Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3488/2012

HOTĂRÂRE
21.02.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3488/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la 12 februarie 2011, contestatorul P.F. a chemat în judecată M.A.I. și Casa Județeană de Pensii a M.A.I. pentru anularea deciziilor de recalculare a pensiilor, menținerea deciziei prin care i-a fost calculată pensia de serviciu și obligarea la plata diferenței dintre pensia de serviciu și pensia recalculată conform Legii nr. 179/2004. Prin sentința civilă nr. 1659/ F din 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate.

Competența aparține instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului. Învestit prin declinare, Tribunalului București, secția a VIII - a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat sentința civilă nr. 1028/2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., a M.A.I. și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, astfel că în raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Bistrița-Năsăud. Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul M.A.I.

Decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 11 februarie 2011. Este adevărat că, la data emiterii deciziei contestate, era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”. Legea nr. 19/2000 a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.” Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I.

și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3743/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1798/ F din 03 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul H.P., în contradictoriu
ÎCCJ 2012-05-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3232/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1832/F din 10 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu c
ÎCCJ 2012-09-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5521/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1850/F din 17 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M.G. și pe pârâții Casa
ÎCCJ 2013-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2708/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 11 februarie 2011, sub nr. 588/112/2011 contestatorul P.I. a chemat în judecată pe intimații Casa
ÎCCJ 2012-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5571/2012
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 11 februarie 2011, sub nr. 530/112/2011, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă