ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4883/2013

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul Sindicatul Centralizări

Telecomenzi Feroviare Brașov, cu sediul municipiul Brașov, județul Brașov, în numele

și pentru membrii săi de sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul

în localități aflate pe raza județului Sibiu, a chemat în judecată pârâtele Compania

Națională de Căi Ferate C.F.R. SA și Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere

și Reparații Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând ajutor

material aferent Zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paști pentru anul

2009 și salariu suplimentar pentru anul 2008, 2009, 2010, toate aceste drepturi

bănești actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței

și până la data plății efective a acestora.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 28

alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Prin sentința civilă

nr. 952/M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția

de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea sentinței

s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011

competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă aparține instanței

judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau de locul de muncă

reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice, membrii de sindicat,

și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în astfel de litigii, ci doar

îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum reclamanții

persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de muncă, pe raza județului Sibiu,

în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin încheierea din 18

martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus disjungerea cererii de

chemare în judecată formulată de Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov

și formarea de dosare distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri

de sindicat, în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Prin sentința civilă

nr. 583 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 902

din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis excepția necompetenței

teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare

a cauzei privind pe salariatul G.N., în favoarea Tribunalului Brașov.

Constatând ivit conflictul

negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea sentinței,

instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003

a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au

fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, organizațiile sindicale, categorie în care se include și reclamantul

Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, au calitate procesuală activă

în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit dispozițiilor

aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară

a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat,

cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea

conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului

reclamant.

Așa fiind, cum Sindicatul

Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov își are sediul în municipiul Brașov, instanța

a statuat că revine Tribunalului Brașov competența de soluționare a litigiului

dedus judecății.

Analizând lucrările dosarului,

Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit prevederilor

art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M.

Of. nr. 322/10.05.2011, organizațiile sindicale, î

n exercitarea atribuțiilor

prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul

de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri

scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.

Pornind de la această

constatare, statuată și prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013

a Înaltei Curți de Casație și Justiție [dată în interpretarea și aplicarea unitară

a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată

prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social], și în lipsa unui text expres, prin

aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial

să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate,

în numele membrilor lor,

în materia în

conflictelor

de muncă.

Anume,

în interpretarea și aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii,

în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceiași decizie în interesul

legii,

nr.

1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul

că: „instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul

acestor acțiunii este cea de la sediul sindicatului reclamant.”

Raportului juridic dedus

judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile

art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora „

Cererile referitoare la

soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești

competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Aceasta, întrucât, dispozițiile

art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea

reclamanților persoane fizice, membrii sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul

acțiunilor formulate individual în justiție (și nu prin intermediul sindicatelor),

fie pentru instanța în a cărei circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea

în a cărei circumscripție își au locul de muncă.

În speța supusă analizei,

se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în condițiile disjungerii,

își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport de

dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la data

sesizării instanței, 27 iunie 2012, de reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi

Feroviare Brașov, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin

decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența

de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție

își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2013.