ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2003

HOTĂRÂRE
30.06.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Camera de consiliu

Analizând regularitatea sesizării

sale, constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3)

din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, intrată în vigoare, potrivit art. III din

aceeași ordonanță, la data de 28 august 2003, „Hotărârile pronunțate înainte de

intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de

atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.

De altfel, același mod de reglementare se

regăsește și în prevederile art. 725 pct. 4 C. proc. civ. care stabilesc că

„Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse

căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.

În cauză, se constată că hotărârea recurată a

fost pronunțată la data de 30 iunie 2003, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 58/2003, situație în care în mod corect cererea de recurs a fost depusă la Judecătoria

Galați, în temeiul art. 302 C. proc. civ., de unde aceasta urma să fie

înaintată instanței competente potrivit legii în vigoare la data la care a fost

pronunțată.

Așa fiind, în mod greșit dosarul a fost înaintat

Curții Supreme de Justiție, în raport cu dispozițiile procedurale sus invocate.

În consecință, se va trimite dosarul la instanța

unde a fost înregistrată cererea de recurs, aceasta urmând să-l înainteze

instanței competente potrivit dispozițiilor procedurale anterioare datei de 28

august 2003.

Trimite cererea de recurs, formulată de S.N.T.F.

- C.F.R. Marfă S.A., București, sucursala Galați, împotriva sentinței civile

nr. 3840 din 30 iunie 2003 a Judecătoriei Galați, la Judecătoria Galați.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29

septembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2856/2003
izării sale, constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, intrată în vigoare – potrivit art. III din aceiași ordonanță – la data de 28 august 2003, „Hotărârile pronunțate înainte de intrare
ÎCCJ 2003-06-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2857/2003
Analizând regularitatea sesizării sale, constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, intrată în vigoare – potrivit art. III din aceiași ordonanță – la data de 28 august 2003, „Hotărârile pr
ÎCCJ 2003-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2866/2003
Analizând regularitatea sesizării sale, constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, intrată în vigoare – potrivit art. III din aceiași ordonanță – la data de 28 august 2003, „Hotărârile pr
ÎCCJ 2003-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2870/2003
constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, intrată în vigoare – potrivit art. III din aceiași ordonanță – la data de 28 august 2003, „Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare
ÎCCJ 2003-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2854/2003
Camera de consiliu Analizând regularitatea sesizării sale, constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, intrată în vigoare, potrivit art. III din aceeași ordonanță, la data de
Sursă