ÎCCJ, Decizia nr. 117/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 257 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu, inculpata P.S.L.C. a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. S-a dedus, din pedeapsă, durata arestării preventive, cu începere de la 6 august 2002 până la 11 noiembrie 2002, dispunându-se, totodată, menținerea stării de arest a inculpatei. Apelul declarat de inculpată, împotriva acestei sentințe, a fost respins prin decizia penală nr. 163 din 25 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva acestei decizii, inculpata a declarat recurs, fiind fixat termen, pentru judecarea acestuia, la 4 iulie 2003. La termenul din 4 iulie 2003, fixat pentru soluționarea recursului, prin încheierea Curții Supreme de Justiție, secția penală, din acea zi, s-a amânat judecarea cauzei la 17 octombrie 2003, pentru a da posibilitate inculpatei să angajeze apărător și a fost prelungită măsura arestării inculpatei până la 2 august 2003, cu motivarea că aceasta se impune în raport cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și cu dispozițiile art. 160 d C. proc. pen. Inculpata a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.

Recursul nu este admisibil. Prin art. 160 d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că, „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385 12 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri". Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160 b și ale art. 160 c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160 d C. proc.

pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac. Așa fiind, și cum prin art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar încălca normele legale referitoare la competența instanțelor. În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160 d , corelate cu cele ale art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă și de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatei să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata P.S.L.C. împotriva încheierii din 4 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2043/2003. Obligă pe inculpată să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică azi, 11 august 2003.