CASE OF VACCARO AGAINST ITALY

Rezoluția ResDH(2005)90 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 noiembrie 2000 (finală la 16 februarie 2001) în cazul Vaccaro împotriva Italiei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 26 octombrie 2005 la a 940-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor omului în cauza Vaccaro pronunțată la 16 Noiembrie 2000 și transmise Comitetului de Miniștri după ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 41852/98) împotriva Italiei, depusă la 24 martie 1998 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Antonino Vaccaro, cetățean italian, și că Curtea a sesizat cazul în temeiul art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea legată de lungimea excesivă a detenției reclamantei în reținere; întrucât, în hotărârea sa din 16 noiembrie 2000 în unanimitate, Curtea a considerat că a existat o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 10 000 000 de lire italiene în ceea ce privește prejudiciile morale și 5 000 000 de lire italiene în ceea ce privește costurile și cheltuielile și faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 2,5% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respingeți restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alin. (2) din Convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să o informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 16 noiembrie 2000, având în vedere obligația Italiei în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenția de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comisiei informații privind măsurile luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale prezentei hotărâri; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere faptul că, la 25 mai 2001, după expirarea termenului stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 16 noiembrie 2000, și având în vedere faptul că reclamantul și-a renunțat dreptul la interesul implicit având în vedere suma minimă implicată, Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Italiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2005)90 Informații furnizate de Guvernul Italiei în cursul examinării cazului Vaccaro De către Comitetul de Miniștri Guvernul Italiei reamintește că încălcarea articolului 5 alineatul (3) constatată în acest caz a rezultat din lungimea excesivă a detenției reclamantului în reținere (4 ani și 8 luni, între 1993 și 1999) din cauza lipsei unor motive rezonabile care să justifice continuarea acesteia și a eșecului autorităților de a acționa cu expediție corespunzătoare în cursul anchetelor preliminare și al procesului. În cursul perioadei de detenție în cauză, în 1995, articolele 274 și 292 din Codul de Procedură Penală (CPP) au fost modificate: acestea prevăd acum că o decizie judiciară de ordonare a detenției preliminare poate fi anulată ex officio în cazul în care necesitatea sa nu este justificată în mod explicit în funcție de criterii specifice (cum ar fi un risc real și concret ca persoana acuzată să poată manipula dovezile, să comită o infracțiune gravă sau să evadeze sau indicații grave de vinovăție a acuzatului). Aceste noi dispoziții consolidează garanțiile existente deja în temeiul legislației italiene, prevăzând revocarea detenției preliminare în cazul în care motivele care justifică acest lucru nu mai există (a se vedea art. 299 RPC) și prevăzând faptul că timpul deja transcurs ar trebui luat în considerare atunci când se evaluează necesitatea de a menține o persoană în detenție (a se vedea, de exemplu, hotărârea Curții de casă nr. În plus, art. 303 din CCP stabilește durata maximă a detenției preliminare în diferite situații. În sfârșit, în ceea ce privește expediția corespunzătoare necesară în cadrul procedurilor penale, care a fost parțial la originea încălcării articolului 5 alineatul (3), constatată în acest caz, reformele sistemului judiciar care vizează accelerarea acestor proceduri sunt examinate de către Comitetul de miniștri în cadrul supravegherii sale privind executarea mai multor hotărâri și decizii privind, în special, problema structurală a lungării excesive a procedurilor penale în Italia (a se vedea Rezoluția provizorie ResDH(2000)135). Având în vedere cele de mai sus, guvernul consideră că Italia și-a îndeplinit obligația în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a se conforma hotărârii Curții în acest caz.

Resolution ResDH(2005)90

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 16 November 2000 (final on 16 February 2001)

in the case of Vaccaro against Italy

(Adopted by the Committee of Ministers on 26 October 2005

at the 940th meeting of the Ministers' Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Vaccaro case delivered on 16

November 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 41852/98) against Italy, lodged with the European Commission of Human Rights on 24 March 1998 under former Article 25 of the Convention by Mr

Antonino

Vaccaro, an Italian national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint related to the excessive length of the applicant's detention on remand ;

Whereas in its judgment of 16 November 2000 the Court unanimously:

-

held that there had been a violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention;

-

held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 10

000

000 Italian lire in respect of non-pecuniary damage and 5

000

000 Italian lire in respect of costs and expenses and that simple interest at an annual rate of 2.5% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed the remainder of the applicant's claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 16 November 2000, having regard to Italy's obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken preventing new violations of the same kind as that found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution;

Having satisfied itself that on 25 May 2001, after the expiry of the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 16 November 2000, and having taken note of the fact that the applicant has waived his right to default interest in view of the minimal sum involved,

Declares, after having examined the information supplied by the Government of Italy, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2005)90

Information provided by the Government of Italy

during the examination of the Vaccaro case

By the Committee of Ministers

The Government of Italy recalls that the violation of Article 5, paragraph 3, found in this case resulted from the excessive length of the applicant's detention on remand (4 years and 8 months, between 1993 and 1999) on account of the lack of reasonable grounds justifying its continuation and of the failure of the authorities to act with due expedition during the preliminary investigations and the trial.

During the period of detention at issue, in 1995, Articles 274 and 292 of the Code of Criminal Procedure (CPP) were amended: they now provide that a judicial decision ordering pre-trial detention may be annulled

ex officio

if its necessity is not explicitly justified in the light of specific criteria (such as an actual and concrete risk that the accused person might tamper with the evidence, commit a serious crime or escape, or serious indications of the accused's guilt).

These new provisions strengthen the guarantees already existing under Italian law, providing for the revocation of pre-trial detention if the reasons justifying it no longer exist (see Article 299 CPP) and providing that the time already elapsed should be taken into account when assessing the need to maintain a person in detention (see for example Court of Cassation's decision No. 2395 of 16 October 1997). In addition, Article 303 of the CCP sets the maximum duration of pre-trial detention in different situations.

Lastly, as regards the due expedition required in the conduct of criminal proceedings, which was partially at the origin of the violation of Article 5, paragraph 3, found in this case, reforms of the judicial system aimed at speeding up such proceedings are under examination by the Committee of Ministers in the framework of its supervision of the execution of several judgments and decisions concerning specifically the structural problem of excessive length of criminal proceedings in Italy (see Interim Resolution ResDH(2000)135).

In the light of the above, the government considers that Italy has fulfilled its obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to comply with the Court's judgment in this case.