ÎCCJ, Decizia nr. 29/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori, la data de 8 mai 2012, Comisia de disciplină pentru procurori a solicitat secției ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună aplicarea uneia din sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei I.L.M., procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune, prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată [art. 99 lit. t) în actuala reglementare].

În motivarea acțiunii disciplinare s-a reținut, în esență, că pârâta procuror I.L.M., în calitate de șef secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, a formulat o propunere de arestare preventivă lovită de nulitate absolută, fapt ce a condus la punerea în libertate a patru inculpați.

În drept, Comisia de disciplină pentru procurori și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 98-101 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin hotărârea nr. 6/P din 20 iunie 2012, a respins acțiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de disciplină a reținut, pe baza materialului probator administrat următoarea situație de fapt.

La data de 23 martie 2011, pârâtei procuror I.L.M. i-a fost repartizat, spre supraveghere, Dosarul nr. 228/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, privind pe învinuiții M.I., M.B.M., P.E.A. și N.G.T.

În cauză, pârâta procuror I.L.M. a efectuat acte procedurale, respectiv a confirmat, la data de 25 martie 2011, începerea urmăririi penale față de cei patru învinuiți, după cum urmează: pentru învinuitul M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pentru învinuitul M.B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., iar pentru învinuita P.E.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

La data de 31 martie 2011, organele de cercetare penală au procedat la reținerea celor patru învinuiți, pentru 24 de ore.

La data de 1 aprilie 2011, pârâta procuror, analizând probatoriul administrat în cauză, a dispus, prin ordonanță, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor patru învinuiți, după cum urmează: a reținut în sarcina învinuitului M.B.M. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în sarcina învinuitei P.E.A. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., iar în sarcina învinuitului M.I. săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

La aceeași dată, pârâta procuror I.L.M. a pus în mișcare acțiunea penală față de aceștia, pentru infracțiunile mai sus arătate și a solicitat Tribunalului Gorj luarea măsurii arestării preventive, pe o durată de 29 de zile.

Propunerea de arestare, astfel formulată, a fost admisă de Tribunalul Gorj, prin încheierea nr. 17 din data de 4 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5258/95/2011, dispunându-se arestarea preventivă a celor patru inculpați. În cauză Ministerul Public a fost reprezentat de pârâta procuror I.L.M.

Ulterior admiterii propunerii de arestare preventivă, la data de 6 aprilie 2011, pârâta procuror, sesizând că, în mod greșit, a reținut în sarcina inculpatului M.I. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, a dispus, prin ordonanță, îndreptarea erorii materiale strecurate în actele procedurale întocmite la data de 1 aprilie 2011, în Dosarul nr. 228/P/2011, respectiv, în ordonanța de schimbare a încadrării juridice, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și în referatul cu propunere de arestare preventivă, în ceea ce îl privește pe inculpatul M.I., în sensul înlăturării dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Prin aceeași ordonanță, pârâta procuror a solicitat și Tribunalului Gorj îndreptarea aceleiași erori materiale, strecurate în încheierea nr. 17 din 4 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 5258/95/2011.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 6 aprilie 2011, Tribunalul Gorj a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și a dispus înlăturarea dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în ceea ce îl privește pe inculpatul M.I.

Împotriva încheierii din data de 4 aprilie 2011 a Tribunalului Gorj, prin care a fost admisă propunerea de arestare preventivă, au declarat recurs cei patru inculpați.

Judecând recursul inculpaților, Curtea de Apel Craiova, prin încheierea nr. 73 din data de 11 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 777/54/2011, a constatat că propunerea de arestare preventivă a fost făcută de un organ necompetent din punct de vedere material.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut că prejudiciul estimat, reținut în cază, depășea suma de 200.000 euro, situație în care, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, competența aparținea Direcției Naționale Anticorupție.

Din aceste considerente, Curtea de Apel Craiova a constatat că încheierea pronunțată de instanța de fond este lovită de nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a casat-o și, rejudecând, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de pârâta procuror I.L.M., a dispus revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a celor patru inculpați.

La data de 4 august 2011, prin ordonanța nr. 228/P/2011, pârâta procuror I.L.M. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova, arătând că, în speță, prejudiciul se ridică la suma de 250.000 euro și există indicii în sensul că inculpatul M.I. ar fi obținut un folos prin încheierea contractului încheiat la data de 26 august 2010 între S.N.L.O. SA, Baza de Aprovizionare Rovinari și SC L. SRL.

Prin ordonanța nr. 148/2011 din data de 11 octombrie 2011 a Direcției Naționale Anticorupție, Biroul Teritorial Târgu Jiu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului M.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 248

1

C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de același inculpat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. S-a dispus, totodată, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Ulterior, prin rezoluția din data de 17 ianuarie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus preluarea cauzei de către procurorii din cadrul secției de urmărire penală și criminalistică a acestei unități de parchet.

Instanța de disciplină a apreciat că fapta pârâtei procuror I.L.M. nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune, abatere prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la latura obiectivă a acestei abateri disciplinare, s-a considerat că starea de fapt reținută de secție nu evidențiază încălcarea de către pârâta procuror I.L.M. a responsabilităților specifice funcției sau o încălcare a normelor de procedură, concretizate în cerința imperativă stipulată în art. 210 C. proc. pen., care reglementează că: „organul de urmărire penală (…) este dator să-și verifice competența”.

Aceasta, întrucât, deși a reținut în sarcina inculpatului M.I. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, nici în ordonanța de schimbare a încadrării juridice și nici în referatul prin care a solicitat arestarea preventivă, nu a expus argumente din care să rezulte că inculpatul M.I., prin conduita sa ilicită, ar fi obținut, pentru sine sau pentru altul, vreun avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

În ceea ce privește latura subiectivă, s-a reținut că, în cauza dedusă judecății, nu s-a demonstrat că pârâta procuror I.L.M. ar fi reținut în sarcina inculpatului M.I., nici în mod voit și nici ca o consecință a încălcării responsabilităților specifice funcției, săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, pentru a determina astfel incidența normelor imperative, sancționatorii, reglementate de art. 197 C. proc. pen. și, în consecință, a determina punerea în libertate a celor patru inculpați arestați de Tribunalul Gorj.

Reținând acest aspect, secția a avut în vedere că, până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă, din materialul probator administrat în cauză nu rezulta existența unor indicii în sensul că inculpatul M.I., prin conduita sa ilicită, ar fi obținut, pentru sine sau pentru altul, vreun avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Sub același aspect, s-a mai reținut că neglijența manifestată de pârâta procuror I.L.M. în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu prezintă gravitatea avută în vedere de legiuitor pentru a putea atrage răspunderea sa disciplinară.

Împotriva hotărârii instanței de disciplină, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs Inspecția Judiciară.

Recurenta a susținut că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea disciplinară.

În ceea ce privește latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că, în speță, conduita ilicită constă în nerespectarea de către procuror a dispozițiilor legale privind competența materială, prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.

În contextul expus, recurenta a reiterat situația de fapt, arătând, în esență, că procurorul I.L.M. a formulat, în Dosarul penal nr. 228/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, propunere de arestare preventivă a patru inculpați, deși infracțiunea de abuz în serviciu, reținută în sarcina inculpatului M.I., prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248

1

C. pen., era de competența Direcției Naționale Anticorupție, datorită cuantumului prejudiciului, de peste 200.000 euro.

În consecință, Curtea de Apel Craiova, prin încheierea nr. 73 din 11 aprilie 2011, pronunțată în recurs în dosarul acelei cauze penale, respectiv nr. 777/54/2011, constatând că propunerea de arestare preventivă a fost făcută de către un organ necompetent din punct de vedere material, a constatat, în condițiile art. 197 alin. (2) C. pen., nulitatea absolută a încheierii pronunțate de Tribunalul Gorj, a casat această hotărâre și, în rejudecare, a respins propunerea de arestare preventivă, a dispus revocarea măsurii arestului preventiv și punerea, de îndată, în libertate a inculpaților.

Relativ la latura subiectivă a abaterii disciplinare în discuție, recurenta a subliniat că aceasta „se comite cu vinovăție sub forma gravei neglijențe”.

În „aprecierea culpei”, titularul acțiunii disciplinare în speță a invocat criteriul obiectiv consacrat în doctrina și jurisprudența civilă prin raportare la modelul abstract al „omului diligent”, respectiv al „procurorului diligent”.

Din această perspectivă s-a propus aprecierea comportamentului procurorului prin prisma prevederilor art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Consideră recurenta că, în cauză, fapta intimatei, constând în neverificarea competenței materiale de către procuror după schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de către învinuit, în situația în care a apreciat că se impune sesizarea instanței de judecată în vederea arestării preventive reprezintă o gravă neglijență, magistratul încălcându-și, astfel, obligația prevăzută de art. 210 C. proc. pen.

Totodată, Inspecția Judiciară, a precizat că această faptă culpabilă a procurorului a avut drept consecință imediată, pe de o parte, afectarea înfăptuirii actului de justiție și, pe de altă parte, privarea de libertate a inculpaților pe o perioadă de 7 zile.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și desființarea hotărârii atacate, iar, pe fond, admiterea acțiunii disciplinare astfel cum a fost formulată și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, intimatei.

Recurentul nu a încadrat în drept criticile formulate.

Prin apărările formulate oral, prin avocat, cu prilejul dezbaterilor asupra recursului și cuprinse în notele scrise depuse la dosar, intimata I.L.M. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Sub un prim aspect, intimata a solicitat să se constate că, în raport cu data pronunțării în ședință publică, la 4 aprilie 2011 a încheierii nr. 17 a Tribunalului Gorj și cu dispozițiile art. 46 alin. (14) din Legea nr. 317/2004 (în forma în vigoare la data de 1 aprilie 2011), exercitarea acțiunii disciplinare la data de 8 mai 2012 s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție extinctivă de 1 an, prevăzut de lege.

Pe fond, au fost expuse punctual, argumentele de fapt și de drept care fundamentează, în opinia intimatei, legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de instanța de disciplină.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, a apărărilor intimatei, precum și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că, întrucât intimata I.L.M. nu a declarat în cauză recurs, susținerile sale privind prescripția dreptului de exercitare a acțiunii disciplinare, invocate ca apărări de fond, nu pot fi verificate în acest cadru procesual. Neexercitând calea de atac prevăzută de lege, intimata însăși a pus instanța în imposibilitatea examinării criticilor sale formulate din această perspectivă.

În ceea ce privește recursul Inspecției Judiciare, instanța constată că titularul acțiunii disciplinare critică hotărârea prin care secția pentru procurori a respins solicitarea sa, de a se stabili săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către procurorul I.L.M. și de a se aplica o sancțiune disciplinară magistratului.

Analiza probatoriului administrat, relevă, însă, că, în mod corect instanța de disciplină a reținut că în sarcina procurorului pârât nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri disciplinare.

Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Or, în raport cu dispozițiile art. 210 C. proc. pen., verificarea propriei competențe de către organul de urmărire penală este o îndatorire de serviciu.

Ca atare, neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă în cauză ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare urma a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, din gravă neglijență, constituie abatere disciplinară, dacă în speță sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului și procurorului, integrat statutului profesional al acestora, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii și obiectului acestora.

Această reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât respectivele condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.

Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv obiectul, cu referire la relațiile sociale de muncă în acest caz, latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică, subiectul calificat, latura subiectivă, constând în vinovăție, în oricare dintre formele sale, producerea unui rezultat vătămător și nex cauzal.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

În contextul examinat, Înalta Curte constată că în ceea ce privește latura obiectivă, starea de fapt, corect reținută de instanța de disciplină, nu evidențiază încălcarea de către pârâta procuror I.L.M. a obligațiilor specifice funcției sau o încălcare a normelor de procedură prevăzute de art. 210 C. proc. pen.

Sub acest aspect, se constată că, deși a reținut în sarcina inculpatului M.I. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, nici în ordonanța de schimbare a încadrării juridice și nici în referatul prin care a solicitat arestarea preventivă, intimata procuror nu a expus argumente din care să rezulte că inculpatul menționat, prin conduita sa ilicită ar fi obținut, pentru sine sau pentru altul, vreun avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Semnificativ în acest sens este faptul că, potrivit art. 195 C. proc. pen., intimata a cerut, de îndată, judecătorului care a dispus arestarea inculpaților, îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 4 aprilie 2011, cerere admisă la 6 aprilie 2011 în considerarea împrejurării că „art. 13

2

din Legea nr. 78/2000” este o eroare materială evidentă față de textul „art. 13 C. pen.”.

Trebuie adăugat că acest remediu procesual confirmă soluția instanței de disciplină atât din perspectiva existenței laturii obiective, cât și din cea a laturii subiective a abaterii disciplinare în discuție.

De asemenea, Înalta Curte reține ca fiind relevantă împrejurarea că, în urma declinării de competență specială făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj către Biroul Teritorial Târgu Jiu al Direcției Naționale Anticorupție, aceasta din urmă, după ce a dat față de inculpatul M.I. soluția de scoatere de sub urmărire penală pentru infracțiunea de corupție prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, prin declinarea de competență specială a reînvestit același Parchet de pe lângă Tribunalul Gorj pentru continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 248

1

raportat la art. 248 C. pen., adică exact pentru aceeași infracțiune pentru care intimata procuror I.L.M., a pus în mișcare acțiunea penală, a dispus reținerea inculpatului și a propus luarea măsurii arestării preventive față de acesta pe o perioadă de 29 de zile.

Ca atare, sunt nefondate susținerile recurentei privind latura obiectivă.

Sunt neîntemeiată și criticile distincte prin care recurenta combate analiza pe care instanța de disciplină a realizat-o asupra laturii subiective a abaterii disciplinare în cauză.

Pentru a stabili existența laturii subiective urmează a se examina dacă se pot reține cumulativ atât factorul intelectiv, cât și cel volitiv.

Or, declarația intimatei procuror, din care rezultă că, datorită stării de oboseală și ritmului de lucru generat de complexitatea cauzei, efectuând schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina învinuitului M.I., din eroare, cauzată de greșita utilizare a sistemului informatic, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, iar nu a celor ale art. 13 C. pen., declarație concordantă cu celelalte probe ale dosarului (și din care rezultă că respectiva eroare materială nu a fost observată nici de apărătorii inculpatului și nici de instanța de judecată), fac dovada inexistenței gravei neglijențe.

Așa după cum, pe bună dreptate, a apreciat instanța disciplinară, în speță nu s-a făcut dovada existenței acelor greșeli care să aibă un caracter evident, neîndoielnic, cărora să le lipsească orice justificare, care să fie în vădită contradicție cu dispozițiile legale și care, din punct de vedere subiectiv, să poată evidenția grava neglijență, ca formă de vinovăție.

Așadar, acțiunea disciplinară a fost corect respinsă, ca urmare a atribuirii de relevanță juridică împrejurărilor de fapt probate necontestat, care înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptei și, ca atare, înlătură temeiul răspunderii disciplinare.

Pentru considerentele ce preced și în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

În ceea ce privește solicitarea intimatei procuror de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta urmează a fi respinsă, în raport cu natura specială a procedurii referitoare la răspunderea disciplinară a magistraților, precum și cu rolul și atribuțiile Inspecției Judiciare astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 317/2004, republicată (r2).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 6/P din 20 iunie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Respinge cererea formulată de intimata I.L.M., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2013.