ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.03.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2004

HOTĂRÂRE
23.03.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2002, reclamanta A.E. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării, Guvernul

României, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Consiliul Județean Dolj și

Grădinița Crovna, obligarea pârâților să-i plătească drepturile bănești

reprezentând indemnizația de 40% acordată cadrelor didactice calificate,

conform H.G. nr. 769 din 1998 și art. 48 alin. (2) din Legea nr. 128/1997.

Motivându-și

cererea, reclamanta a arătat că, în calitate de cadru didactic, a primit

această indemnizație până la intrarea în vigoare a H.G. nr. 167/2002, când

acest spor a fost diminuat la 5%, ceea ce reprezintă o încălcare a unui

principiu general de drept, potrivit căruia un drept salarial câștigat nu poate

fi înlăturat.

Tribunalul

Dolj, secția conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința din 5 iunie

2002, a respins acțiunea, reținând că principiul general invocat nu poate fi

reținut, fiind   înlăturat de dispozițiile, Legii nr. 83/2002 și a H.G. nr. 167/2002,

care au caracter special.

Împotriva

sentinței a declarat recurs R.C. ca reprezentant al membrilor de sindicat din

Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ Dolj, arătând că Ministerul

Educației și Cercetării a aplicat în mod subiectiv dispozițiile Legii

nr.128/1997, defavorizând arbitrar județul Dolj.

Curtea

de Apel Craiova, secția litigii de muncă a apreciat că obiectul acțiunii îl

constituie contestarea prevederilor H.G. nr. 167/2002, act administrativ de

autoritate, cu caracter general, ceea ce atrage competența instanței de

contencios administrativ. Prin urmare, prin decizia nr. 1914 din 4 octombrie

2002, instanța a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

soluționare în primă instanță, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ.

Judecând

în fond pricina, prin sentința nr.498 din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că nu

s-a aplicat un regim discriminatoriu Județului Dolj, deoarece prin lege s-a

dispus acordarea procentelor diferențiate în funcție de zona geografică sau de

gradul de izolare. S-a înlăturat și apărarea privind dreptul câștigat, cu

mențiunea că noul act normativ nu a atins drepturile anterioare ale reclamantei,

dispunând numai pentru viitor.

Sentința

a fost atacată cu recurs, în termen legal de către R.C. ca reprezentant al

Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ Dolj, care deși a menționat că

a declarat recursul în numele reclamantei, nu i-a indicat numele, nu a

prezentat nici mandatul acordat în acest sens și  nici vreo altă procură de

reprezentare, deși i s-a solicitat acest lucru de către instanța de control

judiciar.

Recursul

va fi respins, fiind declarat de către o persoană fără procură acordată în

acest sens de către reclamantă, așa cum prevăd dispozițiile art. 68 alin. (1)

teza 1 C. proc. civ.

Potrivit

acestui text legal, „procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată

sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură

legalizată”.

Nu sunt

aplicabile nici dispozițiile  Legii sindicatelor nr. 54/2003, invocate în

ședință publică de către semnatarul recursului, întrucât potrivit prevederilor

art.28 alin.2 din legea menționată, dreptul de a întreprinde orice acțiune

prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele

membrilor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză,

revine organizațiilor sindicale.

În

conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, acest

drept se exercită „prin apărători proprii sau aleși”.

Analizând

lucrările și actele dosarului, se constată că nu există nici o dovadă din care

să rezulte că profesorul R.C. deține această calitate.

Față de

toate cele expuse, în raport cu prevederile art. 318 alin. (1) teza a doua C.

proc. civ., recursul urmează a fi respins.

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.E. prin reprezentantul Uniunii Sindicatelor Independente

din Învățământ Dolj, R.C., împotriva sentinței civile nr.498 din 12 decembrie 2002

a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 23 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-23
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1168/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2002, reclamanta A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării, Guvernul
ÎCCJ 2004-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1177/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2002, reclamanta P.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării [în prezent
ÎCCJ 2004-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2002, reclamanta V.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării [în prezent
ÎCCJ 2004-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1176/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2002, reclamanta B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării [în prezen
ÎCCJ 2004-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1169/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2002, reclamanta V.J. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării [în prezent
Sursă