Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.08.2003
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 122/2003

HOTĂRÂRE
25.08.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 122/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 798 din 5 septembrie 2002, Tribunalul Municipiului București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.L. la 5 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive, cu începere de la 21 mai 2002 până la 5 septembrie 2002, fiind menținută, totodată, starea de arest a inculpatului. Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel, acesta fiind respins prin decizia penală nr. 654 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, fiind fixat termen, pentru judecarea acestuia, la 3 aprilie 2003. Cauza a fost amânată la 12 iunie 2003 și, apoi, la 25 septembrie 2003. Prin încheierea din 10 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160 d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală, dispunând prelungirea acesteia până la 8 august 2003 inclusiv. Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare, Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160 d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385 12 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri". Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160 b și ale art. 160 c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160 d C. proc.

pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac. Așa fiind, și cum prin art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar încălca normele legale referitoare la competența instanțelor. În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160 d , corelate cu cele ale art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă și de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul I.L. împotriva încheierii din 10 iulie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 301/2003. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică azi, 25 august 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-12-03
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 561/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 736 din 21 august 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul G.M. la 8 ani închisoare și interzicerea t
ÎCCJ 2003-09-08
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 175/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 349 din 19 iunie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul D.C. la 5 ani închisoare pent
ÎCCJ 2003-09-03
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 153/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 79 din 6 februarie 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul G.D. la 5 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2004-01-14
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 24/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 611 din 24 iunie 2003, Tribunalul București, secția a I-a penală, a condamnat pe inculpatul L.M. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea
ÎCCJ 2003-09-08
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 171/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 71 din 28 martie 2003, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat, între alții, pe inculpatul C.R. la 7 ani închisoare pentru săvârșir
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă