ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3333/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3333/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra cererii de revizuire de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Examinând cererea, instanța de revizuire constată
cele ce succed.
Prin acțiunea civilă introdusă la
data de 20 mai 2003 reclamantul S.Î.P.A.M. a chemat în judecată pe pârâtul
Centrul de Plasament Școlar Pitești pentru a fi obligat la calcularea și plata
corectă a drepturilor salariale cuvenite personalului didactic în conformitate
cu H.G. nr. 281/1993, Legea nr. 128/1997 și contractul colectiv de muncă.
Tribunalul Argeș a pronunțat
sentința civilă nr. 444/CM din 15 septembrie 2003, prin care a respins
acțiunea, reținând în esență că reclamantul nu are calitate procesuală activă
față de dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, întrucât a
formulat acțiunea în nume propriu și nu în numele membrilor săi, care nu au
fost nominalizați.
Recursul declarat de reclamant a
fost respins ca nefondat prin decizia civilă care face obiectul cererii de
revizuire de față.
Instanța de recurs a constatat că
dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, care prevăd dreptul
organizațiilor sindicale de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor
lor fără a avea nevoie de mandat expres din partea acestora, se întregesc cu
dispozițiile art. 222 C. muncii, care prevăd dreptul sindicatelor de a-și
reprezenta membrii, la cererea acestora, în cadrul conflictelor de drepturi.
În aplicarea acestor dispoziții
legale, instanța de recurs a statuat că reclamantul a făcut o acțiune în nume
propriu, iar indicarea, într-un tabel alăturat precizării ulterioare a
acțiunii, a membrilor de sindicat care solicită drepturile salariale obiect al
acțiunii nu este conformă prevederilor legale examinate, întrucât aceștia
trebuia să fie arătați în mod expres în acțiunea întocmită, în conformitate cu
dispozițiile art. 112 C. proc. civ., pentru a putea fi citați și pentru ca
eventuala hotărâre favorabilă să poată fi executată.
Concomitent acțiunii soluționate în
modul mai sus descris, reclamantul a formulat și alte acțiuni cu același
obiect, dar în contra unor pârâți diferiți diferențiați în funcție de locurile
de muncă ale unor grupuri de membri de sindicat, în fiecare acțiune calitate de
pârâți având câte o școală diferită și centrele bugetare la care acestea erau
arondate.
Toate acțiunile au fost respinse în
primă instanță de către Tribunalul Argeș cu aceeași motivare ca și în cazul de
față, reclamantul declarând recurs în toate cazurile.
În funcție de modificările
legislative intervenite în timp în materia competenței instanțelor de judecată,
parte din recurs, cum este și cel din prezenta cauză, au fost soluționate de
Curtea de Apel Pitești, iar 26 recursuri au fost soluționate de către Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Având de rezolvat aceeași problemă
de drept, cele două instanțe au pronunțat soluții esențial diferite.
Astfel, Curtea de Apel Pitești a
respins recursurile cu motivarea mai sus descrisă, în timp ce instanța supremă
a admis cele 26 recursuri deduse judecății sale, a casat hotărârile date în
primă instanță și a trimis cauzele spre rejudecare Tribunalului Argeș,
constatând, spre deosebire de Curtea de Apel Pitești, că prin lege se
recunoaște expres sindicatului calitate procesuală activă pentru apărarea drepturilor
de natura celor ce fac obiectul acțiunilor reclamantului, care și-a arătat
calitatea de reprezentant legal al membrilor săi, precizând în acțiuni că a
acționat în numele acestora și depunând tabel cu numele acelor membri de
sindicat.
Așa cum s-a arătat, decizia atacată
a rezolvat diferit aceeași problemă de drept față de rezolvarea dată de
instanța supremă.
Asemenea situație nu constituie însă
condiție suficientă pentru admiterea cererii de revizuire.
Revizuirea pentru contrarietate de
hotărâri este admisibilă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe
condiții, între care se află și aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare
se cere, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre,
ambele fiind pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având
aceeași calitate.
Or, procesele soluționate prin
hotărârile invocate a fi potrivnice pe calea cererii de revizuire de față, sunt
numai similare ca obiect și cauză, neexistând identitate de părți.
Astfel, deși în fiecare proces
revizuentul a avut calitate de reclamant a acționat în interesul unor grupuri
de membri de sindicat diferite, iar calitate de pârâți au avut unități de
învățământ diferite, fiecare dosar fiind format în funcție de școlile la care
aveau locurile de muncă acei membri de sindicat și de centrele bugetare care
calculau și stabileau drepturile salariale concrete.
Așadar, soluțiile diferite au fost
date în cauze doar asemănătoare, dar distincte în privința părților, hotărârea
dată în fiecare dosar producând efecte numai între părțile din acel dosar,
neavând autoritate de lucru judecat asupra altor pricini similare doar prin
obiect și cauză.
A admite contrariul ar însemna ca
instanța de revizuire să se transforme într-o instanță de control judiciar și
să aprecieze care din hotărârile contrare sunt greșite, ceea ce excede
competenței sale limitate la anularea hotărârii care încalcă autoritatea
lucrului judecat dată de o hotărâre anterioară, fără a face alte aprecieri.
Pentru toate cele ce preced, cererea
de revizuire va fi respinsă ca nefondată.
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca neîntemeiată cererea
de revizuire formulată de S.Î.P.A.M. Pitești împotriva deciziei civile nr.
141/8-CM din 30 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie
2005.