ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3337/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 iunie

2003 pronunțată în dosarul nr. 1691/2003, Curtea de Apel București, secția I

penală, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A.B.R. pentru revocarea

măsurii arestării preventive.

Totodată, prin aceeași încheiere s-a

fixat termen la data de 16 iulie 2003 pentru judecarea apelului declarat de

inculpat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Inculpatul A.B.R. a fost condamnat

la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. S-a reținut că măsura arestării

preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv din 30 în 30 zile cu

respectarea dispozițiilor constituționale, arestarea preventivă fiind astfel

cenzurată de instanța de judecată.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul a declarat recurs învederând că mandatul de arestare și implicit

măsura arestării preventive a fost luată de un procuror, contravenind

Convenției Europene a drepturilor omului și că încheierea din 8 mai 2003 nu a

fost semnată de judecător, iar unul din membrii completului de judecată s-a mai

pronunțat în cauză.

Recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din actele aflate la

dosar, inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului nr. 70 din 21

august 2002 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, măsura

arestării nefiind atacată de inculpat.

În aceste condiții, instanța de

judecată a prelungit durata arestării preventive, prin încheieri succesive,

care au fost atacate cu recurs de inculpat, recursurile care au fost respinse.

Critica formulată de inculpat, în

sensul că măsura arestării preventive a fost luată de un funcționar de stat

(procuror) și nu de un judecător nu poate fi reținută.

Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, la care face referire inculpatul, fie primul motiv de recurs invocat,

nu interzice dreptul procurorului de a scurta, impune numai condiția ca

persoana arestată să fie adusă de îndată înaintea unui judecător, sau a altui

magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare,

dispoziție care a fost respectată, motiv pentru care inculpatul nici nu a

contestat-o în momentul arestării.

În prezent inculpatul este deținut

legal, pe baza condamnării nedefinitive la pedeapsa de 10 ani închisoare

pronunțată de instanța competentă.

Și cea de a doua critică adusă

hotărârii recurate este nefondată.

Din verificarea încheierii

pronunțate la data de 8 mai 2003 al Tribunalului București, secția a II-a

penală, rezultă că această hotărâre este semnată de președintele completului de

judecată.

Cu privire la incompatibilitatea

unui judecător care a făcut parte din completul de judecată la Curtea de Apel

București, se reține că această critică nu este întemeiată întrucât hotărârile

pronunțate nu au vizat fondul cauzei.

Recursul este însă inadmisibil

întrucât art. 141 C. proc. pen., rezultă că nu se poate ataca cu recurs

încheierea prin care s-a impus cererea privind revocarea măsurii arestării

preventive, textul menținut referindu-se doar la încheierea dată de prima

instanță și în apel, prin care s-a dispus luarea, revocarea, înlocuirea,

încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată

încetarea de drept a arestării preventive.

Ca atare, recursul declarat este

inadmisibil și se va respinge în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din

același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

inculpatul A.B.R. împotriva încheierii din 25 iunie 2003 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 1691/2003.

Obligă pe inculpat la 500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iulie 2003.