ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7019/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7019/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 februarie 2004, reclamantul P.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 12250 din 15 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că s-a născut în localitatea unde au fost refugiați părinții săi, suferind greutățile refugiului, astfel că are același statut de refugiat, ca și ei. Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 554 din 21 aprilie 2004, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că reclamantul nu era născut la data strămutării părinților săi și ca urmare, nu are un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, din motive etnice.
Recursul este nefondat. Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la 25 aprilie 1944, în localitatea Copru, comuna Cătina, județul Cluj, unde s-au refugiat părinții săi. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Faptul că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. Soluția curții de apel fiind legală și temeinică, urmează ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 554 din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.