Secțiunea a treia Cerere nr. 42715/98 prezentată de dl KILIç și de dl Yalmaz KILIç împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 mai 2004 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Hedigan Traja Gyulumyan, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 4 iunie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei prezentate de solicitanți la 7 februarie 2003 la 5 aprilie 2004, după ce au deliberat cu privire la aceasta, face următoarea decizie: Terzi, avocat la Izmir.
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1989, Hotărârea Drumurilor Naționale ( La 22 decembrie 1989, în dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Silivri o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere. Prin hotărârea din 21 decembrie 1990, instanța a dat câștig de cauză reclamanților și a condamnat Hotărârea să le plătească o indemnizație suplimentară de expropriere de 200 115 079 de lire turcești, cu dobânzi moratoriu simple la 30 % pe an începând cu 5 decembrie 1989. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație la 14 mai 1993. Ulterior, la cererea reclamanților, oficiul de urmăriri penale competent notifia din cadrul Direcției un ordin de plată rămas nerușinat.
La 9 ianuarie 1998, Hotărârea a plătit reclamanților suplimentarea indemnizației în cauză. GRIEF invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor din cauza întârzierii administrației în plata indemnizației suplimentare de expropriere cu dobânzi moratoriu insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. LA 5 aprilie 2004, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 42715/98, formulată de domnii Această sumă care acoperă prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit și nici niciunei alte sarcini fiscale la momentul relevant și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de solicitanți.
Plata sa va avea loc în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
La 7 februarie 2003, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților, observ că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei având ca origine cererea nr. 42715/98 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, guvernul turc este pregătit să plătească, ex gratia În ceea ce privește daunele suferite, cheltuielile și cheltuielile de judecată, inclusiv pentru domnii Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul.
Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile și consideră că acesta se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale și nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, aplicarea art. 29 alin. (3) din Convenție ar trebui să înceteze și ar trebui eliminată cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
DÉCISION Requête n o 42715/98 présentée par İlyas KILIÇ et Yılmaz KILIÇ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 13 mai 2004 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , J. Hedigan , K. Traja , M me A. Gyulumyan, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 4 juin 1998, Vu l'article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire respectivement présentées par les requérants et le Gouvernement les 7 février 2003 le 5 avril 2004, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.
İlyas Kılıç et Yılmaz Kılıç, sont des ressortissants turcs et résident à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M e M.N. Terzi, avocat à Izmir. Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1989, la Direction des routes nationales (« la Direction ») expropria un bien immobilier appartenant aux requérants, sis à Silivri. L'indemnité d'expropriation fixée par la Direction fut versée aux requérants à la date du transfert de propriété. Le 22 décembre 1989, en désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Silivri une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation.
Par un jugement du 21 décembre 1990, le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna la Direction à leur verser une indemnité d'expropriation complémentaire de 200 115 079 livres turques, assortie d'intérêts moratoires simples au taux de 30 % l'an à compter du 5 décembre 1989. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation le 14 mai 1993. Par la suite, à la demande des requérants, l'office des poursuites compétent notifia à la Direction une injonction de payer demeurée infructueuse. Le 9 janvier 1998, la Direction versa aux requérants le complément d'indemnité en question. GRIEF Invoquant l'article 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignent d'une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison du retard de l'Administration dans le paiement de l'indemnité complémentaire d'expropriation assortie d'intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie.
EN DROIT Le 5 avril 2004, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n o 42715/98, introduite par MM. İlyas Kılıç et Yılmaz Kılıç, le gouvernement turc offre de verser à ceux-ci, ex gratia , la somme globale de 27 500 EUR (vingt-sept mille cinq cents euros). Cette somme couvrant le préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l'époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Son versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l'Homme.
Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. » Le 7 février 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants : « Je note qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n o 42715/98 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme, le gouvernement turc est prêt à verser, ex gratia , au titre du dommage subi, frais et dépens compris, à MM.
İlyas Kılıç et Yılmaz Kılıç, la somme globale de 27 500 EUR (vingt-sept mille cinq cents euros). Je note également que le versement de cette somme s'effectuera dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée. La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties.
Elle estime que celui-ci s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles et n'aperçoit par ailleurs aucun motif d'ordre public justifiant de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29 § 3 de la Convention et de rayer l'affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président