- Dosarul nr.
- 2039/315/2013
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 17 ianuarie 2014
Dosar nr. 2039/315/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 17.01.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 2039/315/2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul D.G. La apelul nominal lipsesc petentul șt intimata D.M. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.N. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 2039/315/2013 al Tribunalului Dâmbovița, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 24 ianuarie 201.4. Se mai referă că pe rolul Înaltei Curți, secția I civilă, s-a mai aflat o cerere de strămutare cu același obiect, formulată de același petent - Dosar nr. 5809/1/2013, soluționat de către Completul de 5 Judecători prin încheierea nr. 112 din 16 ianuarie 2013 în sensul admiterii cererii și strămutării judecății Dosarului nr. 2039/315/2013 al Tribunalului Dâmbovița de la această instanță la Tribunalul Bihor.
Procurorul de ședință solicită respingerea cererii de strămutare ca rămasă fără obiect. Analizând cererea,
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul D.G. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 2039/315/2013 al Tribunalului Dâmbovița. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2014.