia, Târgu Mureş, Braşov, Bucureşti, Bacău, Piteşti, Cluj, care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanţele arondate. Pe de altă parte, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Covasna, Tribunalul Gorj, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Întorsura Buzăului, Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria Băileşti, Judecătoria Calafat, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Judecătoria Orşova, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Strehaia nu au exprimat un punct de vedere, întrucât au comunicat că nu au avut jurisprudenţă în materie.
De asemenea a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi din cadrul facultăţilor de drept ale universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceştia nu au dat curs solicitării, nefiind transmis niciun punct de vedere în acest sens. În continuare a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat inculpatului B.A.M., potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la data de 17 noiembrie 2014, iar acesta nu a depus un punct de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării.
La data de 27 noiembrie 2014, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 2.631/C/3.328/III-5/2014 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, fiind depuse şi concluzii scrise. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susţină punctul de vedere al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema suspusă dezbaterii în Dosarul nr. 28/1/2014/HP/P.
Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea argumentelor juridice, a solicitat pronunţarea unei decizii prin care problema de drept supusă dezlegării în cauză să primească următoarea rezolvare „medicul chirurg – angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-un spital din sistemul public de sănătate este persoana care, cu titlu permanent şi cu remuneraţie, exercită, singură, în cadrul unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, fiind funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) teza ultimă din Codul penal”. A precizat că, pentru conturarea sferei persoanelor vizate de art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, relevante sunt criteriile legate de forma de proprietate a bunurilor indispensabile realizării obiectului de activitate al persoanei juridice.
Or, spitalul public funcţionează într-un imobil care face parte din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, iar în desfăşurarea actului medical medicul aflat în raporturi de muncă cu un spital public din reţeaua Ministerului Sănătăţii foloseşte echipamente medicale achiziţionate cu fonduri provenite de la bugetul de stat, iar cuantumul salariului său este stabilit în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi virat de la bugetul de stat. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.
ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 24 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.932/102/2012, având ca obiect apelul formulat de către inculpatul B.A.M.
împotriva Sentinţei penale nr. 173 din 12 decembrie 2013 a Tribunalului Mureş, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal – se încadrează în categoria funcţionarilor publici prevăzută de dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau în categoria funcţionarilor publici prevăzută de dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate.
II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 173 din 12 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 7.932/102/2012, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului B.A.M. la pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale din datele de 23 martie 2012 şi 4 iunie 2012), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 254 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 din Codul penal şi art. 76 alin. 1 lit. c) şi a art. 41 alin. 2 din Codul penal. S-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pentru fapta de mai sus ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, în baza art. 76 alin. 3 din Codul penal.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată (2 acte materiale din datele de 4 aprilie 2012 şi 11 aprilie 2012), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportat la art. 256 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 din Codul penal şi art. 76 alin. 1 lit. e) teza 1 şi a art. 41 alin. 2 din Codul penal. S-au contopit pedepsele stabilite, în baza art. 33 lit. a) din Codul penal, art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, inculpatul urmând să execute o pedeapsă totală rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, în baza art. 86 1 alin. 1 şi 2 din Codul penal. S-a fixat în ceea ce îl priveşte pe inculpat un termen de încercare de 5 ani şi 5 luni, conform art. 86 2 din Codul penal.
S-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare stabilit anterior să se supună mai multor măsuri de supraveghere, conform art. 86 3 alin. 1 din Codul penal: – să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, desemnat cu supravegherea lui; – să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă ori locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; – să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele lui de subzistenţă; – toate datele de mai sus se vor comunica Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, desemnat cu supravegherea lui, obligaţiile stabilite prin prezenta urmând să fie transmise acestui serviciu.
S-a atras atenţia inculpatului că, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor stabilite anterior cu rea-credinţă, e posibilă sesizarea instanţei şi revocarea beneficiului suspendării acordate, conform art. 86 4 alin. 2 din Codul penal. Aceeaşi sancţiune devine aplicabilă şi în cazul comiterii unei noi fapte penale în intervalul termenului de încercare, conform art. 86 4 alin. 1 din Codul penal. S-a constatat suspendată, pe durata beneficiului acordat, executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza 2, lit. b) din Codul penal, în baza art. 71 alin. 5 din Codul penal. S-a respins ca nefondată constituirea de parte civilă a martorei V.S., conform art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 14 din Codul de procedură penală.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a contravalorii bunurilor obţinute prin infracţiunile indicate, respectiv a sumelor de 1.000 de euro şi 1.000 de lei, conform art. 254 alin. 3, art. 256 alin. 2 din Codul penal raportate la art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.360 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, în baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului B.A.M., în calitate de medic curant, de a primi de la aparţinătorii victimelor R.C.
şi V.A. suma de 500 euro anterior operării victimei V.A. şi cea privind solicitarea şi primirea sumei de 200 de euro anterior intervenţiei chirurgicale efectuate asupra victimei R.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal. De asemenea, fapta inculpatului B.A.M.
de a primi de la aparţinătorii victimei V.A.M., după ce aceasta a fost operată de inculpat, sumele de 300 euro şi, respectiv, 1.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 256 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal. Împotriva acestei sentinţe, inculpatul B.A.M. a declarat apel la data de 18 decembrie 2013, solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. a), respectiv la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală anterior.
După intrarea în vigoare a noului Cod penal la data de 1 februarie 2014, inculpatul B.A.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în art. 289 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, cu reţinerea faptului că, în calitatea în care se presupune că a săvârşit faptele, inculpatul s-ar încadra în categoria funcţionarilor publici prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare. III. Opinia instanţei care a pronunţat sesizarea Instanţa Curţii de Apel Târgu Mureş, care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept supusă dezlegării, şi-a exprimat punctul de vedere, apreciind că voinţa legiuitorului a fost aceea de a delimita profesiile liberale de celelalte categorii de funcţionari publici.
Referitor la încadrarea medicului chirurg – angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, în categoria funcţionarilor publici în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, aceeaşi instanţă a considerat că pentru ca o persoană să fie considerată funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, respectiv persoana să exercite un serviciu public, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să fie învestită de autorităţile publice sau să fie supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Astfel, asemenea persoane sunt cele care exercită profesia de notar, avocat, executor judecătoresc, mediator, lichidator judiciar.
Aceste profesii reprezintă un serviciu de interes public [prima condiţie cerută de art. 175 alin. (2) din Codul penal], iar persoanele sunt învestite de către o autoritate publică (numirea în funcţia de notar, autorizarea ca interpret) ori printr-o decizie a autorităţii (desemnarea de către instanţă a expertului judiciar) şi, de asemenea, aceste persoane sunt supuse controlului sau supravegherii cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. S-a mai arătat că în situaţia inculpatului nu sunt întrunite niciuna dintre condiţiile cerute de art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv calitatea sa de medic chirurg – angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, nu a fost învestit de autorităţile publice, iar activitatea sa desfăşurată în cadrul spitalului, remunerată cu un salariu lunar, nu este supusă controlului şi nici supravegherii unei autorităţi publice.
Sumele de bani presupus a fi primite de către inculpat (în calitatea sa de medic angajat într-un spital de stat) de la membrii de familie ai pacienţilor (ca latură obiectivă a infracţiunii de luare de mită) nu pot fi asimilate unui onorariu negociabil pe care, spre exemplu, avocatul sau notarul îl încasează, pe bază de documente justificative (chitanţă, ordin de plată etc.), înregistrate în contabilitate, de la persoanele în folosul cărora îşi exercită atribuţiile.
S-a precizat că dispoziţiile art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public”, nu fac referire la noţiunea de funcţionar public, aşa cum este ea definită de dispoziţiile art. 175 din Codul penal, ci la noţiunea de funcţionar public definită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia „funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică” şi, în consecinţă, medicul nu este funcţionar public, deoarece el nu este numit, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.
În acelaşi sens au fost reţinute în argumentarea opiniei şi dispoziţiile art. 375 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri cu privire la „prescripţia şi recomandările cu caracter medical”, iar independenţa, libertatea profesională şi dreptul de decizie al medicului sunt statutate doar cu privire la „hotărârile cu caracter medical” – art. 375 alin. (1) din aceeaşi lege.
În concluzie, s-a apreciat că medicul chirurg – angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, deoarece îşi desfăşoară activitatea cu titlu permanent (contract de muncă pe perioadă nedeterminată), cu o remuneraţie (salariu lunar şi eventuale sporuri acordate), în cadrul unui spital din sistemul public de sănătate (din reţeaua Ministerului Sănătăţii) şi are atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al spitalului. IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpatul B.A.M.
nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii conform dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Opinia instanţelor judecătoreşti Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora ce au fost transmise instanţei supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării a rezultat o practică neunitară. Astfel, au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bacău care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.
Într-o primă opinie, majoritară, punctele de vedere exprimate de curţile de apel, precum şi de către unele dintre instanţele de judecată din circumscripţia acestora au fost în sensul că medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, deoarece îşi desfăşoară activitatea cu titlu permanent pentru care primeşte o remuneraţie lunară în cadrul unui spital din sistemul public de sănătate, şi are atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al spitalului potrivit contractului său de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată (Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Harghita, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Arad, Tribunalul Timiş, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Dolj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Slatina, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Segarcea, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Gheorghieni, unele instanţe de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti).
A doua opinie exprimată de judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Cluj, Tribunalului Alba, Tribunalului Caraş-Severin, Tribunalului Mureş, Tribunalului Vrancea, Tribunalului Olt, Judecătoriei Târnăveni, Judecătoriei Luduş, Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Judecătoriei Filiaşi, precum şi de judecătorii Curţii de Apel Braşov şi Tribunalului Braşov a fost în sensul că medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 din Codul penal, se încadrează în categoria funcţionarilor publici prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal.
O altă opinie a fost conturată de Tribunalul Brăila, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Mehedinţi şi, respectiv, de unii judecători ai Curţii de Apel Braşov şi Tribunalului Braşov, precum şi judecătorii unor instanţe arondate Curţii de Apel Bucureşti care şi-au exprimat punctul de vedere în sensul că medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. Curtea de Apel Oradea a comunicat că instanţele din circumscripţia sa nu au formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept pusă în discuţie, iar în lipsa unei practici cristalizate a exprimat opinia potrivit căreia medicul angajat la o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar şi, prin urmare, poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) din Codul penal, în cazul său răspunderea penală fiind atenuată însă prin intervenţia legiuitorului, care specifică în mod clar că limitele de pedeapsă vor fi reduse cu 1/3.
Judecătorii Tribunalului Argeş au opinat în sensul că dacă medicul activează în sectorul public şi angajatorul său este o unitate sau o instituţie publică, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. De asemenea, s-a arătat că medicilor angajaţi în cadrul unor organisme private, dar de interes public, le vor fi aplicabile dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, cu toate consecinţele, deoarece în acest caz funcţia lor nu mai este publică, ci doar de interes public, veniturile acestora fiind asigurate din resurse private.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Covasna, Tribunalul Gorj, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Târgu-Secuiesc, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Întorsura Buzăului, Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria Băileşti, Judecătoria Calafat, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Judecătoria Orşova, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Strehaia nu au exprimat un punct de vedere, întrucât au comunicat că nu au avut jurisprudenţă în materie.
V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din acelaşi cod, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi din cadrul facultăţilor de drept ale Universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceştia nu au transmis niciun punct de vedere în acest sens. VI.
Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că medicul din cadrul unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, dispoziţii care includ în noţiunea de „funcţionar public” „persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: b) exercită (…) o funcţie publică de orice natură.” VII.
Opinia Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 2.631/C/3.328/III-5/2014 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării prealabile. În cuprinsul concluziilor scrise, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat următoarele: „medicul chirurg – angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-un spital din sistemul public de sănătate este persoana care, cu titlu permanent şi cu remuneraţie, exercită, singură, în cadrul unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, fiind funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) teza ultimă din Codul penal”.
În susţinerea opiniei formulate, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, în esenţă, următoarele: Funcţionarul public în înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal semnifică persoana care exercită în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic ori al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
Dacă apartenenţa la o regie autonomă, care se organizează şi funcţionează potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, nu pune probleme de interpretare, noţiunea de operator economic trebuie privită prin raportare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii care, la art. 3 lit. r), defineşte noţiunea de operator economic ca fiind „oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări – persoană fizică/juridică de drept public sau privat ori grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piaţă produse, servicii şi/sau execuţie de lucrări”.
Altfel spus, operatorul economic este acea persoană juridică cu capital integral sau majoritar de stat care realizează acte de comerţ, iar orice angajat al unui astfel de operator economic are calitatea de funcţionar public. Persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat este acea persoană juridică la care statul român deţine, în cazul societăţilor comerciale, întregul sau mai mult de jumătate din capitalul social subscris şi vărsat, dar şi cea a cărei activitate este sine qua non legată de bunuri ce fac parte din domeniul public al statului, aflate în administrarea ei. Prin sintagma „atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia”, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că legiuitorul a intenţionat să excludă de la aplicarea unor norme de incriminare personalul cu atribuţii de întreţinere, pază ori altele similare.
Astfel, a precizat că pentru delimitarea sferei persoanelor vizate de dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, relevante sunt criteriile legate de forma de proprietate a bunurilor indispensabile realizării obiectului de activitate al persoanei juridice; iar, în ceea ce priveşte spitalul public, acesta funcţionează într-un imobil care face parte din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, în desfăşurarea actului medical medicul aflat în raporturi de muncă cu un spital public din reţeaua Ministerului Sănătăţii foloseşte echipamente medicale achiziţionate cu fonduri provenite de la bugetul de stat, iar cuantumul salariului său este stabilit în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi virat de la bugetul de stat, acesta neputând fi negociat între angajat – medicul şi angajator – instituţia publică.
VIII. Examenul jurisprudenţei
La nivelul Curţii de Apel Braşov a fost identificată Decizia penală nr. 429 din 2 octombrie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de procuror împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 5 martie 2014 a Tribunalului Braşov, prin care inculpatul S.I. a fost achitat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) şi (2) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal, raportat la art. 1 alin. (1) lit. g), art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
La nivelul Curţii de Apel Craiova a fost identificată Încheierea de suspendare din 17 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 485/95/2014, prin care Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat la rândul său Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă prin care să dea o rezolvare de principiu modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal privind funcţionarii publici, respectiv dacă medicul angajat într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este funcţionar public în sensul alin. (1) sau (2). Opinia motivată a completului de judecată a fost în sensul că medicul – angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.
Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale: Decizia 1 Curţii Constituţionale nr. 2 din 15 ianuarie 2014. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014. Prin decizia menţionată anterior Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 253 1 din Codul penal şi a constat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în raport cu criticile formulate. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că „Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ”, iar „noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal”.
Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie La nivelul Secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele hotărâri pronunţate în materie: a) Decizia penală nr. 1.314 din 14 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.125/63/2012, prin care a fost admis recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 171 din 10 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi au fost casate în totalitate decizia şi sentinţa atacate şi rejudecând, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (2) din Codul penal; b) Decizia penală nr. 224 din 2 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.243/1/2014 prin care a fost respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B.K. (medic angajat într-un spital de stat) împotriva Deciziei penale nr. 25 din 30 ianuarie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 9.783/63/2012. Astfel, în cauză a fost menţinută Sentinţa penală nr. 243 din 30 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia penală în Dosarul nr. 9.783/63/2012, prin care inculpatul B.K. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie; c) Decizia penală nr. 2.091 din 20 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7.710/63/2013 prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. (medic angajat într-un spital de stat) împotriva Deciziei penale nr. 352 din 12 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova. În speţă, a fost menţinută Sentinţa penală nr. 211 din 8 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7.710/63/2013 prin care inculpatul R.N. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 320 1 alin. 7 din Codul de procedură penală.
Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. IX. Dispoziţii legale incidente Articolul 16 din Constituţie – Egalitatea în drepturi „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege”. Art. 1 alin. (1) din Codul penal: „Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.” Art. 4 din Codul penal: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.” Art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal: „(1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. (2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.” Art. 145 din Codul penal anterior: „Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.” Art. 147 din Codul penal anterior: „(1) Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145. (2) Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.” Art. 175 din Codul penal în vigoare: „(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice, cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. (2) De asemenea este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.” Art. 176 din Codul penal în vigoare: „Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.” Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.” Art. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. (2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. (3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase. (4) Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică. (5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice. (6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea «Ministerul Sănătăţii» se înlocuieşte cu denumirea «Ministerul Sănătăţii Publice», iar sintagma «ministrul sănătăţii», cu sintagma «ministrul sănătăţii publice». (7) Asistenţa de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii.” Art. 373 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare – „Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii Publice, denumite în continuare autorităţi competente române”. Art. 375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical. (2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. (3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.” Art. 256 din Codul penal anterior – Primirea de foloase necuvenite: „Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. […]” Art. 289 din Codul penal în vigoare – Luarea de mită: „(1) Fapta funcţionarului public, care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.” Art. 308 din Codul penal în vigoare – Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane: „(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. (2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.” X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării a fost în sensul că medicul angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării: Legiuitorul român a prevăzut în Codul de procedură penală în vigoare un nou instrument de unificare a practicii judiciare neunitare, respectiv sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În conţinutul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală sunt statuate condiţii cumulative de sesizare a instanţei supreme, şi anume referitoare la faza procesuală a cauzei în care se iveşte chestiunea de drept, felul instanţei care poate sesiza şi stadiul procesual al cauzei, natura juridică a chestiunii de drept, precum şi aceea prin care să nu fi făcut obiectul vreunuia din instrumentele juridice de rezolvare a problemei respective. Altfel spus, este necesar ca: – acea cauză în care există o chestiune de drept ce urmează să fie supusă dezlegării să se afle „în cursul judecăţii”, respectiv instanţa să fi fost sesizată, iar procesul se află în curs de desfăşurare; – instanţele pe rolul cărora se află o asemenea cauză să fie din cele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, iar cauza respectivă să se găsească în ultima cale de atac – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea pe fond a cauzei respective; – condiţia negativă, în sensul că instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra problemei de drept, printr-o hotărâre prealabilă sau prin recurs în interesul legii. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că prezenta sesizare întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Dosarul nr. 7.932/102/2012 se află pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în faza de judecată a apelului declarat de inculpatul B.A.M., curtea de apel fiind una dintre instanţele enumerate expres şi limitativ de către legiuitor, ce poate exercita calea de atac exercitată, şi intrând în sfera accepţiunii de „în ultimă instanţă”. De asemenea, chestiunea de drept supusă dezlegării este de natură a determina judecarea pe fond a cauzei, iar prevederile invocate nu au mai făcut, până la momentul sesizării, obiectul niciunei alte hotărâri prealabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici al vreunui recurs în interesul legii soluţionat de aceeaşi instanţă. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Spre deosebire de Codul penal anterior, Codul penal în vigoare nu mai face deosebire între noţiunea de funcţionar public şi cea de funcţionar, aceasta din urmă nemaifiind reglementată distinct. Astfel, din analiza comparativă a dispoziţiilor legale ce definesc termenii de „funcţionar public” şi „public” din actuala reglementare cu cele cuprinse în prevederile art. 145 şi 147 din Codul penal anterior, rezultă că funcţionar public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice ori al unei instituţii sau al altei persoane juridice de interes public. Aşa cum s-a menţionat în mod constant şi în literatura juridică, în înţelesul legii penale, noţiunile de „funcţionar public” şi de „funcţionar” au o semnificaţie mai largă decât aceleaşi noţiuni din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a patrimoniului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. Din perspectiva tehnicii de reglementare a conţinutului dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Codul penal rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de ierarhizare a acestor dispoziţii, ci de a da o definiţie mai riguroasă noţiunii de funcţionar public decât definiţia dată de art. 147 din Codul penal anterior. Astfel, funcţionarul public definit în art. 175 alin. (1) din Codul penal este „persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia”. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”. Rezultă că funcţionarul public, astfel cum este definit în cuprinsul art. 175 alin. (1) din Codul penal, poate exercita fie atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, fie atribuţii cu privire la realizarea obiectului de activitate al regiilor autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral ori majoritar de stat, fie poate exercita o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură. Scopul utilizării de către legiuitor a expresiei „funcţie publică de orice natură”, iar nu „funcţie publică” a fost acela de a evita existenţa unei suprapuneri între noţiunea de „funcţie publică” în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, pentru a delimita sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea legii penale. Astfel, sintagma „funcţie publică de orice natură”, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de „funcţionar public” este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionaril
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.