Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4579/2003

HOTĂRÂRE
11.12.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4579/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 692 din 3 iunie 2003, a admis acțiunea reclamantului K.Ș., a anulat hotărârea nr. 8590 din 18 martie 2003 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului statutul de refugiat pentru perioada 20 martie 1944 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 aprilie 2003. Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2003 a fost admisă cererea reclamantului, privind erorile materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul că perioada de refugiu este cuprinsă între 2 martie 1943 – 6 martie 1945, nu cum greșit s-a dactilografiat în considerente, 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, iar în dispozitiv 20 martie 1944 – 6 martie 1945. S-a reținut că reclamantul s-a născut în perioada în care părinții săi se aflau în refugiu, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute Legii nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, reiterând aspectele invocate în hotărârea prin care a fost respinsă cererea reclamantului, în sensul că acesta nu era născut la data când s-au refugiat părinții săi, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care și persoanele refugiate.

În raport de aceste dispozițiuni, prima instanță a reținut corect că, reclamantul, fiind născut în perioada în care părinții se aflau în refugiu, are statutul de refugiat, de la data nașterii (2 martie 1943 până la 6 martie 1945), beneficiind de facilitățile acordate prin lege; aceasta, întrucât efectele negative ale refugiului s-au răsfrânt și asupra nou născuților, nu numai asupra părinților. În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 692 din 3 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3723/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 358 din 8 aprilie 2003, a admis acțiunea reclamantei F.M., a anulat hotă
ÎCCJ 2004-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 329/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.788 din 2 iulie 2003, a admis acțiunea formulată de D.M., a anulat hotărârea
ÎCCJ 2003-12-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4575/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 554 din 14 mai 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M.E.; a anu
ÎCCJ 2003-06-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 63 din 16 ianuarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclama
ÎCCJ 2003-06-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2569/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 6250 din 17 decembrie 2002, Casa Județeană de Pensii Cluj a respins cererea reclamantului R.Ș., formulată în sensul stabilirii calități
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă