ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2003

ÎCCJ, Decizia nr. 588/2003

HOTĂRÂRE
03.12.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 588/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24 din 18

aprilie 2003, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul T.I. la 7 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), e), cu aplicarea art. 13 și a art. 37 lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata

arestării preventive, cu începere de la 22 octombrie 2003 până la 18 aprilie

2003, menținându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.

Împotriva sentinței, procurorul și

inculpatul au declarat apel, ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin

decizia penală nr. 242/A din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Brașov.

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, fiind fixat

termen, pentru judecarea acestuia, la 14 noiembrie 2003.

Prin încheierea din 16 octombrie

2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile

art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160

d

C.

proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și a

dispus prelungirea acesteia până la 14 noiembrie 2003 inclusiv.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi

considerate motive de casare.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160

d

alin. (1)

că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii

sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării

prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea

apelului sau la termenul fixat conform art. 385

12

alin. (1) pentru

judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și

dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei

măsuri".

Dar, în timp ce în alin. (2) al

aceluiași articol era menționat că „în cazul în care s-a dispus arestarea

preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod

corespunzător dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu

recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160

d

C.

proc. pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau

revocarea arestării, nu a fost prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003,

s-a prevăzut că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care

se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea

pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs,

legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a

reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu

recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe

ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi

inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la

competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) și ale art. 141 alin. (1)

procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva

încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent

dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu

fondul.

În consecință, constatându-se

inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu

obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul T.I. împotriva încheierii din 16 octombrie 2003,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr.

4432/2003.

Obligă pe inculpat să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi

avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

decembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-15
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 216/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58 din 29 noiembrie 2002, Tribunalul Covasna a condamnat, între alții, pe inculpatul R.S.Z. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infrac
ÎCCJ 2003-12-03
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 592/2003
a de tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru care a condamnat pe inculpat la 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drept
ÎCCJ 2003-09-08
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 168/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 148 din 8 martie 2003, Tribunalul Brașov a condamnat, între alții, pe inculpatul F.D.I. la 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea
ÎCCJ 2003-09-15
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 227/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 192 din 7 mai 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul F.P.R. la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie
ÎCCJ 2003-12-03
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 578/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 159 din 15 mai 2002, Tribunalul Hunedoara a condamnat, printre alții, pe inculpatul S.T.M. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracț
Sursă