ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3303/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3303/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Analizând regularitatea sesizării
sale, constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.
II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, intrată în vigoare – potrivit art. III din
aceiași ordonanță – la data de 28 august 2003, „Hotărârile pronunțate înainte
de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de
atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.
De altfel, același mod de reglementare se regăsește
și în prevederile art. 725 pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc că „Hotărârile
pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămân supuse căilor de
atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.
În cauză, se constată că hotărârea recurată a fost
pronunțată la data de 22 august 2003, deci anterior intrării în vigoare a
O.U.G. nr. 58/2003, situație în care în mod corect cererea de recurs a fost
depusă la Judecătoria Roman, în temeiul art. 302 C. proc. civ., de unde aceasta
urma să fie înaintată instanței competente, potrivit legii în vigoare, la data
la care a fost pronunțată.
Așa fiind, în mod greșit dosarul a
fost înaintat Curții Supreme de Justiție, în raport cu dispozițiile procedurale
sus invocate.
În consecință, se va trimite dosarul la instanța
unde a fost înregistrată cererea de recurs, aceasta urmând să-l înainteze
instanței competente, potrivit dispozițiilor procedurale anterioare datei de 28
august 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cererea de recurs, formulată
de V.M., împotriva sentinței civile nr. 1874 din 22 august 2003, a Judecătoriei
Roman, la Judecătoria Roman.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 octombrie 2003.