ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 80/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 13 aprilie 2005, reclamantul I.V. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, să se

dispună anularea hotărârii nr. 1549 din 25 februarie 2005, prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

Legii nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între primăvara anului 1942 și

toamna anului 1945, în care a fost deportat în Transnistria, împreună cu

familia.

Cauza a fost înregistrată inițial la

Tribunalul Botoșani, care a declinat competența de soluționare în favoarea

Curții de Apel Suceava.

S-a formulat cerere de intervenție

în interesul reclamantului, în baza art. 51 C. proc. civ., de către Partida

Rromilor Social Democrată din România.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat, în esență, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile stabilite

prin Legea nr. 189/2000, deoarece nu a dovedit cu înscrisuri, că a fost

deportat în Transnistria, iar martorii care au declarat că s-au aflat în

aceeași situație cu reclamantul, nu au dovedit că sunt beneficiari ai Legii nr.

189/2000.

Prin sentința nr. 308 din 7

septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și cererea de

intervenție în interesul reclamantului, formulată de Partida Rromilor Social

Democrată din România, a anulat hotărârea nr. 1549 din 25 februarie 2005, emisă

de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de la Casa Județeană de Pensii

Botoșani, stabilind că reclamantul are calitatea de beneficiar al Legii nr.

189/2000, pentru perioada octombrie 1942 - septembrie 1944.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că din declarațiile de martor autentificate depuse

la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a fost nevoit să-și schimbe

domiciliul din România, în Transnistria, ca urmare a presiunilor etnice

exercitate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că instanța de

fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamantul nu a făcut dovada,

prin înscrisuri, că a fost determinat să-și schimbe domiciliul datorită

persecuției etnice.

Totodată, a fost invocată adresa nr.

1026 din 29 martie 2002, a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi Sociale,

prin care se precizează că este necesar ca măcar unul dintre martori să

dovedească cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutări în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Potrivit art. 6

1

din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul când

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Prin întregul material probator

administrat, reclamantul a făcut dovada că întrunește cerințele Legii 189/2000,

pentru a putea beneficia de drepturile conferite prin acest act normativ.

Declarațiile martorilor B.V. și

F.V., aflate la dosarul de fond, confirmă faptul că în perioada octombrie 1942

- septembrie 1944, reclamantul a fost deportat în Transnistria, satul

Varvaroka, comuna Koronika, unde a fost supus unui regim de exterminare.

Argumentul potrivit căruia dovedirea

situațiilor reglementate prin Legea nr. 189/2000, prin declarații de martor,

poate fi făcută cu condiția ca măcar unul dintre martori să fi dovedit cu acte

că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul, nu subzistă, această condiție

nefiind prevăzută de lege.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o sentință legală și temeinică și, pe cale de consecință, recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Botoșani, împotriva sentinței nr. 308 din 7 septembrie 2005

a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2006.