- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 7 martie 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 07.03.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 3037/96/2011
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul Tribunalul Harghita. La apelul nominal au lipsit petentul și intimatul B.H. Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ș. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la 9 aprilie 2013. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petentul Tribunalul Harghita privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3037/96/2011* al Tribunalului Harghita. Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Bistrița Năsăud. Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2013. Procesat de GGC - N