ÎCCJ, Decizia nr. 375/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 375/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 1899 din 23 noiembrie 2010,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul
nr. 8046/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de
petentul M.C.V. împotriva Rezoluției nr. 15370/3663/VIII-1/2010 din 23 septembrie
2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
urmărire penală și criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Petentul M.C.V. la
data de 4 octombrie 2010 a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție o
plângere penală împotriva Rezoluției nr. 15370/3663/VIII-1/2010 din 23
septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția de urmărire penală și criminalistică, solicitând actele care au stat la
baza acestei lucrări.
Plângerea a fost
respinsă ca inadmisibilă de către secția penală a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, prin Sentința nr. 1899 din 23 noiembrie 2010, cu motivarea că
plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere
a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile
art. 278
1
alin. 1 C. proc. pen.
Împotriva acestei
sentințe, petentul M.C.V. a declarat recurs.
Examinând hotărârea
atacată, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Potrivit art. 278
1
C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 C.
proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a
ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire
penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,
precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face
plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a
modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la
judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să
judece cauza în primă instanță.
Rezultă așadar, din
cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei
vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în
judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul
art. 275 - 278 C. proc. pen.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei
Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc
reglementat de prevederile art. 278
1
C. proc. pen., întrucât nu
privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din
examinarea actelor dosarului a rezultat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în
judecată.
Invocarea de către
recurentul petent a prevederilor art. 278
1
C. proc. pen., este
greșită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispozițiile art.
278
1
C. proc. pen., deoarece petentul nu a făcut dovada existenței
unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut
plângerea cu care a învestit instanța de fond.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte, în baza art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V.
împotriva Sentinței nr. 1899 din 23 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8046/1/2010.
Totodată, în baza
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata
sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva Sentinței nr. 1899 din
23 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în dosarul nr. 8046/1/2010.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2011.