ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7374/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8 din 11

ianuarie 2007 Tribunalul Gorj a respins cererea reclamantei Direcția Generală

de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul B.A.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a constatat că pârâtul a fost returnat din Spania la 3 noiembrie

2006, în baza acordului încheiat între România și Spania. Cererea reclamantei

se încadrează în prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005,

însă, în acțiune, reclamanta nu a arătat care este motivul pentru care pârâtul

a fost returnat din Spania.

S-a mai reținut că, potrivit art.

6/1 din Legea nr. 248/2005, modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr.

96/2006, cartea de identitate valabilă constituie documentul de călătorie pe

baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii

Europene și că Directiva 38/CE din 29 aprilie 2004, în art. 27 alin. (1),

prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie,

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, dar că

măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică trebuie să

respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita

persoanei în cauză.

Începând cu data de 1 ianuarie 2007,

pârâtul, ca cetățean al Uniunii beneficiază de aceste drepturi, iar

dispozițiile legislației Uniunii cu privire la libera circulație prevalează

celor din legea națională.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

nr. 284 din 15 martie 2007, a admis apelul Direcției Generale de Pașapoarte din

Ministerul administrației și internelor împotriva sentinței nr. 8 din 11

ianuarie 2007 a Tribunalului Gorj pe care a schimbat-o în sensul că a admis

acțiunea și a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului

B.A. pe teritoriul Spaniei pe o perioadă de un an de la data returnării.

Pentru a hotărî astfel curtea de

apel a reținut că dreptul la libera circulație este un drept fundamental

prevăzut de art. 25 din Constituție însă condițiile exercitării acestuia se

stabilesc prin lege, nefiind un drept absolut.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

248/2005 fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său la

cererea celeilalte părți contractante și fără formalități orice persoană care

nu mai îndeplinește cerințele de ședere aplicabile pe teritoriul celeilalte

părți contractante, situație în care s-a aflat pârâtul B.A., așa cum rezultă

din declarația dată la poliția de frontieră.

Până la data aderării României la

Uniunea Europeană, în temeiul art. 52 din Legea nr. 248/2005, măsura

restrângerii dreptului de liberă circulație în străinătate, în condițiile art.

40, se referă la teritoriile tuturor statelor. Per a contrario, după 1 ianuarie

2007, dată de la care România a aderat la Uniunea Europeană, măsura

restrângerii exercițiului de liberă circulație urmează a fi dispusă în

condițiile art. 39 din Legea nr. 248/2003 numai pe teritoriul statului de unde

a fost returnat, prevederile art. 52 din aceeași lege, care au avut un caracter

tranzitoriu nemaifiind aplicabilă.

Pentru aceste considerente curtea a

limitat pârâtului dreptul la libera circulație numai pe teritoriul Spaniei pe

durata de un an.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, susținând că

din interpretarea art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005, rezultă că

hotărârea prin care s-a dispus restrângerea exercitării dreptului de liberă

circulație în străinătate fiind executorie, calculul perioadei stabilită de

instanță se face de la data pronunțării și nu de la data returnării.

Recursul este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Prioritatea și superioritatea

dreptului comunitar invocată din oficiu în baza rolului activ, circumscris

obiectului cauzei, determinat de părți, care are inițiativa litigiului, impun

casarea deciziei în integralitate și respingerea acțiunii Direcției Generale de

Pașapoarte.

Integrarea României în Uniunea

Europeană și dobândirea de către cetățenii români a cetățeniei europene reclamă

aplicarea legislației comunitare, care consacră și protejează dreptul la libera

circulație, limitarea acestui drept operând în cazuri excepționale motivate

printr-un interes național de ordine publică, siguranță și sănătate publică.

Legea nr. 248/2005, care restricționează dreptul de liberă circulație pentru

simpla returnare a cetățeanului fără ca această măsură să fie motivată

printr-una din situațiile vizate de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, vine în

contradicție cu legislația comunitară și justifică aplicarea cu prioritate a

acesteia.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul Comunității Europene, statele au obligația de a lua

toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și

convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi și

obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Și art. 6 din Tratatul Uniunii Europene statuează că drepturile fundamentale

sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Spania pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv

de ședere ilegală în Spania, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Întrucât măsura restrângerii

libertății de circulație nu mai operează, examinarea motivului de recurs

privind data de la care măsura poate opera rămâne fără relevanță.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova urmează a fi admis.

Față de această situație, examinarea

celui de al doilea motiv de recurs apare ca fiind de prisos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

deciziei nr. 284 din 15 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia atacată și păstrează

sentința civilă nr. 8 din 11 ianuarie 2007 a Tribunalului Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie

2007.