Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3731/2003

HOTĂRÂRE
06.11.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3731/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 489 din 24 aprilie 2003, a admis acțiunea reclamantului R.R.D.; a anulat hotărârea nr. 7636 din 14 februarie emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj; a obligat pârâta să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada de refugiu 8 octombrie 1944 – 6 martie 1945, începând cu 1 februarie 2003. S-a reținut că, reclamanta s-a născut la 8 octombrie 1944, în localitatea Arad, unde părinții se aflau în refugiu, astfel că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000. Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, reiterând aspectele invocate în hotărârea prin care a fost respinsă cererea reclamantei, în sensul că aceasta nu era născută la data când s-au refugiat părinții și, deci, nu are statut de refugiat.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 2 din normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care și persoanele refugiate. În raport de aceste dispozițiuni, prima instanță a reținut în mod corect că, reclamantul, fiind născut în perioada în care părinții se aflau în refugiu, are statutul de refugiat, de la data nașterii (8 octombrie 1944 până la 6 martie 1945), beneficiind de facilitățile acordate prin lege; aceasta deoarece efectele negative ale refugiului s-au răsfrânt și asupra nou născuților, nu numai asupra părinților.

În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 489 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 noiembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3438/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 263 din 20 martie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.R.; a
ÎCCJ 2004-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 329/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.788 din 2 iulie 2003, a admis acțiunea formulată de D.M., a anulat hotărârea
ÎCCJ 2003-11-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3723/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 358 din 8 aprilie 2003, a admis acțiunea reclamantei F.M., a anulat hotă
ÎCCJ 2004-04-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1553/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1085 din 25 septembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta F.
ÎCCJ 2003-12-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4575/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 554 din 14 mai 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M.E.; a anu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă