ÎCCJ, Decizia nr. 8/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 24 octombrie 2003, Curtea

Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs în dosarul nr. 4661/2003,

când a fost fixat termen pentru verificarea legalității măsurii arestării

inculpaților B.C., M.I. și B.I., a constatat că aceasta a fost dispusă legal,

în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe și că, în primă

instanță, a fost pronunțată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii. Ca

atare, observând și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și

dispozițiile art. 160

d

C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura

arestării inculpaților este legală și, prin încheierea pronunțată la data

menționată, a dispus prelungirea acesteia cu câte 30 zile.

Împotriva acestei încheieri,

inculpații menționați au declarat recurs.

Recursurile sunt inadmisibile.

Prin art. 160

d

alin. (1) C.

proc. pen., în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, se prevede că,

„dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii

sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea

arestării prin hotărâre, la termenul fixat, conform art. 375 alin. (1), pentru

judecarea apelului sau la termenul fixat, conform 385

12

alin. (1),

pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea

arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea

acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că, „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă,

în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică, în mod corespunzător

dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin. (1)”, care

se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru

încheierile menționate în alin. (1) art. 160

d

C. proc. pen., prin

care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării,

nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum, prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10

iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe,

prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că, pentru

încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de

recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a

considerat necesară această cale de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că prin art. I pct. 25

și 26 din O.U.G. nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, art. 160

d

și art. 160

c

C. proc. pen. au fost abrogate.

În același sens sunt, însă,

dispozițiile art. 160

b

, cu trimitere la art. 160

a

C.

proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență,

privitoare la modificarea Codului de procedură penală, nu a vizat condițiile de

exercitare a recursului în procesul penal, așa încât, acestea rămân în

continuare așa cum au fost reglementate, prin Cap. III al Titlului II din

Partea specială a acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de

modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpați nu are

suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de

control judiciar, recursurile declarate nu pot declanșa controlul judecătoresc

asupra legalității și temeiniciei încheierii atacate, prin care instanța

competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus

prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu câte 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul

de reglementare, cu referire și la caracterul normelor procedurale, calea de

atac apare ca o calitate a hotărârii judecătorești.

Ca atare, o hotărâre judecătorească,

sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute

de lege, la data pronunțării acesteia.

În consecință, admisibilitatea

recursurilor declarate de inculpați este examinată, în raport de exercitarea

acestora, cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală, la

data pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată

cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei

instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea

ce ar fi inadmisibil, deoarece, în acest mod, s-ar nesocoti normele legale

referitoare la competența instanțelor de judecată.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări, decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă de reglementarea de ansamblu din cod, din care se degajă principiul că

recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de

recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau

numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile, ca inadmisibile.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2)

și (4) C. proc. pen., va obliga pe recurenți, potrivit dispozitivului, la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații B.C., M.I. și B.I., împotriva încheierii din 24 octombrie 2003,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4661/2003,

ca inadmisibile.

Obligă pe recurenții-inculpați

menționați să plătească statului câte 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs, din care suma de 600.000 lei, reprezentând onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată, astăzi, 14 ianuarie

2004, în ședință publică.