ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1

iulie 2002, Fundația N.S. Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru

reclamanta S.Z. anularea deciziei nr. 80 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia

de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a arătat că

reclamanta, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor, a

fost deportată în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor

discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1942 - 1944,

fiind supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.

A susținut că, deși deportarea a

cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale

cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt cunoscute, pârâta a

refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.

În cauză, a formulat cerere de

intervenție în interesul reclamantei, Partida Romilor Social Democrată din

România, invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei

Județene de Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 189/2000, neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deși

aceasta exista ca organizație etnică legal constituită.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 75 din 27

ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat, a

constatat că reclamanta are calitatea de persecutat din motive etnice, fiind

deportată în lagărul din Transnistria - Bug, în perioada iulie 1942 - iulie

1944, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art.

5 din aceeași lege, începând cu data de 1 ianuarie 2002; a admis cererea de

intervenție formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.

Instanța a reținut că reclamanta a

făcut dovada persecuției etnice la care a fost supusă, cu declarațiile

autentificate ale martorilor S.I.S. și S.G.I., iar ca perioadă a deportării,

instanța a apreciat intervalul 1942 - 1944, adică cel atestat în adeverințele

emise pentru cei doi martori, de către Fundația Î. din Brașov, pe baza cărora

acestora li s-a recunoscut calitatea de persecutat etnic.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta, criticând soluția instanței, ca fiind nelegală, numai sub

aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea recursului a susținut

că Fundația Umanitară N.S. Piatra Neamț, în sprijinul cererii reclamantei, a

depus probatoriul, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor, direct

la instanța de fond, situație în care drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000,

trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost

dovedită calitatea de persecutat etnic.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente

cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr.

189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean

român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice,

fiind deportată.

Dovada încadrării în situațiile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002,

cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor

oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile

autentificate ale martorilor S.I.S. și S.G.I., care au fost și ei victime ale

deportării și cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea

precitată, rezultă că reclamanta a fost deportată în lagărul din Transnistria -

Bug.

Reclamanta a făcut, deci, dovada, în

condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada

decembrie 1943 - decembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.

Cât privește data de început a

acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea

caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus

acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială,

respectiv de la 1 ianuarie 2002 și până la data decesului reclamantei, chiar

dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă

sentinței nu poate fi reținută.

În consecință, față de considerentele

arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 75 din 27

ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2005.