ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2003

ÎCCJ, Decizia nr. 496/2003

HOTĂRÂRE
17.11.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 496/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 18 septembrie 2003,

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul

nr. 4103/2003, a fixat termen pentru verificarea legalității arestării

inculpatului.

Având în vedere că măsura arestării

preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și

prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de

condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și

dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160

d

și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu

30 zile.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul C.M.N. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 160

d

alin. (1) C.

proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond

la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea

preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform

art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art.

385

12

alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din

oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea

sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea

preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod

corespunzător dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin.

(1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs,

pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160

d

pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea

arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003,

se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care

se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea

pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs,

legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a

considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că prin art. I pct. 25

și 26 din O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of., nr. 748/26.10.2003), art. 160

c

și art. 160

d

În același sens sunt însă

dispozițiile art. 160

b

, cu trimitere la art. 160

a

alin.

(2) C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență

privitoare la modificarea Codului de procedură penală nu a vizat condițiile de

exercitare a recursului în procesul penal, așa încât acestea rămân în

continuare așa cum au fost reglementate prin Cap. III al Titlului II din Partea

specială a acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de modificarea

legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are suport legal

și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de control judiciar,

recursul declarat de către acesta nu poate declanșa controlul judecătoresc

asupra legalității și temeiniciei încheierii atacate, prin care instanța

competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus

prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul

de reglementare, calea de atac constituie o calitate a hotărârii judecătorești.

În consecință, o hotărâre

judecătorească, sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor

de atac prevăzute de lege la data pronunțării acesteia.

Așa fiind, admisibilitatea recursului

declarat de inculpat este examinată în raport de exercitarea acestuia cu

respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală la data

pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată

cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei

instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea

ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale

referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă

principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța

firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată

separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de

inculpat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Respinge recursul declarat de

inculpatul C.M.N. împotriva încheierii din 18 septembrie 2003, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4103/2003, ca

inadmisibil.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care

suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi 17 noiembrie 2003,

în ședință publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-17
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 494/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 3379/2003, a fixat termen pentru verificarea lega
ÎCCJ 2003-11-17
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 491/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 3715/2003, a fixat termen pentru verificarea lega
ÎCCJ 2003-11-10
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 471/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 4108/2003, a fixat termen pentru verificarea lega
ÎCCJ 2003-11-24
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 523/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 2910/2003, a fixat termen pentru verificarea lega
ÎCCJ 2003-11-17
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 495/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 3379/2003, a fixat termen pentru verificarea legal
Sursă