ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 236/2012

HOTĂRÂRE
18.01.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 236/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, reclamantul R.C.L. a chemat în judecată C.P.S. a M.A.N.

solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința

civilă nr. 1147 din 16 mai 2011, a decimat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, reținând că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data

emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită, potrivit cărora instanța

competentă este aceea de la sediul pârâtei întrucât acțiunea nu este introdusă

împotriva C.N.P.A.S.

La rândul său, Tribunalul București,

prin sentința civilă nr. 8222 din 30 septembrie 2011, a declinat competența de

soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând că în speță are

aplicabilitate art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 care prevede că

instanța competentă este aceea de la domiciliul reclamantului.

Ivindu-se conflictul negativ de

competență, în raport de dispozițiile art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., a

fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra conflictului negativ de

competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Dispozițiile art. 154 din Legea nr.

263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)

reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a tribunalului in litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o

primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau

împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul. Din contra, în situația în care pârâtul este

altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a

doua a textului stabilește că va

fi competentă să soluționeze litigiul

instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit cărora instanța

competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă

o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește

facilitarea accesului la justiție al pensionarilor in litigiile ce privesc

stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat

că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a

introdus noțiunea de case de pensii

sectoriale care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri

organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul Administrației și Internelor și S.R.I., structuri care au fost

desființate. Potrivit art. 135 din aceeași lege „atribuțiile, organizarea și

funcționarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a

Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.,

adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi”.

Cum, în speță,

cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de

pensii, este aplicabilă prima teză a

textului legal menționat potrivit căreia competența revine instanței în a cărei

rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dâmbovița.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-18
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 238/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții Z.V. și alții au chemat în judecată C.P.S. a M.A.N. solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza Legii nr.
ÎCCJ 2012-06-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4166/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantul L.C.I. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a M.A.N., solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în
ÎCCJ 2012-06-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4165/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta U.M. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a M.A.N., solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în ba
ÎCCJ 2012-06-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4162/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul S.P. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza
ÎCCJ 2012-06-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4671/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași reclamantul A.N. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a M.A.N. solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza Leg
Sursă