ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7747/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 martie 2003, la Curtea de Apel Iași, reclamantul D.I. a solicitat anularea deciziei nr. 158, emisă la 30 ianuarie 2003 de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor, aplicarea O.U.G. nr. 192/2002, în sensul majorării salariului de bază, cu 20%, pentru toți lucrătorii vamali și obligarea la plata acestor drepturi salariale, începând cu 1 ianuarie 2003. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că s-au interpretat greșit prevederile O.U.G. nr. 192/2002 și că prin decizia pe care o contestă, nu i s-a aplicat majorarea de salarii de 20%, stabilită prin această ordonanță. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată, pentru că în textul ordonanței au apărut erori materiale regretabile, ce se justifică a fi îndreptate.

Acțiunea a fost admisă prin sentința nr. 192/CA din 24 noiembrie 2003, în sensul că s-a dispus anularea deciziei nr. 158/2003, constatându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 192/2002, în sensul măririi salariului de bază, cu 20%, a fost obligată pârâta, să plătească reclamantului, suma aferentă pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 27 mai 2003 și a fost dat în debit, reclamantul, cu suma de 142.857 lei, reprezentând diferență onorar expert. Instanța reține, în motivarea sentinței, că prin Anexa nr. 3, tabelul B din O.U.G. nr. 192/2002, s-a prevăzut că începând cu 1 ianuarie 2003, salariul de bază al salariaților vamali se mărește cu 20%. Mai reține că eroarea strecurată în ordonanță, nu este de natură să o modifice în substratul său, pentru că se referă numai la o literă, iar corectura adusă prin Legea nr. 228/2003, nu este de natură a proroga momentul aplicării ordonanței la data intrării în vigoare a legii.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor (fosta Direcție Generală a Vămilor), care o consideră, ca fiind netemeinică și nelegală.

Susține că prin ordonanță s-a prevăzut salarizarea funcționarilor publici din aparatul central al Direcției Generale a Vămilor, conform Anexei nr. II (Cap. B), iar a funcționarilor publici din cadrul Direcțiilor regionale vamale interjudețene și a Birourilor vamale, conform Anexei nr. III (Cap. B). Menționează că la pct. 1 din Nota la Anexa nr. II, se prevede că salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20%, față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 6 și 7 la Cap. B, iar la pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, se prevede că salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20%, față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A, ceea ce este eronat, pentru că personalul din cadrul Direcțiilor regionale vamale și din Birourile vamale, este salarizat conform Cap. B din Anexa nr. III, pe când Cap. A nu cuprinde decât 4 puncte, referitoare la salariile de bază pentru funcții publice de conducere, astfel că includerea pct. 4 este o eroare, pentru că salariații care dețin funcția de consilier juridic, nu fac parte din rândul personalului vamal.

Arată că a solicitat corectarea acestei erori și că prin Legea nr. 228/2003, de aprobare a O.U.G. nr. 192/2002, nu s-a făcut nici o referire la o eventuală rectificare a ordonanței în acest sens, ceea ce rezultă că legiuitorul nu a simțit nevoia unei rectificări, ordonanța fiind modificată și completată prin această lege. Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor (atacată în prezenta cauză), s-au aprobat salariile de bază pentru funcționarii publici din cadrul Direcțiilor regionale vamale interjudețene și al Birourilor vamale de control și vămuire, pe anul 2003, fără să se aibă în vedere pentru intimat, mărirea salariului său de bază, cu 20%, mărire prevăzută în O.U.G.

nr. 192/2002. S-a considerat că în cuprinsul ordonanței există erori materiale, prin aceea că s-a prevăzut eronat la pct. 1 din Nota la Anexa nr. III din Cap. B, că salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20%, față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A, cu toate că personalul vamal din cadrul Direcțiilor regionale vamale și din Birourile vamale, este salarizat conform Cap. B din Anexa nr. III, iar Cap. A din aceeași anexă, cuprinde numai 4 puncte, care se referă la salariile de bază pentru funcții publice de conducere.

De aceea, nu s-a majorat salariul de bază al acestui personal, cu procentul de 20%, începând cu data de 1 ianuarie 2003, prevăzută de ordonanță, însă trebuie reținut că o simplă eroare în indicarea Cap. A, în loc de Cap. B, nu poate fi de natură să ducă la neacordarea acestui procent, mai ales că era evident că în Cap. A se prevedeau alte funcții, decât cele din sistemul vamal, cele din urmă fiind prevăzute la Cap. B. De altfel, prin Legea nr. 228/2003, de adoptare a O.U.G. nr. 192/2002, intrată în vigoare la 27 mai 2003, s-a modificat ordonanța în acest sens. Susținerea recurentei, că majorarea de 20% se poate acorda numai cu începere de la 27 mai 2003, data intrării în vigoare a Legii nr. 228/2003, nu poate fi reținută, pentru că ordonanța a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2003 și pe toată durata cât este în vigoare, ea trebuie aplicată întocmai, chiar și în ipoteza în care ulterior ar fi modificată printr-o lege sau ordonanță.

În sprijinul punctului de vedere că salariul de bază al funcționarilor publici de execuție din cadrul Direcțiilor regionale vamale și Birourilor vamale, s-a majorat cu 20%, începând cu 1 ianuarie 2003, este și prevederea din cuprinsul Legii nr. 228/2003, făcută în sensul că dispozițiile ordonanței se aplică în anul 2003, astfel că și legiuitorul a înțeles că ordonanța trebuie aplicată întocmai de la data intrării ei în vigoare. Astfel fiind, reținându-se că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, va fi respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 192/CA din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2004.