CASE OF LUPĂCESCU AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

La originea cauzei se află opt cereri (nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03) depuse împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către opt cetățeni ai Republicii Moldova, dl Valeriu Lupăcescu, dna

Reclamanții au fost reprezentați de către „Juriștii pentru drepturile omului” (JDO) și „Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova” (CHDOM), organizații non-guvernamentale cu sediul în Chișinău, precum și de dl A. Beruciașvili, avocat din Chișinău (a se vedea detalii în anexa atașată). Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.

Reclamanții au pretins că, prin executarea tardivă a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea lor, le-a fost încălcat dreptul la o instanță, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, și dreptul la protecția proprietății, garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenție.

Cererile au fost repartizate Secțiunii a Patra. La datele menționate în anexă, o Cameră din cadrul acelei Secțiuni a decis să comunice Guvernului cererile. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenției, ea a decis ca fondul cererilor să fie examinat concomitent cu admisibilitatea lor.

La 28 februarie 2005, Camera a decis în conformitate cu articolul 42 (1) al Regulamentului Curții să conexeze cererile.

Datele personale ale reclamanților sunt menționate în anexa atașatî.

Fiecare reclamant a obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă împotriva unei autorități de stat, prin care autoritatea de stat era obligată să plătească anumite sume de bani (datele hotărârilor judecătorești sunt menționate în anexa atașată). Hotărârile judecătorești nu au fost executate în decursul următoarelor perioade de timp:

Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curții în cauza

În continuare, reclamanții au pretins că, din cauza neexecutării hotărârilor pronunțate în favoarea lor, ei nu au putut beneficia de bunurile lor și astfel, dreptul lor la protecția proprietății garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenție a fost încălcat. Articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenție prevede următoarele:

Guvernul a declarat că, din momentul în care plata sumelor acordate a fost efectuată, reclamanții nu mai puteau pretinde că sunt victime ale încălcării drepturilor lor garantate de Convenție.

Reclamanții au susținut că mai au calitatea de victimă, deoarece Guvernul nu a recunoscut nici expres, nici în substanță, încălcarea drepturilor lor stabilite de Convenție și nici nu le-a oferit o redresare.

Curtea reamintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, expres sau în substanță, violarea și au oferit o redresare pentru violarea Convenției (a se vedea, ca exemplu,

În această cauză, Curtea consideră că, în timp ce hotărârile judecătorești relevante sunt acum executate (în cazul dlui Purice, parțial), Guvernul nu a recunoscut și nici nu a acordat o redresare adecvată pentru neexecutarea anterioară a acestora. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamanții pot pretinde în continuare că sunt „victime” ale încălcării drepturilor lor garantate de Convenție prin neexecutarea hotărârilor judecătorești irevocabile emise în favoarea lor (

În cererile dlor Simionel și Cebanenco, Guvernul a invocat că nu au fost epuizate căile de recurs interne accesibile. El a susținut că reclamanții puteau să acționeze în judecată executorul judecătoresc în conformitate cu articolul 20 al Constituției și articolul 426 al vechiului Cod de procedură civilă („vechiul CPC”).

Curtea notează că a respins deja o obiecție similară în ceea ce privește articolul 426 al vechiului CPC invocată de Guvernul reclamat, deoarece „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc și ar fi obținut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului național, o astfel de acțiune nu ar fi obținut nimic nou, singura consecință fiind eliberarea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (

Din aceleași motive, Curtea consideră că articolului 20 al Constituției, care prevede dreptul general de acces la justiție, nu a oferit reclamanților un remediu efectiv. Deși hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 19 iunie 2000 „Cu pririre la aplicarea în practica judiciară de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale” ar fi putut permite reclamantului să invoce direct prevederile Convenției în fața instanțelor judecătorești naționale, o astfel de referire ar fi rezultat într-„un alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii”.

Curtea consideră că pretențiile reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 și articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție ridică probleme de drept care sunt suficient de serioase încât examinarea lor să depindă de o examinare a fondului și că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Curtea, prin urmare, declară aceste pretenții admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenții.

Curtea a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenției și articolului 1 Protocolul nr. 1 în numeroase cauze ce țin de executarea întârziată a hotărârilor judecătorești (a se vedea, printre altele,

Curtea notează că Guvernul a declarat că titlul executoriu emis în favoarea dlui Cebanenco (cererea nr. 32759/03) nu a fost înaintat repetat organelor de executare competente după ce a fost retras de către reclamant. În sprijinul acestui argument, Guvernul a prezentat o hotărâre judecătorească națională prin care a fost respinsă cererea reclamantului de indexare a sumelor adjudecate, din motivul că nu a existat nicio dovadă a faptului că o înaintare repetată a avut loc. Reclamantul a susținut că el a înaintat repetat titlul executoriu: acest fapt a fost confirmat prin scrisoarea din 10 octombrie 2003 a Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare („Departamentul”). În acea scrisoare, Departamentul a răspuns cererii reclamantului de a executa hotărârea judecătorească în favoarea sa, informându-l că în acel moment executarea hotărârii în favoarea sa nu era posibilă și că în 2002 și 2003 două propuneri de executare a hotărârii au fost făcute Ministerului reclamat. Scrisoarea identifica corect reclamantul, debitorul său, numărul și data titlului executoriu, precum și suma acordată, fiind menționate câteva măsuri întreprinse în vederea executării hotărârii atât înainte, cât și după data la care reclamantul a retras titlul executoriu.

Instanța judecătorească națională a constatat că titlul executoriu a fost remis Trezoreriei, și că imposibilitatea executării acestuia nu a fost determinată de omisiunea Ministerului reclamat, ci, mai degrabă, de lipsa finanțării. Instanța a confirmat astfel că a fost folosită o modalitate de executare a hotărârii (prin intermediul Trezoreriei).

Chiar dacă scrisoarea Departamentului a fost „o eroare administrativă”, după cum a susținut Guvernul, aceasta demonstrează faptul că la acel moment autoritățile statale competente știau despre existența unei hotărâri irevocabile și despre neexecutarea continuă a acesteia. Mai mult, ele nu au considerat că reclamantul nu a luat măsurile necesare și nici nu au invocat această chestiune. Prin urmare, Curtea nu consideră că Guvernul poate invoca necunoașterea existenței unei hotărâri emise împotriva unuia dintre ministerele sale, sau neprezentarea de către reclamant a titlului executoriu autorităților.

De asemenea, Curtea constată că hotărârea irevocabilă pronunțată în favoarea dlui Popovici (cererea nr. 5742/03) nu a fost executată timp de 12 luni și 18 zile. În timp ce o asemenea perioadă de timp nu întotdeauna poate fi considerată

Având în vedere jurisprudența sa cu privire la acest subiect (a se vedea

de mai sus), Curtea consideră că omisinea de a se conforma hotărârilor executorii în favoarea reclamanților a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție în privința fiecărui reclamant.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

Reclamanții au solicitat următoarele sume cu titlu de prejudiciu material suferit ca rezultat al neexecutării de către autorități a hotărârilor: dl Lupăcescu – 341.58 euro (EUR), dna Roșcina – EUR

Ei au susținut că dacă ar fi obținut mijloacele bănești la timp, ei le-ar fi putut depune în bănci comerciale și ar fi obținut sumele de mai sus drept dobândă.

Guvernul a declarat că sumele pretinse sunt excesive și a susținut că faptul executării hotărârilor a compensat efectiv reclamanții pentru orice prejudiciu cauzat. El a contestat modalitatea de calcul a prejudiciului material pretins de reclamanți.

În privința cererilor dlui Simionel și dlui Cebanenco, Guvernul a susținut că ei puteau să solicite instanțelor de judecată naționale, în conformitate cu articolul 253 al Codului de procedură civilă, indexarea sumelor adjudecate. În sprijinul acestui argument Guvernul a prezentat copia unei hotărâri în care unei persoane i-au fost acordate compensații pentru pierderile cauzate de inflație.

Curtea consideră că dl Simionel trebuia să fi suferit un prejudiciu material ca rezultat al imposibilității de a folosi și de a dispune de banii acordați lui prin hotărârea irevocabilă pronunțată în favoarea sa: reclamantul cere de la această Curte compensații pentru imposibilitatea sa de a folosi banii adjudecați, și nu pentru consecințele inflației (

Cererea dlui Cebanenco privind indexarea sumelor adjudecate a fost respinsă, cauza sa a fost apoi redeschisă și în prezent se află pe rolul instanțelor judecătorești naționale. Curtea consideră că argumentul Guvernului referitor la indexare se referă, în esență, la pretențiile reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă, în privința cărora nu există o cerință de epuizare separată a căilor de recurs interne (

Curtea notează că toți reclamanții (cu excepția dlui Purice) și-au recuperat sumele acordate lor. Prin urmare, ei pot avea dreptul la acordarea compensațiilor doar în privința venitului ratat. Luând în considerație metodologia de calcul folosită în cauza

Curtea notează că, aparent, dl Purice a primit suma de MDL

Guvernul a contestat sumele pretinse de reclamanți, susținând că, în lumina jurisprudenței Curții și a realităților din Republica Moldova, ele sunt excesive. El a declarat că în unele cauze simpla constatare de către Curte a unei violări a fost considerată ca o satisfacție echitabilă suficientă. În continuare, Guvernul a făcut referire la cauza

Curtea consideră că reclamanților trebuia să le fi fost cauzat un anumit stres și frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârilor. Atunci când acordă o sumă de bani cu titlu de prejudiciu moral, suferit de fiecare reclamant, Curtea ia în considerație asemenea factori precum vârsta reclamantului, venitul său personal, durata procedurilor de executare și alte aspecte relevante. Ea acordă dlui Lupăcescu – EUR

Reclamanții, de asemenea, au pretins următoarele sume pentru cheltuieli de reprezentare și de secretariat: dl Lupăcescu – EUR 1,050, dna Roșcina – EUR 1,050, dna Gașpar – EUR 1,500, dl Popovici – EUR 1,500; dl Purice – EUR 1,050, dl Simionel - EUR 830 și dl Cojuhari - USD

Ei au făcut referire la contractele încheiate cu avocații lor, potrivit cărora onorariile urmau să fie plătite doar în caz de succes.

Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse, declarând că acestea sunt excesive și că reclamanții nu au dovedit pretinsele cheltuieli de reprezentare.

Curtea reamintește că pentru ca costurile și cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost

În conformitate cu articolul 60 § 2 al Regulamentului Curții, trebuie prezentată o listă detaliată a tuturor pretențiilor, în lipsa căreia Camera poate respinge pretențiile în totalitate sau în parte.

În această cauză, Curtea a luat notă de lista detaliată a orelor de lucru asupra cauzelor, precum și de caracterul relativ simplu al cauzelor. De asemenea, ea notează că dl Lupăcescu, dna Roșcina, dl Popovici, dl Purice și dl Simionel au eliberat procuri pentru a fi reprezentați în fața Curții de aceeași organizație - „Juriștii pentru drepturile omului”, că toate cazurile sunt asemănătoare după natura lor și că argumentele prezentate de organizație erau similare în fiecare caz. În lumina celor menționate mai sus, Curtea nu consideră că costurile pretinse au fost rezonabile ca mărime. Ea acordă fiecărui reclamant câte EUR 300, plus orice taxă care poate fi percepută.